Românii din "Ţinutul Secuiesc" sunt ai mei

Astăzi deschid un nou tag pe blogul meu. Se cheamă contra-curentului şi se naşte dintr-o trăsătură (încăpăţânată!) pe care încerc să o cultiv în mine, de când mă ştiu eu pe lumea asta. Aceea de a avea curajul propriilor opinii, de a le afirma cu putere. Mai ales atunci când lumea nu vrea să le asculte.

Şi primul subiect pe care îl aduc în atenţia cititorilor mei este, aşa cum reiese din titlu, problema "Ţinutului Secuiesc". Nu mă dau vreo savantă şi nici nu pretind că ştiu totul despre asta, dar am fost de câteva ori dincolo de munţi şi nu mi-a plăcut niciodată cum sunt tratată când vorbesc româneşte (de parcă aş da din gură ca peştele, pe muţeşte). Mai mult decât atât, după ştiinţa mea, românii de acolo au opinii legate de evenimentele care se petrec, iar opiniile lor nu coincid cu cele de ni se pare nouă că le au, motiv pentru care acestea trebuie să ajungă până la urechile noastre. Pentru că uneori mi se pare că noi (grup etnic, zic) nu avem o atitudine potrivită pentru ceea ce se întâmplă acolo. Că degeaba credem noi "la capitală" că se inflamează unii degeaba, dacă oamenii care locuiesc acolo încearcă să ne tot explice.

Departe de mine gândul la vreo instigare! Sunt dintre cele mai paşnice persoane din lume şi chiar cea mai puţin doritoare de violenţă. N-am nimic cu vreun om de altă etnie, tot ce am de războit e cu mine şi cu ai mei. Cunosc personal un singur ungur, care îmi este rudă prin alianţă, iar relaţia este una bună. N-am nimic de împărţit cu nimeni, dar cred că "Ţinutul Secuiesc" e o problemă care mă priveşte. Direct. Personal. Indiscutabil. Cu atât mai mult cu cât - mi se pare că prea des - Bucureştiul tace. Din varii motive, pe care sunt convinsă că le justifică bine, dar pe mine mă irită grozav cât de vocali suntem când o mulţime de fleacuri ne ating ("pă noi, dăcât pă noi!") şi cât de nonşalant dăm din umeri când lucruri importante se petrec altundeva (atâta că-i o ţâră cam departe...), deşi au de-a face cu românismul. Cel mult înjurăm ca să ne simtem bine şi să demonstăm, o dată în plus, cum le ştim noi pe toate!

Motivul pentru care scriu acum despre asta e simplu. Astăzi am descoperit (am şi cont pe Facebook, mai nou) un loc ce se cheamă Pagina minorităţii româneşti din Ţinutul Secuiesc! Ideea mi se pare excelentă şi v-aş invita să-mi spuneţi ce credeţi... Dacă nu v-aş cunoaşte tăcerile :)

Oricum ar fi, toate bune vă doresc!

În rest, vânt din pupa! Contra "corentului", fireşte! :)

UPDATE 23 martie 2010, ora 19.50

Aş vrea să vă atrag atenţia că mesajele agresive, ireverenţioase ori înjurioase (în orice fel şi faţă de oricine!) vor fi eliminate. Violenţa de limbaj şi deplasările de accent spre vreo formă sau alta de xenofobie îmi repugnă, complet şi definitiv.