Wednesday, June 30, 2010

Eminescu şi Veronica



Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit
Corespondenţă inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle: scrisori din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea


Ediţie îngrijită, transcriere, note şi prefaţă de
Christina Zarifopol-Illias
Editura Polirom, Iaşi, 2000



Am promis acum ceva timp că o să revin asupra corespondenţei inedite dintre Eminescu şi Veronica Micle. Tezaurul a fost, multă vreme, ascuns ochilor străini de către urmaşele doamnei Micle, care au considerat epistolele ca fiind documente de familie, mai mult chiar, constituind exclusiv o problemă personală a Veronicăi. Recunosc onest că a fost una dintre cele mai captivante lecturi pe care le-am... trăit. :) Absolut fascinantă iubirea lui Eminescu, într-un complex, divers, cuceritor şi pasionant discurs, extraordinar de actual limbajul, mai "curat" decât cel din poezii şi mult mai aproape de ceea ce folosim noi astăzi. O să adaug aici câteva observaţii despre subiect, pe care le-am găsit în critica de specialitate, precum şi câteva informaţii despre conţinutul scrisorilor, ca să vedeţi despre ce este vorba. Dar înainte de asta, aş vrea să spun doar că... mă bucur că au apărut. :) Întotdeauna am intuit povestea asta, dar nu am avut curaj să cred în ea, pentru că toate mizeriile care au ajuns până la noi au făcut-o să pară nedemnă şi urâtă.
Şi nu e :)


Relaţia dintre Eminescu şi Veronica a fost dintotdeauna unul dintre subiectele cele mai controversate ale vieţii scriitorului. Erau cunoscute anterior 48 de scrisori ale Veronicăi şi doar 18 ale poetului, lucru ce a indus ideea - unanim acceptată fără niciun fel de rezervă - că unul (de fapt, una) iubea mai mult decât celălalt, că Eminescu era permanent în defensivă, asaltat, chinuit de o femeie năbădăiosă, agresivă, pretenţioasă şi cicălitoare. Odată cu apariţii acestor noi epistole - 93 ale lui Eminescu şi încă 15 ale Veronicăi - situaţia se schimbă radical, nu doar pentru că acum ies la suprafaţă, fără putinţă de tăgadă, sentimentele scriitorului, ci şi pentru că se modifică fundamental imaginea femeii pe care a iubit-o complet şi definitiv, până la moarte. Tot ce ştim despre relaţia dintre ei este distorsionat de meschinăria epocii puritane în care au trăit şi de nedreptatea unei posterităţi care l-ar fi vrut pe Eminescu rupt de uman, desprins de patimile omeneşti, ca şi Luceafărul căruia l-am asimilat, uitând frumuseţea fiinţei vii. N-am întâlnit decât foarte puţine materiale care îi fac dreptate Veronicăi, aşa că vă recomand unul găsit din întâmplare pe net, aici.


Conţinutul scrisorilor este fascinant şi din alte puncte de vedere, căci Eminescu îi scrie Veronicăi despre absolut orice. Prin urmare, aflăm despre programul extrem de încărcat al scriitorului, despre munca titanică de la "Timpul", despre viaţa politică bucureşteană, despre activitatea Camerei, despre luptele politice, amiciţiile şi inamiciţiile de tot felul ale lui Eminescu, despre cărţi şi partituri muzicale pe care Veronica îl ruga să i le procure, despre Iacob Negruzzi, Carmen Sylva, Maiorescu şi (mai ales, mult detestatul) Caragiale, despre boala lui Eminescu, chinurile atroce prin care trecea şi tratamentele care nu aveau niciun efect, despre procesele de conştiinţă pe care şi le făcea pentru că nu poate să-i ofere o situaţie onorabilă şi s-o ferească de gura lumii, despre durerea pe care i-o provoca suferinţa ei - al cărei autor moral se considera, despre creaţii de-ale ei (Eminescu se miră la un moment dat că trimite la "Literatorul"!), despre creaţii de-ale lui (există o epistolă năucitoare despre "Luceafărul"!), despre cum îi cere opinia cu privire la poeziile lui, despre cât era de critic cu privire la textele lui şi etern nemulţumit, despre planuri de a trăi împreună, fericiţi în sfârşit, care niciodată nu s-au împlinit...


Şi atâta-atâta-atâta alint... :)

Monday, June 28, 2010

Rammstein la Bucureşti

Pentru prima dată. Şi am fost acolo :) Într-un mare-mare-mare fel, Rammstein a închis aseară porţile festivalului Sonisphere de la Bucureşti! Fără exagerare, unul dintre cele mai bune concerte pe care le-am văzut vreodată. Şi vă spun asta în condiţiile în care n-am niciun strop de rock în vene, habar n-am o boabă nemţeşte, nu sunt "fan" Rammstein în adevăratul sens al cuvântului, iar spectacolul l-am văzut de la subsol (că am un metru cincizeci)!

Povestea mea cu Rammstein a început de multă vreme, când încă locuiam în Galaţi, pe capul alor mei. Nu sunt rockeriţă - deloc!, dar am crescut cu o sumă de prieteni care mâncau pe pâine metal, deci microbul l-am luat. Cei de la Rammstein au fost, însă, descoperirea mea: mi-a plăcut de la prima auzire Sehnsucht şi m-am îndrăgostit de Till Lindemann :)) Prin urmare, am fost singură la concert, pentru că toţi amicii mei îşi luaseră bilete pentru seara anterioară, şi m-am trezit că risc să pierd concertul. Peste poate! :)) N-am pierdut niciodată un concert doar pentru atâta lucru. M-am înarmat cu aparatul de fotografiat, am zâmbit frumos la parcare încât să fac rost de loc aproape de Romexpo, şi am colindat mulţimea să-mi caut vedere avantajoasă (e foarte dificil la Înălţimea Mea!). Soluţia: cocoţatu' pe gard!

Ceea ce am văzut se poate descrie cu greu în cuvinte. Un spectacol impresionant, puternic, organizat im-pe-ca-bil, ca o maşinărie infailibilă. Început sub semnul steagului Germaniei şi încheiat cu steagul României pe scenă şi cu "Mâinile sus!" şi "Mulţumesc foarte mult. Danke schőn. Rammstein vă iubim (sic!)". Efecte pirotehnice năucitoare, cu aruncătoare de flăcări ţinute în gură, explozii, foc uriaş a cărui căldură se simţea peste mulţime până la mine, oameni arzând, artificii şi confetti. Till Buhoglindă în cauciuc roşu, în negru sau la bustul gol, cu puşcă, fără puşcă, rupând, lovind, urlând, încălecat pe un tun care arunca spumă - greu de ratat semnificaţia:)), urcat deasupra mulţimii ca să împroaşte maiestuos flăcări spre publicul în delir. Clăparul Christian "Flake" Lorenz îndesat în cadă, împroşcat cu materiale "radioactive", aşezat pe o bandă de alergare pe care a mers continuu juma de concert :)), urcat în barcă şi trimis la plimbare, purtat pe braţele mulţimii. Un sound copleşitor, muzică excelentă, un public magnific - realmente! - care a rupt cerul şi a despicat pământul cu "Du Hast" şi "Ich Will"!

Cum s-ar spune la noi: "Vă aşteptăm înapoi, băieţi!" :))































Fotografiile de aici îmi aparţin. Pentru altele, vă puteţi duce la iConcert. Iar dintre înregistrările de pe Youtube pe care le-am găsit, vi le recomand pe cele ale lui kodrutzzzzz, care mi s-au părut cel mai bine realizate (daţi un search Rammstein).

Playlist-ul pare să fi fost: Rammlied, B******, Waidmann's Heil, Keine Lust, Feuer Frei, Wiener Blut, Fruhling in Paris, Ich Tu Dir Weh, Du Riechst So Gut, Benzin, Links 2 3 4, Du Hast, Pussy, Sonne, Haifisch, Ich Will.
Aştept confirmări, dacă are cineva o sursă sigură.

See you next time :)

Friday, June 25, 2010

Despre pensii şi salarii

Asta este ce-am înţeles eu zilele astea. Şi sunt de acord.
Pentru că "Cine n-are bătrâni, să şi-i cumpere".


Şi asta, despre pensiile magistraţilor.

În imagini îl vedeţi pe Ion Predescu, judecător al Curţii Constituţionale.

Şi am înţeles şi de ce salariul meu este vulnerabil. Oricând.
Ceea ce nu reuşesc să înţeleg este: dacă toată Europa a găsit soluţii să iasă din criză, ai noştri de ce naiba se tot chinuie să reinventeze roata?

Thursday, June 24, 2010

N-am găsit altă rimă

O dat-o Gâdea la emisiune şi mi-am amintit :))
Nea Tomiţă... mare nevoie am fi avut acu' de mata... :)



Am găsit şi blogul autorului, Dan Mihăescu, cu un interviu frumos.

Tuesday, June 22, 2010

Cât o mie de cuvinte...


P.S. Genială! :))
Am primit-o pe mail, în variantă românească (Reforma învăţământului), aşa că am început săpăturile. Am căutat mai întâi pe Goagăl numele autorului, aşa am găsit pagina Wiki a lui Emmanuel Chaunu, apoi un articol în franceză pe PaperBlog ce reproducea caricatura originală, pe care am postat-o şi aici. Am încercat să găsesc şi în arhiva Ouest France articolul cu pricina, dar m-am împotmolit la pagina pe care mi se cerea să plătesc pentru căutare :D
I'm not THAT honest.

Monday, June 21, 2010

Old Stories, New Perspectives

Kick-Ass prelucrează motivul cinematografic al eroului. Este o parodie a scenariilor cu supereroi, a filmelor despre adolescenţii zilelor noastre, a peliculelor, jocurilor şi animaţiilor extrem de violente de care copiii de azi nu se mai satură. Şi ca orice parodie, mizează pe o exagerare pentru care – recunosc – trebuie să ai stomac tare. Foarte tare. Pentru mine a fost un şoc prelungit, o tensiune continuă, o senzaţie neplăcută şi chiar înfricoşătoare. Nu ştiu exact care a fost scopul demonstraţiei – mă gândesc la faptul că, poate, deranjată la un nivel atât de profund de violenţă, am ratat mesajul de adâncime al filmului… Mie mi se întâmplă… de exemplu, nu-mi place Tarantino din acelaşi motiv (violenţa excesivă îmi blochează puterea de a înţelege sensurile valide ale contextului). Prin urmare, dacă gustaţi filmele cu violenţă în exces, cu multe lovituri, cu sânge sărind peste tot, dacă sunteţi pasionaţi de perspective noi şi extrem neortodoxe asupra unor lucruri despre care pare să se fi spus totul, poftiţi în sală! Sunt atât de împărţite părerile pe care le-am citit despre acest film… încât e posibil să merite să vă formaţi o opinie personală.


Foarte mult mi-a plăcut Alice în Ţara Minunilor :)), un 3D excelent realizat, cred că unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut până acum. Povestea este o combinaţie între cele două cărţi ale lui Lewis Carroll, Alice’s Adventures in Wonderland şi Through the Looking-Glass, însă cu o Alice devenită o tânără aflată la vârsta căsătoriei. Fata se regăseşte în lumea magică a copilăriei şi se reîntâlneşte cu vechii prieteni, cei care o aşteptau de multă vreme ca să le salveze regatul.
Am avut ceva reţineri în a vedea filmul, pentru că nu am fost niciodată a Wonderland person... Adică nu am gustat decât parţial povestea asta, de când mă ştiu. Probabil că-mi scapă ceva la nivel metaforic de nu agreez complet fiinţele alea de un nonsens coşmaresc, iar faptul că povestea lui Tim Burton (regizorul) le dă o oarece amabilitate şi umanitate, că e un strop mai comercială şi mai bine articulată, mi-a prins de minune. Finalul este o ţâră cam prea asemănător cu basmele şi luptele clasice între Bine şi Rău, dar mi se pare că - într-un fel - bătălia de la sfârşit a fost miza întregii schimbări a poveştii arhicunoscute. Iar mie mi-a plăcut: sigur, aici mă despart iară de Ebert :))


Pe Robin Hood nu l-am recunoscut deloc-deloc-deloc! Filmul lui Ridley Scott a fost o supriză definitivă. Cel puţin până m-am lămurit că mă uit la ceva (prea) gen Gladiatorul, după care am început să mai vin de-acasă. (Da, recunosc umil că mie nici Gladiatorul - şi foarte des nici Russell Crowe - nu mi-o plăcut, aşa că acuma, dacă ştiţi în ce termeni pun problema, puteţi că mă luaţi în calcul exact atâta cât credeţi de cuviinţă.) Prin urmare, povestea se vrea una mai puţin idealizantă şi mai puţin parfumată de legendă, urmărind destinul personajului înainte ca imaginea lui să intre în mentalul colectiv drept "tâlharul pădurilor şi binefăcătorul săracilor". El este acum un mercenar, rămas fără slujbă în urma morţii lui Richard, iar filmul îi construieşte o istorie personală din copilărie până în momentul actual. Nici Marion nu mai e ce ştiam, nici arcaşii din pădure nu mai au savoarea altor timpuri... Da' dacă vă place cu bătaie, vă veţi simţi ca acasă!

Despre educaţie

Dacă tot m-am apucat de discutat filme, mi-am amintit că am rămas muuuuuuult în urmă cu unele pe care le-am văzut în primăvara asta. Probabil că pentru unii dintre voi n-or mai fi fiind deja noutăţi, dar... e bine să se consemneze la blog. Aşadar.

Dacă-l iubiţi pe Luc Besson şi vă place John Travolta, mergeţi să vedeţi From Paris with Love. E o combinaţie destul de reuşită, cu un dialog plăcut şi presărat cu ceva replici memorabile, chiar şi cu un tânărul Jonathan Rhys Meyers care face câteva scene bune, de tânăr învăţăcel care habar n-are în ce se amestecă, ce belele îl pasc şi cât de puţin cunoaşte oamenii. N-aş putea să spun că m-a făcut praf, pentru că am simţit câteva „scârţâituri” pe ici, pe colo, iar personajul lui Travolta nu m-a convins de la început (mi s-a părut o combinaţie de Bruce Willis, cu ceva Jean Reno hazos), însă încet-încet mi-am dat seama că e un fel de erou care grows on you… Prin urmare, e posibil să vă placă, mai ales dacă sunteţi iubitori ai genului: cu agenţi sub acoperire care folosesc metode neortodoxe, cu reţele de traficanţi de droguri şi terorişti, cu urmăriri şi răsturnări de situaţie. Sunt câteva secvenţe în care mi s-a părut că ingeniozitatea găselniţelor tehnice convinge, iar per total, filmul s-ar putea să merite o oră şi jumătate din timpul spectatorului. Sigur, ca de obicei, Roger Ebert nu e de acord cu mine :))



An Education (O lecţie de viaţă) - pe de altă parte - mi s-a părut ex-ce-lent, unul dintre acele filme care ţi se lipesc de suflet, şi de la care ieşi puţin schimbat. Am rezonat complet şi puternic la ceea ce urmăream pe ecran, pentru că – nu în cele mai mici detalii, fireşte, dar – tuturor ne sunt cunoscute greşelile de felul acesta: ale tinerilor care cred că tot ce zboară se mănâncă şi că succesul în viaţă înseamnă să găseşti scurtătura potrivită, ale părinţilor care aleg să lase de la ei din dorinţa sinceră de a le fi mai bine copiilor, ale educatorilor care îşi uită menirea şi preferă să-i dea cu tifla celui care se pocăieşte, ale tuturor celor care aleg să nu-şi asume responsabilitatea în momentul adevărului. Dar, în final, oamenii înţeleg, regretă şi repară. Am fost chiar de acord şi cu perspectiva finală asupra poveştii, aceea (pe care am învăţat-o şi eu, acum multă vreme, poate nu într-un mod atât de dur) că adevăratele lecţii pe care ni le oferă viaţa sunt loviturile şi lacrimile amare. Citisem câte ceva despre subiect şi despre jocul actorilor, dar lucrurile au fost atât de subtil prezentate, încât răsturnările de situaţie m-au luat complet pe nepregătite, iar tensiunea construcţiei dramatice a fost atât de bine dozată, încât filmul m-a captivat definitiv, până în ultimul moment. Iar în final, am înţeles: uneori, pentru a dispărea din sufletul nostru îndoiala, pentru a ne urma cu îndârjire drumul şi pentru a ne aprecia lupta… tot ce trebuie să se întâmple este ca, la un moment dat, să ne dăm seama că totul poate fi pierdut. Definitiv. Pentru o iluzie.



Hot Tub Time Machine (Teleportaţi în adolescenţă) m-a luat - rău :)) - prin surprindere, pentru că nu gust deloc-deloc felul ăsta de comedii. Mi s-a părut foarte ciudat şi titlul, şi nu mă aşteptam la vreo minunăţie, dar John Cusack e un actor pe care l-am văzut în filme bune, aşa că am riscat. Şi bine am făcut. Pelicula e o istorie despre... male bonding :)), cu poante grosiere, cu libertăţi de limbaj, care pune deschis câteva probleme specifice bărbaţilor. Dar este o poveste foarte reuşită, cu miză interesantă, cu şi despre oameni, despre relaţiile dintre ei, dar şi despre felul în care acestea evoluează, despre alegeri, despre greşeli şi, mai presus de toate, despre posibilitatea de a le repara. Cum? Simplu: printr-o călătorie – nedorită – în timp, în care eroii încearcă să-şi reinventeze vârsta de aur, şi să-l educe pe adolescentul adevărat, rătăcit printre ei şi transformat în vocea raţiunii :)). Iar de aici încolo, filmul prinde, surprinde, distrează, reinventează amuzant lucruri deja cunoscute (inclusiv goagălul!). Recomand cu mare plăcere, pentru o porţie de râs.


Friday, June 18, 2010

Ia serialu', neamuleeeee!

Să fim înţeleşi, Larisa e capul tuturor răutăţilor! I-a căşunat pe mine cu o leapşă, aşa că, deşi cu maaaaaare întârziere, mă conformez :) Serialele mele prefe sunt nenumărate! Atâta că niciunul nu s-a transformat în obsesie. Nici măcar în pasiune, aşa încât nu le urmăresc decât la TV, nu răscolesc internetul după ele, nu aştept cu sufletul la gură lansare de noi serii. That's just me.

Toate alea încep cu Daktari şi cu Omul din Atlantis, căci eram un copil absolut fascinat de poveşti. Amintiri mai puţin ceţoase am din Arabela şi Dallas. Alea da vremi :)) Am şi vreo două telenovele la activ: Sclava Isaura (care se urmărea în familie) şi Corazon salvaje, pe care o cred şi azi cea mai bună din gen. Şi nici n-am cum să-mi schimb opinia, că de-atunci n-am mai avut nervi să văd alta :))

Well, să nu mai pierdem vremea, ajung la zi, şi selectez drastic, pentru că sunt nenumărate şi amestecate. Am avut o perioadă cu sitcom-uri, Friends şi Seinfeld; o perioadă Sex and the City şi una Desperate Housewives. Au trecut. Încă mai urmăresc rerun-urile Stargate - vechea gardă :) În actualitate, pe repede-nainte, preferatele (de de-par-te!) sunt serialele poliţiste, Criminal Minds şi CSI-New York în cap de listă; dintr-o categorie aparte, de suflet, Medium şi Judging Amy; şi-mi lipseşte House MD, dar nu suficient cât să-l vânez pe net, cum spuneam :)

Am pierdut muuuuuuulte pe drum, deci postul ăsta rămâne deschis pentru updates! Forever :))

UPDATE, 20 iunie 2010, 11.52 am
Am uitat neşte chestii fooooarte mişto, pe care le-am văzut acu' o sută de ani, dar le-am iubit (v-am zis că aşa o să fie!):
MacGyver :)
M*A*S*H :))
X-Files şi La limita imposibilului

UPDATE, 28 iunie 2010, 11.56 pm
Îmi place de câtva timp - recent - The Good Wife.

Mai departe, să fie pe capu' lu':
Ela (că e licenţiată şi are timpi liberi), LuciDaddy (poate-mi cere demisia) şi OLDanny (care s-a mutat în ţări străine rău, şi tare-s curioasă ce filmuri vede p-acolo). Şi, desigur, cine mai doreşte. Feel free :)

Thursday, June 17, 2010

Dirigă pentru încă un an

Of.

Nu aveam de gând să scriu despre asta. Este vorba despre o maaaare dezamăgire personală, pe care încă nu ştiu cum să o interpretez, din care nu am decis încă ce parte de vină îmi aparţine şi cum altfel aş fi putut proceda mai bine. Larisa însă a scris despre asta, aşa că voi da aici toate asigurările cerute :)

Ştiu de multă vreme că adolescenţa este o perioadă dificilă, şi că a VII-a este cea mai grea clasă - cred că din toţi anii de şcoală. E vorba despre o mulţime de transformări fizice şi mentale cărora copiii nu sunt pregătiţi să le facă faţă, deci intră în război cu toată lumea. Dar nu mi-am închipuit că va fi ATÂT de greu... :)

În fine. A trecut. Am intenţionat să renunţ la dirigenţie, nu doar pentru că m-am simţit ineficientă şi inutilă, ci şi pentru că am un miliard de alte proiecte personale pe cap, cărora le dedic energie înjumătăţită. Ceea ce ar trebui să se compenseze cumva...

Am revenit însă asupra acestui gând, pentru că anul viitor va fi foarte greu, solicitant, cu multă responsabilitate şi hârţogăraie cu cârca, şi nu mi s-a părut cinstit să dau bir cu fugiţii şi să las pe umerii unui alt coleg trânta cu sistemul.

Larisa, mulţumesc pentru scrisoare :)
Touché

Wednesday, June 16, 2010

Alina caută un job

Am un post aparte astăzi. Pentru că o prietenă are nevoie de ajutor. Alina caută un job şi mă gândesc că poate, din întâmplare, cineva care ajunge pe blogul meu are posibilitatea să-i ofere şi altceva decât clasicul "sunteţi supracalificată" de care am făcut haz amândouă :)

Am cunoscut-o în perioada în care, pe lângă slujba de la şcoală - la care n-am putut niciodată renunţa - am lucrat şi eu în vânzări. S-a lipit de mine fără nicio explicaţie logică :) şi am rămas prietene de atunci şi până astăzi, deşi vorbim foarte rar şi ne vedem şi mai rar. Dar o recomand cu toată încrederea, iar în cazul în care cuvântul meu nu valorează prea mult pentru că nu mă cunoaşteţi, acordaţi-i totuşi şansa unui interviu.

Prin urmare: Alina locuieşte în Bucureşti, este un excelent om de vânzări, cu 8 ani de experienţă, dintre care 5 în middle-management. Este o persoană capabilă, harnică, voluntară, cu putere de muncă, eficientă, cu rezultate excelente în slujbele anterioare. Ştie contabilitate primară la perfecţie, gestiune pe calculator, în programul WinMentor. Citez: în vânzări "nu e mai nimic din ce nu aş putea face sau învăţa extrem de rapid". O mai rog pe ea, când ajunge pe-aici, să adauge alte comentarii şi completări, dacă n-am zis eu bine.

Mulţumesc tuturor pentru atenţie.

Thursday, June 3, 2010

Vis cu pisici

... aseară. Cică nu-i deloc de bine.

Da' nici n-am de gând să mă feresc! Am atâta furie în sânge, încât nu cred că mai judec pentru binele meu.

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (134) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (52) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)