Experiment: Iubirea

Astăzi, la o oră de pregătire pentru bac cu cei de la a 12-a, i-am făcut de baftă pe avangardişti, că ne-au eat our dust (cum s-ar spune) şi le-am arătat noi cum se face artă! Am hotărât să scriem o poezie la care fiecare să contribuie cu câte un singur vers, în condiţiile în care singurele lucruri pe care le cunoşteam erau tema şi rândul colegului de dinainte (deci fiecare vedea doar versul anterior, pe care apoi îl acoperea într-o cută a foii de hârtie).

În ciuda unor proteste furtunoase din spatele clasei, tema aleasă a fost iubirea. Iar poezia, citită cu voce tare la sfârşit... iat-o:

Iubirea între două persoane se naşte în timp.
Iubirea va fi veşnică mereu.
Oricât de scurt pe-acest pământ va fi timpul meu
Voi profita la maxim de el
Vocea de miere a unei minuni sufleteşti
Minunea din sufletul meu erai tu.
Păcat că nu mai cred în basme.
Dar fără tine, realitatea e înspăimântătoare
Şi respiraţia mi se opreşte-n loc...
Vreau să te sun... atunci când îmi amintesc de tine
Şi adorm cu praful urmelor tale pe pleoapele-mi grele.
Iar în fumul uitării... focul arde... iar tu dispari
Şi-mi apari doar în vis şi visul moare lumea moare dar tu rămâi,
ca să-mi arăţi - definitiv - ce mare bogată avem.

:))
Aplauzeeeeeeeeeeeeeeeeee!