Sunday, November 22, 2009

Vot 2009

Foarte mult timp din viaţa mea de om matur am refuzat, în mod conştient, argumentat şi încăpăţânat (pare un nonsens, dar n-aveţi idee de câte sunt capabilă), să votez. Ştiam povestea cu luptătorii pentru drepturile omului, ale femeii (sic!) şi ale animalelor, dar consideram că dacă nu am vreme să mă informez şi să iau o decizie corectă, mai bine nu mă bag. Şi niciodată n-aveam: nici vreme, nici informaţie, nici decizie fermă.

În plus (ăsta încă mai e, în ochii mei, un argument valid) omul este liber şi să-şi exercite dreptul de a nu-şi exercita dreptul; la vot, sau la orice altceva. Atâta timp cât se numeşte "drept", iară nu obligaţie de a vota (nu punem la socoteli "spiritele" civice, "datoriile" faţă de neam şi partid, manipulările demagogice şi apelul la "ru-şi-ni-că!"), fiecare dintre noi e liber să se spele pe cap - sau pe orice altă parte a corpului doreşte - cu acesta. Pentru că omul îşi înţelege dreptul ca pe o obligaţie atunci când simte - nu neapărat că primeşte ceva înapoi, dar că are vreun rost, cumva, pe undeva, măcar în forul lui interior, gestul în sine; dacă lipseşte rostul, unde e valoarea gestului? Şi ştim foarte bine cu ce cărţi jucăm aici. Cunoaştem cu toţii societatea în care trăim, şi oameni deştepti care refuză să voteze, pentru că, din punctul lor de vedere, votul, fără convingeri, nu face nici cât o ceapă degerată... Şi nu pot să-i condamn pe cei care nu votează. Onest. Pe lângă toate astea, cred cu o nezdruncinată convingere că fiecare dintre noi rezolvă dilema aceasta doar cu sine însuşi, în momentul în care este pregătit să o rezolve. Cel puţin pentru mine aşa a fost.

La începutul vieţii mele de votant, nimic nu mă putea determina să umblu pe al urne; nici exemplul alor mei (care se îmbrăcau frumos şi se duceau la braţ de fiecare dată când se alegea câte ceva), nici îndemnurile prietenilor (care se mai şi înfuriau pe încăpăţânarea mea neclintită), nici jignirile celor care nici amici nu-mi erau - dar ţineau neapărat să mă corijeze în vreun fel). Nu vedeam rostul, nu credeam în gest, nu-i simţeam valoarea. Dar când am crezut că ceva trebuie schimbat, am votat: pe Emil Constantinescu în finale prin '96, ori pe Băsescu în 2004... După cum se observă, am mână bună, unde votez eu iese; desigur, dezastrul ulterior este imposibil de înlăturat de vreo putere omenească =)). Ca să vă faceţi o idee, în 2007, la referendumul pentru suspendarea lui Băsescu, scriam aşa. Şi încă de atunci se cristalizase în mintea mea o altă perspectivă asupra lucrurilor. Îmi făcusem timp să mă informez, citisem, căutasem, pricepusem că sunt în joc mizerii care n-au nicio legătură cu mine şi cu votul meu. Şi eram groaznic de enervată pe treaba asta! - Întotdeauna mă ambalez din lucruri :) - Dar între timp am mai înţeles ceva: nu foloseşte la nimic să te superi pe Ideea de vot şi pe candidaţi. Pentru că fiecare face cât îl duce capul, iar Preşedinţii, cei adevăraţi, apar foarte rar, poate câte unul la fiecare generaţie... ceilalţi, toţi, sunt bucăţi de humă ca oricare. Noi avem însă dreptul să sperăm, să votăm, să blamăm, să schimbăm şi să sperăm iar. În această ordine. Dezamăgirile nu-şi au locul atâta vreme cât te împiedică să vezi asta.

Eu sunt naivă şi idealistă. Am un optimism aproape imbatabil, trăiesc cu încredere în ziua de mâine, le acord oamenilor prezumţia de nevinovăţie şi consider că fiecare merită a doua şansă. Că singura soluţie pentru lumea asta e ca fiecare să facă treaba la care se pricepe cel mai bine şi că mai-binele zilei de mâine stă în puterea copiilor noştri, pe care trebuie să-i învăţăm să decidă şi să fie fericiţi.. Şi da, am sperat în schimbarea spre bine de fiecare dată când a fost nevoie de speranţa asta. Şi nu-mi pare rău, pentru simplul motiv că nu are rost să-ţi pară rău pentru ce s-a dus şi nu se mai întoarce. Acum a venit vremea pentru încă ceva nou. Nu aştept garanţii, că m-am lămurit destul că nu's. Dar nu-i pricep nici pe cei care se dau realişti şi se laudă că nu mai cred în basme, dar aşteaptă cavaleri fără teamă şi fără prihană să candideze la preşedinţia României. Nu există. Omu-i om, şi dacă ăştia sunt, de-aici alegem. Mâine poate fi mai bine, da' tre' să te îndrepţi într-acolo.

Şi ca să parafrazez celebru...
"O mie de ani pace, stimabililor! Eu ştiu cu cine votez."
:)

Friday, November 20, 2009

"Catindatul" Băsescu despre educaţia neamului

Iată cum mă înşelasem eu asupra părerii preşedintelui despre importanţa învăţământului într-un stat!

Atâta l-am auzit în ultimii ani declamându-şi autodidacţia de doi bani, bălăcărindu-mi munca şi afirmându-mi inutilitatea. Şi atâta-atâta-atâta mi-i de silă de legile croite după ureche şi după cum bate vântul - inclusiv legea 329/2009 (care e aşa de bine scrisă încât va trebui - ÎN ACELAŞI TIMP - să-mi scadă din salariu şi să mă duc şi la serviciu!), încât să-l aud acum - în campanie, firesc! - vorbind despre "importanţa educaţiei" şi cum a făcut ea frumos în Japonia este peste orice limită a suportabilului pe care o cunosc!

Mă, oamenii ăştia manifestă vreo constanţă în vreo ceva??? Ceva cât de mic, acolo, şi de insignifiant?







video platform
video management
video solutions
free video player

Tuesday, November 17, 2009

Top Gear în România

Deşi nu sunt bărbat şi nici nu mă pricep la mecanici de maşini, trebuie să acceptaţi că am două pasiuni auto. Prima - şi cea mai grozavă - este maşineta mea gălbioară, un Seat Arosa pe care îl iubesc ca pe o parte din mine şi despre care suspectez că e... masculină - pentru că prea îmi rabdă hachiţele şi mofturile cu stoicism. Cea de-a doua este emisiunea britanicilor de la Top Gear (Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May), pe care îi urmăresc cu mare plăcere pe oriunde îi prind pe canalele româneşti la tv. Am aflat acum câtva timp că au filmat în România şi eram gro-zav de curioasă să văd ce-a ieşit...

Iată că a venit vremea! Primele imagini le-am găsit aici, deci mulţumim, DorDeDucă. Şi cercetând de-aici încolo, am găsit pe YouTube câteva clipuri din emisiunea pe care o aşteptam.
Enjoy! :)

Cu Aston Martin DBS Volante, Ferrari California, Lamborghini Gallardo prin Mamaia :)) şi apoi pe celebra noastră "autostradă", spre Bucureşti.




Cum lipseşte România de pe GPS, dar are cea mai "grea" clădire din lume, cu un parcurs bes-ti-al în subterane! Dacă vă interesează o prezentare a Daciei Sandero în ruseşte (realizatorii de la Top Gear sunt fooooooarte subtili!), sau noutăţile auto pe care băieţii le discută în stilul lor inconfundabil.






Şi iată-l pe The Stig, urmat de Eric Bana - pe care îl iubim. În segmentul următor, e pe post de pilot de curse pe circuit ud.




Revenim în România rurală şi încercăm Sandero - pe care James o iubeşte, dar o parchează în drumul unui camion :)).
Şi, dincolo de toate, "Et in Romania ego" :)


Ceai de canabis :)) şi ţuică de prune :)). Şi Transfăgărăşanul - "grand finale" :)



Reacţii ulterioare şi comentarii - aici.

Sunday, November 15, 2009

Vis cu flori

Visele mele sunt nişte lucruri extrem de ciudate... De cele mai multe ori dispar, odată cu prima zbatere de pleoapă care dă voie luminii să pătrundă, lăsând în urmă doar o uşoară senzaţie a trecerii lor prin nopţile mele... Când eram copilă, credeam că nu visez niciodată, atât de insesizabile erau aceste resturi de vise. Mai apoi, treptat, am învăţat să le "citesc" în mine: mă trezeam cu sentimentul că am visat, cu certitudinea că totul era extrem de important şi cu nevoia de a-mi reaminti... După ce am învăţat să le găsesc urmele, visele mele au devenit teribil de chinuitoare, tocmai pentru că amintirea lor era atât de ştearsă, semănând mai curând cu o iluzie, şi mă străduiam ore în şir să-mi scormonesc printre închipuirile de noapte, doar-doar mi le-aş putea reîntregi în minte, cu un soi de obsesivă încăpăţânare de a le cunoaşte... Acum, însă, visele mele pierdute îmi sunt dintre cei mai buni prieteni. Simpla umbră a prezenţei lor mă face să zâmbesc de cum deschid ochii şi nu mai încerc de multă vreme să le opresc ducerea... Le las să plece, iar uneori - poate tocmai bucurate de libertate - ele se întorc la mine peste zi, în crâmpeie strălucitoare, aduse de vreun gest, de vreo vorbă sau de vreun om. Şi - foarte rar - îmi amintesc ce am visat :)

Azi-noapte am visat că am primit de la unii elevi ai mei un buchet u-ri-aş, u-ri-aş, u-ri-aş de flori... simple, mici şi albe, agăţate pe crenguţe viguroase şi verzi. E mai mult o plantă decorativă, o ştiu de mult, însă nu ştiu cum o cheamă şi nici nu-mi place în mod special, dar îi agreez simplitatea. Şi eram atât de fericită în vis, încât senzaţia a revenit puternic peste zi... aşa că am căutat - curioasă despre ce-mi înseamnă visele - şi am aflat că florile din vise reprezintă prin excelenţă feminitatea, iar cele proaspete şi înflorite îi aduc celui ce visează o nouă tinereţe, redându-i totodată puritatea; dacă e vorba despre plante - recunoscute pentru calităţile lor curative - ele pot semnifica, în vis, soluţia la o problemă sau răspunsul la o întrebare. Fiind un simbol de vigoare, de sănătate şi de forţă, florile sunt în egală măsură - paradoxal - de o extremă fragilitate, putând semnala apariţia unor întrebări legate de propria imagine, de propriile calităţi; iar adunate în buchet sugerează sentimente profunde, nevoie de afecţiune şi atenţie din partea celorlalţi.

E distractivă slujba lui Freud :)

Monday, November 9, 2009

"Trăiţi bine?" (cu P.S.)


Nu prea mă pricep la politici, dar iată ce este, după părerea mea, o reclamă electorală excelentă. Singurul panou (aproape) electoral care a reuşit să-mi atragă şi să-mi reţină atenţia în toamna asta se găseşte la mine în cartier. Nu obişnuiesc să citesc multe lucruri de pe marginea drumului, dar de data asta, stând la un semafor acum câteva zile, mi-au picat ochii pe el.

Spunea, fără comentarii, fără semnătură, fără huo! sau tuo!, simplu şi la obiect: "Trăiţi bine?" Şi m-a făcut să zâmbesc. Şi să mă gândesc la lucruri pe care le ştiam deja, pentru că răspunsul este evident pentru toţi, şi ar trebui să ne determine chiar să votăm într-un anumit fel. Sigur, nu rezolvă dilema reală: "cu cine?", dar se pare că cel care a gândit sloganul nu consideră relevant aspectul... Până la urmă asta chiar e o decizie pe care fiecare trebuie să o ia pentru sine.

În fine, până m-am gândit să scot telefonul şi să fotografiez panoul, s-a făcut verde şi a trebuit să mă mişc, dar câteva zile mai târziu eram pregătită. Se pare însă că mai pricepuse şi altcineva mesajul, pentru că vorbele erau năclăite în nişte pete de vopsea de toată frumuseţea, care nu împiedică neapărat citirea mesajului, cât servesc la exprimarea dezacordului. Cel al unui anonim, cu alt anonim... Ţara noastră minunată :)

13 nov. - P.S. Acelaşi slogan tronează, mare, pe Magheru. L-am văzut în seara asta... Deci sunt indiscutabil paralelisimă cu domeniul, cum ziceam...
Am găsit, cercetând puţin, şi autorii.

Friday, November 6, 2009

Lumea copilului din mine (în 3D)

Anul acesta am văzut pentru prima dată desene animate 3D. Nu ştiu dacă mai e nevoie să vă spun că pentru mine animaţiile sunt un prilej miraculos de fericire deplină şi liniştitoare. Uneori mă gândesc la faptul că lucrul acesta zice ceva despre vârsta mea emoţională :)) , că ar trebui să cuget mai adânc la asta şi să iau ceva măsuri... Da' până la urmă, parcă nici să mă iau prea în serios nu-mi vine, că n-am niciun gând să trăiesc o sută de ani. Prin urmare, mai măsor şi eu pe spinare pe cine pot, măsor din ochi distanţe, îmi măsor puterile cu toate de-mi apar în cale, îmi măsor cuvintele din când în când, mai plătesc uneori cu aceeaşi măsură, de ce să zic eu acuma că nu... Şi, în măsura posibilului, încerc să vă conving să vă uitaţi la desene animate. Fără măsură :)

Prima mea întâlnire cu animaţia 3D a venit de la un preferat al meu în ale filmelor, producătorul Jerry Bruckheimer: G-Force - Salvatorii planetei. O noutate absolută pentru mine, filmul este o combinaţie de comedie, aventură, spionaj şi high tech, de m-a lăsat cu gura căscată la propriu, şi cu ochii holbaţi prin ochelarii care-mi apropiau din cale-afară animalele dresate, devenite spioni super-instruiţi dintr-un program guvernamental special şi ultrasecret. Şi care, bineînţeles, îşi făceau de cap în jurul meu, uneori extrem de aproape (jur! că la un moment dat am stat nas în nas cu "steluţa" lui Speckles!), desfăşurând o misiune aproape imposibilă de salvare a lumii. Darwin este liderul, Blaster - expertul în arme, Juarez - profesionista (sexy) în artele marţiale, Mooch - responsabilul cu misiunile de recunoaştere, iar Speckles - specialistul în computere. Ideea pare să se fi născut datorită fiului regizorului Hoyt Yeatman, care a adus acasă cobaiul/soldat/mascotă de la grădi. Prinzând viaţă pe ecran, eroii au o sumedenie de gadgeturi uluitoare, inclusiv căşti speciale, care le permit să vorbească engleza. O distribuţie grozavă le dă glas pentru noi, ceilalţi, iar aventurile lor, cu multe şi surprinzătoare răsturnări de situaţie, te ţin cu sufletul la gură.




Apoi a fost Toy Story, de care m-am pur şi simplu în-dră-gos-tit! :)) A fost o surpriză extrem de plăcută, pentru că nu văzusem primele aventuri ale lui Woody, deoarece - recunosc cinstit - reclamele nu-mi spuseseră nimic, nu-mi stârniseră niciun interes. Animatul 3D văzut de mine este o combinaţie de Toy Story şi Toy Story2, în care acţiunea se concentrează pe rivalitatea dintre cowboy-ul Woody şi cosmonautul Buzz Lightyear, care însă, supuşi unor încercări istovitoare, devin prieteni nedespărţiţi. Ceea ce m-a captivat cel mai mult a fost tensiunea acţiunii, pe care mi s-a părut că filmul o dozează foarte bine. Neştiind nimic despre personaje, aşteptările şi suspansul m-au prins complet nepregătită, iar alergătura prin oraş a celor doi eroi ce caută drumul spre casă m-a ţinut cu sufletul la gură într-un mod atât de real, încât la un moment dat m-am surprins cocoţată pe scaun, cu genunchii adunaţi sub mine şi cu pumnii strânşi! :)) Dar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut mesajul filmuleţului: cu jucării care nu se dau în lături să-l pedepsească pe Woody-vedeta când se dovedeşte nedrept şi invidios; cu ideea că obiectele cu care se joacă un copil rău (nu Andy) pot să pară că-i seamănă, dar nimic nu le schimbă esenţa fundamental bună, care le face capabile să-şi ajute semenii; şi cu prietenii născute din recunoaşterea greşelilor, a răutăţilor proprii, dar şi a calităţilor celuilalt. Dacă n-aţi văzut încă Toy Story, poftiţi la film!




Şi ca să închei, vă recomand cu mare căldură noua producţie Disney după celebra Poveste de Crăciun (A Christmas Carol) a lui Charles Dickens. Dacă vă este dor de sărbătorile de iarnă şi vreţi să vi le apropiaţi, cu greu se poate găsi o cale mai bună. Cunoscând fascinaţia pe care a exercitat-o de-a lungul timpului minunata creaţie a scriitorului englez, echipa care şi-a adus contribuţia la realizarea filmului respectă aproape neabătut litera cărţii, însă pune la bătaie toate noutăţile tehnologiei 3D. Privitorul devine un participant activ, absorbit pur şi simplu în universul magnific al unui desen animat captivant, în care actorii reali, făcuţi din carne şi oase, sunt metamorfozaţi în personaje uluitoare ce aparţin unei lumi care ne transcende timpul şi simţurile. Regia şi distribuţia sunt absolut extraordinare, iar spectacolul este unul complet, magic şi emoţionant, în voia căruia te poţi lăsa fără teamă, ca într-o vrajă desăvârşită. Şi spun asta ca un mare iubitor de filme dedicate copiilor care trăiesc în sufletele oamenii mari. Odată intrată în sala de spectacol, am străbătut Londra în lung şi-n lat, am făcut una dintre cele mai frumoase dintre călătoriile mele în timp, m-am trezit întinzând mâna după primii fulgi de nea văzuţi anul acesta, m-am lipit speriată de spătarul scaunului la vederea vreunei fantome şi am râs dând din picioare la sfârşitul păţaniilor sărmanului Scrooge. Filmul nu este recomandat celor care nu au încă 12 ani (şi susţin recomandarea), însă tuturor celorlalţi, le doresc, din inimă, vizionare plăcută.
Şi „Crăciun fericit!” :)

Wednesday, November 4, 2009

Astăzi în cancelarie...

... se crapă timid uşa, şi un pitic de la nu'ş ce clasă se strecoară încet prin deschizătură. În situaţii de genul acesta, intrusul caută repede şi cu disperare să găsească ceva ajutor la vreunul pe care îl vede înăuntru, şi îşi lipeşte privirea - devenită de o fixitate năucitoare - de vreo pereche de ochi ce se opresc interogativ asupra lui. În cazul ăsta, ai mei... deşi nu mă mai văzuse în viaţa lui şi nici nu ştia dacă am vreo intenţie să-l ajut sau nu. În secunda doi, m-am încruntat (nu-mi plac nici elevii care dau buzna în cancelarie peste amărâta mea de pauză în care îmi trag sufletul sau mă lupt cu vreun sendviş, nici profesorii obişnuiţi să-i caute copiii la cancelarie!). Mă uit deci printre gene la el, sperând să-şi întoarcă ochii şi să caute pe cine-i trebuia, dar el deja începuse cu voce slabă să-şi spună poezia despre cum caută el o hartă şi că să-i spun eu de unde s-o ia. "Ce hartă?" zic întunecată. "A Europei", răspunde plăpând. Îi arăt locul (erau chiar sub nasul lui, rezemate de tocul uşii), iar vocile câtorva colegi mai drăguţi ai mei i se reped în ajutor. Rămas o secundă perplex, copilul ne întreabă, la grămadă, "care e?" şi pe noi ne năvăleşte deodată râsul: nu era nimeni de geografie acolo, şi oricum, se presupune că dacă-ţi trebuie vreo hartă din bârlogul leului, o iei repede şi fugi, nu-l rogi pe el să ţi-o caute. "Auzi, îl interpelez eu un pic mai veselă, ia du-te tu şi întreab-o pe doamna unde e harta, şi când ştii de unde s-o iei, te întorci. Cu cine faci geografia?" "Păi, ştiţi, piuie el dezorientat, eu sunt nou în şcoală, nu ştiu cum se denumeşte doamna..."

:))

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (134) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (52) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)