Despre dragoste şi alte glume

Zilele trecute am vizionat încă un film, ceea ce mi-a permis să completez o altă serie de trei - aşa cum mi-am făcut un obicei - pe care o aduc acum în faţa Domniilor Voastre, după cum urmează.

Începând din octombrie 2009, urmărim pe marile ecrane Idilă cu dădaca mea (The Rebound), rom-com destul de reuşit, care le-ar putea stârni interesul iubitorilor genului. Filmul este, într-adevăr, o demonstraţie agreabilă care aduce în discuţie, într-un mod relaxat şi relaxant, două probleme importante (cel puţin din punctul meu de vedere, ca spectator). Una dintre ele se referă la ce este de făcut atunci când persoana pe care o iubeşti pare una nepotrivită pentru tine. Rezolvarea este uneori extrem de simplă, pentru că viaţa îţi oferă întotdeauna scuze pentru a pune punct lucrurilor prea dificile. Iar din momentul în care deciziile – cele care-ţi aparţin – par să-ţi fie definitive, o putere mai mare decât tine preia controlul şi îţi poartă paşii spre un loc în care lucrurile sunt – într-o zi – mai puţin complicate şi mai simplu de înţeles. Şi aceasta este cea de-a doua idee despre care vorbeam: câteodată, singura modalitate de a găsi lucrul pe care-l cauţi este îndepărtarea de el. Esenţa căutării este călătoria, iar pentru cei norocoşi, aceasta este un cerc complet, închis, frumos.

Mi se întâmplă, uneori, să mă îndoiesc de faptul că vârsta mea emoţională are nivelul pe care ar trebui să-l aibă, lucru ce mă umple, fără voie, de spaime şi de insecurităţi. Însă după ce am vizionat Saga Amurg: Luna nouă mi-a venit inima la loc: există un acord perfect între fiinţa mea în vârstă de 34 de ani şi esenţa mea matură şi selectivă, care nu a putut (şi mă ridic foarte rar de pe scaunul de cinematograf înainte de final) să vadă până la sfârşit această peliculă. Seria “Amurg” are o destinaţie clară în ceea ce priveşte publicul: adolescenţii şi tinerii. Ideile pe care le prelucrează sunt acelea specifice unei anumite vârste a fiinţei noastre, aceea când trăieşte în fantezie, caută pericolul şi îl savurează, crede în miracole şi în iubiri interzise, dar şi în atotputernicia lor. Lucruri ce nu-mi sunt deloc (dar absolut deloc) străine, însă perspectiva mea asupra lor nu coincide cu cea din film. Pasiunea pentru personaje din zona pe care adulţii o numesc “dark”, pentru creaturi fantastice, dar şi gustul pericolului sunt pe deplin satisfăcute aici, iar incompatibilităţile şi interdicţiile sunt rezolvate prin dispariţia oricărei urme de obedienţă. Nu e nicio îndoială că destinul îi favorizează pe cei curajoşi, iar iubirea învinge totul. Chiar şi barierele dintre forme diferite de existenţă: iubirile între oameni şi vârcolaci, sau între oameni şi vampiri sunt sarea şi piperul imaginaţiei adolescenţilor din zilele noastre.

Şi închei cu - de departe - favoritul meu în această serie, Old Dogs, una dintre cele mai reuşite comedii pe care le-am văzut în ultima vreme, cu o distribuţie de excepţie. O să trec elegant pentru miza tipic americană a filmului şi peste finalul previzibil al unei comedii romantice; e ca la oamenii pe care îi iubiţi – dacă luaţi defectele lor ca fiind imposibil de eliminat, vă puteţi bucura din plin de ei. În acelaşi fel, Disney mizează totul pe farmecul actorilor, pe acţiunea alertă şi pe dialogul spumos, iar rezultatul este o peliculă pentru „audienţă generală” pe care o recomand călduros, dacă vreţi să vă bine dispuneţi şi să vă încărcaţi bateriile. Dacă asociaţi sărbătorile de sfârşit de an cu romantismul vesel, aveţi de-a face cu un festin, iar dacă aveţi păreri bune despre Robin William şi John Travolta, prestaţia lor n-o să vă dezamăgească. Pe mine m-a surprins asocierea celor doi (nu-mi dau seama dacă i-am mai văzut împreună), dar trebuie să recunosc faptul că efectul este unul excelent. Ne-am tăvălit de râs în sală – eu şi câteva zeci de oameni, şi am hohotit aproape tot timpul filmului, în aşa fel încât la final aveam încremenit pe faţă un râs asemănător cu efectul secundar al pastilelor din film. Cei care-l vor viziona, vor înţelege.