Să vă pove ce-am comis azi! O ştiţi pe Alina. De curând a fost ziua ei. Şi pentru că îmi spusese că i-ar plăcea să citească scrisorile lui Eminescu pentru Veronica, am cumpărat cartea şi i-am făcut-o cadou. Mă rog, nu atât de repede pe cât am scris aici, pentru că ne chinuitărăm să ne întâlnim vreo... două săptămâni. Până la urmă, am stabilit timpul - azi de dimi (că ea are copiii la ţară şi eu n-aveam chef de scris), şi locul - centrul vechi (că îi place ei, iar eu n-am nimic împotrivă). Am constatat că mă rătăcesc în el (în centrul vechi, zic) la fel de uşor ca şi în Brăila, în care de câte ori ajung îmi ia Dumnezeu minţile şi nu mai recunosc nicio stradă; fac stânga-dreapta-stânga-dreapta până ies spre Galaţi, că spre altceva nu e; şoferiţă desăvârşită, de altfel.
În fine. Ne întâlnim, ne pupăm, facem schimb de amabilităţi, îi dau cadoul şi începem să povestim. Şi nu ne mai oprim din povestit, preţ de vreo 4 ore. Timp în care: am constatat că nu am loc la Universitate pentru Bumblebee, aşa că am luat-o în jos spre Unirea, am găsit liber într-o parcare pe care o ştia Alina, i-am plătit pentru o oră omului responsabil, ne-am preumblat pe străduţe, am deranjat un nene care făcea stocul, dar ne-a servit câte-o cafea, l-am mai deranjat apoi şi pentru câte un suc. 4 ore. Am povestit de copiii ei, de programul meu, de sora ei, de greva mea, de serviciul ei, de Băsescu, de soţul ei, de hotărârea mea de a pleca din ţară. 4 ore. Iar în momentul în care părea vremea despărţirii, m-am apucat să-mi caut cheile de la maşinetă...
Nu le aveam. Nicăieri. Nu vă mai dau detalii... Ne-am rupt condurii şi gâturile până-napoi în parcare: cheile erau în contact, uşile - indubitabil - aşteptau musafiri. 4 ore. Credeţi-mă pe cuvânt, hoţii din România nu-s aşa grozavi cum se spune. E a doua oară când mi se întâmplă asta - data trecută am uitat şi farurile aprinse, timp de 6 ore (aş spune că fac progrese). Prin urmare, dacă vă trece vreunuia prin cap să mă săltaţi cu tot cu apartament, să ştiţi că singura dificultate e că dup-aia tre' să vă descurcaţi cu Madame Alţhaimăr. Vă fac cadou şi maşina, că între timp o să uit a cui e! Important - pentru voi - e să nu uit, pân-atunci, unde-am parcat-o!
UPDATE, 25 iulie 2010, ora 12.36 PM
La cererea publicului cititor, anunţăm că maşineta uşor de furat nu va fi chiar atât de uşor de găsit. Dăm, totuşi, ceva indicii despre numărul de pe tricou, pentru doritori:
- judeţul este cel de baştină al stăpânetei;
- cifrele reprezintă anul de naştere al acesteia;
- ultimele trei litere notează, în logică, o propoziţie categorică universal negativă, care se citeşte "Niciun" + S + "nu este" + P.
E?
În fine. Ne întâlnim, ne pupăm, facem schimb de amabilităţi, îi dau cadoul şi începem să povestim. Şi nu ne mai oprim din povestit, preţ de vreo 4 ore. Timp în care: am constatat că nu am loc la Universitate pentru Bumblebee, aşa că am luat-o în jos spre Unirea, am găsit liber într-o parcare pe care o ştia Alina, i-am plătit pentru o oră omului responsabil, ne-am preumblat pe străduţe, am deranjat un nene care făcea stocul, dar ne-a servit câte-o cafea, l-am mai deranjat apoi şi pentru câte un suc. 4 ore. Am povestit de copiii ei, de programul meu, de sora ei, de greva mea, de serviciul ei, de Băsescu, de soţul ei, de hotărârea mea de a pleca din ţară. 4 ore. Iar în momentul în care părea vremea despărţirii, m-am apucat să-mi caut cheile de la maşinetă...
Nu le aveam. Nicăieri. Nu vă mai dau detalii... Ne-am rupt condurii şi gâturile până-napoi în parcare: cheile erau în contact, uşile - indubitabil - aşteptau musafiri. 4 ore. Credeţi-mă pe cuvânt, hoţii din România nu-s aşa grozavi cum se spune. E a doua oară când mi se întâmplă asta - data trecută am uitat şi farurile aprinse, timp de 6 ore (aş spune că fac progrese). Prin urmare, dacă vă trece vreunuia prin cap să mă săltaţi cu tot cu apartament, să ştiţi că singura dificultate e că dup-aia tre' să vă descurcaţi cu Madame Alţhaimăr. Vă fac cadou şi maşina, că între timp o să uit a cui e! Important - pentru voi - e să nu uit, pân-atunci, unde-am parcat-o!
UPDATE, 25 iulie 2010, ora 12.36 PM
La cererea publicului cititor, anunţăm că maşineta uşor de furat nu va fi chiar atât de uşor de găsit. Dăm, totuşi, ceva indicii despre numărul de pe tricou, pentru doritori:
- judeţul este cel de baştină al stăpânetei;
- cifrele reprezintă anul de naştere al acesteia;
- ultimele trei litere notează, în logică, o propoziţie categorică universal negativă, care se citeşte "Niciun" + S + "nu este" + P.
E?
Pe undeva pe aici, e un semn ca pleci
ReplyDeletePoate uiti sa te intorci.:)))))))
Amin!
ReplyDeleteE foarte interesant cum nu ai uitat ca ai masina?!!!
ReplyDeleteAm niste vecini care se ocupa cu ,,ridicarea" de masini(ce e drept ei muncesc din greu),o sa le vand un pont ca sa nu se mai chinuiasca asa...
Ce vorbeşti, Franz: păi trebuia să mă urc în RATB, dacă uitam. Nu există Alzheimer atât de grav :))
ReplyDeleteDeci, tu cine spuneai ca esti? :p
ReplyDeleteNo, că ţie Alzheimerul îţi mai lipseşte! :))
ReplyDeleteLa prima ora de romana din toamna...sa le povestiti si colegilor mei..:)) pariu ca o sa ne distram pe cinste
ReplyDeletePăi da, că doar toată lumea ştie că d-aia se duc profii la şcoală: să-i distreze pe juniori, desigur!
ReplyDelete:))
P.S. Dacă nu uit pân-atunci =))
Chere Julles, m-am cocosat de ras cititnd peripetiile noastre. Ceva bun tot a iesit din asta , in momentul in care naratorul din tine a istorisit asa de plastic the hole adventure :D. Mare lucru si de obicei subapreciat umorul acesta care, trebuie sa recunosti, dar e una din caractrisiticile romanilor. Mare lucru dom'le si Alzheimerul...care s-ar parea ca este contagios pe stradele capitalei cand te bate soarele in cap.
ReplyDeleteSpor la miscarile din condei ca ce bine le mai spui!
CU drag
Arina
:)) Ţie ţi se pare că "lucrul bun" care a ieşit d-aci e povestea??? Io aş zice că-s cheile :))
ReplyDeleteAcuma nici scriitori să nu ne umflăm că suntem, dar foarte mulţumim pentru aprecieri :)
Da' tu cine eşti?
:))) zapacita! :)) M-am adunat de pe drumuri si am si niste somn la activ acum! :)) Voiam sa-ti spun ca mai ai mult pana la Alzheimer, stiu eu! :))
ReplyDeleteSa ne mai povestesti, tare frumos mai scrii!
Te pup!
Ascultă-mă pe mine: din cauze necunoscute muritorilor de rând, mă duc pe copcă mai curând decât s-ar crede şi m-ar arăta ridurile! Bate la uşă!
ReplyDelete:))
Mulţumim. Şi eu, şi Madame :D