Gata vacanţili (2)

Anul ăsta am fost în Italia pentru a doua oară. Data trecută (acum trei ani), zburam pentru prima dată cu avionul, poposeam la Camposampiero (ca şi acum, pentru că prietena la care mă duc acolo stă), apoi vizitam Padova, Veneţia şi Verona :) De la Roma aveam doar cadouri :)) De data asta, am diversificat puţin şi am umblat mai mult cu trenul. Pe distanţe mai mari adică. În afară de cunoştinţele vechi - Padova (care oricum mi-e dragă şi pe care am început să o cunosc) şi Veneţia (unde nu se poate să nu alerg măcar un pic printre gondole), îmi mai pusesem în cap să ajung la Florenţa, la Milano şi la Roma. Şi am :) O să vă spun ce-am văzut pe unde am fost, şi ce n-am reuşit, din pricina timpului extrem de scurt pe care l-am avut la dispoziţie. Asta pentru că lucrurile s-au desfăşurat cam aşa: urcat în tren de dimineaţa, ajuns în gara principală, cumpărat hartă, bătut oraş cu picioruşele şi urcat seara în trenul de întoarcere. Pentru mine încape atâta fericire în planul ăsta, încât nu-s capabilă să vă spun cu vorbe... Nu-mi pare rău nici de bani, nici de timpul puţin, nici de ce n-am apucat a vedea (DESTULE!). M-am întors din Italia cu picioarele umflate şi durute, dar cu inima cât o pâine!

Sigur, e de la sine înţeles că n-am putut vedea nimic pe dinăuntru, decât locuri în care costurile de intrare erau reduse sau 0, şi în care nu se cerea timp de stat la cozi, aşa că nu pot să vă spun poveşti despre muzee şi galerii de artă. Pot să vă zic despre slush/granita pe care am băut-o peste tot pe unde am găsit-o, însă :)) În Padova ştiu aproape pe de rost drumul până în frumoasa Prato della Valle, iar de data asta am descoperit Grădina Botanică, ce arăta foarte bine privită din pragul porţilor. În Veneţia, mi-aş fi dorit să văd măcar de data asta San Marco pe dinăuntru; circuitul muzeal nu era foarte scump şi include şi Palazzo Ducale, dar timpul pe care îl alocasem eu lagunei nu-mi permitea să-l parcurg. Şi apoi... abia aştept următoarea vizită :)) Am umblat cu vaporettele de mi-a venit rău, şi am reuşit să ajung în Insula San Michele, cimitirul veneţian în care se odihnesc Ezra Pound şi Igor Stravinski. Şi, bineînţeles, cineva îmi datorează o plimbare cu gondola sub clar de lună :D

Florenţa a fost o dorinţă împlinită. Voiam de multă vreme să calc puţin pe urmele lui Dante şi ale lui Michelangelo... Dacă mergeţi cu Frecciargento, veţi descoperi că de la Bologna la Florenţa, drumul e aproape un tunel uriaş, săpat în munte. Oraşul este năucitor, cu istorie şi artă la tot pasul, cu străzi înguste care nasc impresia că trebuie să analizezi fiecare piatră cu atenţie, pentru că sigur îţi scapă ceva. M-am gândit la un moment dat că mi-a plăcut mai mult Verona anul trecut, dar mi-am dat seama că totuşi nu pot face o comparaţie cinstită între ele, pentru că nu au aceeaşi savoare şi aceeaşi lumină. Domul din Florenţa este in-cre-di-bil de frumos, statuile Florenţei sunt mag-ni-fi-ce. N-am reuşit să intru în Galleria dell'Accademia, unde tânjeam să-l văd pe "David" cel atins de mâna lui Buonarroti, aşa că a trebuit să mă mulţumesc cu celebra copie din Piazza della Signoria :) Nici în casa lui Dante, pe care am căutat-o şi care era asaltată de turişti. Le-am văzut însă amândurora mormintele din Santa Croce, construcţie ce mi-a plăcut rău şi unde lumea nu prea dădea năvală. Mi-au rămas în suflet podurile Florenţei, iar Ponte Vecchio a fost o încântare.

Milano a fost o mare surpriză! Are cel mai vizibil punct de informare pentru turişti şi hărţi gratis, :)) gara milaneză este un spectacol în sine, iar Domul mi-a tăiat respiraţia! Mi-a plăcut chiar mai mult decât cel din Florenţa, cu piaţa lui uriaşă şi albă sub paşii călătorilor şi cu porţile de jur împrejur deschise permanent vizitatorilor, astfel încât n-am aşteptat niciun minut la intrare şi am putut să zăbovesc sub impresionantele cupole de piatră exact atâta vreme câtă am avut. Galleria Vittorio Emanuele II te duce de acolo direct la Scala, iar Via Dante te poartă, printre steaguri din lume, către Castello Sforzesco. M-am oprit să mă odihnesc în Parcul Sempione, de unde am pornit apoi în căutarea Santei Maria delle Grazie, pe care am vizitat-o fără "Cina cea de taină" - pentru acesta din urmă trebuie să te programezi telefonic şi să nu ratezi ora de vizită :) Data viitoare ştiu :) La întoarcere, am coborât repejor la metrou şi, cu 1 euro, în 10 minute eram în gară.

Roma a fost o extravaganţă :) Am cheltuit cât pentru toate celelalte la un loc, dar a meritat! N-am avut decât 4-5 ore între două trenuri, aşa că am optat pentru Hop On - Hop Off, conştientă fiind că altfel risc să umblu aiurea prin căldura de infern, fără să apuc să văd mare lucru. Prin urmare, am luat frumos la rând Linia Roşie şi Linia Albastră, am pozat în draci tot ce vedeam pe drum şi am debarcat la Vatican de unde, pe străduţe înguste şi netrecute pe hărţi, am căutat Piazza Navona, Pantheonul, Columna lui Traian... Cu jumătate de ceas înainte de ora la care aveam tren, am oprit un taxi şi l-am rugat să poposească scurt la Fontana di Trevi, mi-am aruncat moneda cu dorinţa (în capul vreo cuiva, probabil, pentru că erau SUTE de oameni acolo!) şi am gonit spre Roma Termini. Un final strălucitor pentru una dintre cele mai dragi sufletului meu călătorii :)

P.S. Pe albumul de Picasa aveţi poze cu toate astea, iar dacă vreţi să vedeţi şi altele, sunt pe FB, aici.
P.P.S. Capela Sixtină :) ... Next time.

Italia, 17-23 august 2011