Thursday, July 14, 2011

Anatoli Vinogradov "Defăimarea lui Paganini"





Defăimarea lui Paganini
de Anatoli Vinogradov

Traducere de Vasile Teodorescu şi Ecaterina Bandrabur
volum editat de Opera Română
în colaborare cu Editura Muzicală,
Bucureşti, 1987






Am mai început o dată cartea asta când eram mică şi am renunţat înainte de a o termina. Mi s-a părut stufoasă şi greoaie - şi acum îmi dau seama că într-adevăr este -, lucru ce m-a împiedicat să insist în descoperirea poveştii fascinante a marelui violonist, personalitate controversată a culturii mondiale. Acum ceva timp am regăsit volumul şi m-am dovedit mai disciplinată ca altădată. Repet, stilul mi s-a părut extrem de greoi - nu cunosc deloc rusă, deci nu-mi pot da seama dacă e din traducere ori din scrierea originală -, dar de data asta am lăsat curiozitatea să câştige şi povestea să mă captiveze. Şi, credeţi-mă, e fascinantă! Iată câteva fragmente despre copilăria lui Paganini, un muzician desăvârşit pentru care - se pare - boala a fost şi element distructiv, dar şi - paradoxal - factorul care a favorizat măiestria desăvârşită în stăpânirea viorii.

Din gangul care se strecura printre case, dând într-altă uliţă, trei trepte tocite şi murdare te duceau la clădirea cenuşie din Passo di Gatta Mora. Pe aceste trepte, spune legenda, alunecase o moaşă... Poticnindu-se, ea pomeni numele dracului. În aceeaşi clipă uşa se deschise şi se auzi scâncetul răguşit şi piţigăiat al noului născut, care era Paganini.


Signor Costa începu să strângă tot felul de informaţii despre botezul şi copilăria elevului său şi ajunse la concluzia că talentul de violonist al băiatului, muzicalitatea lui excepţională şi tehnica artistică, neobişnuită la o vârstă atât de fragedă, nu puteau fi explicate prin amestecul cerului. Fără îndoială că aici îşi vârâse coada necuratul; desigur, nu putea fi vorba decât de amestecul diavolului. Blestemul moaşei era pricina neobişnuitelor succese ale micului Paganini.


"N-am mai întâlnit la nimeni o asemenea ureche. Şi, voind parcă să sublinieze însemnătatea celor spuse, signor Niecco dădu din cap. Trebuie să-ţi spun însă că te-am ascultat cu mai multă plăcere data trecută, când ai cântat după imaginaţia ta, decât când mi-ai executat lucrările. Tu schimbi lucrările, nu le execuţi aşa cum le-aş executa eu. În viaţă vei transforma mereu totul. N-ai să fii mulţumit decât schimbând lucrurile după pofta inimii tale. Tocmai de aceea, când vei apărea în public, te sfătuiesc să nu cânţi operele compozitorilor în viaţă: îi vei jigni prin interpretarea ta, chiar dacă ceea ce vei adăuga creaţiei lor va fi, poate, mai bogat decât în însăşi intenţia lor."


Când băiatul apăru pe scenă cu vioara, publicul, alcătuit din burghezi sadea, ofiţeri, feţe bisericeşti, neveste de agenţi de bursă, negustori, notari, misiţi, marinari din străvechi familii cu titluri ieşite din uz, nobili scăpătaţi, conţi decăzuţi, începu să se agite, dând cu toţii din cap. Cu paşi sfioşi, de parcă ar fi mers în saboţi de lemn, copilul acesta plăpând, cu pieptul scofâlcit, cu umerii colţuroşi, cu mâinile atât de lungi, încât îi ajungeau aproape de genunchii proeminenţi, se apropie de rampă. Un uşor freamăt de nemulţumire trecu printre rânduri. Ici-colo, încolţiră câteva zâmbete. Niccolo cânta pentru prima oară în faţa unui public atât de numeros. [...] Curiozitatea se prefăcu repede în uimire. Dintr-o vioară enormă pentru statura lui, băiatul scotea nişte sunete de o forţă şi frumuseţe uluitoare. Iată - începe orchestra şi valurile corului sunt acoperite de sunetele sutelor de instrumente, dar deasupra tuturor acestor sunete răsună puternic un clinchet de clopoţei, de parcă ar cânta nu o vioară, ci zeci de viori. Unda largă a cantilenei potopeşte şi orchestra şi corul. Încheind ultimele acorduri, o notă viguroasă, nesfârşit de lungă, rămâne suspendată în aer. Pluteşte fără să se frângă, un minut, două... Publicul se ridică. Prin sală trece un freamăt. Capetele unduiesc ca spicele în bătaia vântului. Auditorii nu-şi pot lua ochii de la băiat. Uimirea de preface în entuziasm. Pe feţele multora se iveşte un fel de spaimă superstiţioasă.


Acesta este doar începutul. Urmează un destin excepţional, prezentat într-o oglindă dublă: cu evenimente aşa cum le înfăptuia ori le vedea Paganini, cum le explica celor apropiaţi, şi aşa cum apăreau în presă, din zvonuri maliţioase născute din invidii şi nimicnicii veninoase. O să aflaţi despre profunda lui neatenţie faţă de dogma bisericească, care îi era complet indiferentă; despre cum, într-o zi, din greşeală, a înlocuit o coardă de violă cu una de violoncel şi a experimentat de atunci fără oprire combinaţii cu diverse corzi de diverse instrumente şi lungimi; cum micii muzicanţi de prin oraşele în care poposea îl rugau să le dea melodii noi, iar el le schiţa în fugă, pentru ca apoi să circule tipărite, vândute, schimbate, vulgarizate, interpretate prost, ştirbindu-i, de fapt, faima, lucru de care nu se sinchisea câtuşi de puţin; despre La Mancanza delle corde pe care nimeni nu a mai putut să o cânte după moartea sa; despre faptul că niciun doctor nu a putut stabili de ce boală suferea (se pare că era vorba de sindromul Marfan, pe care însă cartea nu-l aduce în discuţie), dar că, paradoxal, pe măsură ce puterile fizice îi scădeau, muzica sa devenea tot mai năucitoare, însă fiecare concert îi scurta viaţa cu un an, ca o combustie uriaşă. Şi veţi mai citi despre articolele defăimătoare din ziare, în care se povesteau desfrâuri, averi incomensurabile născute din avariţie, patima pentru jocurile de noroc pentru care şi-ar fi vândut viorile, închisori în care ar fi zăcut, colaborări cu diavolul şi, în sfârşit, moartea sa trâmbiţată de nenumărate ori în mod nefondat, în vreme ce dovezi de necontestat îl plasează în vreo altă parte a lumii. Când însă, până la urmă, inevitabilul s-a produs, fiul său, Achillo, nu a reuşit să obţină aprobare pentru înmormântare decât după 56 de ani de la deces.

-           

Nu ştiu dacă v-am zis vreodată că uneori mi-aş dori să fiu altceva... uite, de exemplu, o bucată de cântec. Dacă aş arăta aşa, aş renunţa într-o bătaie de pleoape la starea de om.


Via YouTube



4 comments:

  1. Finalul tău e absolut superb! Ia-mă şi pe mine, dacă te poţi transforma într-o bucată de cântec!

    Cât despre carte... tot ce aduce a (auto)biografie e de-a dreptul si-ro-pos şi încântător!

    ReplyDelete
  2. tengo el mismo libro con traduccion de ruso a español de: rosa scheiner packmann lo recomiendo como tambien el conc.n°1 solista schlomo mintz orq. de maastrich interpretada con el violin guarnerius del gesu que le pertenecia conocido como il cannone".

    ReplyDelete
    Replies
    1. Thanks! Beautiful idea!

      https://www.youtube.com/watch?v=lRNBJ07YGjQ

      Delete

Warning!
Default "post as google account"! Change it if you don't have one.

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (38) Bucureşti (31) Bumblebee (8) călătorii (24) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (31) concurs (4) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (8) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (6) drinks (4) etnii (13) Europa (18) Facebook (17) filme (39) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (27) funninesses (37) gând (55) Germania (1) Google (14) Grecia (10) home (6) iarna (30) inceputuri (34) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (38) masini (10) meeting-people (7) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (118) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) Palestina (1) perfume (3) photos (88) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (74) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (2) She (121) SMURD (2) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (6) teaching (53) teatru (14) thankyou (46) Thassos (2) toamna (14) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (8) verba (3) worldwelivein (48) Ziua Nationala (6)
There was an error in this gadget