Monday, March 12, 2007

Tehnici mnemonice la adolescentul român

Zilele astea nu mi-a fost prea bine. Şi, ca întotdeauna când cineva ţine să-mi demonstreze că există mereu compensaţii pentru cele ce nu merg în viaţa mea, a fost suficient doar să mă înfiinţez la şcoală, pentru a-mi reconsidera gândurile negre.
Vă povesteam despre crenguţa pe care am găsit-o pe maşină... trebuie să spun că până la urmă vestea s-a împrăştiat, iar parbrizul meu a fost în fiecare zi a săptămânii plin de flori. Acum se distrează cu toţii dacă fac imprudenţa să-i mai întreb cine e cu beleaua, şi au început să dea vina unii pe alţii. Mai nou, au început cu poveşti fanteziste, că (vorba ceea, ar trebui să fie... un bărbat pe care doar-doar ce l-au văzut fugind, care era prea înalt ca să fie coleg al lor, prin urmare... "vreun admirator secret, doamna"... Cert este că, în fiecare zi, copiii îmi aduc flori şi le lasă pe maşină. În speranţa că nu se gândesc la lucruri morbide şi la urări "de bine", le-am adunat şi eu pe toate şi mi-am umplut maşina de crenguţe de-acum ofilite, în amintirea gestului lor frumos.


Astăzi însă am păţit una de povestit. La una dintre clase, lucrez cu ei un soi de sistematizare şi fixare a cunoştinţelor legate de marile epoci şi curente din istoria culturii umanităţii, cu analizarea modului în care fiecare dintre ele se particularizează în literatura română. Şi ajungând cu discuţia la Renaştere, am trecut în revistă câteva caracteristici ale curentului pe plan european, importanţa legată de ieşirea umanităţii din Evul Întunecat, rolul Italiei şi principalii reprezentanţi, cele mai cunoscute lucrări, Michelangelo, DaVinci, Galileo, Erasmus (care citise "tot ce s-a scris până la el şi ceva pe deasupra"). Am continuat cu ideea de Umanism şi idealul de "uomo universale" (care astăzi e dincolo de orice posibilitate de realizare) şi am ajuns la celebri umanişti români. Mi-au amintit de Nicholaus Olahus şi de Milescu Spătarul, de cronicarii moldoveni - Ureche, Costin şi Neculce - şi de Dimitrie Cantemir, personalitate care marchează nu numai cultura nostră, ci şi pe cea europeană, profesor şi sfătuitor al lui Petru cel Mare al Rusiei.

Mi-am adus aminte, în acel moment, de o informaţie pe care le-o furnizasem odată, în legătură cu faptul că acest Cantemir nu este o celebritate doar pentru că aşa ne place nouă, ca români, să credem, ci că există dovezi evidente în acest sens. I-am rugat, vrând să verific la cine a dat roade zisa mea de atunci, să-mi reamintească argumentul. S-a făcut linişte în sala de curs, iar ei s-au uitat întrebători la mine. (Le las întotdeauna timp de gândire înainte de a da răspunsul, ca să fiu sigură că nu e nici o şansă să-l obţin de la ei.) Brusc, s-a simţit mişcare în una dintre bănci, şi l-am interpelat pe autor (un elev care mi-a făcut destule surprize plăcute de când lucrez cu ei): "Ia zi, tu, Poenarule, unde e dovada?"
"Păi, zice, la facultatea aia, doamna, da' nu-mi aduc acum aminte cum se cheamă!"
"Bravo! răsar eu într-o zvâcnire de bucurie. Acolo e! Te-ai gândit bine, dar vreau detalii!"
Îşi mai aduce unul aminte de ceva cu o plăcuţă... le desluşesc şi eu amintirile ceţoase... că e vorba de frontispiciul unei universităţi, unde sunt trecute numele unora dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai lumii... şi Dimitrie Cantemir e printre ei... dar să ne amintim cum se cheamă pustia de universitate... nu, şi pace!
Într-un târziu, plin de dubii şi de codeli, îmi zice Poenaru că ar şti el, da' nu e sigur.
"Păi şi ce-ai, frate, de pierdut? Zi şi gata!" Şi îmi zice: "Trombona, doamna!" (Şi nu zicea în glumă.)

Unii ar putea să-şi bată palmele a mirare şi să-i facă de doi bani pe adolescenţii de azi. Eu nu cred în vinovăţia absolută a generaţiilor tinere. Sincer, mie mi se pare că ştiu copiii noştri exact ce învaţă de la oamenii mari, adică de la noi, de la mine. Şi, până la urmă, important e să înveţe ceva. Mai devreme, mai târziu, nu contează! Important e că sunt educabili; şi puterea e la mine, nu la ei.

Şi astea fiind convingerile mele ferme, m-am distrat copios azi la clasă, cot la cot cu ei, şi la replicile lor acide ("Poenarule, mai bine taci, mă, data viitoare!"), le-am atras atenţia: că poate Sorbona mea n-au ţinut-o minte, da' Trombona lu' Poenaru' o să trăiască veşnic în mintea lor :))

No comments:

Post a Comment

Warning!
Default "post as google account"! Change it if you don't have one.

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (38) Bucureşti (31) Bumblebee (8) călătorii (24) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (31) concurs (4) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (8) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (6) drinks (4) etnii (13) Europa (18) Facebook (17) filme (39) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (27) funninesses (37) gând (55) Germania (1) Google (14) Grecia (10) home (6) iarna (30) inceputuri (34) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (38) masini (10) meeting-people (7) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (118) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) Palestina (1) perfume (3) photos (88) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (74) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (2) She (121) SMURD (2) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (6) teaching (53) teatru (14) thankyou (46) Thassos (2) toamna (14) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (8) verba (3) worldwelivein (48) Ziua Nationala (6)
There was an error in this gadget