România mea :)

La mulți ani, Românie, te iubim!

P.S. Datele sunt luate de aici. Mi s-a părut foarte interesant site-ul. 

P.P.S. După aproximativ o oră de la momentul în care făcusem print-screen-ul cu numărul locuitorilor (LIVE!), mai dispăruseră câțiva...

România mea

Astăzi, Google a avut o „Coloană a infinitului” în plus:

Și mi-am adus aminte cum, în ianuarie 2013, ajungeam la Albertina din Viena și furam poza asta, cu „Pasărea” lui Brâncuși - fotografierea era interzisă, îmi cer public scuze, dar am fost atât de mândră!... :)

Acum ceva vreme găseam filmări rare cu Brâncuși...





... și câteva secunde prinse dintr-o întâlnire a Domniei Sale cu Enescu:



 Frumoasă țară, trăiești prin cei care te-au iubit dincolo de tine, dincolo de ei, dincolo de timp... La mulți ani, Românie! :)

România mea :)

Şi o frumuseţe de cântec...

... doina românească, intrată în patrimoniul universal.

La mulţi ani!

Netherlands for #MH17. Dignity and respect

Frans Timmermans, Minister of Foreign Affairs

No need for words.

Videos from here.

Romania mea :)

Dacă mă întrebaţi pe mine, cel mai grozav dans din lume :)

La mulţi ani!

Informaţii interesante aici şi aici.

Gheorghe Zamfir "Rapsodia primăverii". Bucureşti, 29 mai 2012

Am fost de ne-a horit Gheorghe Zamfir. Sala nu a fost nici pe departe plină şi nu toată lumea părea să fie acolo dintr-un uriaş entuziasm. În plus, eu nu sunt o împătimită a genului, iar discursurile (specifice lui Zamfir) referitoare la puritatea românismului şi la destinul nostru excepţional ca naţie nu mă conving. Cred că suntem un neam ca toate celelalte, şi cu bune şi cu rele.

Dar nu cred că poţi rămâne de neatins când naiul lui Zamfir începe să cânte... Au fost secvenţe absolut incredibile, când abia am stat pe scaun! :)) Emoţia a fost atât de vie, încât vă spun şi vouă: trebuie să-l vedeţi pe scenă măcar o dată, chiar dacă nu vă place muzica populară. Sigur, n-o să vă schimbe gusturile muzicale, însă ceea ce se petrece acolo e ceva dincolo de sunete – devine sentiment intens şi ajunge la suflet.



Concertul îl aveţi aici, începând cu P1. Grozav mi-a plăcut Suita muntenească din P5 şi din P6 - ex-ce-lentă! Apoi P12, cu Doina Oltului, Mai ţii minte măi dragă Mărie, Patru boi suciţi în coarne şi Căluşarii. Iar la final, desigur :), P13 cu Ciocârlia. Melodie după melodie, fără nicio partitură...

Şi, desigur, poze :)

"Citizen Kane", 1941

Acum ceva timp am găsit, din pură întâmplare, un documentar despre teribila confruntare dintre Orson Welles şi William Randolph Hearst, despre scandalul în urma căruia ne-a rămas celebrul Citizen Kane. M-am învârtit puţin în jurul subiectului, aşa cum mi se întâmplă uneori, iar acum recomand călduros:

The Battle Over Citizen Kane - documentarul mi s-a părut foarte bun pentru a înţelege personalităţile puternice ale celor doi protagonişti, pentru a înţelege reacţiile celor care au jucat vreun rol în povestea asta. Nu ştiu dacă neapărat concluzia materialului este adevărată - autorii consideră că această confruntare cu Hearst a cam pus capăt carierei incredibile a lui Welles -, însă admit că trebuie să fie groaznic de greu să-ţi întreci cea mai mare realizare, dacă o creezi pe la 20 şi ceva de ani. Am pus aici doar prima parte a documentarului, celelalte se pot găsi cu uşurinţă în related pe YouTube, pentru cine doreşte.




Citizen Kane este astăzi considerat unul dintre mai bune filme care s-au făcut vreodată în cinematografia hollywoodiană (unii spun că este cel mai bun). Şi poate, dacă nu ar fi fost vorba de America şi de celebrul ei First Amendment, ar fi ars şi n-ar fi văzut niciodată lumina zilei.




Prin 1999 (eu l-am văzut prin 2000-şi-un-pic, înainte chiar să văd originalul), au făcut şi un film artistic - RKO 281 - despre povestea asta, care mie mi-a plăcut foarte mult şi care aduce cu sine şi partea... emoţională a întregii istorii, cea care lipsea documentarului.




Şi iată ultimul interviu al lui Orson Welles, luat în 1985, - se pare - cu două ore înainte de a deceda.

România mea :)

"Amintire cu haiduci"


"La mulţ' ani românlor."

De ce nu sunt convinsă că suntem un popor "mioritic" (3)

Şi dacă găsiţi ceva mai tare ca ăsta, mă-clin :)

Blestem de dragoste

de Miron Radu Paraschivescu

Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi la cap de pod,
cerşetor slut şi nărod.
Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curvuştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi ghiersul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topieşti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!

Să nu fie boală rea,
care-n tine să nu dea;

Ardi-te-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!
cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dafinul pe gură!
Crai parşiv, din ţigănie,
că m-ai omorât de vie,
când m-ai luat din casă fată,
crudă şi nevinovată,
şi m-ai spintecat în două
sub cerul cu lună nouă.

Şi-n loc să mă iei mireasă,
m-ai lăsat să zac borţoasă
şi te-ai dus, duce-te-ar apa,
unde şi-a dus mutul iapa!

Dar de-o fi şi-o fi să vii,
iar în braţe să mă ţii,
să-mi săruţi ţâţa şi gura
şi să-mi stingi din sân arsura,

vedea-te-aş tot cum te ştiu:
nalt, bălan şi cilibiu,
cu ochii arzoi ca focul;
Aduce-mi-te-ar ghiocul!

aici.

De ce nu sunt convinsă că suntem un popor "mioritic" (2)

Ia, luaţi d-aci ingambamente haiduceşti!

Blesteme

de Tudor Arghezi

Prin undele holdei si câmpi de cucută,
Fugarii-au ajuns în pustie
La ceasul când luna-n zăbranice, mută,
Intra ca un taur cu cornu-n stihie,
Şi gândul meu gândul acestora-l ştie:

În împărăţie de beznă şi lut să se facă
Grădina bogată şi-ograda săracă.
Cetatea să cadă-n nămol,
Păzită de spini şi de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
Topească-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenuşă, s-acopere drumul,
Să nu mai dea ploaie, şi vântul
Să zacă-mbrâncit cu pământul.
Sobolii şi viermii să treacă pribegi
Prin stârvuri de glorii întregi.
Să fete în papură soarecii sute.
Gângănii şi molii necunoscute
Să-şi facă-n tezaur cuibare,
Sătule de aur şi mărgăritare.
Pe strunele de la viori şi ghitare
Să-ntinză păianjenii corzi necântătoare.

Întâi, însă, viaţa, bolind de durată,
Să nu înceteze deodată,
Şi chinul să-nceapă cu-ncetul.
Să usture aerul greu, ca oţetul.
Să şchioapete ziua ca luntrea dogită,
Să-ntârzie ora în timp să se-nghită
Şi, nemărginită, secunda
Să-şi treacă prin suflet, gigantică, unda:
Pe sârma tăioasă-a veciei, în scame
Şi rumegătură să vi se destrame.
Gâtlejul, fierbinte de sete,
Să cate scuipat să se-mbete,
Şi limba umflată-ntre buze
Să lingă lumina şi ea să refuze,
Şi-n vreme ce apa din şesuri se strânge,
Să soarbă-n mocirla copitelor sânge,
Şi strugurii viei storşi cu muşcătură
Să lase în gură coptură.
Coboare-se cerul, furtuni de alice
În câmp să v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra în colţi mici de cremeni,
Vârtej urmărindu-i pe semeni.
Odihnă cerându-i, pământul să-nţepe
Ivindu-se şerpii când somnul începe.

Pe tine, cadavru spoit cu unsoare,
Te blèstem să te-mpuţi pe picioare.
Să-ţi crească măduva, bogată şi largă,
Umflată-n sofale, mutată pe targă.
Să nu se cunoască de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul, gingaş ca urciorul.
Oriunde cu zgârciuri ghiceşti mădulare,
Să simţi că te arde puţin fiecare.
Un ochi să se strângă şi să se sugrume
Clipind de-amăruntul, întors către lume,
Celalt să-ţi rămâie holbat şi deschis
Şi rece,-mpietrit ca-ntr-un vis.
Când ura te-neacă şi-şi scânteie-n oase
Să vrei peste mie, să poţi pân'la şase,
Necazul tău mare să dea voce mică,
Să urli, să n-auzi, să vezi că ţi-e frică.

Iar ţie, jivină gingaş gânditoare,
Să-ţi fie şezutul cuprins de zăvoare.
Ficatul un cui să-ţi frământe,
Urechea să ţipe şi nasul să-ţi cânte.
Să-ţi crape măsele-n gură
Şi dinţii cu detunătură.
Să-ţi pută sărutul, oftatul să-ţi pută,
Mormânt cu mocirla stătută.
O unghie pe săptămână
Să-ţi coacă la câte o mână,
Şi-n zilele de sărbătoare
Un deget şi de la picioare.
De pofte să-ţi sece obrazul,
De bube să nu-ţi mişti grumazul,
Să-ţi iasă cocoaşă
Şi gâlci şi cucuie-n cămaşă.
Buricul, bubat din născare,
Să-ţi sângere sub cingătoare.
De glezne târâş să-ţi atârne
Ghiulele de capete cârne,
Rânjite, scrâşnite şi nerăzbunate:
Măceluri, osândă, păcate...

De ce nu sunt convinsă că suntem un popor "mioritic" (1)

Iac-aşa, nu sunt eu convinsă. Ascultaţi aici:



P.S. Mai am. Da' vi le dau în doze mici, ca otrava care imunizează :)

"Lord of the Dance"

Hai că am bifat-o şi pe-asta. Excelent spectacolul! Muzică bună şi dans pe măsură. Asta dacă vă place trifoiu' verde :) E adevărat, nu l-am văzut pe Michael Flatley, dar copiii ăştia fac toate paralele :))



Şi - desigur, nevrednicele mele - poze! :))

P.S. Iar dacă nu ştiţi cum s-a născut dansul irlandez, iată una dintre cele mai reuşite glume pe care le-am văzut vreodată =))

O poveste fără sfârşit...

Am citit aseară un articol de blog care m-a paralizat complet! Am trimis un comment care a fost repede sufocat de dovezile de devotament ale cititorilor către autor, şi n-am de gând nici să port o conversaţie cu oameni care, înainte să răspundă la o întrebare firească, atacă. Mai ales pe blogul altcuiva. Dar răspund aici.

Nu sunt nici xenofobă, nici idioată, şi pricep bunele intenţii. Din păcate, mi se pare că în cazul acesta iadul altora este pavat cu bunele noastre intenţii... Pentru că nu reuşesc să înţeleg cum e posibil să acceptăm cu seninătate faptul că există oameni care au cetăţenie română însă nu ştiu să vorbească româneşte. Care îşi cresc copiii fără să-i înveţe româneşte. Vreodată!

Mai mult decât atât, domnul Bucurenci găseşte sportivi români ce nu înţeleg româneşte, care totuşi - pe cale de consecinţă - pot reprezenta România în competiţii, după ştiinţa mea. Este foarte încântat că nu l-au făcut să se simtă prost că nu ştiu (ei) româneşte, şi - chiar! - se oferă să înveţe Domnia Sa limba maghiară!!!

N-am cuvinte elegante să exprim ce-mi trece prin cap acum. Dar o iau logic: lor ce imn le cântă în cazul în care câştigă? Că din cel românesc nu înţeleg o boabă!

Şi sunt curioasă, doar: cum e posibil să existe în România o minoritate care - la nivel de comunitate - trăieşte fără să cunoască absolut deloc limba română? Mie mi se pare sfidare, oricât de de treabă or fi ei luaţi fiecare în parte, la ei acasă. În ce fel s-a ajuns aici şi de ce nu luăm o atitudine care mie mi se pare firească, logică, îndreptăţită: Constituţia României vorbeşte despre o singură limbă oficială!

Armata română a jertfit oameni pentru ca limba română să se audă pe străzi acolo! Înţeleg să n-o vorbească ungurii în mod curent: dar să n-o cunoască deloc??? În ce ţară din ce lume se mai întâmplă aşa ceva? Mai mult chiar: ce minoritate de la noi îşi mai permite acest lux? Iar eu să fiu înţelegătoare de ce? Ca să nu fiu acuzată de xenofobie? Deschideţi un dicţionar mai întâi, să vedeţi exact ce-nseamnă. Eu nu urăsc nimic, apăr ce-i al meu.

Dar, stimaţi cetăţeni care vă lăudaţi cu atitudinea voastră umanitară şi fraternă (împotriva căreia nu am nimic şi o aplaud cu toată convingerea), la românii care trăiesc pe-acolo în fiecare zi (care nu-şi permit eleganţa turistului de a face la Roma ca romanii) se gândeşte careva dintre voi? La cum s-or simţi citind articolele voastre împăciuitoare, când pentru ei e o problemă de supravieţuire, la tot ce înghit, la tot ce suportă, la cum îşi cresc acolo copiii, aproape mai români decât noi?

NU mă refer şi nu încurajez în niciun fel la "împuşcat unguri", ci condamn atitudinea noastră şi ceea ce ne iese pe gură (ca să înţeleagă orice năcădău care citeşte şi crede că mă poate învinovăţi de te miri ce!) Mi s-a tot spus în nenumărate rânduri, de către oameni care locuiesc în zonele acelea "că Bucureştiului nu-i pasă" de cei de-un sânge. Şi întotdeauna am sărit ca arsă... Mă întreb însă, din ce în ce mai des în ultima vreme, dacă nu cumva acesta este adevărul...

Românii din "Ţinutul Secuiesc" sunt ai mei

Astăzi deschid un nou tag pe blogul meu. Se cheamă contra-curentului şi se naşte dintr-o trăsătură (încăpăţânată!) pe care încerc să o cultiv în mine, de când mă ştiu eu pe lumea asta. Aceea de a avea curajul propriilor opinii, de a le afirma cu putere. Mai ales atunci când lumea nu vrea să le asculte.

Şi primul subiect pe care îl aduc în atenţia cititorilor mei este, aşa cum reiese din titlu, problema "Ţinutului Secuiesc". Nu mă dau vreo savantă şi nici nu pretind că ştiu totul despre asta, dar am fost de câteva ori dincolo de munţi şi nu mi-a plăcut niciodată cum sunt tratată când vorbesc româneşte (de parcă aş da din gură ca peştele, pe muţeşte). Mai mult decât atât, după ştiinţa mea, românii de acolo au opinii legate de evenimentele care se petrec, iar opiniile lor nu coincid cu cele de ni se pare nouă că le au, motiv pentru care acestea trebuie să ajungă până la urechile noastre. Pentru că uneori mi se pare că noi (grup etnic, zic) nu avem o atitudine potrivită pentru ceea ce se întâmplă acolo. Că degeaba credem noi "la capitală" că se inflamează unii degeaba, dacă oamenii care locuiesc acolo încearcă să ne tot explice.

Departe de mine gândul la vreo instigare! Sunt dintre cele mai paşnice persoane din lume şi chiar cea mai puţin doritoare de violenţă. N-am nimic cu vreun om de altă etnie, tot ce am de războit e cu mine şi cu ai mei. Cunosc personal un singur ungur, care îmi este rudă prin alianţă, iar relaţia este una bună. N-am nimic de împărţit cu nimeni, dar cred că "Ţinutul Secuiesc" e o problemă care mă priveşte. Direct. Personal. Indiscutabil. Cu atât mai mult cu cât - mi se pare că prea des - Bucureştiul tace. Din varii motive, pe care sunt convinsă că le justifică bine, dar pe mine mă irită grozav cât de vocali suntem când o mulţime de fleacuri ne ating ("pă noi, dăcât pă noi!") şi cât de nonşalant dăm din umeri când lucruri importante se petrec altundeva (atâta că-i o ţâră cam departe...), deşi au de-a face cu românismul. Cel mult înjurăm ca să ne simtem bine şi să demonstăm, o dată în plus, cum le ştim noi pe toate!

Motivul pentru care scriu acum despre asta e simplu. Astăzi am descoperit (am şi cont pe Facebook, mai nou) un loc ce se cheamă Pagina minorităţii româneşti din Ţinutul Secuiesc! Ideea mi se pare excelentă şi v-aş invita să-mi spuneţi ce credeţi... Dacă nu v-aş cunoaşte tăcerile :)

Oricum ar fi, toate bune vă doresc!

În rest, vânt din pupa! Contra "corentului", fireşte! :)

UPDATE 23 martie 2010, ora 19.50

Aş vrea să vă atrag atenţia că mesajele agresive, ireverenţioase ori înjurioase (în orice fel şi faţă de oricine!) vor fi eliminate. Violenţa de limbaj şi deplasările de accent spre vreo formă sau alta de xenofobie îmi repugnă, complet şi definitiv.