Nu a fost cine ştie ce, n-am avut răbdare şi vreme de curse ori concerte, dar mie îmi place mereu la maşini aşa că... Vă arăt modelele care m-au încântat, să vă faceţi o idee despre ce cadouri să-mi faceţi :)) sau despre ce-oi fi fost în altă viaţă :)
Să vă pove ce-am comis azi! O ştiţi pe Alina. De curând a fost ziua ei. Şi pentru că îmi spusese că i-ar plăcea să citească scrisorile lui Eminescu pentru Veronica, am cumpărat cartea şi i-am făcut-o cadou. Mă rog, nu atât de repede pe cât am scris aici, pentru că ne chinuitărăm să ne întâlnim vreo... două săptămâni. Până la urmă, am stabilit timpul - azi de dimi (că ea are copiii la ţară şi eu n-aveam chef de scris), şi locul - centrul vechi (că îi place ei, iar eu n-am nimic împotrivă). Am constatat că mă rătăcesc în el (în centrul vechi, zic) la fel de uşor ca şi în Brăila, în care de câte ori ajung îmi ia Dumnezeu minţile şi nu mai recunosc nicio stradă; fac stânga-dreapta-stânga-dreapta până ies spre Galaţi, că spre altceva nu e; şoferiţă desăvârşită, de altfel.
În fine. Ne întâlnim, ne pupăm, facem schimb de amabilităţi, îi dau cadoul şi începem să povestim. Şi nu ne mai oprim din povestit, preţ de vreo 4 ore. Timp în care: am constatat că nu am loc la Universitate pentru Bumblebee, aşa că am luat-o în jos spre Unirea, am găsit liber într-o parcare pe care o ştia Alina, i-am plătit pentru o oră omului responsabil, ne-am preumblat pe străduţe, am deranjat un nene care făcea stocul, dar ne-a servit câte-o cafea, l-am mai deranjat apoi şi pentru câte un suc. 4 ore. Am povestit de copiii ei, de programul meu, de sora ei, de greva mea, de serviciul ei, de Băsescu, de soţul ei, de hotărârea mea de a pleca din ţară. 4 ore. Iar în momentul în care părea vremea despărţirii, m-am apucat să-mi caut cheile de la maşinetă...
Nu le aveam. Nicăieri. Nu vă mai dau detalii... Ne-am rupt condurii şi gâturile până-napoi în parcare: cheile erau în contact, uşile - indubitabil - aşteptau musafiri. 4 ore. Credeţi-mă pe cuvânt, hoţii din România nu-s aşa grozavi cum se spune. E a doua oară când mi se întâmplă asta - data trecută am uitat şi farurile aprinse, timp de 6 ore (aş spune că fac progrese). Prin urmare, dacă vă trece vreunuia prin cap să mă săltaţi cu tot cu apartament, să ştiţi că singura dificultate e că dup-aia tre' să vă descurcaţi cu Madame Alţhaimăr. Vă fac cadou şi maşina, că între timp o să uit a cui e! Important - pentru voi - e să nu uit, pân-atunci, unde-am parcat-o!
UPDATE, 25 iulie 2010, ora 12.36 PM
La cererea publicului cititor, anunţăm că maşineta uşor de furat nu va fi chiar atât de uşor de găsit. Dăm, totuşi, ceva indicii despre numărul de pe tricou, pentru doritori:
- judeţul este cel de baştină al stăpânetei;
- cifrele reprezintă anul de naştere al acesteia;
- ultimele trei litere notează, în logică, o propoziţie categorică universal negativă, care se citeşte "Niciun" + S + "nu este" + P.
Conform unei teorii la care am fost nevoită să mă gândesc astăzi într-un mod foarte serios, Bumblebee atrage flori de primăvară!
Acum câţiva ani o găseam împodobită cu crenguţe înflorite în curtea şcolii... unul dintre băieţi a fotografiat-o chiar după ispravă; aveţi poza... da, ştiu, şi eu m-am întrebat dacă nu s-or fi gândit la... urări de bine :))
Acum vreun an, în loc de flori am găsit-o plină de brânză topită :)), iar apoi, pentru a compensa, câteva fete drăguţe de la o a XII-a mi-au scris un bileţel în care îmi mulţumeau pentru tot, apoi mărturiseau - folosind tot soiul de emoticoane - că n-au bani pentru spălătorie, aşa că hârtia li s-a părut o idee mai bună decât brânza topită =))...
S-a întâmplat să găsesc floricele pe ea în faţa blocului, iar una dintre fetiţele de la mine de la clasă a recunoscut că trecuse pe-acolo :)
Însă de fiecare dată ştiam că "autorii" erau elevi de-ai mei... În seara asta, însă, am găsit pe maşinetă zambile. După ce o lăsasem parcată câteva ore pe o străduţă de la Universitate, unde am avut cursuri. Îmi închipui că a fost o întâmplare, dar lucrul mi-a adus aminte de primăvară.
Deşi nu sunt bărbat şi nici nu mă pricep la mecanici de maşini, trebuie să acceptaţi că am două pasiuni auto. Prima - şi cea mai grozavă - este maşineta mea gălbioară, un Seat Arosa pe care îl iubesc ca pe o parte din mine şi despre care suspectez că e... masculină - pentru că prea îmi rabdă hachiţele şi mofturile cu stoicism. Cea de-a doua este emisiunea britanicilor de la Top Gear (Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May), pe care îi urmăresc cu mare plăcere pe oriunde îi prind pe canalele româneşti la tv. Am aflat acum câtva timp că au filmat în România şi eram gro-zav de curioasă să văd ce-a ieşit...
Iată că a venit vremea! Primele imagini le-am găsit aici, deci mulţumim, DorDeDucă. Şi cercetând de-aici încolo, am găsit pe YouTube câteva clipuri din emisiunea pe care o aşteptam.
Enjoy! :)
Cum lipseşte România de pe GPS, dar are cea mai "grea" clădire din lume, cu un parcurs bes-ti-al în subterane! Dacă vă interesează o prezentare a Daciei Sandero în ruseşte (realizatorii de la Top Gear sunt fooooooarte subtili!), sau noutăţile auto pe care băieţii le discută în stilul lor inconfundabil.
Şi iată-l pe The Stig, urmat de Eric Bana - pe care îl iubim. În segmentul următor, e pe post de pilot de curse pe circuit ud.
Revenim în România rurală şi încercăm Sandero - pe care James o iubeşte, dar o parchează în drumul unui camion :)).
Şi, dincolo de toate, "Et in Romania ego" :)
Ceai de canabis :)) şi ţuică de prune :)). Şi Transfăgărăşanul - "grand finale" :)
