Lumea copilului din mine (în 3D)

Anul acesta am văzut pentru prima dată desene animate 3D. Nu ştiu dacă mai e nevoie să vă spun că pentru mine animaţiile sunt un prilej miraculos de fericire deplină şi liniştitoare. Uneori mă gândesc la faptul că lucrul acesta zice ceva despre vârsta mea emoţională :)) , că ar trebui să cuget mai adânc la asta şi să iau ceva măsuri... Da' până la urmă, parcă nici să mă iau prea în serios nu-mi vine, că n-am niciun gând să trăiesc o sută de ani. Prin urmare, mai măsor şi eu pe spinare pe cine pot, măsor din ochi distanţe, îmi măsor puterile cu toate de-mi apar în cale, îmi măsor cuvintele din când în când, mai plătesc uneori cu aceeaşi măsură, de ce să zic eu acuma că nu... Şi, în măsura posibilului, încerc să vă conving să vă uitaţi la desene animate. Fără măsură :)

Prima mea întâlnire cu animaţia 3D a venit de la un preferat al meu în ale filmelor, producătorul Jerry Bruckheimer: G-Force - Salvatorii planetei. O noutate absolută pentru mine, filmul este o combinaţie de comedie, aventură, spionaj şi high tech, de m-a lăsat cu gura căscată la propriu, şi cu ochii holbaţi prin ochelarii care-mi apropiau din cale-afară animalele dresate, devenite spioni super-instruiţi dintr-un program guvernamental special şi ultrasecret. Şi care, bineînţeles, îşi făceau de cap în jurul meu, uneori extrem de aproape (jur! că la un moment dat am stat nas în nas cu "steluţa" lui Speckles!), desfăşurând o misiune aproape imposibilă de salvare a lumii. Darwin este liderul, Blaster - expertul în arme, Juarez - profesionista (sexy) în artele marţiale, Mooch - responsabilul cu misiunile de recunoaştere, iar Speckles - specialistul în computere. Ideea pare să se fi născut datorită fiului regizorului Hoyt Yeatman, care a adus acasă cobaiul/soldat/mascotă de la grădi. Prinzând viaţă pe ecran, eroii au o sumedenie de gadgeturi uluitoare, inclusiv căşti speciale, care le permit să vorbească engleza. O distribuţie grozavă le dă glas pentru noi, ceilalţi, iar aventurile lor, cu multe şi surprinzătoare răsturnări de situaţie, te ţin cu sufletul la gură.




Apoi a fost Toy Story, de care m-am pur şi simplu în-dră-gos-tit! :)) A fost o surpriză extrem de plăcută, pentru că nu văzusem primele aventuri ale lui Woody, deoarece - recunosc cinstit - reclamele nu-mi spuseseră nimic, nu-mi stârniseră niciun interes. Animatul 3D văzut de mine este o combinaţie de Toy Story şi Toy Story2, în care acţiunea se concentrează pe rivalitatea dintre cowboy-ul Woody şi cosmonautul Buzz Lightyear, care însă, supuşi unor încercări istovitoare, devin prieteni nedespărţiţi. Ceea ce m-a captivat cel mai mult a fost tensiunea acţiunii, pe care mi s-a părut că filmul o dozează foarte bine. Neştiind nimic despre personaje, aşteptările şi suspansul m-au prins complet nepregătită, iar alergătura prin oraş a celor doi eroi ce caută drumul spre casă m-a ţinut cu sufletul la gură într-un mod atât de real, încât la un moment dat m-am surprins cocoţată pe scaun, cu genunchii adunaţi sub mine şi cu pumnii strânşi! :)) Dar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut mesajul filmuleţului: cu jucării care nu se dau în lături să-l pedepsească pe Woody-vedeta când se dovedeşte nedrept şi invidios; cu ideea că obiectele cu care se joacă un copil rău (nu Andy) pot să pară că-i seamănă, dar nimic nu le schimbă esenţa fundamental bună, care le face capabile să-şi ajute semenii; şi cu prietenii născute din recunoaşterea greşelilor, a răutăţilor proprii, dar şi a calităţilor celuilalt. Dacă n-aţi văzut încă Toy Story, poftiţi la film!




Şi ca să închei, vă recomand cu mare căldură noua producţie Disney după celebra Poveste de Crăciun (A Christmas Carol) a lui Charles Dickens. Dacă vă este dor de sărbătorile de iarnă şi vreţi să vi le apropiaţi, cu greu se poate găsi o cale mai bună. Cunoscând fascinaţia pe care a exercitat-o de-a lungul timpului minunata creaţie a scriitorului englez, echipa care şi-a adus contribuţia la realizarea filmului respectă aproape neabătut litera cărţii, însă pune la bătaie toate noutăţile tehnologiei 3D. Privitorul devine un participant activ, absorbit pur şi simplu în universul magnific al unui desen animat captivant, în care actorii reali, făcuţi din carne şi oase, sunt metamorfozaţi în personaje uluitoare ce aparţin unei lumi care ne transcende timpul şi simţurile. Regia şi distribuţia sunt absolut extraordinare, iar spectacolul este unul complet, magic şi emoţionant, în voia căruia te poţi lăsa fără teamă, ca într-o vrajă desăvârşită. Şi spun asta ca un mare iubitor de filme dedicate copiilor care trăiesc în sufletele oamenii mari. Odată intrată în sala de spectacol, am străbătut Londra în lung şi-n lat, am făcut una dintre cele mai frumoase dintre călătoriile mele în timp, m-am trezit întinzând mâna după primii fulgi de nea văzuţi anul acesta, m-am lipit speriată de spătarul scaunului la vederea vreunei fantome şi am râs dând din picioare la sfârşitul păţaniilor sărmanului Scrooge. Filmul nu este recomandat celor care nu au încă 12 ani (şi susţin recomandarea), însă tuturor celorlalţi, le doresc, din inimă, vizionare plăcută.
Şi „Crăciun fericit!” :)