Monday, May 31, 2010

Despre ce nu se schimbă


Interbelicul reprezintă, în cultura românescă, unul dintre momentele de referinţă, una dintre perioadele de glorie ale ţărişoarei. Putem să cădem de acord asupra acestui aspect, aşa că nu pierd vremea cu detalii pro. Ceea ce-mi stârneşte mie interesul sunt oamenii şi ideile care demonstrează că timpul acela al României avea la fel de multe belele ca şi cel actual, într-o teribilă coincidenţă de mentalitate... Nu ştiu dacă mă îngrijorează sau mă linişteşte asta... dar mă gândesc: dacă aşa suntem noi mereu... treaba mea care e? ce am eu a lucra cât timp trăiesc sub soare?

Mă opresc la Camil Petrescu şi selectez câteva pasaje din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (pe care am citit-o luna aceasta cu elevii mei din clasa a XI-a). Să vedem dacă vă sună cunoscut:
"În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din Capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal. Nişte şănţuleţe ca pentru scurgere de apă, acoperite ici şi colo cu ramuri şi frunziş, întărite cu pământ ca de un lat de palmă, erau botezate de noi tranşee şi apărau un front de vreo zece kilometri.
În faţa lor, câteva dreptunghiuri de reţele şi 'gropi de lupi' erau menite să sporească fortificaţiile noastre. Toate capetele acestea de tranşee, risipite ici-colo, supraveghind şoseaua (?) de pe boturi de deal, nu făceau, puse cap la cap, un kilometru. Zece porci ţigăneşti, cu boturi puternice, ar fi râmat, într-o jumătate de zi, toate întăriturile de la Valea Prahovei, cu reţele de sârmă şi cu 'gropi de lupi' cu tot. (Gropile astea de lup erau nişte gropi cât cele pe care le fac, jucându-le, copiii în nisip, iar în fund aveau bătut câte un mic ţăruş, ascuţit apoi ca o ţeapă în sus.) După socotelile Marelui Stat-Major român din 1916 - adică din timpul bătăliei de la Verdun -, duşmanul care venea la atac avea să calce, din nebăgare de seamă, în aceste gropi şi să se împungă în ţepi, fie în talpă, fie în spate. Despre 'valea fortificată' a Prahovei vorbea cu respect toată ţara: Parlamentul, partidele politice şi presa. Ca să nu poată fi văzute din tren aceste realizări misterioase, vagoanele nu circulau decât cu perdelele trase, sau, dacă nu erau perdele, cu geamurile mânjite cu vopsea albă, iar de la Sinaia, pe fiecare culoar, erau santinele cu baioneta la armă.
[E perfect adevărat că, în timpul luptelor de mai târziu, niciunui comandant de companie nu i-a trăsnit prin cap să ocupe aceste tranşee, care parodiau în mic satele lui Potemkin, mai ales că nemţii nu s-au simţit obligaţi să vie pe şosea, ca să poată fi vânaţi cu puşca, ci au ocupat dealurile împădurite negru şi clăbuceturile cu păşuni verzi-gălbui (n.a.).]"

Sigur, e doar un exemplu (sunt foarte multe în carte), care însă mie mi se pare grăitor pentru ceea ce am putea să numim "mentalitatea românească". De asemenea, puteţi spune că este vorba de o lucrare de ficţiune; dar vă reamintesc faptul că partea acesta cu "războiul" are la bază jurnalul de campanie - autentic - al scriitorului, deci putem suspecta că trimiterile acestea la o serie de aspecte sociale sunt veritabile. Iar dacă nu sunteţi convinşi, iată câteva rânduri din cele scrise după 25 de ani de la prima apariţie, în care Camil Petrescu vorbea despre "trădarea burgheziei":
"Termenul de 'burghezie' nu e, bineînţeles, tocmai potrivit, mai aproape ar fi fost cel de "aristocraţie" cu care se exprima mânia îndurerată a lui Bălcescu, mai cuprinzător ar fi sunat cel de 'pătura suprapusă' prin care o denunţa Eminescu şi, după el, Caragiale, împreună cu o bună parte dintre scriitorii noştri, care vedeau aici, îndureraţi, drama poporului român, tot aşa cum o văzuse marele poet. Nu era poate rău nici termenul de 'oligarhie hrăpăreaţă', scris cu peniţa incandescentă de un dârz pamfletar. Totuşi, pentru că încă din preajma celui dintâi război autorul a folosit necontenit doar termenul de 'burghezie', el ar vrea să rămână la această denumire. Acum, că o fi 'aristocraţie', 'pătură suprapusă' ori 'oligarhie' se poate discuta, însă oricum ai cocoloşi cuvântul, e cam greu să nu ajungi la încheierea că burghezia, oarbă la poftele ei, şi-a pus necontenit interesele proprii înaintea intereselor poporului român.
Să zicem trădare, deci, şi să constatăm cuviincios că ea începuse cu mult, cu mult mai înainte decât vremea în care o descoperiseră ochii adolescentului [Camil Petrescu]. Se vădea această neomenie cu veacuri în urmă, aşa cum arăta în cuvinte amare istoricul [Bălcescu]: 'Încât pentru aristocraţia noastră, noi, care studiem de atâta vreme istoria patriei noastre, suntem convinşi, mai mult ca oricare, că egoismului ei, mârşăviei, ambiţiei şi laşităţii ei, ţara a fost datoare suferinţele sale.'

De acord: fără tonul patetic. Sublinierea numelor marilor oameni de cultură pe care îi menţionează scriitorul îmi aparţine, pentru a evidenţia tocmai faptul că societatea românească nu a dus niciodată (nici în paşoptism, nici în celebra epocă a clasicilor) lipsă de voci care au tunat împotriva unei situaţii sociale care pare să se manifeste repetitiv în istoria românească.

Şi pentru că am adus în discuţie răzvrătiţii, şi întrucât recent mi-am reamintit de acest artist pe care l-am admirat întotdeauna fără să-l fi văzut vreodată, adaug aici linkuri pe care le-am găsit pe Youtube cu marele Constantin Tănase. Citiţi-i scurta biografie de pe Wikipedia, şi apoi spuneţi-mi voi dacă ce zice el acolo, în cupletele lui care nu lăsau cenzura să doarmă, nu e România noastră eternă... De azi.


Mulţumim eternalglamour pentru postări :)

No comments:

Post a Comment

Warning!
Default "post as google account"! Change it if you don't have one.

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (135) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (53) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)