De ce nu sunt convinsă că suntem un popor "mioritic" (2)

Ia, luaţi d-aci ingambamente haiduceşti!

Blesteme

de Tudor Arghezi

Prin undele holdei si câmpi de cucută,
Fugarii-au ajuns în pustie
La ceasul când luna-n zăbranice, mută,
Intra ca un taur cu cornu-n stihie,
Şi gândul meu gândul acestora-l ştie:

În împărăţie de beznă şi lut să se facă
Grădina bogată şi-ograda săracă.
Cetatea să cadă-n nămol,
Păzită de spini şi de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
Topească-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenuşă, s-acopere drumul,
Să nu mai dea ploaie, şi vântul
Să zacă-mbrâncit cu pământul.
Sobolii şi viermii să treacă pribegi
Prin stârvuri de glorii întregi.
Să fete în papură soarecii sute.
Gângănii şi molii necunoscute
Să-şi facă-n tezaur cuibare,
Sătule de aur şi mărgăritare.
Pe strunele de la viori şi ghitare
Să-ntinză păianjenii corzi necântătoare.

Întâi, însă, viaţa, bolind de durată,
Să nu înceteze deodată,
Şi chinul să-nceapă cu-ncetul.
Să usture aerul greu, ca oţetul.
Să şchioapete ziua ca luntrea dogită,
Să-ntârzie ora în timp să se-nghită
Şi, nemărginită, secunda
Să-şi treacă prin suflet, gigantică, unda:
Pe sârma tăioasă-a veciei, în scame
Şi rumegătură să vi se destrame.
Gâtlejul, fierbinte de sete,
Să cate scuipat să se-mbete,
Şi limba umflată-ntre buze
Să lingă lumina şi ea să refuze,
Şi-n vreme ce apa din şesuri se strânge,
Să soarbă-n mocirla copitelor sânge,
Şi strugurii viei storşi cu muşcătură
Să lase în gură coptură.
Coboare-se cerul, furtuni de alice
În câmp să v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra în colţi mici de cremeni,
Vârtej urmărindu-i pe semeni.
Odihnă cerându-i, pământul să-nţepe
Ivindu-se şerpii când somnul începe.

Pe tine, cadavru spoit cu unsoare,
Te blèstem să te-mpuţi pe picioare.
Să-ţi crească măduva, bogată şi largă,
Umflată-n sofale, mutată pe targă.
Să nu se cunoască de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul, gingaş ca urciorul.
Oriunde cu zgârciuri ghiceşti mădulare,
Să simţi că te arde puţin fiecare.
Un ochi să se strângă şi să se sugrume
Clipind de-amăruntul, întors către lume,
Celalt să-ţi rămâie holbat şi deschis
Şi rece,-mpietrit ca-ntr-un vis.
Când ura te-neacă şi-şi scânteie-n oase
Să vrei peste mie, să poţi pân'la şase,
Necazul tău mare să dea voce mică,
Să urli, să n-auzi, să vezi că ţi-e frică.

Iar ţie, jivină gingaş gânditoare,
Să-ţi fie şezutul cuprins de zăvoare.
Ficatul un cui să-ţi frământe,
Urechea să ţipe şi nasul să-ţi cânte.
Să-ţi crape măsele-n gură
Şi dinţii cu detunătură.
Să-ţi pută sărutul, oftatul să-ţi pută,
Mormânt cu mocirla stătută.
O unghie pe săptămână
Să-ţi coacă la câte o mână,
Şi-n zilele de sărbătoare
Un deget şi de la picioare.
De pofte să-ţi sece obrazul,
De bube să nu-ţi mişti grumazul,
Să-ţi iasă cocoaşă
Şi gâlci şi cucuie-n cămaşă.
Buricul, bubat din născare,
Să-ţi sângere sub cingătoare.
De glezne târâş să-ţi atârne
Ghiulele de capete cârne,
Rânjite, scrâşnite şi nerăzbunate:
Măceluri, osândă, păcate...