Zborul Ei spre Nisa (I)

Povestea I

(Din negura veacurilor)

Locuia într-o peşteră întunecoasă, cu pereţi reci pe care fiecare generaţie desenase, în momentele de linişte, siluete de oameni şi turme de animale. Numele ei era Cântec-în-Zbor. Nu ştia de ce o numiseră aşa, iar tatăl ei, Baboo-şeful-de-trib, zâmbea de fiecare dată când îl întreba, şi-i spunea că fusese dorinţa mamei. Aceasta se stinsese la scurt timp după ce o adusese pe lume, iar gurile rele ale tribului şopteau că fusese vrăjitoare. Că făcea lucruri pe care nimeni din jurul ei nu le putea pricepe şi că ştia, uitându-se în ochii cuiva, să-i spună cu precizie ce fusese într-o altă viaţă şi ce avea să-l aştepte a doua zi. Fata nu-şi amintea lucrurile astea despre ea, însă, deşi nu o văzuse niciodată aievea, îi ştia parfumul, îi cunoştea chipul şi îi simţea mângâierile. Din vis.

În fiecare noapte visa acelaşi lucru: trăia într-un alt timp al Pământului, într-un loc ciudat din care lipseau pădurile pe care le iubea atât de mult; drumurile erau largi şi drepte, făcute parcă din cărbune, iar oamenii locuiau în peşteri ciudate, puse una peste alta, cu găuri mari în pereţi, prin care, însă, nu intra frigul… Dintr-o astfel de încăpere, Cântec-în-Zbor urmărea în fiecare zi cum se ridică spre cer păsări uriaşe de metal (aveau un nume ciudat, nu şi-l mai amintea), a căror mişcare maiestuoasă o fascina, căci i se părea că o înţelege mai bine decât orice altă taină de pe lumea asta. Îşi închipuia cum ar fi să se afle în pântecul păsării şi cum şi-ar lua, deodată cu ea, zborul.

Iar înăuntrul păsării-de-metal, îşi imagină cum ar fi dacă şi-ar regăsi pădurea: verde, caldă şi primitoare; cu păsările ei micuţe care îi umpleau auzul când cântau; cu iarba moale pe care sufletul poate să ţi se odihnească aşezat în genunchi, pe care te poţi rostogoli precum puii de lup cei îmblânziţi de Baboo-şeful-de-trib; cu liane lungi care te poartă din copac în copac dacă ai chef şi voie de-o plimbare, sau cu plase mari întinse de la unul la altul, agăţate ca hamacele, dacă vrei să te opreşti; de unde să priveşti în afară şi să vezi cerul aproape... aproape, atât de aproape, încât să-l atingi cu mâna. Şi lucrul cel mai important dintre toate, era că se simţea acasă atunci când zbura… Acum îşi pricepea numele. Putea să se trezească acum...

[va urma]

Dacă doriţi să călătoriţi frumos, recomandăm Paravion, iar dacă doriţi să participaţi la concursul la care tocmai m-am înscris acum, citiţi aici.

Mulţumim Flybaboo pentru pentru sponsorizare.

Succes tuturor!

:)