Jurnal de doc. Ziua 88-89-90-91-92-93-94-95-96

N-are legătură cu lucrarea mea, dar m-am lovit de asta, că tot studiez epoca. Doamnelor şi domnilor, Titu Maiorescu :))

     Rămâne acum la tactul limbistic al poetului de a simţi care metaforă se poate întrebuinţa cu succes şi care a încetat de a mai fi comparaţiune sensibilă şi prin urmare trebuieşte pentru un timp sau cu totul depărtată, sau cel puţin modificată în poezie. În această privinţă nouă ne pare că în poeziile române de astăzi sunt mai ales trei imagini aşa de uzate şi abuzate, încât poeţii cei tineri ar face bine să se ferească de ele; acestea sunt florile, stelele şi filomelele.
     Toate amantele poeţilor noştri sunt ca o floricică sau ca o steluţă sau ca amândouă în acelaşi timp (lucru mai greu de închipuit), toţi prinţii, toate aniversarele, toate "zilele mărite" sunt ca o stea mare, şi toate impresiile poetice se deşteaptă când cântă filomela. Astăzi însă am cetit atâtea flori şi floricele, stele, steluţe, stelişoare şi filomele în versurile române, încât acum primim aceste cuvinte numai ca nişte semne uscate, obişnuite în vorbire, prin urmare fără niciun rezultat poetic.  

("Poezia română. Cercetare critică")