Primul copac înflorit şi "The Departed"

Mi-am făcut un obicei să păstrez în minte, pentru restul anului, primul copac înflorit pe care îl văd primăvara. Fac acelaşi lucru cu prima frunză pe care o văd căzând toamna, dar, din motive necunoscute mie, intensitatea amintirii frunzei nu este la fel de puternică precum cea a florilor noi. Anul acesta, marele premiu merge la cele câteva crenguţe albe de pe Strada Sânzieni :)

În seara asta am fost la The Departed, pelicula care a obţinut Oscarul pentru cel mai bun film al anului 2006. Întâmplător (sau poate nu) era singurul care îmi stârnise interesul înainte de ceremonia de decernare, dar nu apucasem să îl văd.

Nu mai urmăresc de ani buni Oscarurile. Nu am răbdare să "analizez" rochiile şi rotirile în jurul propriei axe ale vedetelor; mi se pare absolut superficial ce se întâmplă în seara aceea. Nu că aş fi eu cinefilul lu' peşte care urmăreşte numai filme non-americane de artă, dar are poporul ăla un dar de a reduce totul la comercial şi la stupidul "glamour"... de mă scoate din sănătate. Aşa că am scos celebrele Oscaruri dintre vizionările obligatorii. Mă uit, eventual, la rezultate şi sper să nu fie dictate de motive politice, economice sau de political correctness.

Prin urmare, m-am dus la film cu inima strânsă. Văzusem înainte de a fi premiat o reclamă undeva, şi mi se păruse interesant subiectul, iar lista interminabilă de "nume" de pe generic m-a chiar intrigat. Când am aflat că e Scorsese la regie mi-am zis că e obligatoriu de văzut. Apoi... a câştigat Oscarul. Film cu FBI şi poliţişti corupţi??? Hai, pe bune!!! Mi s-a topit naibii entuziasmul. Ok, mi-am zis, era timpul să-i dea şi lu' Scorsese Oscarul. Nu prea contează că a avut filme mai bune şi atunci n-a câştigat (personal favorites: The Last Temptation of Christ şi The Age of Innocence). Acuma e momentul să ne aducem aminte de valoarea lui, aşa că îi aruncăm şi lui un Oscar... 

Însă trebuie să spun, după vizionare, că, dacă într-adevăr l-a primit pe motivul că "era timpul", le-a dat o scuză excelentă să-şi justifice alegerea. Mi-a plăcut grozav filmul:

1. începând cu titlul; "departed" este un adjectiv (pe care Scorsese l-a substantivizat) format de la un verb care înseamnă „to go away", „to turn aside", "to deviate", "to die". Poate n-ar fi mare găselniţă aşa un cuvânt... ciudat este faptul că mi se pare că TOATE sensurile sunt asimilate filmului, şi oricare dintre ele rămâne în picioare la o analiză atentă. (Titlul românesc nu mi se pare rău, dar e departe de cumulul originalului);

2. muzica,

3. un Jack strălucitor (ca de obicei),

4. un Di Caprio extrem de convingător (a cărui valoare încă e contestată, în van, după părerea mea),

5. replicile savuroase şi un umor pe care eu îl gust din plin; vezi.

Repet, nu mă consider în nici un fel o autoritate în materie, nici măcar emiţătoare de opinii care merită luate în seamă nu-s;dar mie mi-a plăcut jocul cu mulţimea de "cârtiţe". Felul în care se înmulţesc exponenţial pe ecran şi răsar din toate ungherele, trădând, fiecare, un alt fel de încredere de care "us, humans" suntem capabili, şi felul în care, la sfârşitul asemănător măcelului hamletian, rămân în picioare două personaje simbolice: femeia însărcinată şi poliţistul incoruptibil.

Să-ţi fie de bine, domnule Marty [skor-ses-zee]!