Realitate vs imaginaţie

Am văzut şi recomand Paranormal Activity, una dintre producţiile noi care au stârnit reacţii interesante între spectatori şi criticii de film. Filmul a fost asemănat cu Blair Witch Project, pe care însă eu nu l-am văzut, aşa că subiectul m-a luat complet prin surprindere... Nu mi s-a părut foarte bine dozat şi îmi amintesc chiar că la un moment dat mă întrebam ce-ar putea să se întâmple (odată!) ca să mă îngrozească aşa rău cum citisem în prezentări. Dar ultimul sfert de peliculă a determinat în mine reacţii fizice şi mentale extrem de puternice, aşa încât m-am pomenit, la un moment dat, aproape izbucnind în plâns...

Nu mă închipui revăzând filmul, dar a fost o experienţă interesantă. Şi trebuie să subliniez câteva plusuri ale peliculei (cel puţin la punctul meu de vedere). Am ieşit din sala de cinema convinsă de faptul că ceea ce văzusem era o filmare reală! Totul a fost realizat cu o singură cameră - deşi am intuit faptul că unele dintre secvenţe nu se prea potriveau, însă rezultatul este extrem de credibil. Genericul precizează chiar mulţumirile producătorilor către familiile lui Micah Sloat şi Katie Featherston... abia acasă am văzut că acestea sunt numele reale ale celor doi actori :), ceea ce mi s-a părut o ţâră cam macabru. Dincolo de toate, apreciez întotdeauna un lucru bine făcut cu bani "ieftini", iar costurile acestei producţii s-au ridicat la puţin peste 10 000 de dolari... aproape incredibil.

Deşi Robert Ebert nu este de acord cu mine :), mă văd nevoită să vă recomand în modul cel mai călduros cu putinţă The Imaginarium of Doctor Parnassus. Nu ştiu ce alte filme grozave veţi mai vedea în 2010, dar acesta va fi, cu siguranţă, unul dintre ele. Absolut năucitor la nivel vizual, cu o idee veche de când lumea (pe care toţi o găsim, de la Faust încoace, fascinantă), dar prelucrată într-un registru surprinzător, mizând pe noutate şi neaşteptat. Filmul m-a cucerit într-un mod pe care nu prea ştiu cum să-l pun în vorbe, dar o să insist asupra unei distribuţii excepţionale, şi asupra felului în care, după decesul lui Heath Ledger, care a şocat lumea, Depp, Farrell şi Law au acceptat să participe la proiect, moment în care scenariul a fost rescris şi rezultatul a fost o găselniţă ingenioasă şi cuceritoare. Alături de tânăra generaţie de actori, trebuie remarcată prezenţa veteranilor, cei care par să sfideze legile ce ne guvernează pe noi, muritorii – un ma-gi-stral Christopher Plummer pe care este întotdeauna o plăcere să îl urmăreşti, şi excepţionalul Diavol – Tom Waits, pe care îl cunoaşteţi, poate, ca muzician de valoare.

Mi-a plăcut foarte mult ideea că diavolului, de fapt, nu-i place să câştige pariuri, ci savurează febra competiţiei. Face tot ce poate pentru a o prelungi, riscând chiar a pierde, născând noi şi noi pariuri, pe care omul, disperat, le acceptă unul câte unul, sperând să-l învingă. Păi ce să facă şi Satan, cu atâta veşnicie câtă are la dispoziţie? Doar nu s-o plictisi! O să vă mai atrag atenţia asupra felului absolut fără greşeală în care filmul combină pertinent trei universuri fundamental diferite, pe care nu mi le-aş fi închipuit niciodată funcţionând atât de organic împreună. Există, la nivelul superficial al cadrului, lumea modernă a mall-urilor şi a podurilor suspendate dintr-un oraş contemporan; prin care se preumblă - ruptă dintr-o altă dimensiune umană, cea a mizeriei cerşetoreşti parcă atemporale - căruţa trasă de cai a doctorului Parnassus (cel care nu vrea să conducă lumea, ci vrea ca lumea să se conducă singură); din care se deschide, determinându-ne viaţa sau moartea, lumea inimaginabilă a imaginaţiei noastre.

Dacă aveţi curajul să păşiţi dincolo de oglindă, să-mi spuneţi cum a fost!