Tuesday, April 1, 2008

Et in Evropa ego! (II)

Budapesta. Primul tărâm străin pe care am pus piciorul (întru europenizarea mea) a fost Tara Ungurească. Era noapte neagră dincolo de geamul autocarului în care călătoream, asa că mi-am lipit nasul de răceala sticlei si mi-am pus căusul palmelor drept scut pentru a opri lumina dinăuntru, cea care mă împiedica să văd afară. Nu era nimic de văzut, bineînteles. Cel putin deocamdată, pentru că goneam prin beznă opacă, dar nerăbdarea mea de a vedea era coplesitoare; voiam ca ochii să-mi recunoască plecarea de acasă, simtind astfel mai puternic străinătatea. Iar prima localitate pe care am zărit-o în lumina rece a neoanelor m-a încântat prin geometria caselor, alta decât cea pe care ochiul meu o stia – cu acea familiaritate cu care ne recunoastem tara oriunde. Clădirile erau ridicate cu un soi de disciplină firească si, desi nu semănau, păreau asezate pe stradă de o aceeasi mână precisă si ordonată.

Am ajuns extrem de târziu în Budapesta si am ratat frumoasa priveliste de noapte a orasului feeric luminat (despre care atâtea auzisem), căci aceasta dispare putin după miezul noptii. Ce m-a surprins teribil (ca un sofer "dă Bucuresti" ce mă aflu) a fost: "unde-si tin, frate, ăstia masinile?" Pentru că le-am putut număra pe degetele de la mâini pe cele câteva răzlete, ancorate frumos pe marginea străzilor curate. Si-am tot tinut-o asa într-o mirare întipărită pe chip si în suflet, tot timpul cât am hoinărit prin oras, pentru că si a doua zi, la lumină de soare, ordinea era la fel de evidentă, iar orasul părea să sufere năucitor de lipsa masinilor. După o noapte de somn adânc si odihnitor, m-am trezit în larma făcută de un soi de tren-metrou care trecea pe-aproape de hotel, si am deschis ochii asupra unui oras al cărui ritm pare să curgă limpede si molcom, fără agitatie si aglomeratie, de parcă viata Budapestei ar fi un fluviu bătrân, pe care întinderea Câmpiei Panonice - vechi fund de mare de dinainte de timpurile noastre - nu l-ar obliga la nicio sfortare, la nicio înăltare-coborâre, la nicio opinteală supărătoare. Clădirile frumos aliniate mi-au părut toate proaspăt si bucuros de oaspeti primenite - din obicei, nu de nevoie.

Ce-o să port însă întotdeauna cu mine, luată direct din inima vechii Bude, o să fie amintirea Dunării... Cei care au, de-acasă lipit de suflet, vreun lucru drag, vor întelege ce spun... Stiam de plimbarea cu vaporasul, dar sentimentul reîntâlnirii cu fluviul pe malul căruia am copilărit m-a luat prin surprindere... căci o stiam de undeva... Era mai putin deschisă din mal în mal decât acasă, dar i-am recunoscut undele mereu tulburi si sunetul mereu aproape. Mi-am udat degetele ca într-o mângâiere si am rugat-o să-mi poarte atingerea până acasă, la ai mei.

Văzută de pe Dunăre, Budapesta e un spectacol, pentru că obiectivele care o fac celebră sunt asezate pe malurile bătrânului fluviu. Ne-am îmbarcat pe un vaporas elegant si ne-am preumblat pe sub podurile lui trainice si surprinzător de diferite, construite în lungul istoriei si reprezentând fiecare o altă conceptie arhitectonică. Dintre toate, cel mai cunoscut este Podul cu Lanturi, primul construit, plăsmuit de ambitia nemăsurată a contelui István Széchenyi de a uni cu verigi de fier cele două orase, Buda si Pesta; are ca model un pod văzut în Anglia - se pare - si a devenit, astăzi, una dintre imaginile reprezentative ale locului, păzit de faimosii săi lei, care n-au reusit totusi să-l apere de dinamita nemtilor, care le-au năruit pe toate în retragerea din 1949. Foarte mult mi-a plăcut structura extrem de solidă, verde-metalică a Podului Libertatea, numit initial Franz Iosif si inaugurat în chiar prezenta acestuia, sau Podul Elisabeta (Erzsébet), ridicat după dinamitare într-o armonioasă si elegantă desenare de cabluri suspendate. Cel mai nou dintre toate, foarte usor de reperat din pricina formei futuriste, este Podul Lágymányosi (după numele unui cartier al Budei), înăltat în 1995.

Si, lunecând usor, am ascultat „Dunărea albastră” a lui Strauss si povestea ghidului despre giganticele înalţări de piatră care ne hipnotizau privirile de pe maluri. Palatul Parlamentului a devenit un veritabil simbol al capitalei, cea mai cunoscută si mai impresionantă constructie a Ungariei, o aglomerare eclectică de elemente neogotice, baroce si specific maghiare; acestă enormă săltare, care acoperă aproape 18 000 mp, are un sistem unic de ventilatie, ce reuseste incredibila performanta de a mentine o temperatură constantă de 20◦C pe tot timpul anului. Castelul Regal al Budei (o altă „viziune” în piatră) adăposteste astăzi Muzeul de Istorie, Galeria Natională si Biblioteca Széchenyi; a fost început de regele Béla IV si metamorfozat de toti marii regi ai Ungariei. Biserica Fecioarei Maria, frumos dantelată, a intrat în constiinta oamenilor de rând drept Biserica regelui Matia; iar pe turnul sudic, cel mai înalt (72 m) si mai impresionant al acestei bijuterii arhitectonice, am descoperit cu surpriză si mândrie, corbul negru cu inelul în plisc... Si dincolo de toate lucrurile extraordinare pe care le-am văzut în capitala Ungariei, m-a uluit omniprezenta lui Matia, pe care ungurii îl consideră unul dintre cei mai mari conducători pe care i-au avut vreodată; în timpul domniei sale de 32 de ani, regatul a avut cea mai vastă întindere din istoria sa. Iar acasă la mine i se zice "Matei" Corvinul, născut la Cluj, cel din neamul Huniazilor – ridicat de românul său tată, falnicul Iancu de Hunedoara, "lumina lumii". Matias care-a îndrăznit de l-a-nchis pe Vlad al nostru la Buda, si pe care l-a bătut Ştefan la Baia de l-a zvântat! Istoria e un lucru tare de mirare...

Ultima oprire pe care am făcut-o a fost pe Dealul Gellért, înăltat ca din apele Dunării spre cer, căruia-i admirasem de departe Statuia Libertătii si Monumentul sfântului. Am privit frumoasa panoramă a cetătii, cu răsuflarea tăiată. Autocarul pornise deja motorul de plecare spre alte meleaguri, asa că am alergat iute să-mi „cumpăr” cu trei arginti orasul. De la un chiosculet de lemn, am ales un frumos sal, l-am plătit repede, după ce vânzătoarea – amabilă – mi-l fluturase spre mâini, si mi-am ocupat locul spre următoarea destinatie. Toată lumea mi-a lăudat peticutul colorat, iar eu am zâmbit fericită, dar am amutit curând, căci am văzut de ce se grăbise negustoreasa să mă îmbie: salul meu avea tesătura destrămată într-un loc ascuns privirii mele grăbite... Si-atunci am gândit că, atunci când vine vorba de afaceri, tot unguru’i român!

No comments:

Post a Comment

Warning!
Default "post as google account"! Change it if you don't have one.

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (38) Bucureşti (31) Bumblebee (8) călătorii (24) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (31) concurs (4) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (8) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (6) drinks (4) etnii (13) Europa (18) Facebook (17) filme (39) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (27) funninesses (37) gând (55) Germania (1) Google (14) Grecia (10) home (6) iarna (30) inceputuri (34) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (38) masini (10) meeting-people (7) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (118) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) Palestina (1) perfume (3) photos (88) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (74) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (2) She (121) SMURD (2) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (6) teaching (53) teatru (14) thankyou (46) Thassos (2) toamna (14) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (8) verba (3) worldwelivein (48) Ziua Nationala (6)
There was an error in this gadget