Saturday, July 7, 2012

Despre credibilitate

De câteva ori în viaţă mi s-a întâmplat să mă orientez după săgeţile domnului Băsescu. Cea mai importantă (privind retrospectiv) dintre circumstanţe se referă la conflictul cu Tăriceanu - pe care l-am detestat pentru că n-a vrut să mărească salariile cu 50% ("dom'le, ziceam, preşedintele a promulgat legea, ne-a asigurat că există banii ăştia!"). Ce să vezi, nu existau. Tăriceanu şi-a dat demisia şi apoi, în timp, am înţeles că la Palatul Victoria nu va mai veni, pentru muuultă vreme, alt om care să-i opună rezistenţă lui Traian Băsescu.

Da, ştiu, sunt dezinformată şi manipulată, iar măreţia acestui om mă striveşte şi-mi depăşeşte puterea de înţelegere. Dar trebuie să-mi acordaţi circumstanţe atenuante, căci acesta este rezultatul unei lecţii importante: de atunci sunt mult mai atentă la ce spun oamenii pe care îi demonizează întâiul mediator al ţării. Iar dacă s-o întâmpla vreodată ca el să aibă dreptate... a mea să fie vina. Fiecare pasăre pe limba ei piere. Dar încrederea mea în oamenii şi în sursele ce repetă ca banda stricată aluziile Domniei Sale scade lejer spre zero.

P.S. Spun asta pentru că mă aştept la nişte bombe mediatice grozave în timpul ce va urma. Şi întrucât la "şezătoarea" de după suspendare (dacă aia a fost conferinţă de presă...) nici nu l-a pomenit pe Antonescu, suspectez că Ponta urmează să o încaseze grav :))

4 comments:

  1. pe antonescu nu are cum sa il pomeneasca..nu il are cu nimic la mana:)

    ReplyDelete
  2. Cum să nu: doarme mult. Toată naţia îi veghează somnul :))

    ReplyDelete
  3. uhuuu paruiala. abia astept. sa sara fulgii!

    ReplyDelete
  4. :))
    Nu rezonez până la capăt... :) Am descoperit de multă vreme că îmi plac mai mult oamenii eleganţi şi demisiile de onoare.

    ReplyDelete

Warning!
Default "post as google account"! Change it if you don't have one.

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (135) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (53) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)