Tuesday, March 15, 2011

Marin Sorescu - "Shakespeare"

Shakespeare a creat lumea în şapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente –
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar,
lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othello şi altora,
Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit şi nişte indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu le rămâne decât să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.
Ziua a patra şi a cincea le-a rezervat râsului.
A dat drumul clovnilor
Să facă tumbe,
Şi i-a lăsat pe regi, pe împăraţi
Şi pe alţi nefericiţi să se distreze.
În ziua a şasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtună,
Şi l-a învăţat pe regele Lear
Cum trebuie să poarte coroana de paie.
Mai rămăseseră câteva deşeuri de la facerea lumii
Şi l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a şaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru şi umpluseră pământul cu afişe,
Şi Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă şi el un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus să moară puţin.

Disclaimer: Circulă pe net o groază de variante, diferite din punct de vedere al dispunerii versurilor, iar eu nu am în casă textul tipărit pe care să mă pot baza. Când îl găsesc, revin şi corectez eventualele greşeli. 

2 comments:

  1. citesc cu mare interes fiecare postare...sunteti genul de persoana care, atunci cand scrie, isi inmoaie penelul in suflet...de aceea fiecare cuvintel scris capata viata...si exprima franturi din personalitatea dumneavoastra...consider ca acest blog este dovada unei literaturi vii, plina de umor si culoare, iar rolul cu adevarat important este acela de a educa spiritul omului...
    Felicitari! alina neacsu

    ReplyDelete
  2. >:D<

    Draga mea, îţi sunt recunoscătoare pentru gândurile bune :) Şi mă bucur că vorbele de-aici ajung atât de departe, unde nici nu mi-am închipuit. Nu ştiu, nu mi-am gândit deloc blogul ca pe un instrument folosit în efortul de a educa, dar e - într-adevăr - o parte din mine, trimisă în lume... Mulţumesc pentru primire :)

    ReplyDelete

Warning!
Default "post as google account"! Change it if you don't have one.

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (134) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (52) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)