Sunday, June 19, 2011

Our "Club Life". Courtesy of Tiesto :)

În mod cert mă duc la concerte mai des decât apuc să scriu aici :)) Asta pentru că, iată, în iunie pe 18 l-am văzut a treia oară pe Tiesto şi tocmai am constatat că nu v-am mai povestit despre el :)) Mă rog, v-am mai zis de alţii...

Ca de obicei, am dansat de-am rupt condurii şi ne-am distrat excelent. În afară de faptul că a început mult prea târziu şi că dimineaţă am fost nevoiţi să plecăm înainte de a se termina (din motive obiective dă parcat Bumblebee în loc cu restricţii), totul a fost super fain - lumini, atmosferă şi mai ales muzică. La început am dat un pic ochii peste cap, enervată de înghesuiala specifică Romanelor, dar până la urmă au găsit băieţii spaţiu liber: lângă bere, aproape de căsuţele cu jetoane (ne mai încurca din timp în timp coada, dară şi noi pe ea!). Nu mai insist cu poveştile :) - cui îi place deja merge, cui nu-i place n-am ce-i face... şi nici ce-i povesti pentru convingere :) Aveţi playlistul aici, şi plusez cu o secvenţă din concert şi o melodie pe care am descoperit-o chiar în seara asta. Şi, bineînţeles, poze. Courtesy of Sormea :)


Love Comes Again şi Traffic (iConcert.ro via YouTube)


Via YouTube



 Hâc!























 O bârfă micăăăăă... :D

 :))








Friday, June 17, 2011

Teatru. Festivalul Comediei Româneşti - festCo 2011

Între 10 şi 17 iunie 2011 s-a desfăşurat Festivalul Comediei Româneşti - festCO 2011 / ediţia a IX-a şi, graţie Citatepediei (care a fost invitată), am "baletat" puţin prin lumea teatrului contemporan. Cu mare plăcere - pot să adaug - pentru că organizatorii şi-au făcut o datorie de onoare din a veni în întâmpinarea dorinţelor invitaţilor.


Imagine preluată de aici

Prima piesă pe care am văzut-o – sâmbătă pe 11, pe o ploaie de sfârşit de lume – a fost Neguţătorul de ochelari, în regia lui Dan Tudor. Numele autorului a fost o mare surpriză, pentru că nu l-am mai văzut niciodată dramatizat până acum pe Tudor Arghezi :) Mi-a plăcut foarte mult interpretarea celor trei actori, iar punerea în scenă în micuţa Sală Studio a avantajat spectacolul – e un loc în care auditoriul este implicat, cu voie, fără voie, în tăvălugul zicerii. Pentru că piesa nu are un subiect de povestit, ci e o aventură a cuvântului, într-o încercare a lui Arghezi de teatru absurd, foarte devreme în literatura română. Fără îndoială că valoarea sa literară se găseşte departe de perfecţiunea operei lirice argheziene, însă mie mi-a făcut o reală plăcere să urmăresc fantasticul discurs al unor personaje ce păreau să funcţioneze exclusiv într-o dimensiune în care cuvintele sunt vii, şi se împiedică de oameni (ori de sistemele lor de referinţă). Dacă vă încântă surprizele lingvistice care scapă logicii firescului, adresându-se alteia, mai subtile, mergeţi să vedeţi piesa.





Imagine preluată de aici

În cea de-a doua seară am avut parte de un spectacol excelent, Cântăreaţa cheală & Lecţia de Eugène Ionesco, un... deux pièces :) care a şi fost cea mai premiată piesă din festival. N-am iară ce vă povesti, pentru că teatrul absurd exclude frumuseţea poveştii şi a logicii, aducând spectatorului ne-spusul din banalul, comunul, prozaicul, obscurul, clişeul şi derizoriul vieţilor noastre. Pe care nu-l recunoaştem şi îl ignorăm, dar căruia ne supunem fără greş. Veţi vedea pe scenă o familie englezească de oriunde de-aiurea, care primeşte în vizită o altă familie englezească pe care n-o aştepta, dar care întârziase la masă. Şi un căpitan de pompieri, şi o menajară. De fapt, două menajere, dar puteţi considera că-i tot aia. Veţi mai vedea o fată care doreşte cu ardoare să înveţe, care ştie la perfecţie adunarea, însă habar n-are de scădere, iar la lingvistică o scrânteşte rău... Veţi râde cu hohote, aplauda din senin, sta cu sufletul gură şi simţi intensitatea uriaşă a jocului actorilor. Mi se pare uneori bizar felul în care asociem absurdul comicului, în ciuda faptului că numai de râs nu sunt unele care se petrec pe scenă. Ne distrăm grozav când sunt denaturate până la caricatură şi ridicol automatismele şi stereotipiile din existenţa noastră. Trăim în absurd, s-ar putea spune, şi ne stricăm de râs în timpul ăsta... Se poate întâmpla să nu vă placă Ionesco, ori să nu gustaţi aventura pe care v-o propune. Îmi amintesc faptul că am fost sceptică atunci când l-am văzut prima dată... însă a reuşit, într-un fel ciudat, să mă agaţe şi să mă facă să uit unde sunt. Mie îmi plac foarte mult cuvintele, iar ce reuşeşte să facă Ionesco din ele este pur şi simplu bulversant. Dacă mergeţi să vedeţi spectacolul, pregătiţi-vă pentru o absurditate pe cinste!



Imagine preluată de aici, unde aveţi şi distribuţia

În ultima seară - vineri, pe 17 - a avut loc gala festCo, urmată de o adaptare modernă a Scrisorii pierdute, în regia lui Alexandru Dabija. N-am reuşit să găsesc nicăieri afişul reprezentaţiei, aşa că am folosit o fotografie - grăitoare pentru ce am apreciat eu în mod deosebit în spectacol :)) Aveţi aici diverse opinii critice despre spectacol, pentru că a fost suficient de neobişnuit ca să fie controversat. S-a încercat un decor sordid absolut ciudat, o modificare de ritm de-a dreptul enervantă pe alocuri, o depăşire a (même!) actualităţii lui Caragiale, prin frizarea cu pasiune a ridicolului şi a absurdului, prin inventarea unor noi simboluri (vezi ciuperca) şi a unor noi derapaje ori ticuri ale celebrelor personaje. Până la urmă am acceptat noua viziune, iar ceea ce mi-a plăcut excepţional de mult a fost felul în care au adaptat actul al III-lea: "combatanţii" (exclusiv ei, fără figuraţie) au fost împrăştiaţi prin sală, de unde au urlat şi s-au contrazis vehement cu luătorii de cuvânt de pe scenă. A rezultat un balamuc total, la care ne-am trezit (spectatorii - zic) obligaţi să luăm parte, de ne-am distrat până la hohote necontrolate şi aplauze prelungi. Mi-a plăcut :) Iar ceea ce a salvat definitiv spectacolul, a fost prestaţia lui Marcel Iureş! Ab-so-lut magistral în rolul lui Caţavencu, personaj căruia îi dă o altă faţă, diferită de ce am văzut până acum, puternică, expresivă, viabilă, credibilă. Chiar şi numai pentru asta, recomand Scrisoarea de la Teatrul de Comedie.

Friday, June 10, 2011

... And justice for all cartoons!

Că rămăsesem în urmă! :)) Rău! Şi cu văzutul, şi cu povestitul. Prin urmare, iată ultimele vizionări.

Toy Story 3 ştie toată lumea. Cine nu ştie, rău face, că nu se poate fără! Băieţii sunt super haioşi şi au reuşit să ia chiar şi un Oscar anul ăsta, cu povestea lor despre prietenie, loialitate, încredere şi optimism. Ceea ce îmi place mie la seria asta este că întotdeauna reuşeşte să mă surprindă câte ceva din intrigă. :)) Dialogul mi se pare extrem de bine construit, iar glumele sunt super faine. Recunosc, m-am obişnuit foarte greu cu vocea lui Woody, poate pentru că timbrul lui Tom Hanks este atât de distinct, încât aproape nu reuşeam la început să fac abstracţie de actorul pe care îl cunoşteam, însă adevărul e că face un "rol" de excepţie în filmul ăsta! :)) Aveţi aici mai multe despre minunata poveste şi despre fantastica aventură a jucăriilor lui Andy. Şi, desigur, trailer.

Via YouTube

Tot despre o prietenie este şi Cum să-ţi îmblânzeşti dragonul (How to Train Your Dragon). O prietenie specială, între două fiinţe care ar trebui să se urască de moarte într-o lume în care toate lucrurile stau la locul lor. D'apoi cine vrea lumi cu lucrurile la locul lor? Nu noi! Prin urmare, o să faceţi cunoştinţă cu cel mai rău şi mai periculos, cel mai de speriat şi mai de temut dragon din câţi au existat vreodată pe lume: Toothless! :)) Şi o să-l iubiţi, vă promit. :) Dacă vreţi să ştiţi mai multe, vă spun că veţi vedea o poveste despre cât anume semănăm cu cei în mijlocul cărora ne naştem şi cum ne deosebim de ei, cât de mult am vrea să ne conformăm speranţelor pe care le pun în noi şi în ce măsură trebuie să ne găsim propriul drum, cât din ceea ce credem despre lumea în care trăim este adevărat şi cât ar trebui schimbat pentru ca ea să fie mai bună. Într-o zi. Când întâlnim un dragon :)

Via YouTube

În Rio, tot cu prieteniile jonglăm, dar personajul principal este un papagal domesticit, care nu-şi doreşte nimic altceva tot filmul decât să se întoarcă la stăpâna lui, şi la viaţa - în colivie, de acord, dar - cu nişte avantaje grozave, spre deosebire de liberatea din care el nu înţelege decât un haihui fără rost şi savoare. Mă rog, până o întâlneşte pe papagaliţă. :D De care se trezeşte, într-o zi, legat. :D Cu un lanţ. :D Blu e într-o mare încurcătură, pentru că el ştie să citească, dar nu şi să zboare, se descurcă excelent printre mobilele din casă, dar nu şi printre copaci, se înţelege minunat cu oamenii, dar nu şi cu cei din neamul lui. Şi... am zis că nu ştie să zboare? :)) Totul foarte, foarte, foarte colorat!

Via YouTube

Prinţesa şi broscoiul (The Princess and the Frog) e cu animale, dar altfel. De fapt, e cu oameni care, deveniţi pentru câtăva vreme animale, învaţă să fie oameni mai buni. Povestea de la care pleacă filmul este cea clasică, în care fata sărută o broască, iar aceasta se transformă în prinţ - o ştiţi toţi. Varianta pe care o urmărim aici e mai aproape de viaţa de zi cu zi, când pupăm şi noi pe cine nimerim, da' nu ne alegem cu niciun prinţ, măcar şi ghebos să fie! Ce-ai zice dacă, în loc să se facă el prinţ, te faci tu broască? Ha? :)) Sigur, filmul le mai pune copiilor câteva probleme de gândire: dacă eşti prinţ, ai voie să te distrezi toată ziua? dacă eşti de culoare, ai dreptul să fii prinţesă? dacă ai visuri, e bine să faci compromisuri ca să le împlineşti? iar dacă iubeşti, cât din tine eşti dispus să sacrifici pentru celălalt? Filmul nu este extraordinar de spectaculos, dar mi s-a părut că ridică ceva întrebări interesante pentru fiecare dintre noi.

Via YouTube

Tangled (O poveste încâlcită) rămâne, de departe, favoritul meu de necontestat în ultima vreme. A-t-â-t-a ce m-a putut distra filmul ăstaaaaaaaaaa! =)) Nici dacă vă povestesc n-o să mă credeţi! Nu dădeam niciun ban găurit pe Mandy Moore înainte de Tangled, dar rar de tot am văzut un personaj de desene cu o voce atât de potrivită. Filmul mi s-a părut super-super-super haios, face ceva haz pe seama unor clişee pe care tot ne-am obişnuit să le vedem în desene, şi - cel mai important - nu sufocă cu iubirea decât când nu mai are încotro :)) şi nici atunci aşa cum ne-am fi aşteptat. Iar faza cu the smolder =)) =)) =)) face toţi banii! Nu vă mai spun, că pe ăsta chiar e păcat să-l rataţi :) 

Via YouTube

P.S. Vedeţi? mă ţin de cuvânt! :D Recuperez.

Via YouTube

Monday, June 6, 2011

Sting's Symphonicity

Da. Anul ăsta nu l-am mai ratat pe Sting :D (în 2009, tot stând după unu' sau altu' care se gândea-răzgândea să meargă la concert, n-am mai prins bilete la "Songs from the Labyrinth"... never again!) Pentru "Symphonicity" mi-am făcut vara trecută ceva planuri să mă duc la Londra, pe 2 octombrie (de ziua lui Sting), dar n-a ieşit cum am vrut. Aşa că vă puteţi închipui ce delir a fost când am aflat că a prelungit turneul şi a inclus pe listă (nu era!) şi Bucureştiul! Am pândit (la propriu) site-urile, ca să aflu ziua de punere în vânzare a biletelor. Care a venit, într-o binecuvântată vineri, când Sormea şi G veniseră la mine, de la Galaţi, să rezolve neşte treburi de-ale lor. Ne-am trezit de dimi, ei au plecat în drumul lor, iar eu... am zis să sun la Diverta, înainte de a decola spre şcoală. Să vedem, să auzim, să verificăm, să ştim.

Ţâââââât-ţâââââââr. "Bună ziua!" "Bună ziua!" "Nu reuşesc să aflu informaţia de pe site-ul dvs. Aş avea şi eu o întrebare: (repede şi sacadat) aţi primit bilete la Sting?" "Da." "Şiiiiii... (repede şi sacadat) aţi început să vindeţi?" "Abia le-am primit, acum le punem în vânzare." "Şiiiiii... (şi mai repede, şi mai sacadat) aţi vândut multe?" "... (pauză siderată) (triplă) (enunţare pe silabe a răspunsului) Toc-mai le-am pri-mit, a-cum le pu-nem în vân-za-re." "Şiiiiiiii... bine, mulţumesc." Zdrang. Emoţii, frământări de mâni, cujetări. Nu era nimic de făcut, aveam slujbă, iar ultima oară când am verificat, cumpărarea de bilete la concert nu se pune ca motiv de învoire. Rămânea de alergat după cursuri şi achiziţionat bilet. Saaaaaaaaaaaaaaau. Ţâââââât-ţâââââââr. "Da, mă." "G, ia zi repede unde eşti." "În Plaza." (THERE IS A GOD!) "Te rog, te rog, te rog, du-te repede la Diverta şi ia-mi şi mie bilet la Sting." "Hai că te sun când ajung acolo."

Am avut loc în primul rând. Mai era unul liber când a ajuns G acolo: al meu! :D

N-are rost să vă mai spun că a fost... i-ra-ţio-nal de mag-ni-fic. Mă fascinează personajul acesta, cu atitudinea lui elegantă şi relaxată, modestă şi extrem de apropiată de public. M-am distrat copios la "poantele" de scenă pentru care e celebru, şi am apreciat în mod special îmbrăcămintea atât de simplă, în lămurit acord cu scaunele de plastic pe care stăteam noi :)) - prea mult glamour ar fi fost nepotrivit. Spectacolul a fost însă fără cusur. Absolut impecabil! Am cântat împreună cu el toate melodiile care mi-au încântat adolescenţa, aşezate într-o orchestraţie - ce le-a făcut numai bine - nouă, simfonică (tot respectul pentru Filarmonica din Sofia dirijată de Sarah Hicks, deşi presupun că într-o sală de concerte munca lor ar fi fost şi mai evidentă, şi mai bine apreciată). L-am revăzut pe Dominic Miller (pe el, pe Kenny Kirkland - RIP şi pe Branford Marsalis - care a lipsit de data asta - îi iubesc de prin anii '90, când i-am văzut în primul concert al lui Sting aici - 20 mai 1996, Mercury Falling Tour), m-au încântat Jo Lawry şi solo-urile instrumentiştilor. A fost... the absolut highlight of this year!  

M-am întâlnit cu Irina şi cu soţul ei :)

Orchestra Filarmonică din Sofia

Dominic Miller şi Sarah Hicks

The man himself :)





This Cowboy Song

... şi dansul de rigoare :))


- varianta Dracula :)) cu hăulitul de rigoare
şi cu tipa care a urlat îngrozit şi inspirat la început :))

Instrumentul numit theremin






Goofin' around :))




:)


Fragile


Sting has left the building :)

P.S. Pentru alte impresii şi playlist - aici, iar pentru mai multe melodii - aici şi pe-aici. Ori aici, pentru o vizionare de excepţie a concertului de la Berlin (care trebuie musai cumpărat!), cu piese legate în mix. Enjoy!
P.P.S. Da, am intrat în vacanţă şi m-am apucat de rememorat ce-am mai făcut luna asta :D 

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (26) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (33) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (13) Europa (18) Facebook (17) filme (39) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (30) funninesses (37) gând (57) Germania (1) Google (14) Grecia (10) home (6) iarna (30) inceputuri (36) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (39) masini (10) meeting-people (7) metanoia (2) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (121) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) Palestina (1) perfume (3) photos (90) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (74) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (127) SMURD (2) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (6) teaching (54) teatru (14) thankyou (48) Thassos (2) toamna (14) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) worldwelivein (48) Ziua Nationala (6)
There was an error in this gadget