Monday, January 27, 2014

:))

Sunt o poezie! :)) Mă plimb dintr-un loc în altul al casei, uitând - sistematic - atunci când ajung undeva, pentru ce am plecat într-acolo! Toate luminile din casă ard, am ceva lucru început în fiecare cameră! :))

Îmi trebuie 5 (CINCI) ANI de vacanţă!!! :)) Nu 2 zile, cât mi-a dat iarna. :P


Saturday, January 25, 2014

"Legenda noastră" de Lucian Blaga

În seara aceea, cu grave tumulturi în urmă,
ceva se schimbase nespus,
aci-n pământeana epocă, de neguri şi humă,
şi-n megieşe lunare ţinuturi, de sus.
Dobândise tărâmul carate
pe niciun cântar încercate.

De argint se făcură, o, treptele, frunţile -
martore pure izvoadelor din univers.
Iar noi ne ghiceam izbăviţi din penumbre,
ca două făpturi de mătase în mers.

În ceasul acela înalt, de-alchimie cerească,
silirăm luna - şi alte vreo câteva astre
în jurul inimilor noastre
să se-nvârtească.

Corectez teze :)


Wednesday, January 22, 2014

Scrisoarea I. Singur.

Sunt probleme în viaţă pe care trebuie să le rezolvi singur. Singur de tot, doar tu cu tine. Şi să le rezolvi, nu să le ignori pe termen nedeterminat, găsind tot felul de surogate. Pentru că sfârşesc prin a-ţi veni de hac - şi problemele şi surogatele.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la mine mă percep ca fiind o femeie puternică. Am momente când sunt cea mai miorlăită fiinţă pe care aţi văzut-o vreodată, dar asta este complet irelevant - plânsul eliberează. Sunt puternică pentru că am încredere neabătută în capacitatea mea de recuperare. Nu trăiesc în locuri şi în situaţii pe care le detest, dar m-am băgat în destule încurcături de-a lungul vieţii mele... nu mă consider niciodată atotputernică ori infailibilă (deşi ştiu că aşa dau impresia, dar acum vorbesc despre ceea ce ştiu eu despre mine, nu despre ceea ce văd alţii).

Şi nici nu ţin neapărat să controlez situaţiile, dar ştiu că, indiferent cât aş ieşi de şifonată, de ieşit ies din orice şi de oriunde. Pentru că niciodată nu cer de la mine imposibilul. Şi îmi accept fără condiţionare tăvălirile sufleteşti. Am devenit puternică prin rodaj. Nu mi-am ferit sufletul de nicio durere a lui, pentru că, dacă poţi să rămâi întreg după dezastre sufleteşti devastatoare, de care nu te-ai ascuns raţionalizând, vei fi întreg întotdeauna. Emoţiile nu trebuie controlate ori evitate, ci trăite şi confruntate.

Dar trebuie să-ţi cunoşti/înveţi bine limitele. E ca în instrucţiunile din avion: îţi pui întâi ţie masca de oxigen. Şi abia apoi pe cea a celui de lângă tine, oricât ţi-ar fi de drag. Cu cât mai drag, cu atât mai după tine. Pentru că, dacă are probleme şi-i depinde viaţa de tine, trebuie să fii tu - viu şi întreg. Da, ştiu - o să spuneţi că nu am copii şi nu ştiu ce înseamnă cu adevărat să te pui pe tine pe locul doi. Poate. Dar să vă amintesc faptul că, în avion, exact pentru binele copiilor sunteţi instruiţi?...

De-asta nu prea cred în persoane salvatoare. Câteodată, mă trezesc imaginându-mi că pot să salvez pe unul şi pe altul... am, uneori, naivitatea să cred că pot să fac asta... Dar adevărul e că nu poţi salva oameni care nu se vor salvaţi; ori nu se vor salvaţi de tine. [Şi nu, nu vorbesc de salvat de la înec - aia aveţi voie să faceţi în continuare :)...] Dar sunt momente când oamenii trebuie lăsaţi să se descurce. Toate podurile sunt arse, pericolul e acelaşi. Trebuie să-ţi găseşti tu singur calea ta. Şi e undeva în tine, nu în afara ta. Resursele sunt acolo. Te asigur :)

Mi-a reproşat o dată cineva, pe care l-am iubit demult, că n-am ştiut cum să rămân lângă el atunci când a avut nevoie de sprijin; altcineva ştiuse, şi căpătase un inel pe deget, după multă trudă. Am primit in plex reproşul - dacă mă cunoaşteţi cât de cât, ştiţi că prietenii mei găsesc (aproape) întotdeauna uşa deschisă. Şi de atunci, m-am gândit întruna la ce-am auzit. Iar concluzia mea este, acum (şi, fără să-mi dau seama, a fost mereu, ca un tipar, de-a lungul întregii mele vieţi de până acum): "Dragul meu, te iubesc, dar trebuie să te descurci tu singur!" Pe tine, te!

Sunday, January 19, 2014

"Contabilitate" de Marin Sorescu

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).

Saturday, January 18, 2014

Gata.

Ştiţi programul acela care n-ar trebui să-ţi dea voie să postezi atunci când nu eşti în deplinătatea facultăţilor? Unde e? Cineva ar trebui să-l activeze pe calculatorul meu. Şi un miracol ar trebui să oprească acest post din a fi postat. Dacă-l citiţi, înseamnă că nu merge programul acela. Ori nu-l am instalat.

Bărbatul pe care l-am iubit cel mai mult până acum - am iubit mai mulţi, pentru că eu nu sunt lebădă! deşi cred că sunt, dar mi-am ratat menirea... -, bărbatul, vă zic,  pe care l-am iubit cel mai mult până acum, pentru care aş fi trecut prin orice, aş fi făcut (aproape) orice - zic "aproape" pentru că eu sunt destul de cerebrală şi de raţională, deşi oamenii spun că nu e adevărat - bărbatul acesta, zic, m-a sunat azi să-mi povestească - în plină depresie (pe care i-o deplâng) - cum a iubit (şi încă iubeşte) o Femeie. Cam aşa cum l-am iubit eu pe el. Ca Bărbat. Odată, demult, în vremi de mult apuse. Eu. - Că el o iubeşte şi acum şi e în plină criză existenţială. Vă spun sincer că o iubeşte mult. Şi s-au despărţit. Şi iadul s-a mutat pe pământ pentru el. Şi - nu ştiu din ce motive - m-a sunat pe mine. Să-mi povestească. Şi eu l-am ascultat. Pentru că am veleităţi de maică tereză. L-am sfătuit cum am putut mai bine. L-am şi rănit cu ironii, presupun - deşi m-a rugat să nu-l judec, dar n-am putut, pentru că l-am iubit aşa cum îmi povestea el că a iubit pe altcineva. I-am spus că totul trece, că oamenii găsesc resurse să se facă bine. I-am fost confident. Un pic. Şi trebuie să-i mulţumesc aici - e blogul meu, doar, nu? Pentru că m-am vindecat. Sunt bine. Şi s-a terminat. Nu mai sunt infirmiera lui. Şi a nimănui. S-a terminat. "A plague o' both our[!] houses!" Din acest moment e pe "ignore mode". Îmi pare rău, dar nu mai sunt disponibilă - thank God for small favors.

Acum sunt liberă.
De tot.
Goodbye.


Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (134) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (52) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)