În ţara asta, când doi proşti se apucă să zică/facă ceva, alţi doi proşti se străduiesc să argumenteze că proştii ăilalţi îs proşti de nu mai pot, şi că degeaba se apucă, pentru că alta e soluţia. ÎNTOTDEAUNA ALTA e soluţia. Eventual una care oricum nu poate fi pusă în practică, că (sic!) oricum nu se poate şi că oricum ce sens are? Că doară tot acolo!
Şi între timp, am ajuns să ne facem proşti unii pe alţii şi să ne lăsăm încălecaţi ca vitele.
Şi între timp, am ajuns să ne facem proşti unii pe alţii şi să ne lăsăm încălecaţi ca vitele.
Orice formă de protest - fie şi neargumentată, că poate nu reuşesc să-mi validez cerebral furia - e mai bună decât statul în genunchi raţional.
N-am înţeles exact, dar n-ai dreptate! Şi sunt doar unul, dar mai vorbesc singur. :))
ReplyDeleteSerios vorbind, şi eu mă întrebam: o fi meteahnă românească?
Nu ştiu, frate, da' parcă nu ne mai facem bine...
ReplyDeleteVISEZ la ziua când n-o să ne mai dăm brâncă unul altuia!
"Orice formă de protest - fie şi neargumentată, că poate nu reuşesc să-mi validez cerebral furia - e mai bună decât statul în genunchi raţional."
ReplyDelete...de ce e mai buna? care-i criteriul de validare?
Opinia mea. Şi respectul (meu) faţă de sine.
ReplyDeleteNu ţin la universalitatea părerilor mele :)
Bun venit pe blog.
Da, dar atunci este cam prostesc (ma gandesc la silly) sa te enervezi pe opinia altora, atata timp cat propria opinie e lipsit de un alt argument in afara de "dar e opinia mea/asta simt eu".
ReplyDeleteMi se pare ironic faptul ca in ceea ce priveste o justificare a opiniilor ne oprim la primul pas, dar in ceea ce priveste restul ne batem cu pumnii-n piept sa nu ne lasam invinsi. Pai stai asa, de ce sa nu ne lasam invinsi? (prs I, prs II... prs III?)
Asa vad eu lucrurile, sper ca nu am fost deplasat, daca da, dati-mi una peste bot si am fugit. :D
:)) Şi să contrazic ce spusei în post? :))
ReplyDeleteN-am nimic cu opiniile nimănui (deşi, vorba lui Caragiale, sunt libere, nu şi obligatorii). Cu atitudinea am o problemă (şi da, eram furioasă când am scris mai sus). Aia de Gică Contra, de fiecare dată când se-apucă vreunul să facă sau să zică ceva (aia "că ştiu eu mai bine, bă fraiere!").
Nu sunt cel mai mare fan al argumentărilor, deşi le recunosc valoarea. Mi se pare însă că cei mai buni la găsit argumente le folosesc uneori ca să... tacă, să se împace cu situaţii. E şi ăsta un mod de viaţă, probabil suficient.
Problema e că n-am înţeles ce-mi cereţi exact să dezvolt... Trebuie să argumentez de ce mi se pare firesc să reacţionezi când eşti călcat în picioare, sau ce?
E drept că sunt reticentă când nu ştiu cu cine vorbesc, dar nu refuz discuţii civilizate :)
Versiunea tl;dr: Am o justificare pt. a crede ca actiunile/convingerile mele sunt cele corecte, sau mai bine spus, cel putin mai bune decat ale altora? Daca nu va intereseaza intrebarea asta atunci ignorati ce am scris.
ReplyDeleteIntrebarea era foarte simpla, de ce e protestul sub orice forma mai bun decat statul in genunchi rational? Cand protestezi deja te-ai angajat intr-o actiune, atunci cand esti in genunchi insa, mai ai timp sa te gandesti iar felul in care o sa actionezi se prea poate sa-ti ofere rezultate mai bune. Graba strica treaba?
Ceea ce am inteles eu este: (si aici banuiesc ca e vorba de educatie) Partea X vrea schimbare si nu mai suporta situatia actuala, iar schimbarea se vrea a fi A. Partea Y ar vrea cam la fel dar fie nu vede solutionarea posibila, fie o vrea in alt fel. Partea X e frustrata ca nu poate sa ajunga la o intelegere cu partea Y pt. a putea sa obtina schimbarile dorite. Partea Y mai poate sa stea in genunchi, s-a obisnuit. Si aici toata minunea, daca argumentele pt. schimbare nu pot fi acceptate de catre ambele parti datorita naturii lor (si anume, "asta cred eu, /pur si simplu/") atunci schimbarea nu va fi posibila.
Atitudine, opinie, intrebarea ramane aceeasi: de ce? De ce oamenii aia tin atat de tare de ea, sunt eu justificat in a crede ca a mea e mai buna, si daca da, cum anume pot sa ii ajut sa vada si alte lumini? Bineinteles ca trebuie sa incerci sa-i intelegi daca speri la vreo schimbare, doar a le deplora comportamentul ca rau nu va schimba nimic.
Bine, ca asta ar fi o pozitie pt un reformator si nu un simplu soldat. Eu am pornit de le premiza ca vrem cu totii sa dobandim putina intelegere indiferent de cauza.
PS: O sa raman un simplu trecator, nu cred ca identitatea mea (si oricum, care ar fi aia?) ar aduce ceva util discutiei.
Nu era vorba despre educaţie în articolul de început. Oricât ar părea de ciudat, mă interesează multe alte lucruri care se petrec în jurul meu.
ReplyDeleteEra mai mult o concluzie personală, după observarea unui tipar în comportamentul... să-i zicem, social şi relaţional al celor cu care am interacţionat mai mult sau mai puţin direct. Şi concluziile nu prea mai au nevoie de argumentări înfoiate.
P.S. Cele bune, în cazul ăsta.
P.P.S. Interesantă forţa argumentelor din partea unor oameni care nici măcar nu consideră că propria identitate înseamnă vreun mare lucru.
Ai dreptate.
ReplyDelete