Zborul Ei spre Nisa (III)

Povestea III
(Călătorie din viitor)

Se trezi râzând. Se visase la Nisa, în timpuri trecute, când oamenii încă mai locuiau în corpuri cu pereţi opaci şi încă mai credeau că pot salva planeta fără s-o iubească (doar de frică, adică). De fiecare dată când se trezea, i se părea, nelămurit, că ar trebui să o cheme Iulia (dar nu ştia de ce), că un taximetrist de la FlyT îi urase odată ceva (dar nu mai ştia ce anume), că undeva, cineva care se chema „mamă” ştiuse înainte ca ea să se nască despre faptul că zborul va fi viaţa ei…

Sara crescuse fascinată de maşinile zburătoare. Le privea ore în şir, le visa, le studia. Devenise „responsabil cu testarea condiţiilor de zbor” şi tot ce însemna inovaţie şi performanţă ajungea întâi de toate la ea, pentru o verificare şi o aprobare. Îi plăcea să-şi închipuie ce şi-ar dori fiecare client, cum s-ar simţi cel mai bine. Era fericită şi împlinită, îşi iubea meseria, îşi petrecea jumătate din timpul zilelor ei în aer, iar viaţa-i era ca un cântec în zbor. Ceva lipsea însă… Iar fata ştia exact ce anume. Pentru că în visele ei, zborul nu era tehnologie, ci magie! Oamenii se prea obişnuiseră să zboare care-ncotro, pentru cele mai neînsemnate treburi, de câteva ori pe zi şi pe distanţe uriaşe adunate împreună, aşa de firesc precum altădată mergeau cu ciudăţeniile alea de aparate care aveau discuri rotitoare sub ele. Nu mai vedeau miraculosul ridicării de la pământ şi nici nu mai simţeau fiorul înălţării aripii lângă aripa de pasăre. Deveniseră zburătoare obosite, blazate, apatice… Iar Sarei îi era dor de mirajul primului zbor, acela pe care îl simţea, ascuns adânc în subconştientul fiecărui om pe care îl întâlnea… Lor nu părea să le lipsească această senzaţie, dar ea ştia că va veni o zi când va putea să-i înveţe ceea ce visele ei, care o făceau să se trezească râzând, o învăţaseră.

Şi într-o zi, se întâmplă: avionul acesta i se păru o invenţie excepţională din primul moment. Spunea în mapa de prezentare că poate împlini orice dorinţă a călătorului, iar Sara ştia că avea să o ducă acolo, în vremurile când ea doar îşi închipuia cum o fi să zboare. Se întinse uşor în şezlongul de la bord şi se conectă la reţeaua centrală. Aparatul avea pereţi transparenţi, iar fuga printre nori deveni cel mai aproape lucru de contopirea cu natura brută şi dezlănţuită pe care îl încercase. Poate doar în visele ei venite din preistorie să se mai fi simţit aşa legată de lumea în care se născuse, conectată prin fire nevăzute şi inimaginabil de puternice ale inimii ei, pe care nici măcar nu ştiuse că le are. Pe lângă asta, avionul era conceput astfel ca cei care călătoreau să beneficieze de o conexiune neurologică la sistemul de pilotaj. Oameni obişnuiţi deveneau şoimi ai aerului, una cu nava pe care o stăpâneau, maeştri magnifici ai aerului, ce urmau a călători oriunde mintea lor putea concepe spaţiu, şi timp, şi viteză... Sara închise ochii, respiră adânc, şi-şi dori să uite vremurile astea în care oamenii cred că zborul e o îndeletnicire banală; să le uite nepăsarea cu care privesc norii; să le redescopere inocenţa primei înălţări, şi adrenalina primului picaj, şi chiotul primei răsuciri de aripă. Ştia unde le va găsi toate. Şi zâmbi...

Epilog

Deschise încet ochii, gâdilată jucăuş de o rază de soare. Locuia într-o peşteră întunecoasă, cu pereţi reci pe care fiecare generaţie desenase, în momentele de linişte, siluete de oameni şi turme de animale. Numele ei era Cântec-în-Zbor. Nu ştia de ce o numiseră aşa, iar tatăl ei, Baboo-şeful-de-trib, zâmbi din nou când îl întrebă. „Uite, îi spuse el, ţi-am adus tovarăşi de joacă.” În cojocul lui scânceau doi pui de lup. „Fly şi Nisa o să le spun, râse veselă fata. Mulţumesc, Baboo.”

[sfârşit]

Dacă doriţi să călătoriţi frumos, recomandăm Paravion, iar dacă doriţi să participaţi la concursul la care tocmai m-am înscris acum, citiţi aici.

Mulţumim Flybaboo pentru pentru sponsorizare.

P.S. Nu am câştigat concursul, găsiţi aici rezultatele :)

P.P.S. Nisa rămâne pe listă :))