Vot 2009

Foarte mult timp din viaţa mea de om matur am refuzat, în mod conştient, argumentat şi încăpăţânat (pare un nonsens, dar n-aveţi idee de câte sunt capabilă), să votez. Ştiam povestea cu luptătorii pentru drepturile omului, ale femeii (sic!) şi ale animalelor, dar consideram că dacă nu am vreme să mă informez şi să iau o decizie corectă, mai bine nu mă bag. Şi niciodată n-aveam: nici vreme, nici informaţie, nici decizie fermă.

În plus (ăsta încă mai e, în ochii mei, un argument valid) omul este liber şi să-şi exercite dreptul de a nu-şi exercita dreptul; la vot, sau la orice altceva. Atâta timp cât se numeşte "drept", iară nu obligaţie de a vota (nu punem la socoteli "spiritele" civice, "datoriile" faţă de neam şi partid, manipulările demagogice şi apelul la "ru-şi-ni-că!"), fiecare dintre noi e liber să se spele pe cap - sau pe orice altă parte a corpului doreşte - cu acesta. Pentru că omul îşi înţelege dreptul ca pe o obligaţie atunci când simte - nu neapărat că primeşte ceva înapoi, dar că are vreun rost, cumva, pe undeva, măcar în forul lui interior, gestul în sine; dacă lipseşte rostul, unde e valoarea gestului? Şi ştim foarte bine cu ce cărţi jucăm aici. Cunoaştem cu toţii societatea în care trăim, şi oameni deştepti care refuză să voteze, pentru că, din punctul lor de vedere, votul, fără convingeri, nu face nici cât o ceapă degerată... Şi nu pot să-i condamn pe cei care nu votează. Onest. Pe lângă toate astea, cred cu o nezdruncinată convingere că fiecare dintre noi rezolvă dilema aceasta doar cu sine însuşi, în momentul în care este pregătit să o rezolve. Cel puţin pentru mine aşa a fost.

La începutul vieţii mele de votant, nimic nu mă putea determina să umblu pe al urne; nici exemplul alor mei (care se îmbrăcau frumos şi se duceau la braţ de fiecare dată când se alegea câte ceva), nici îndemnurile prietenilor (care se mai şi înfuriau pe încăpăţânarea mea neclintită), nici jignirile celor care nici amici nu-mi erau - dar ţineau neapărat să mă corijeze în vreun fel). Nu vedeam rostul, nu credeam în gest, nu-i simţeam valoarea. Dar când am crezut că ceva trebuie schimbat, am votat: pe Emil Constantinescu în finale prin '96, ori pe Băsescu în 2004... După cum se observă, am mână bună, unde votez eu iese; desigur, dezastrul ulterior este imposibil de înlăturat de vreo putere omenească =)). Ca să vă faceţi o idee, în 2007, la referendumul pentru suspendarea lui Băsescu, scriam aşa. Şi încă de atunci se cristalizase în mintea mea o altă perspectivă asupra lucrurilor. Îmi făcusem timp să mă informez, citisem, căutasem, pricepusem că sunt în joc mizerii care n-au nicio legătură cu mine şi cu votul meu. Şi eram groaznic de enervată pe treaba asta! - Întotdeauna mă ambalez din lucruri :) - Dar între timp am mai înţeles ceva: nu foloseşte la nimic să te superi pe Ideea de vot şi pe candidaţi. Pentru că fiecare face cât îl duce capul, iar Preşedinţii, cei adevăraţi, apar foarte rar, poate câte unul la fiecare generaţie... ceilalţi, toţi, sunt bucăţi de humă ca oricare. Noi avem însă dreptul să sperăm, să votăm, să blamăm, să schimbăm şi să sperăm iar. În această ordine. Dezamăgirile nu-şi au locul atâta vreme cât te împiedică să vezi asta.

Eu sunt naivă şi idealistă. Am un optimism aproape imbatabil, trăiesc cu încredere în ziua de mâine, le acord oamenilor prezumţia de nevinovăţie şi consider că fiecare merită a doua şansă. Că singura soluţie pentru lumea asta e ca fiecare să facă treaba la care se pricepe cel mai bine şi că mai-binele zilei de mâine stă în puterea copiilor noştri, pe care trebuie să-i învăţăm să decidă şi să fie fericiţi.. Şi da, am sperat în schimbarea spre bine de fiecare dată când a fost nevoie de speranţa asta. Şi nu-mi pare rău, pentru simplul motiv că nu are rost să-ţi pară rău pentru ce s-a dus şi nu se mai întoarce. Acum a venit vremea pentru încă ceva nou. Nu aştept garanţii, că m-am lămurit destul că nu's. Dar nu-i pricep nici pe cei care se dau realişti şi se laudă că nu mai cred în basme, dar aşteaptă cavaleri fără teamă şi fără prihană să candideze la preşedinţia României. Nu există. Omu-i om, şi dacă ăştia sunt, de-aici alegem. Mâine poate fi mai bine, da' tre' să te îndrepţi într-acolo.

Şi ca să parafrazez celebru...
"O mie de ani pace, stimabililor! Eu ştiu cu cine votez."
:)