Monday, March 12, 2007

Tehnici mnemonice la adolescentul român

Zilele astea nu mi-a fost prea bine. Şi, ca întotdeauna când cineva ţine să-mi demonstreze că există mereu compensaţii pentru cele ce nu merg în viaţa mea, a fost suficient doar să mă înfiinţez la şcoală, pentru a-mi reconsidera gândurile negre.
Vă povesteam despre crenguţa pe care am găsit-o pe maşină... trebuie să spun că până la urmă vestea s-a împrăştiat, iar parbrizul meu a fost în fiecare zi a săptămânii plin de flori. Acum se distrează cu toţii dacă fac imprudenţa să-i mai întreb cine e cu beleaua, şi au început să dea vina unii pe alţii. Mai nou, au început cu poveşti fanteziste, că (vorba ceea, ar trebui să fie... un bărbat pe care doar-doar ce l-au văzut fugind, care era prea înalt ca să fie coleg al lor, prin urmare... "vreun admirator secret, doamna"... Cert este că, în fiecare zi, copiii îmi aduc flori şi le lasă pe maşină. În speranţa că nu se gândesc la lucruri morbide şi la urări "de bine", le-am adunat şi eu pe toate şi mi-am umplut maşina de crenguţe de-acum ofilite, în amintirea gestului lor frumos.


Astăzi însă am păţit una de povestit. La una dintre clase, lucrez cu ei un soi de sistematizare şi fixare a cunoştinţelor legate de marile epoci şi curente din istoria culturii umanităţii, cu analizarea modului în care fiecare dintre ele se particularizează în literatura română. Şi ajungând cu discuţia la Renaştere, am trecut în revistă câteva caracteristici ale curentului pe plan european, importanţa legată de ieşirea umanităţii din Evul Întunecat, rolul Italiei şi principalii reprezentanţi, cele mai cunoscute lucrări, Michelangelo, DaVinci, Galileo, Erasmus (care citise "tot ce s-a scris până la el şi ceva pe deasupra"). Am continuat cu ideea de Umanism şi idealul de "uomo universale" (care astăzi e dincolo de orice posibilitate de realizare) şi am ajuns la celebri umanişti români. Mi-au amintit de Nicholaus Olahus şi de Milescu Spătarul, de cronicarii moldoveni - Ureche, Costin şi Neculce - şi de Dimitrie Cantemir, personalitate care marchează nu numai cultura nostră, ci şi pe cea europeană, profesor şi sfătuitor al lui Petru cel Mare al Rusiei.

Mi-am adus aminte, în acel moment, de o informaţie pe care le-o furnizasem odată, în legătură cu faptul că acest Cantemir nu este o celebritate doar pentru că aşa ne place nouă, ca români, să credem, ci că există dovezi evidente în acest sens. I-am rugat, vrând să verific la cine a dat roade zisa mea de atunci, să-mi reamintească argumentul. S-a făcut linişte în sala de curs, iar ei s-au uitat întrebători la mine. (Le las întotdeauna timp de gândire înainte de a da răspunsul, ca să fiu sigură că nu e nici o şansă să-l obţin de la ei.) Brusc, s-a simţit mişcare în una dintre bănci, şi l-am interpelat pe autor (un elev care mi-a făcut destule surprize plăcute de când lucrez cu ei): "Ia zi, tu, Poenarule, unde e dovada?"
"Păi, zice, la facultatea aia, doamna, da' nu-mi aduc acum aminte cum se cheamă!"
"Bravo! răsar eu într-o zvâcnire de bucurie. Acolo e! Te-ai gândit bine, dar vreau detalii!"
Îşi mai aduce unul aminte de ceva cu o plăcuţă... le desluşesc şi eu amintirile ceţoase... că e vorba de frontispiciul unei universităţi, unde sunt trecute numele unora dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai lumii... şi Dimitrie Cantemir e printre ei... dar să ne amintim cum se cheamă pustia de universitate... nu, şi pace!
Într-un târziu, plin de dubii şi de codeli, îmi zice Poenaru că ar şti el, da' nu e sigur.
"Păi şi ce-ai, frate, de pierdut? Zi şi gata!" Şi îmi zice: "Trombona, doamna!" (Şi nu zicea în glumă.)

Unii ar putea să-şi bată palmele a mirare şi să-i facă de doi bani pe adolescenţii de azi. Eu nu cred în vinovăţia absolută a generaţiilor tinere. Sincer, mie mi se pare că ştiu copiii noştri exact ce învaţă de la oamenii mari, adică de la noi, de la mine. Şi, până la urmă, important e să înveţe ceva. Mai devreme, mai târziu, nu contează! Important e că sunt educabili; şi puterea e la mine, nu la ei.

Şi astea fiind convingerile mele ferme, m-am distrat copios azi la clasă, cot la cot cu ei, şi la replicile lor acide ("Poenarule, mai bine taci, mă, data viitoare!"), le-am atras atenţia: că poate Sorbona mea n-au ţinut-o minte, da' Trombona lu' Poenaru' o să trăiască veşnic în mintea lor :))

Saturday, March 10, 2007

...

Astăzi m-a oprit pe holul liceului un elev de la una dintre clasele la care predau, ca să-mi spună că a observat ceva la ştergătoarele de parbriz de la maşina mea, pe care o parchez, de obicei, în curte.

Mi s-a format un reflex ciudat legat de veştile neaşteptate pe care le primesc, sau de formulările de tipul "vezi că am ceva să-ţi comunic". În mod automat mă gândesc la ce e mai rău. Întotdeauna. Şi de cele mai multe ori am dreptate... Uneori mi se spun mai rele decât le aşteptam, alteori exact ce aşteptam... Mai apar şi surprize plăcute, nu spun nu, doar că  m-am descoperit nemaiaşteptându-le. Pur şi simplu, am devenit conştientă de faptul că primul meu gând, atunci când mi se atrage atenţia în acest fel, este unul negativ. Nu mă consider o persoană pesimistă, iar prăpăstioasă nu cred să se pună problema că aş fi, dar prima mea reacţie este să devin defensivă.

Când am auzit eu de ştergătoare... abia am avut răbdare să se termine ora (spre care mă îndreptam când am aflat vestea)... am năvălit în cancelarie... am lăsat catalogul... am coborât val-vârtej pusă pe gâlceavă şi…

am găsit o crenguţă înflorită prinsă între ştergător şi geam :)

Nu ştiu cine e autorul, pentru că am descoperit că şi alţi elevi ai mei de la alte clase păreau să cunoască incidental, aşa că n-am putut restrânge aria de căutare. Dar a fost o zi frumoasă :)

Sunday, March 4, 2007

Primul copac înflorit şi "The Departed"

Mi-am făcut un obicei să păstrez în minte, pentru restul anului, primul copac înflorit pe care îl văd primăvara. Fac acelaşi lucru cu prima frunză pe care o văd căzând toamna, dar, din motive necunoscute mie, intensitatea amintirii frunzei nu este la fel de puternică precum cea a florilor noi. Anul acesta, marele premiu merge la cele câteva crenguţe albe de pe Strada Sânzieni :)

În seara asta am fost la The Departed, pelicula care a obţinut Oscarul pentru cel mai bun film al anului 2006. Întâmplător (sau poate nu) era singurul care îmi stârnise interesul înainte de ceremonia de decernare, dar nu apucasem să îl văd.

Nu mai urmăresc de ani buni Oscarurile. Nu am răbdare să "analizez" rochiile şi rotirile în jurul propriei axe ale vedetelor; mi se pare absolut superficial ce se întâmplă în seara aceea. Nu că aş fi eu cinefilul lu' peşte care urmăreşte numai filme non-americane de artă, dar are poporul ăla un dar de a reduce totul la comercial şi la stupidul "glamour"... de mă scoate din sănătate. Aşa că am scos celebrele Oscaruri dintre vizionările obligatorii. Mă uit, eventual, la rezultate şi sper să nu fie dictate de motive politice, economice sau de political correctness.

Prin urmare, m-am dus la film cu inima strânsă. Văzusem înainte de a fi premiat o reclamă undeva, şi mi se păruse interesant subiectul, iar lista interminabilă de "nume" de pe generic m-a chiar intrigat. Când am aflat că e Scorsese la regie mi-am zis că e obligatoriu de văzut. Apoi... a câştigat Oscarul. Film cu FBI şi poliţişti corupţi??? Hai, pe bune!!! Mi s-a topit naibii entuziasmul. Ok, mi-am zis, era timpul să-i dea şi lu' Scorsese Oscarul. Nu prea contează că a avut filme mai bune şi atunci n-a câştigat (personal favorites: The Last Temptation of Christ şi The Age of Innocence). Acuma e momentul să ne aducem aminte de valoarea lui, aşa că îi aruncăm şi lui un Oscar... 

Însă trebuie să spun, după vizionare, că, dacă într-adevăr l-a primit pe motivul că "era timpul", le-a dat o scuză excelentă să-şi justifice alegerea. Mi-a plăcut grozav filmul:
1. începând cu titlul; "departed" este un adjectiv (pe care Scorsese l-a substantivizat) format de la un verb care înseamnă „to go away", „to turn aside", "to deviate", "to die". Poate n-ar fi mare găselniţă aşa un cuvânt... ciudat este faptul că mi se pare că TOATE sensurile sunt asimilate filmului, şi oricare dintre ele rămâne în picioare la o analiză atentă. (Titlul românesc nu mi se pare rău, dar e departe de cumulul originalului);
2. muzica,
3. un Jack strălucitor (ca de obicei),
4. un Di Caprio extrem de convingător (a cărui valoare încă e contestată, în van, după părerea mea),
5. replicile savuroase şi un umor pe care eu îl gust din plin; vezi.

Repet, nu mă consider în nici un fel o autoritate în materie, nici măcar emiţătoare de opinii care merită luate în seamă nu-s;dar mie mi-a plăcut jocul cu mulţimea de "cârtiţe". Felul în care se înmulţesc exponenţial pe ecran şi răsar din toate ungherele, trădând, fiecare, un alt fel de încredere de care "us, humans" suntem capabili, şi felul în care, la sfârşitul asemănător măcelului hamletian, rămân în picioare două personaje simbolice: femeia însărcinată şi poliţistul incoruptibil.

Să-ţi fie de bine, domnule Marty [skor-ses-zee]!

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (33) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (13) Europa (18) Facebook (17) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (57) Germania (1) Google (14) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (36) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (40) masini (10) meeting-people (7) metanoia (2) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (121) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) Palestina (1) perfume (3) photos (91) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (75) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (129) SMURD (2) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (48) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) worldwelivein (48) Ziua Nationala (7)
There was an error in this gadget