Poveste cu Moş Crăciun

Cea mai frumoasă amintire despre Moş Crăciun nu vine, pentru mine, din vremurile apuse ale copilăriei, ci din timpurile în care eram învăţătoare undeva la ţară, într-un sătuc aproape de Galaţi. 

Se apropiau sărbătorile de iarnă şi copiii - erau clasa a III-a, parcă - se pregăteau de serbare şi de venirea Moşului. Mi-au plăcut întotdeauna zilele alea frumoase, când îi simt preocupaţi, dornici de cadouri şi atenţi să fie cuminţi, ca nu cumva vestea vreunei năzbâtii să ajungă la urechile bătrânului bun, tocmai acum, în ultimul ceas dinaintea darului... 

Într-una din zilele astea, însă, m-am întors din cancelarie la sfârşitul pauzei, iar la deschiderea uşii au năvălit spre mine glasuri asurzitoare, ascuţite, care încercau să se acopere unele pe altele, se loveau în aer şi zgâriau urechile supărător. M-am pregătit de cearta de rigoare pentru situaţia dată, însă, înainte de a apuca să rostesc vreun sunet, am fost zărită. Moment în care, contrar aşteptărilor mele încruntate, toate vocile din clasă s-au dezlănţuit spre mine, cu tot cu posesori, orbiţi de furie şi indignare de nedescris. "Să ne spună Domnişoara! Să ne spună Domnişoara!" Era lucru serios la mijloc - mi-am dat seama -, aşa că m-am răţoit un pic la ei să se aşeze potoliţi în bănci, dar le-am dat voie apoi să-mi spună care le era păsul... S-au repezit din nou spre mine, cu tonalităţi care mai de care mai enervate, şi mi-au povestit ce mare problemă le împărţise clasa în două: venise unul, de acasă, cu vestea că Moşul nu există, că cei care le-aduc daruri sunt părinţii! Atâta i-a fost bietului amărât, că tabăra adversă se urnise cu cerul şi cu pământul să-l certe că e mincinos şi să-l pună la zid! Mai auziseră însă şi alţii zvonul ăsta, aşa că, în scurt timp, micuţul meu colectiv - altfel foarte cuminte şi aşezat - se divizase războinic! Iar acum eram chemată să rezolv... Douăzeci de guriţe amuţiră pe dată şi douăzeci de perechi de ochi rămăseră aţintiţi strălucitor asupra mea, iar inima mea  a început să bată cu putere. Vă puteţi închipui în ce situaţie mă găseam... Am tras aer în piept, şi le-am spus: "Pentru mine, Moşul există." A fost un triumf indescriptibil, ca la un meci de fotbal, s-a dat tonul din nou la strigare, s-au amestecat din nou vocile, pe care cu greu reuşeam să le potolesc din timp în timp, explicându-le că uneori moşul are dificultăţi cu sania, că drumul e greu, că uneori copilul... nu e prea cuminţel, iar atunci părinţii se văd nevoiţi să compenseze lipsa... Am încercat tot, dar zarva nu se potolea. Până când, la un moment dat, cea mai ferventă apărătoare a lui Moş Crăciun, aprinsă toată la faţă şi ciufulită de necaz, şi-a ridicat vocea deasupra tuturor şi a rostit, cu toată puterea trupului ei micuţ: "Dacă Domnişoara zice că Moş Crăciun există, atunci EXISTĂ, pentru că Domnişoara nu minte NICIODATĂ!". S-a făcut linişte mormântală... iar mie mi-a fugit pământul de sub picioare :)

Şi-au adus aminte de discuţia asta, câţiva ani mai târziu... S-au distrat grozav şi mi-au mulţumit pentru că, datorită mie, mai păstraseră încă puţin timp magia copilăriei. Însă întotdeauna de atunci m-am întrebat: a fost asta acea minciună pe care m-am ferit întotdeauna să le-o spun copiilor mei?

Vreau să aud şi poveştile voastre despre Moş Crăciun, aşa că dau mai departe leapşa Larisei, Arinei, lui Geo şi lui LuciDaddy (care poate, dacă n-are vreme, să o roage pe Silvia să ne spună o istorie frumoasă despre Moş). Oricine doreşte, desigur, poate să participe la concursul care m-a convins şi pe mine să scriu; se numeşte Scrisoare de la Moş Crăciun şi sper să vă dea idei de cadouri. Doar am început să ne gândim la ele, nu, Ela? :)

P.S. Am primit scrisorică de la un spiriduş al lui Moş Crăciun, care m-a rugat să optez pentru una dintre variantele de decidere a câştigătorului, propuse pentru concurs. Îmi cer scuze pentru omisiune (mă grăbeam să nu plece sania fără scisoarea mea), şi spun: prin alegerea celui mai frumos text de către un juriu. Mulţumesc.

UPDATE, 27 octombrie 2010, 4.37 PM
Scuze pentru neatenţie: AM UITAT DE Gea! Aştept pove! :))

UPDATE, 19 decembrie 2010, 10.41 AM
Da, am câştigat premiul de consolare. Sunt consolată! :))