Astăzi am trăit o experienţă interesantă în viaţa mea de profesor: am discutat la o clasă a XI-a despre fixarea următorului test de verificare şi le-am propus o perioadă de lucru mai lungă, pe tema "Romantismului românesc", care să se încheie cu o lucrare complexă. Când am tras linie, materialele pentru evaluare se cam adunau: parte teoretică amplă, cu trăsături şi reprezentanţi, un text narativ - nuvelă istorică şi caracterizare de personaj, trei texte eminesciene foarte complexe.
Iar ei, tot stând şi socotind, au ajuns la concluzia (jur că n-am fost eu cu ideea!) că mai bine fixăm termen de predare a materialelor + test pentru şi după fiecare operă în parte. Că altfel... ştiu ei că o să le lase nerezolvate, au să se adune şi o să fie rău de ei. Sunt sigură că nimeni n-a sărit într-un picior de fericire, dar verdictul a fost (aproape) unanim şi nicio voce nu s-a opus (notabil)... Chiar n-am simţit obiecţiile obişnuite, cele care apar invariabil în astfel de situaţii...
P.S. V-am mai spus că uneori îmi place să fiu profesor? :)
Eh, au crescut şi ăştia... Azi am fost mândră de ei :)
Iar ei, tot stând şi socotind, au ajuns la concluzia (jur că n-am fost eu cu ideea!) că mai bine fixăm termen de predare a materialelor + test pentru şi după fiecare operă în parte. Că altfel... ştiu ei că o să le lase nerezolvate, au să se adune şi o să fie rău de ei. Sunt sigură că nimeni n-a sărit într-un picior de fericire, dar verdictul a fost (aproape) unanim şi nicio voce nu s-a opus (notabil)... Chiar n-am simţit obiecţiile obişnuite, cele care apar invariabil în astfel de situaţii...
P.S. V-am mai spus că uneori îmi place să fiu profesor? :)
Eh, au crescut şi ăştia... Azi am fost mândră de ei :)
No comments:
Post a Comment
Warning!
Default "post as google account"! Change it if you don't have one.