Concert Armin Van Buuren "10 years"

... aştept dragobeţii de la Galaţi cu biletele. Amănunte despre concert, după ce se va întâmpla."

Gata. Am fost la concert aseară (acum, când scriu, e deja seara unei extrem de obositoare zile următoare, pentru că nu am putut dormi bine după concert, şi apoi am fost la corectare la olimpiadă).

Evenimentele de genul acesta sunt destul de frecvente în programul meu. Nu l-am ratat pe ATB, nici pe Paul van Dyk, nici pe Tiesto, iar pe Armin van Buuren l-am văzut deja de două ori. Sora mea şi prietenul ei vin de la Galaţi cu nişte amici pentru fiecare spectacol, ne materializăm pe gardurile care separă scena de restul-noi-cei-de-rând şi ţopăim cu nădejde. Pentru că, din punctul meu de vedere, există o singură cauză pentru prezenţa într-un superaglomerat loc plin de fumători care urlă şi se agită: îmi place teribil să dansez. Mi se pare că băieţii de la The Mission fac o treabă incredibilă, de reuşesc să-i aducă pe DJ-ii celebri ca să putem dansa.

Numai că de data asta nu am mai stat lângă scenă, ci în plin "drum al mătăsii", pentru că atâta lume s-a foit pe lângă noi, încât am avut un moment de am căzut în depresie. Acum, după ce am văzut cum e în mulţime, afirm sus şi tare: data viitoare mă bat cu oricine pentru locul meu de pe gard!

Concertul a fost unul reuşit, probabil şi pentru că aveam nevoie de o descărcare (paradoxal, la câtă oboseală am acumulat) energetică. Vania (pe care îl iubim!) a făcut un warm-up excelent, iar numărul următor, cu Remy (pe care nu-l mai văzusem), a fost o surpriză agreabilă. În afară de faptul că a intrat foarte târziu (pe la 2), Van Buuren a fost la înălţime. Mi s-a părut mai puţin reuşit show-ul în comparaţie cu A State of Trance de care ne-am bucurat din plin acum câteva luni, dar a fost o încântare să-l urmărim pe "Olandezul fericit" (lui Tiesto i se zice "Olandezul zburător"; mie Van Buuren mi se pare cel mai fericit artist pe care l-am văzut vreodată).

Observaţii despre publicul românesc (capitol ABSOLUT necesar după un drum la un spectacol):

1. Nu începuse practic show-ul, mixa Vania, era puţină lume şi dansam cu prietenii mei într-un loc destul de retras, când m-am trezit cu o revistă în cap. Era prea puţină lume în jur ca să fi fost o întâmplare (deşi orice e posibil, şi accidente se petrec relativ uşor), dar cred cu putere că se găsesc metode mai inteligente şi mai civilizate de a demonstra cuiva că nu-ţi place cum dansează.

2. Am chitit la un moment dat, în public, un individ care purta un tricou pe care scria "TIESTO". Şi, cum probabil vă imaginaţi, nu l-am chitit pentru că aş avea eu cine ştie ce privire ageră de vultur pleşuv, ci pentru că se cocoţase în spinarea unui fârtat într-ale demonstraţiilor breze de un prost gust revoltător. Iar când şi-a dat seama ca Van Buuren nu-l reperase încă, şi-a dat tricoul jos şi l-a fluturat, până când a isprava lui a primit confirmare de primire. A fost stupid şi am un singur comentariu de adăugat: stai acasă dacă nu-ţi place artistul şi du-te la cel care-ţi place. Altfel eşti ridicol. Şi spun asta în cunoştinţă de cauză: şi mie îmi place Tiesto mai mult, dar asta nu înseamnă neapărat ceva important pentru Van Buuren.

3. Mult fum de ţigară şi multe gunoaie în urma petrecăreţilor. Dar nu am zărit nicăieri în Sala Polivalentă coşuri de gunoi. Iar la cât de multă foială am suportat, presupun că drumurile (cu totul şi cu totul ipotetice) către containerele de la ieşire ar fi fost picătura care ar fi umplut paharul, în imensitatea spaţiului ăluia. Probabil că, în ultimă instanţă, efortul civilizator trebuie încurajat şi prin accesibilizare, de către autorităţi sau organizatori. Dar, până la urmă, decât să găsim un sistem de colectare a deşeurilor, mai bine măturăm la scară mare după concert. Că aşa ne învaţă minunata şi încrezuta noastră mentalitate balcanică.

UPDATE 16 octombrie 2010, 11.43 PM

Între timp, prietenul Sormii mi-a devenit cumnat :) iar tradiţia concertelor a rămas în picioare.