Am creat nişte monştri. Mici :)

De trei săptămâni, copiii mei de la XII-a se plâng că nu pricep şi nu pot să înveţe pentru verificarea pe specia povestirii, pentru care le indicasem să aleagă una din cele nouă din Hanu Ancuţei. Subiectul e relativ recent introdus în programa de bac, iar prin clasa a IX-a, când ar fi trebuit să studiem specia, fiind eu înghesuită de materia pe care o consideram obligatorie şi mai dificilă, am tratat-o cu superficialitate la clasă. Adică le-oi fi zis una-alta despre povestirea în ramă, despre Ancuţa, despre cele nouă poveşti cu nouă tipuri de naratori diferiţi, le-ai fi sugerat în treacăt să citească volumul. Dar n-am adus cartea, n-am citit în clasă, n-am disecat fraza, nu ne-am râs pe ea, nu ne-am dat cu părerea. În fine, acuma le trebuie, aşa că înainte de sărbători zic "Bre, avem de stat de vorbă pe Moromeţii, că-i greu, da' sunteţi mari, îl descâlciţi voi pe Sadoveanu, că doară făcurăm Baltagul, nu mai întindem povestea. La sfârşitul semestrului, eseu şi verificare pe Han."

Prin urmare, m-au isterizat de trei săptămâni cu ce teribilă corvoadă au de îndeplinit şi cum nu le place deloc, da' deloc-deloc şi cum e de grea... Prima dată m-am uitat chiondărâş la ei, am strâns din umeri şi i-am lăsat în banii lor. Când i-am auzit altădată iară ("Cea mai naşpa, doamna, zău!"), m-am răţoit la ei şi i-am pus la punct. Am plecat bodogănind spre cancelarie şi trei zile m-am tot răsucit. "Ce Dumnezeu îi cu ei??? Nu s-au mofturit atâta nici la Barbu, Eminescu a început chiar să le placă, l-au suportat şi pe Blaga. Zic - la Arghezi ce mi-au dat de furcă, da' pân'la urmă l-au digerat! SADOVEANU???" mă tot cruceam trăsnită de uimire. Azi - test. Au lipsit mulţi, că-şi închipuiau că nu am cum să le mai stric mediile (Surprizăăăăăăă!!!), iar cei care-au fost au schimonosit feţe toată ora. Până la urmă, mai în barbă, mai de-a dreptul, au început iară! Am înghiţit în sec şi-am dat să spun ceva... Când deodată, de nicăieri, m-a trăsnit revelaţiunea, şi zic cu voce tare: "Bre românilor, voi aţi citit vreunul cartea?"
:))

P.S. Bineînţeles că au schimbat feţe-feţe şi au început să-şi caute lucruri pe sub bănci. Acuma nu discut că ar fi trebuit fi deja citită până-n anul ăsta, sau că nu i-a dus mintea şi singuri şi că au preferat că se caconească precum sărmanu' Trăsnea, decât să pună mâna pe obiect. Dar vreau să spun că am fost extrem de fericită azi: după 4 ani de română cu mine, ăştia nu-s în stare să înveţe nica despre o carte necitită :))
Blestem! =))