Am mai vrut eu şi în anii trecuţi să mă duc, dar o dată n-am aflat în timp util, a doua oară n-am avut cu cine... şi tot aşa. Anul ăsta am zis Basta! şi-am pus ceasul să sune. Programul arăta aşa, dar eu cu trezitul de dimi sunt praf în vacanţă. Mi-am închipuit însă că dacă plec pe la 9 - întrucât şi deoarece locuiesc la 10 minute de Băneasa şi spre Otopeni am linii directe - n-o să fie vreun lucru tare mare să ajung până la 10. Eroare! Circumstanţele nefavorabile şi RATB-ul şi-au făcut datoria fără a se dezminţi, astfel că abia pe la 11 îmi cumpăram, leşinată de sete, prima apă de la standurile amenajate pentru publicul cu gurile căscate după avioane. În fine, nu vă mai pierd vremea cu detalii, destul să spun că am învăţat lecţia, la anu' ştiu: plecat la program, cu maşina personală, încărcată cu păturici, umbreluţe, ape, eşarfe, pălării, ape, mâncări, aparat şi ape, şi când mi-o mai trece prin cap să mă las în baza RATB-ului, aşa să mă trăsnească Dumnezeu, că tot cu taxiul o să ajung acasă.
Deci nu pot depune mărturie decât pentru ce am văzut cu ochiu' meu, dar atâta a fost de frumos, de nici nu vă puteţi închipui! Mi-au rămas în minte cei patru Hawks şi Şoimul, m-a încântat peste măsură Svetlana Kapanina, la Iacării Acrobaţi m-am distrat pe cinste :)) Iar la exerciţiul tactic cu deturnare şi ostatici m-am uitat ca la film.
Urme pe cer :)
De departe...
Otopeni Air Show 2011
Aeroclubul României: formaţie 4 Extra Hawks of Romania
Centrul de Încercări în Zbor Craiova: evoluţie IAR-99
Şoimul :)
Invitat special:
Svetlana Kapanina, multiplă campioană mondială – acrobaţie aeriană
Cu Svetlana am cele mai puţine poze şi mai slabe calitativ...
Nu reuşeam deloc să o fixez în obiectiv...
a fost o demonstraţie năucitoare!
TAROM: evoluţie Boeing 737
Incredibil zbor în cercuri strâmte,
o performanţă aproape de nebănuit la o pasăre de dimensiunile astea...
Eleganţă desăvârţită :)
Iacării Acrobaţi: formaţie 3 Yak 52
:)) M-am distrat ca copiii!
Inima şi săgeata :)
Exerciţiu tactic 2: Statul Major al Forţelor Aeriene,
Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii
Aducerea la sol a unei nave deturnate
Escorta şi semnalele de avertizare
"Inamicul la sol"
Trupele de intervenţie
Părăsirea perimetrului după încheierea misiunii
Din ce-am găsit pe YouTube, o puteţi vedea pe Svetlana Kapanina la Otopeni aici şi aici (cu lămuriri din off), dar şi în două clipuri "oficiale" care mi-au plăcut foarte mult :) - aici şi aici; Iacării Acrobaţi, aşa cum au zburat la Otopeni, sunt aici şi aici; incredibilul zbor al Boeingului îl aveţi foarte bine filmat aici; iar la sfârşit, misiunea de recuperare a navei deturnate - aici.
Şi mai rău imi pare că n-am fost acolo!!!
ReplyDeleteAşteptam să scrii! Merci!
:))
ReplyDeleteNu mai ratăm! La anu' eşti invitata mea pe păturică!
:))
Săr'na!!! E bine că ştii tu acu` ce ne trebuie, ca să fie tacâmul complet! :D :))
ReplyDeleteCe fain :) Din ce am vazut (incidental) despre demonstratii de felul asta, o parte interesanta care nu se vede (duh!) e comunicarea dintre piloti :)
ReplyDeletePot numa' să-mi închipui :))
ReplyDelete