Zilele dinozaurilor

Deocamdată doar fotografii, pentru că aştept musafiri de la Galaţi.
Ne-a plăcut însă grozav, şi o să vă povestim!

UPDATE 27 APRILIE, ora 0.30

La insistenţele oamenilor de bine, cu scuzele de rigoare pentru întârzierea nepermisă (mea culpa, dar mi-a fost imposibil să mă regrupez), revin cu detalii despre aventură. Asta în loc să dorm, ca oamenii normali.

Prin urmare, trebuie să spun că am dat peste reclama Expoziţiei "Zilele dinozaurilor" absolut din întâmplare, pe un canal de televiziune. Am căutat repede pe net, am compus un mail şi am pus întrebările esenţiale, la care cei de la Modus - organizatorii - mi-au răspuns foarte repede. În ciuda faptului că am citit o mulţime de mesaje descurajante despre cum nu e nimic de capul spectacolului, am decis să le prezint copiilor oferta, cu ferma convingere că o să le facă mare plăcere. Aşa a părut la început, însă încet-încet, influenţaţi (presupun) de comentariile negative de pe forumuri, au renunţat treptat...

Vineri mă găseam, deci, niţel dezamăgită şi aproape singură în faţa liceului, dis-de-dimineaţă, cu o maşină (părea uriaşă la cât eram de puţini!) goală, întrebându-mă dacă reducerea promisă copiilor se mai aplică unui grup mai mic de 10 oameni. Mă temeam că nu, aşa că am decis să găsesc - atunci şi acolo - o modalitate de a completa grupul. Nu mai insist pe detalii, destul că - pe principiul "nu-i pentru cine se pregăteşte, îi pentru cine se nimereşte" - autobuzul pleca spre expoziţia de dinozauri cu 17 copii!

Recunosc, cei mai cuminţi copii din lume! Am avut ceva emoţii, pentru că erau suficient de mulţi şi suficient de mari să-mi facă probleme, dar trebuie să spun - spre lauda lor! - că nu a fost nevoie să spun nimica-nimicuţa de două ori, nici să ridic vocea măcar! Au stat cu ochii numai după mine, n-am alergat după niciunul, n-am pierdut pe nimeni pe drum, n-am stricat absolut nimic pe unde am trecut (era să ne batem o ţâră numa' cu ăia mici de la grădi, care voiau şi ei să deseneze dinozauri - aveţi răbdare, vă spun!)

7 C şi şapca lui Cătălin

10 B

Călătoria în lumea dinozaurilor a început cu fosilele unui T-Rex (mulaje după cele adevărate, bineînţeles, căci cele reale, scoase din mediul în care sunt conservate, s-ar transforma în pulbere!), apoi a urmat un parcurs printre câteva scene amenajate astfel încât să reproducă mediul natural al dinozaurilor. Am fost conduşi şi informaţi de o doamnă ghid tare drăguţă, care şi-a revenit foarte greu din şoc, înţelegând încet-încet că nu de la sine erau cuminţi copiii aceştia şi că cea mai pitică persoană din grup este... da, chiar ea, profesoara. (Mulţumesc, mulţumesc.) Aici erau aşezate, în grupuri, animale robotizate, care se mişcau, clipeau (din pleoape, da!), dădeau din cozile puternice, scoteau sunete îngrozitoare! Nu am avut voie să facem fotografii, dar dacă intraţi pe HotNews, găsiţi imagini şi un .pdf cu exemplarele expuse. Mie mi-a plăcut grozav, şi după atenţia cu care ascultau copiii informaţiile, cred că şi lor.

La finalul parcursului, am ajuns într-un spaţiu pe care organizatorii îl numeau Zona interactivă, unde ne-am despărţit de ghid. Sigur, nu era cine ştie ce minunăţie, dar puteam rămâne acolo cât de mult timp doream şi puteam găsi de făcut o serie de lucruri trăsnite, de la care nu ne-am dat înapoi nicicum! Am văzut un 3D - foarte slab din punct de vedere al tehnologiei tridimensionale, însă destul de interesant ca informaţie. Finalul reprezenta, simbolic, istoria Terrei în pătrăţele ale unor foi de matematică: fiecare pătrăţică cumula 10.000 de ani, iar din totalul de două sute şi ceva de coli A4 cu pătrăţele, civilizaţia umană "colora" o infimă parte dintr-o ultimă pătrăţică :))

Filmul se încheia cu binecunoscuta trecere în revistă a distrugerilor provocate de om, în ciuda insignifianţei sale pe planetă, şi m-am simţit puţin vinovată faţă de copii... va trebui să le explic ce am aflat eu despre "încălzirea globală".

Apoi am trecut la mesele de desenat: aveau fixate nişte şabloane ale dinozaurilor, iar copiii puneau coli de hârtie pe ele, şi treceau cu creioanele colorate pe deasupra. Rezultatul era cum aşa:

Toţi şi-au colorat dinozauri de toate felurile, pentru ei şi pentru colegi. Eu am primit cele mai multe desene :D. În apropierea noastră erau adunaţi o groază de pitici de grădi, care aşteptau să intre la filmuleţul 3D, şi pe care unii dintre noi i-au auzit spunând: "Dar nu mai termină odată de desenat?" :)) Eram cei mai mari de pe-acolo, iar ghida îmi spusese la despărţire că eram, probabil, grupul cu media cea mai mare de vârstă pe care îl întâlnise! :)) Oamenii ăştia chiar nu mai ştiu să fie copii!!! Am putut să facem poze, aşa că ne-am dat în stambă lejer!

Da, aici şi-au închipuit că au scăpat (în sfârşit!) de mine... :D

Una peste alta, deşi nu ne-am putut cocoţa pe niciun dinozaur şi nu ne-am putut băga nici într-un ou ca să ne pozăm (nu ne-a lăsat profa, ca să nu rupem ceva), deşi se uitau organizatorii la noi ca la urs şi piticii de la grădi ca la duşmanul de clasă, deşi ni se spusese de peste tot că-i "ţeapă-ţeapă!" (cred că românului aşa îi e teamă de ţăcuială, că nici după ce dă un ban nu se îndură să se distreze), noi ne-am simţit foarte bine şi ne-am hăhăit în voie!

Şi am fost foarte, foarte, foarte cuminţi, motiv pentru care Doamna e mândră de noi!

:)