Despre traducere

Întrucât de curând am observat că pe blogul meu nu se găsesc deloc lucruri de literatură (ceea ce nu se face!), am hotărât să-mi fac mea culpa cu voce tare şi să postez cartea-de-pe-lună ca obligaţie minimală; în traducere liberă - măcar o carte pe lună, din cele care îmi cad (inevitabil) în mână, ori trebe (musai) să stau cu burta pe ele.

În episodul de astăzi, câteva "lecţii" de traducere, din volumul

Interpretare şi raţionalitate al profesorului Paul Cornea, apărut la Editura Polirom în 2006, iar capitolul se intitulează Genurile interpretării.

"În această versiune [traductio care îl înlocuieşte pe translatio începând cu Leonardo Bruni De interpretatione recta, cca. 1420] , proprie modernităţii, traducerea e înţeleasă ca deplasare simbolică; ea conştientizează pluralitatea cunoaşterii, prin aceea că o situează de ambele părţi ale frontierei lingvistice, care separă naţiunile între ele şi indivizii între ei. Declanşând un mecanism interpretativ care compară şi evaluează modul de a spune aceleaşi lucruri prin alte cuvinte, traducerea îşi propune, în fond, să integreze diferenţele în contextul cultural propriu, făcându-le inteligibile şi fecunde." (p.216)

"Traducerea nu este, în primul rând, o chestiune tehnică, ci una de mentalitate şi de angajament existenţial. În cazurile semnificative, când e vorba de opere religioase, filozofice sau literare, ea constituie, cum pe drept cuvânt a subliniat Martin Buber, o activitate creativă, o participare la o experienţă intelectuală, de care ne apropiem nu ca s-o apropriem, ci ca s-o înţelegem deplin şi să ne bucurăm de ecloziunea ei. Traducătorul veritabil este un meseriaş, un profesionist competent, dar şi un suflet sensibil, un om al dialogului şi al deschiderii. El e legat de editor printr-un contract, iar de autor prin empatie şi bună-credinţă." (p.218)

"În opinia mea, postularea intraductibilităţii este o erezie logistică, ai cărei aderenţi împărtăşesc principiul 'totul sau nimic'. Lumea noastră e însă prea complexă şi prea învălmăşită ca să poată fi guvernată de un principiu atât de radical. Recunosc din capul locului îndreptăţirea celor care afirmă că nu pot fi produse traduceri perfecte. Totuşi, neputinţa de a atinge absolutul n-a descurajat şi nici nu va descuraja vreodată efortul de a-l căuta. Realitatea ne arată că noţiunile directoare: adevăr, bine, înţelegere etc. constituie 'tipuri ideale', în sensul lui Max Weber, care ne servesc drept referinţe într-o practică silită să se învârtească doar printre simulacre, aproximaţii şi hibrizi." (p.221)

"Cazul tipic al unor dificultăţi ce par insurmontabile, punând în discuţie însăşi posibilitatea traducerii, e reprezentat de poezie. [Roman] Jakobson arăta că principala piedică o reprezintă paronomasia, altfel spus, similitudinea fonică simţită ca similitudine semantică. Totuşi, joncţiunea dintre sonoritate şi sens îmi pare o problemă mai degrabă tehnică în raport cu adevărata dificultate, aceea a deconstruirii de către poet a limbii comune pentru a-i folosi reziduurile într-o construcţie proprie, autotelică, inclasabilă, trimiţând totuşi la mari simboluri universalizabile. Drept urmare, textul se răsuceşte în sine, exprimarea devenind idiosincratică, părând un fel de jonglerie impenitentă cu cuvintele şi sintaxa. De fapt, tocmai jocul acesta în preajma enigmei unui sens incomunicabil, dar încărcat de promisiuni mirifice, unde tot timpul ceva se dezvăluie şi în acelaşi timp se ascunde, constituie miza anevoioasă a traducerii, şi nu doar în altă limbă, ci, înainte de toate, în propria limbă a poetului." (pp.221-222)

"Este totuşi probabil că o versiune interliniară desăvârşită, capabilă să transceandă în aşa măsură barierele lingvistice, încât să facă textul-sursă nu doar compatibil, ci coincident cu textul-ţintă, transferându-i celui din urmă întreaga putere de semnificare şi seducţie a celui dintâi, e sortită să rămână un dezirat utopic." (p.223)

"Încât, rămânând la cadrul discutat, voi încheia spunând că majoritatea traducerilor creditabile par a urma azi calea de mijloc: nici literalism, nici transpunere arbitrară. Fidelitatea faţă de litera şi spiritul textului [s.n.] - principiu admis de mai toată lumea - e aplicată în funcţie de natura operei: de pildă, pentru clasicii francezi ai secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea e utilizată o limbă cu plasticităţi moderate, fără neologisme, concentrată, de mare claritate expresivă; pentru autorii americani contemporani - o limbă vie, agresivă, colorată, cu elemente de oralitate şi forme argotice. [...] Procedura plauzibilă de a examina calitatea unei traduceri rămâne comparaţia cu originalul, întrucât criteriul 'fidelităţii' (incluzând semnificaţia şi expresia) oferă şansa unei aprecieri echilibrate." (p.225)

P.S. Dacă iau notă bună, vă spun mai târziu şi că am dat examen din astea... Şşşşşt!

P.S.S. 10 :)