She

Jurnal de doc. Ziua 2

2012-02-02T23:30:00.000+02:00

Astăzi am citit Slavici. Dintre toţi clasicii, de el m-am ocupat cel mai puţin până acum, pentru că nu ştiam de unde să-l apuc - n-aş vrea să insist prea mult pe nuvelistica atât de mult discutată... Deşi s-ar putea să nu am cum s-o evit. Dar mi-am amintit că mi-au plăcut foarte mult, când eram copil, basmele lui, diferite de ce am mai citit: Zâna Zorilor, Floriţa din codru, Ileana cea şireată.

Şi da, am dat de aur :)) Vocea narativă are elemente specifice, care îmi furnizează muniţie. O să mă opresc cel puţin la vreo două-trei dintre basmele astea mai cunoscute. Şi aş încerca şi o comparaţie cu naratorul din basmele lui Creangă... Trebuie doar să lămuresc - precis, explicit (îh!) - ce particularităţi îi sunt necesare Cititorului Model şi ce tip de reacţie se cere din partea lui.

N-a fost o zi extrem de fructuoasă, dar mi-au venit câteva idei bune - sper că se vor dovedi utilizabile.

Jurnal de doc. Ziua 1

2012-02-01T22:40:00.000+02:00

Fraţi români, am ajuns în pragul demenţei!

NU merge deloc lucrarea de doc. Sau - mă rog, să zicem că sunt dispusă la nuanţe - nu merge cum aş vrea. Aşa că am hotărât să iau ceva măsuri coercitive. Printre altele, dau raportul pe blog, în fiecare zi. Nu c-ar durea pe oareşcine la başcheţi despre ce fac eu aici, da' mă aştept la ceva implicare civică din partea unora dintre cititori, care să nu ţină cont de represalii şi de notele proaste pe care le-ar putea - şi anume - lua când mă întorc la catedră. Care să ceară - fie şi în Piaţa Universităţii, că tot se cer nenumărate acolo - să ştie ce fac toată ziua!

Prin urmare, luna care s-a terminat am tot foit hârtii, recitit şi adnotat fişe, mutat idei de colo-colo. Mare lucru n-am făcut, dar promit să fiu mai productivă de-acuma-ncolo. Azi m-am concentrat asupra observaţiilor pe care mi le-au făcut diferiţi profesori pe materialele pe care le-am mai susţinut în primii doi ani, ca să mai luminez capu' sec! Şi în continuare îmi dă bătăi de cap organizarea materialului, pentru că încă mai muncesc la structură. Vestea bună e că material am, de citit mai e vreme, încă nu-s panicată. Prea rău.

Am şi poll. Mulţumesc pentru suport!

P.S. Sigur, nu e cu adevărat Ziua 1 (Doamne fereşte!), ci doar - simbolic - prima postare pe acest subiect :P

Marin Sorescu "Am zărit lumina"

2012-01-30T23:29:00.001+02:00

Am zărit lumină pe pământ
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.

Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?

Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi servi, totuşi
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.

Ianuarie 2012. România în imagini şi articole.

2012-01-22T17:21:00.002+02:00

(ÎNCĂ) CIORNĂ

Mai am poze de pus, sloganuri de precizat, surse pe care le-am găsit (nenumărate, pentru că am citit în draci zilele astea, puncte de vedere cât mai multe şi mai diverse), însă trece vremea şi m-am gândit că - poate - ar trebui să-l public aşa, în lucru şi completat în permanenţă.

Marţi, 10 ianuarie 2012
Demisia lui Raed Arafat. Mediafax.

Miercuri, 11 ianuarie 2011
"SMURD nu a fost creat de un om". Mediafax.

Joi, 12 ianuarie 2012
Protest la Tg.Mureş. Mediafax.

Vineri, 13 ianuarie 2012
Chemare la protest în Bucureşti. Ora la care oamenii vor începe să se adune în piaţă va rămâne aceeaşi, în fiecare zi, pe tot parcursul revoltei. Mediafax.
Raed Arafat roagă oamenii să nu iasă în stradă. (Este unul dintre motivele pentru care eu nu am ieşit, iniţial.) Mediafax. Gândul.
Primele amenzi. Mediafax.
Preşedintele"cere" [sic!] retragerea proiectului de lege. Mediafax.
Ministrul se conformează. Mediafax.
Bucureştiul se încăpăţânează, totuşi, şi stă la Cotroceni până la miezul nopţii. Mediafax. Fotografii.

Sâmbătă, 14 ianuarie 2012
Proteste peste tot în ţară şi deja au altă conotaţie.
Ziua 2 în Bucureşti se termină cu bătaie. Da, ştiu că au fost provocaţi... însă am fost ab-so-lut şocată de intervenţia Jandarmeriei. Mediafax. Fotografii. Opinii.
Am hotărât pe loc să ies în piaţă a doua zi.

Duminică, 15 ianuarie 2012
Ziua 3 în Bucureşti. Am stat în Piaţă 5 ore, cu un volum de Eminescu în buzunar (drept de adunare conform art. 3 al legii 60/1991). Neamurile au primit asigurări că totul e în regulă în Piaţă şi m-au văzut aici. A fost in-cre-di-bil! Nu sunt sigură că pot să explic, iar cine nu a fost acolo oricum nu poate înţelege :) Dar acesta a fost, de departe, unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le-am trăit în ultima vreme. (Chiar m-ar putea convinge să mă mai gândesc dacă plec sau nu din ţară...) Românii au protestat frumos, şi-au strigat supărarea, dezamăgirea, furia care îi sufoca în urma dispreţului înghiţit. Când a început să se modifice dinamica grupului în care eram, am avut o presimţire; apoi au început să zboare sticlele Molotov şi am plecat... Am alergat într-un suflet acasă şi m-am lipit de televizor. A fost un coşmar! Despre persoanele acestea violente circulă o sumedenii de poveşti şi presupuneri. În cel mai cunoscut spirit dâmboviţean, tot românul e deţinătorul adevărului absolut. Gândul. Mediafax. Victime. Distrugeri. Fotografii.

Mi-am promis să trec prin Piaţă cu fiecare ocazie pe care o am: câte o oră, câte două, câte mai puţin.

Luni, 16 ianuarie 2012
Ziua 4 în Bucureşti. Controale serioase la intrările în Piaţă. Protest paşnic şi prima ninsoare cu fulgi cât scamele (noroc că n-a durat). Mediafax.
Şi în ţară. Mediafax.
Despre ziua anterioară (ca şi despre incidentele din celelalte zile), Jandarmeria a bâlbâit moale şi stupid numere. Unii îi laudă că-i apără pe cetăţenii paşnici, alţii îi acuză de abuzuri. Un lucru este cert: n-avem Educaţie, n-avem Sănătate, dar Jandarmeria bate ca-n filme! Pe cine se nimereşte, că doară n-om avea pretenţia să mai şi aleagă vinovaţii acuma. Presupun, pe baza aceluiaşi tip de gândire, că nici abuzaţii n-au de ce să tacă, însă mă întreb dacă vor avea şi câştig de cauză prin instanţe...
Pentru oamenii adunaţi nu a venit, de nicăieri, nicio declaraţie din partea conducerii ţării. Ni-mic!

Marţi, 17 ianuarie 2012
Ziua 5 în Bucureşti. Doctorul Arafat se întoarce la minister. Mediafax.
Protestele continuă, deşi vreamea s-a răcit foarte tare. Mediafax. Opinii.

Miercuri, 18 ianuarie 2012
Ziua 6 în Bucureşti. Protestele continuă. Fiecare cere ce vrea. Piaţa e superbă, dar neuniformă. Singurul punct comun e "Jos Băsescu!", de zile-n şir şi fără ezitare. Oamenii cer renunţarea la alegerile comasate, în Piaţă de când au început protestele. Curtea Constituţională anunţă azi că amână luarea unei decizii - tocmai pe 25. Presupun că şi-au făcut calcule că lumea n-o să iasă în stradă încă o săptămână. Motivarea deciziei este absolut halucinantă (aproape că bate conferinţele de presă ale Jandarmeriei) şi se referă la impactul financiar... N-ar fi trebuit să fie ceva legat de constituţionalitate? Declaraţiile lui Boc sunt şi mai fistichii: vorbeşte - practic - despre nimic.
Protestele continuă, în ciuda faptului că este groaznic de frig. Fără incidente majore. Igaş de la Interne a vizitat cică Piaţa - când mai rămăseseră vreo trei manifestanţi, probabil, dar nici aşa nu a scăpat de întrebări incomode. Mediafax.
A ieşit şi un posibil imn, de la TAXI. Că tot proclama Despot că n-are-a face revoluţie fără cântece. O fi aşteptând să cânt eu, că la el acasă e cald...

Joi, 19 ianuarie 2012
Ziua 7 în Bucureşti. Protestele continuă în Piaţă. Simultan, are loc şi marşul USL. O parte dintre membri ajung apoi în Piaţă. Probabil cel mai mare număr de participanţi la protest, deşi părerile despre demersul opoziţiei sunt împărţite. Desigur, din nou bătăi de stradă. Am citit şi opinii pro-jandarmiste. Fiecare cu cozonacul lui. Dar nu vreau să trăiesc într-un loc în care aş putea şi eu deveni - din greşeală şi fără nicio legătură, victima unor forţe care nu dau socoteală pentru erori. Singurul lucru care mi-a trecut prin cap în timp ce mă uitam siderată la televizor, a fost: "Spuneţi-le minerilor să nu se mai deranjeze. Jandarmii se descurcă admirabil." Mediafax. Gândul.
Prima ieşire pe sticlă a lui Băsescu n-are absolut nicio legătură cu protestele din ţară. Mika a adunat materialul. Gândul.
În schimb, aflăm că ne răspunde Anonymous.

Vineri, 20 ianuarie 2012
Ziua 8 în Bucureşti. În ciuda tuturor teoriilor despre "confiscarea" Pieţei, protestele la Universitate continuă. Vreme rece şi ploaie. Mediafax.
Au ieşit şi sindicatele din învăţământ. Funeriu e, ca de obicei, din alt film. Udrea sesizează problema, dar o neagă - nu au fost aroganţi, dăcât ni s-a părut.
De pe margine (e.g. de pe net) care mai de care mai miştocar, în cel mai pur stil românesc cu putinţă. Presupun că e mai convenabil să te dai imposibil de entuziasmat, că doară ce-ar putea să iasă din asta, nu? Concluzia zilei: o fi de la mine, da'isteria asta cu "vai, vai, pe cine punem în loc" mie începe să-misemene a povestea cu drobul de sare. Mai bine să ne uităm la el şi să nevăicărim, zic.

Sâmbătă, 21 ianuarie 2012
Ziua 9 în Bucureşti. Mediafax.
Vreme groaznică! Zloată infectă, frig pătrunzător şi mizerie cumplită pe jos. Într-o pauză scurtă, l-am văzut pe Boc bătut de lapoviţă şi am tresărit, crezând că e în Piaţă. Mă înşelasem: era în vizită de lucru. Gândul. M-am temut sincer că de data asta s-a terminat, din cauza vremii câinoase... Mă înşelasem: "Plouă, ninge, / Noi vom învinge" era noul slogan când am ajuns acolo.
Astăzi s-au împărţit numere de ordine. Cineva s-a gândit la asta, iar oamenii au reacţionat pozitiv: s-au săturat să tot vadă la televizor că-s "vreo 200". Adevărul e că numai cine n-a fost în Piaţă poate crede asta. Nu cred că numărătoarea de la un anumit moment dat le face dreptate, pentru că e o mulţime extrem de mobilă, oamenii vin şi pleacă în permanenţă, fiecare stă cât poate, se duce la treburi şi se întoarce a doua zi. Cel mai interesant moment a fost cel în care am văzut oamenii refuzând să primească bonul de ordine: "Am primit deja", spuneau. Mă întreb dacă le-o fi trecut prin cap să ia vreo două-trei şi pentru cei pe care în mod sigur îi reprezintă... ca să se facă a fi mai mulţi decât sunt...
Noua Dreaptă a trecut prin Piaţă. Gândul. Nu ştiu ce soluţii cred oamenii că trebuie să adopte, dar mie extremismul - de oricare - îmi repugnă definitiv. De-fi-ni-tiv. N-au fost niciodată o soluţie pe termen lung şi nici nu cred că pot fi.

Duminică, 22 ianuarie 2012
Ziua 10 în Bucureşti. Mediafax. Gândul.
Frig. Protestele continuă.

Luni, 23 ianuarie 2012
Ziua 11 în Bucureşti. Protestele continuă.
Scandal uriaş în Parlament.
Demiterea lui Baconschi.
Tânărul locotenent din Piaţă.
Încă sunt în stare de şoc. Completez mai târziu...

Fără titlu

2012-01-15T00:51:00.001+02:00

Eu sper că n-am înţeles bine ce s-a întâmplat în noaptea asta în Bucureşti.

Despre înjurături

2012-01-14T20:29:00.000+02:00

"Tu-i neamu' nevoii" a lui Eminescu n-a prins la românu' de rând, da' "refuza-te-ar SMURDu' când suni la 112" cred că o să intre în folclorul urban şi o să aibă viaţă lungă!

"Reforma" loveşte din nou

2012-01-13T15:50:00.001+02:00

Rumeg de câteva zile bune la materialul ăsta şi nu ştiu dacă am ajuns la o concluzie definitivă încă. Mi s-au mai decantat în cap detaliile şi cred că pot să vorbesc fără (prea mult!) nerv despre scandalul cel nou care zguduie societatea românească. (Pentru cine are impresia că nu e niciun scandal şi că cei care reacţionează exagerează: poate găsiţi o altă explicaţie logică despre ce tot caută preşedintele cu telefoane în direct şi declaraţii de presă pe sticlă, că nu-l ştiu să reacţioneze la "nimic" şi prea sună de parcă iar a apărut vreun duşman de clasă ce trebuie stârpit...). Aici intervine, vehement şi incredibil, preşedintele. Acesta este filmul evenimentelor, aşa cum s-au petrecut ele până pe 12 ianuarie a.c. Pentru că toată circul a pornit de la opoziţia lui Arafat la legea lui Vlădescu, aici e ce-a zis unul şi ce-a zis altul.

Aici e ce-a zis domnu' Băsescu despre lege, aici e ce-a zis domnu' Vlădescu despre lege. Mie toate pe care le zic ei mi se par generale, superficiale, deschise oportuniştilor, bazându-se pe iluzia că privaţii vor avea în vedere - pentru că au interese financiare - şi bunăstarea bolnavului. Poate sunt eu tută, da' asta sună suspect de mult a nonsens de manual, pentru că "bunăstarea pacientului" înseamnă mai des "dedicaţie şi conştiinţă" decât "câştig şi bani". [M-am uitat şi pe HotNews, da' nu mă ţin nervii la citate din marele conducător care a ajuns cu demonizarea la Arafat, după ce ne-a luat pe toţi la rând...] În rest, am citit şi eu tot ce mi-a picat sub ochi, că - după moda sfântă românească - toată lumea e cu expertiza şi cu statistica-n gură şi ştie despre ce vorbeşte.

Analizele în care am găsit răspunsuri la o parte dintre nelămuririle mele sunt aici, aici şi aici. Nu au acelaşi ton, nu se suprapun neapărat, iar mie mi se pare că mă lămuresc. Poate nu mă pricep eu, dar şi de "n-am nicio părere, că sunt eu deştept şi nu mă implic" mi s-a luat. La toate astea, trebuie să adaug şi emoţiile mele - blogul meu, regulile mele!

1. Actuala lege a Sănătaţii, atât de hulită acum de Domnia Sa, îi aparţine tot domnului Băsescu, iar atunci când a garantat pentru ea, tocmai era cel mai european şi mai uluitor lucru ce avea să ni se întâmple: tot pentru pacient şi tot fără corupţie. S-a răzgândit - nu mai e. Vrea s-o schimbe (se pare că nu era chiar aşa europeană şi - mai mult - e chiar dezastruoasă), în condiţiile în care nu prea îi intră în atribuţii preşedintelui să iniţieze proiecte de lege şi nici să intervină la televizor ca să le apere, bălăcărindu-i pe alţii. Că pur şi simplu nu e treaba lui - da' ce? ne mai încurcăm acu' de cine ce atribuţii are?

2. Nu mă pricep la sistemul de sănătate, aşa că mă bazez pe oameni avizaţi. Băsescu nu mai e, din punctul meu de vedere - nici măcar când delirez -, avizat în vreo ceva. Pe de altă parte, FMI precizează în documente oficiale că sistemul de urgenţă este unul dintre puţinele lucruri din ţara asta care funcţionează şi nu are nevoie de reformă. Iar omul care a creat SMURDul, l-a implementat şi l-a făcut puternic, insistă pe acelaşi lucru. Nu mă interesează că legea nu spune explicit că va distruge sistemul de urgenţă (ar fi şi tâmpit să spună, după logica mea!). Dacă Arafat se teme de asta, mie îmi e suficient.

3. Cel mai mult cred că îmi place că Băsescu tot mai vorbeşte despre cum împiedică el furturile în ţara asta, iar unii chiar se uită în gura lui. Şi pretind că alţii - desigur, întotdeauna alţii - sunt prost informaţi. Oameni buni, de pe Lună dacă veneaţi acu' şi tot nu eraţi aşa dilii! Băi, da' cine mama lu' proces-verbal a fost preşedinte până acum în ţara asta??? A devenit Arafat marele hoţ? Păi, de 20 de ani de când munceşte aici, îşi cumpăra Dubaiul, bre logicienii lu' peşte! Îmi spune mie Băsescu că vrea el să mă apere de hoţi, iar eu pun botu'! Poate. Da' nu acu', ci când oi moşteni-o pe bunică-mea, care a suferit de Alzheimer şi s-o dus, Dumnezeu s-o ierte.

Repet, pentru cine nu ştie să citească: da, sunt de acord că Sănătatea e varză şi trebuie schimbată. Ţipă degeaba Băsescu la mine că sunt proastă şi mă las dezinformată. Eu asta înţeleg. Nu pricep altceva: de ce faci reformă începând prin a-i da afară pe oamenii care se pricep şi şi-au dovedit expertiza de-a lungul timpului? De ce-mi arunci în ochi că Arafat "are interese", când eu aud în fiecare zi SMURDul huind pe străzi, iar tu nu poţi să-mi prezinţi nicio dovadă că omul are conturi ascunse în Elveţia? Chiar să mă las prostită de orice acuzaţie de corupţie aruncată peste oricine? Cum fură toţi în ţara asta de când eşti tu preşedinte, dar îi dai în vileag doar când devin persoane incomode? De ce trebuie să te cred de câte ori strigi "Lupul!"?

4. Mie mi s-a luat de "reforme" eterne şi neverificate! Toată lumea civilizată foloseşte programe-pilot ca să vadă unde iese! Numa' noi reformăm cum ni se scoală! Tot aşa au "reformat" şi învăţământul şi acuma aruncă noroi în profesori şi inventează marele bac-fără-copiat ca pe roată. Cu Sănătatea însă e o altă discuţie, că murim toţi. Când un lucru merge, lasă-l să meargă. Şi SMURD-ul merge - e performant, e eficient şi rezolvă cazurile cele mai dificile (nu pe cele mai multe, pe cele mai dificile!). Să privatizeze altceva! Dar eu zic să vă mai gândiţi, şi dacă vreţi să vedeţi sistem de sănătate bazat pe privatizare, uitaţi-vă la SiCKO al lui Michael Moore. De mai multe ori.

5. Şi, în sfârşit, când fac judecăţi de valoare, nu mă uit numai la televizor şi pe bloguri, ci la ce s-a petrecut până acum, că nu trăiesc de ieri în România, să-mi spună Băsescu cine fură şi cine nu! (Că eu m-oi fi cretinizat, să accept că e posibil ca într-o ţară să fure mai mult opoziţia decât puterea.) Şi mai am prostul obicei să mă uit şi la om când trebuie să ţin vreo parte. Că dacă am cap pe umeri, suflu-n piept, coloană-n vertebre şi sânge-n instalaţie, sunt în stare şi să decid şi singură pe cine să cred. Am găsit ieri pe FB şi poate vreţi să vedeţi şi voi un om care vă face mândri că sunteţi români şi nu vă aruncă unii împotriva altora ca pe haite de câini!

P.S. Mi-a plăcut asta: la tv, fostul ministru Nicolăescu povestea o experienţă personală, de când a participat la o simulare organizată de serviciul SMURD, într-unul din satele Mureşului; şi o mulţime de puşti, care urmăreau scena, ţopăiau prin zonă strigând "Arafaţii, arafaţii!" :))

P.P.S. Acum chiar îmi pare rău că n-am scris pe blog şi despre frumosul moment al Regelui Mihai în Parlament. Aveam multe pe cap şi am crezut că o să-mi fie suficiente emoţia şi starea de bine pe care le-am simţit, fără să le mai notez. O să revin asupra momentului aceluia. Pentru că m-am săturat de bulibaşa ăsta care nu ştie decât să ne înjure şi să ne insulte inteligenţa. Există oameni care ştiu să fie români şi altfel. Şi ca să vezi - surpriză! -, Băsescu nu-l înghite pe niciunul din ei!

Update, 13 ianuarie 2012, 20.30
Şi conform năucitor de adevăratei ziceri româneşti, "s-a supărat ca văcarul pe sat". Am văzut-o şi pe asta. Atâta ciudă pe propriii oameni... Sunt taaaaare curioasă ce va urma!
P.S. Eram în maşină, am ascultat discursul la radio... Cred că e prima dată în viaţa mea când mi-am dat seama că la radio se aude altfel decât la televizor... cu totul altfel!

Update, 14 ianuarie 2012
Poveşti despre doctorul Arafat: aici, aici, aici

Experimentul Washington Post, 2007

2012-01-12T19:16:00.001+02:00

Acum 5 ani, pe 12 ianuarie 2007, "The Washington Post" făcea un experiment care a stârnit, până azi, o mulţime de reacţii interesante: Joshua Bell (incognito) a cântat muzică clasică, timp de vreo 40 şi ceva de minute, la o oră de vârf, într-o staţie a metroului din Washington. Rezultatul şi concluziile legate de gradul de cultură al rasei umane au fost aproape dezastruoase :)) Unul dintre cei mai talentaţi instrumentişti din lume, interpretând unele dintre cele mai reuşite piese muzicale, cu una dintre cele mai scumpe viori făcute vreodată... n-a avut aproape niciun impact asupra oamenilor, grăbiţi spre locurile de muncă şi absorbiţi de propriile probleme. Aveţi aici detaliile experimentului, iar aici o serie de discuţii ulterioare. Povestea este spectaculoasă şi am tot citit pe net fel şi fel de "luări de cap", despre cât de jalnici suntem şi cum nu ştim să apreciem lucrurile frumoase, cum trece viaţa pe lângă noi şi suntem vai de mama noastră, cum doar copiii pot să aprecieze adevăratele valori - pentru că cei mai receptivi la muzica lui Bell au părut a fi copiii (poate pentru că ei nu se grăbeau la serviciu şi nu aveau nevoie de salariul pe luna aia, zic). Ş.a.m.d.

Eu cred că experimentele concepute pentru a demonstra ceva trebuie să stabilească foarte clar contextul şi premisa. Nu e un secret pentru nicio fiinţă raţională că nu toţi oamenii agreează muzica clasică, iar lucrurile elitiste nu sunt elitiste în mod nejustificat. Bach şi Bell se ascultă în intimitate sau într-o sală de concert. De-asta mie povestea asta mi se pare interesantă, dar nu relevantă, şi în niciun caz tragică. Nu pot să-mi închipui ce-o fi fost în sufletul lui Bell, cum şi-o fi închipuit el că va îmblânzi păgânii cu sunetele viorii lui... înainte de a se demonstra cât de simplist alege uneori creierul uman... Probabil că o lege nescrisă spune că toate se fac în timpul potrivit lor: când trebuie să muncim, muncim (iar călătorii aceia mergeau la lucru, că altfel ar fi fost acasă, dormind tun), când vrem să ne destindem, ascultăm muzica ce ne place - şi nu tuturor ne place la fel. Iar eu iubesc oareşice muzică clasică, însă nu sunt sigură că m-aş fi oprit. :) M-am gândit serios la asta: nu sunt sigură că aş fi fost măcar atentă să văd cine cântă, în cele câteva minute cât aş fi poposit în staţie, şi nu cred că m-aş fi oprit. Asta în condiţiile în care - să fie clar! - eu m-aş mărita cu Joshua Bell şi l-aş lua acasă dacă l-aş prinde :))

Pentru copiii - mei :) - care citesc postul, am 3 propuneri, în funcţie de gradul lor de "suportabilitate" :))

1. O serenadă a lui Schubert

2. Puţin mai lung, un fragment din "Simfonia spaniolă" a lui Lalo :)

3. Şi ultima parte din singurul concert de vioară al lui Beethoven, probabil cea mai frumoasă - vreodată! - piesă compusă pentru acest instrument.

Este unul dintre concertele mele preferate şi îl aveţi aici în întregime, cu Bell alături de celebra orchestră fără dirijor - Orpheus Chamber Orchestra.

Vrem un Raed Arafat şi în învăţământ, se poate?

2012-01-11T21:41:00.000+02:00

Mă uit la ce se întâmplă cu "reforma" din sănătate şi mă gândesc:

În finalul finalului, Arafat îşi apără copilul. De români. Pentru că ăştia, după ce i-a durut în cot de cum l-a crescut el, vor să se bage şi ei pe fir şi să scoată şi-un profit, acu' că-l văd mare şi frumos.

P.S. Azi în presă citesc asta.
Domnu' preşedinte, nu mai folosiţi cuvinte despre care nu ştiţi ce-nseamnă. Păcat de cine mai creează ceva pe undeva în lumea asta... Şi poate vă spune şi dumneavoastră cineva că românii chiar preferă să plătească pentru lucruri de calitate! De-aia dăm 2% benevol la SMURD.

UPDATE, 12 ian. 2012
Uite-aici, domnul Negruţiu zice mai bine ca mine.

"Citizen Kane", 1941

2012-01-09T22:18:00.000+02:00

Acum ceva timp am găsit, din pură întâmplare, un documentar despre teribila confruntare dintre Orson Welles şi William Randolph Hearst, despre scandalul în urma căruia ne-a rămas celebrul Citizen Kane. M-am învârtit puţin în jurul subiectului, aşa cum mi se întâmplă uneori, iar acum recomand călduros:

The Battle Over Citizen Kane - documentarul mi s-a părut foarte bun pentru a înţelege personalităţile puternice ale celor doi protagonişti, pentru a înţelege reacţiile celor care au jucat vreun rol în povestea asta. Nu ştiu dacă neapărat concluzia materialului este adevărată - autorii consideră că această confruntare cu Hearst a cam pus capăt carierei incredibile a lui Welles -, însă admit că trebuie să fie groaznic de greu să-ţi întreci cea mai mare realizare, dacă o creezi pe la 20 şi ceva de ani. Am pus aici doar prima parte a documentarului, celelalte se pot găsi cu uşurinţă în related pe YouTube, pentru cine doreşte.

Citizen Kane este astăzi considerat unul dintre mai bune filme care s-au făcut vreodată în cinematografia hollywoodiană (unii spun că este cel mai bun). Şi poate, dacă nu ar fi fost vorba de America şi de celebrul ei First Amendment, ar fi ars şi n-ar fi văzut niciodată lumina zilei.

Prin 1999 (eu l-am văzut prin 2000-şi-un-pic, înainte chiar să văd originalul), au făcut şi un film artistic - RKO 281 - despre povestea asta, care mie mi-a plăcut foarte mult şi care aduce cu sine şi partea... emoţională a întregii istorii, cea care lipsea documentarului.

Şi iată ultimul interviu al lui Orson Welles, luat în 1985, - se pare - cu două ore înainte de a deceda.

Despre faimă

2012-01-05T14:43:00.002+02:00

Refuz să ţin minte cum îl cheamă pe nenorocitul ăla de ucigaş din Norvegia.

-----

Ce mi se pare enervant e faptul că ochiul meu a reuşit să ţină. Nu pot să reproduc numele (dac-aş vrea, prin absurd să zicem), dar de fiecare dată când îl văd prin presă, fie şi fugitiv, ştiu despre cine e vorba. Teribilă nepricepere a ochiului care-şi trădează stăpâna! Iremediabilă neconcordanţă între memoriile capului meu: una - involuntară - care o trădează pe cealaltă - voluntară.

-----

Mă, ochiule, mă! Mă frustrezi, măh!

?

2012-01-05T00:55:00.000+02:00

De ce urmăresc la ora asta o emisiune despre felul în care FOX News era obraznic, distorsiona realitatea şi modifica ştirile, susţinându-i evident pe republicani în timpul administraţiei Bush Jr.? Pe B1TV. Question mark.

...

Pe unde se fac alegeri anu' ăsta şi "noi" cu cine votăm, coane Iancule?

Concertul de Anul Nou 2012 al Filarmonicii din Viena

2012-01-02T14:32:00.000+02:00

Daaaaaaaaaaaaaaaa, şi a fost şi concertul de anul acesta. De la care, trebuie să spun, mi-a fost mult mai greu să aleg o singură piesă. Aşa că n-am! Aveţi aici programul complet, iar mai jos câteva secvenţe care mi-au părut mai deosebite.

Desigur, nu puteau lipsi "glumele" :)) - "Jokey Polka" de Josef Strauss.

Cred că cel mai mult mi-a plăcut "Locomotiva cu aburi" a lui Hans Christian Lumbye :)

A fost prima dată când am văzut participând şi corul de băieţi - "Călit în foc" de Josef Strauss :D

Mi s-a părut foarte fain omagiul adus lui Klimt, la începutul anului pe care Viena i-l dedică acestui artist - "În arşiţa iubirii" de Joseph Strauss.

Cu maaaaaaaaaaaaare drag mi-am amintit de Ceaikovski şi de "Lacul lebedelor" :)

P.S. Şi, bineînţeles, nu uitaţi de loteria pentru anul viitor :)

Un an 2012 cât o viaţă vă doresc!

2011-12-31T13:35:00.000+02:00

Prima dată m-am gândit să tratez cu seriozitate acest moment atât de solemn... După care m-a răzgândit. A woman's prerogative, cum se zice :D

Prin urmare. Am plecat de aici (şi pe-asta o las aşa, să nu spuneţi că-s cârcotaşă prea din prea!):

Videoclipul la care mă trimitea fratili Google era ăsta, dar pentru că l-am tot văzut share-uit pe net şi e prea... "eroic" pentru gustul meu, am optat pentru ăsta!

Apoi mai era muzica... "Happy New Year" pe toate drumurile şi ABBA. Doamne, cât ABBA... şi iar ABBA. Aşa că am decis - fără prea multe mustrări de conştiinţă, pot să zic - să vă ofer altceva, de la Billy Craig :)

Tot aşa, în loc să vă arăt Pământul din cosmos, de unde se vede frumos ca aici, vi-l arăt de-aproape, de la noi şi cu tot cu oameni (cum l-am primit via FB).

P. S. la asta: De fapt, mai bine îl admirăm şi de-acolo :) să nu uităm cât de mici şi proşti suntem :)

În loc de ceasul care bate fără greş miezul nopţii, iată maşina care vă naşte anul dintr-o greşeală :)

Iar în loc de urările cuminţi pe care vi le trimite toată lumea...

La mulţi ani!
:)

Final Searchword 2011

2011-12-30T12:58:00.000+02:00

Şi iată ultima - din an - selecţie de absolut savuroase căutări care au sfârşit la mine pe blog. Enjoy!

Ăsta s-o jucat cu Google Translate. În ţărnă... că la altceva... :D

Şi ăsta. Da' să mor dacă ştiu ce-o vrut...

În vintrele Academiei... că dăn cap nu prea pare, uneori. În fine, încă dezbatem şi suntem deschişi la sugestii. Any?

Sfârşitul lumii! Sau al prostiei, depinde de perspectivă :))

Ţacăăăăăăăăăăăăăăăă!!! (Nu pricep de ce tot caută ăştia comentarii şi rezumate la mine pe blog!)

READ THE F---ING POEM!

Da, păi după ce i-ai stâlcit numele, o fi crescut şi pe-al lui una. De milă!

Ăsta ştie franceză ca Guliţă.

Pentru tine? La viitor!

Cum, măăăăăăh, "cucurigu-badisărci"??? Ce! suntem la airoportu' dă găini ?

Dacă nu pui semne de punctuaţie, nu ştiu cum să citesc treaba asta :)) Acumaaaaa... ăştia cu cărţi aspiraţionale cică poţi să fii ce-ţi pui tu-n cap! Da' io credeam că se referă la căciulă, nu la cai...

... e morţii! (La naiba cu i-urile astea finale!)

Omozaur?

Neuniformă :))

NO, She'S NOOOOOT!

Roger Ebert, EAT THIS! =))

S--it! Io visez castele-n Spania, da' fiecare cu dileala lui!

Cei mai mulţi dintre noi se oripilează când văd aşa ceva, da' tu poţi să cei oricât pe serviciile de grămătic! Prost cine-ţi dă :))

Don't know about you, but yes, Sir, I can!

N-am replik la asta :)) îs ocupată să leşin de râs :))

E verb, nu vis!... Numa' dacă nu eşti taaaaaaaaaare ciudat :D

Înseamnă că rămâi, pentru că umblă vorba că-s vrăjitoare :))

Păi da, bre! Dăcât cu bucle?! Măcar nu te-ncurci!

N-am nici cea mai vagă idee. Da' n-are cum să fie mai rău decât să fii treaz... cu aceeaşi problemă :D

La naiba! Că mereu găsesc câte una d-asta încuietoare! =))

PE BUNE???!!! A cui?

Habar n-am, că io îi pun să-şi dea şepcile de pe cap ("Măgarilor!") când intră în clasă :))
(Piua: Bre, deci le lasă pe toate zăltatele să umble libere pi netu' ista...)

Băi, nu ştiu, zău! Cu cărţile cam mori de foame... Eu aş alege potolu'... :D

P.S. Nu mai e - îmi închipui - un secret pentru nimeni că Vladimir Colin e un fel de Chuck Norris la mine pe blog... Pe sistemul stâlciţi-fără-grijă-că-tot-acolo-iese, am avut v.colim şi v.cohin, vladimircolin - cu variantele vadimircolin sau ladimircolin, collin vladimir şi v.collin. Cel mai tare mi-a plăcut vladimir colid, pentru că mi-am dat seama că aştept cu mare nerăbdare să apară şi "bolid" ori "coliv". Sau "colind"?

Sting "Soul Cake"

2011-12-29T14:42:00.002+02:00

Atmosferă şi stare de sfârşit de an. De câţiva ani, ascult pe repeat melodia asta în preajma Crăciunului şi Anului Nou, iar acum câteva zile am şi primit-o ca dedicaţie :)

O dau mai departe.

Blast from the past

2011-12-28T23:42:00.000+02:00

N-am mai scris de mult despre filme. S-a lungit însă lista de pelicule mai vechi, pe care le-am ratat la vremea lor, dar le-am văzut mai încoace. Şi poate vă vor prinde bine (că tot sunteţi în vacanţă) câteva sugestii. În ordine alfabetică.

Beginners (2010) e o peliculă aparte, un film de atmosferă. Interesant, captivant, despre sentimente. Am descoperit surprinsă că, după un sfert de oră, eram prinsă şi cucerită de un farmec indicibil, nelămurit. De o căldură şi o încântare surprinzătoare. Filmul are o tehnică interesantă de filmare, muzică de calitate, joc desăvârşit al actorilor. Fără acţiune spectaculoasă, dar cu multe dileme şi sentimente împărţite...

Death at a Funeral (2010) e una din comediile alea groaznice pe care nu le suport. Da' m-am trezit râzând aiurea şi împotriva voinţei mele, aşa că trebuie să vi-l zic :)) Are o distribuţie de zile mari şi situaţii complicate la nesfârşit şi exagerate până la grotesc, dar - dacă gustaţi genul - o să vă încânte.

Heist (2001) mi-a plăcut tare. Film din ăla vechi, în care mai mult decât exploziile conta intriga, mai mult decât jaful în sine conta planul ingenios. Aveţi finalul dat de la început, dacă ascultaţi cu atenţie replicile personajului principal. Totul se leagă, totul e impecabil pus la punct. Şi un Gene Hackman ca în vremile lui bune :)

Pe Inglourious Basterds (2009) i-am evitat din pricina lui Tarantino. Care nu-mi place (că sunt eu înapoiată într-ale filmelor - da, admit). Da' dacă nu-mi, nu-mi. Însă "bastarzii" m-au încântat :)) Dialoguri foarte reuşite, o intrigă bună, pasionante supoziţii şi speculaţii despre comploturile împotriva lui Hitler, actori de marcă. Dacă l-aţi ratat, ar fi o idee bună să remediaţi situaţia.

Pentru Invictus (2009), vă las pe voi să faceţi socoteala: regia e a lui Clint Eastwood, povestea a lui Nelson Mandela, miracolul e luat din viaţa reală, iar cap de afiş îs Freeman şi Damon. Ce vă puteţi dori mai mult? Habar n-am, dar mie mi-a plăcut. Aşa cum îmi plac, în general, poveştile despre oameni care demonstrează că rasa asta nu e chiar aşa de ratată cum pare uneori. Nu sunt prea mulţi (de acord!), motiv pentru care ar trebui să-i vedem mai des.

Righteous Kill (2008) e slăbuţ. Bănuiam că băieţilor (filmul e pe bază de Pacino şi De Niro) n-o să le mai iasă un... "heat" pe măsura celuilalt, dar m-am gândit că poate-poate. N-a mers. Adică... nu sunt sigură că mă pricep să vă spun exact ce n-a mers, pentru că filmul e bine jucat, ideea de bază nu e rea, însă rezultatul final rămâne într-un soi de ceaţă incoloră, inodoră şi insipidă. Vedeţi şi voi şi spuneţi-mi şi mie.

Senna (2010) e un film-document emoţionat despre cunoscutul pilot brazilian, dispărut într-un tragic accident care a schimbat radical lumea Formulei 1... Fascinant şi cutremurător, bazat exclusiv pe filmări adevărate şi pe mărturii directe, dar mai captivant decât multe filme artistice pe care le-am văzut. Iar dacă vă plac maşinile... cu atât mai mult. Recomand, deşi nu sunt fan Senna şi nici nu agreez în mod deosebit sporturile cu maşini.

Shutter Island (2010) e de colecţie. Nu-mi plac filmele de groază - mai ales alea cu groază gratuită, dar ăsta e un spectacol... De fapt, nici nu e un film de groază în sensul comun al cuvântului, deşi eu am fost aproape şocată, căci povestea ascunsă în miezul intrigii este groaznică-groaznică-groaznică! Multiplicat cu 1000!

The Ghost Writer (2010) e o poveste foarte interesantă, excelent construită, cu o atmosferă insinuantă, căreia ai impresia că îi prinzi firul, pentru ca la sfârşit să te lovească în cap şi să te uiţi ca viţelul la poartă nouă... Atâta e de sec şi de categoric finalul, în firescul şi nemernicia lui cosmică, încât am rămas trăsnită şi m-am repezit la butoane să văd dacă nu s-o stricat ceva :)) Recomand.

Şi ultimul, dar nu cel din urmă, 3:10 to Yuma (2007), de care-am dat din greşeală la tv şi care mi-a plăcut grozav. N-am văzut originalul, dar ăsta e o poveste foar-te ta-re cu cowboy şi puşcoace, răufăcători şi coduri de onoare, despre viaţa în Vestul Sălbatic, văzută în complexitatea şi moralitatea ei, de multă vreme uitată. Excelent portretizaţi eroii din rolurile principale - bun şi răi de-a valma. Iar drept concluzie, un singur lucru mai am de spus: men and their boys... :)

Madrigal "Colinde româneşti"

2011-12-24T10:22:00.000+02:00

Şi, bineînţeles, pentru încheiere, de-ale noastre :)

Bună dimineaţa la Moş Ajun!

Mike Oldfield "In dulci jubilo"

2011-12-23T08:57:00.000+02:00

Iaca veselia asta medievală e excepţional de faină, din punctul meu de vedere. Mike Oldfield is the man! :))

Şi o extended version, dacă vreţi, ca şi Maureen, să dansaţi :))

P.S. Şi dacă tot e veselie, ia luaţi de-aici globuleţe marca Google (search "christmas" - am descoperit aseară :D).

Altfel de colinde...

2011-12-22T19:48:00.000+02:00

Scandal în Parlament. Din nou. Nu că ar fi ceva neobişnuit. Dar azi mi-am amintit de asta:

A fost odată Decembrie...
Mergeţi şi vedeţi "Degeaba...?!" dacă aveţi posibilitatea :)

I just called... :)

2011-12-22T11:33:00.000+02:00

Looooove it!
:)

"Shchedryk (Carol of the Bells)"

2011-12-21T09:43:00.000+02:00

Mor după cântecelul ăsta vechi ucrainean :) În toate variantele moderne :))

Colindiţe din nai

2011-12-20T16:10:00.001+02:00

Gheorghe Zamfir- Ziurel de ziua

Gheorghe Zamfir- In varful la noua meri

Gheorghe Zamfir - La Tulpina Marului

Haendel "Canticorum jubilo"

2011-12-19T20:55:00.000+02:00

Aşa cum obişnuiesc de vreo 2 ani, în săptămâna frumoasă care se încheie cu sărbătoarea Crăciunului, aduc pe blog câteva dintre minunatele colinde pe care le (re)descopăr.

Într-o încântată mirare pe care sper să n-o pierd niciodată :) şi cu urări de bine tuturor. Sărbători fericite!

P.S. Superbă melodia asta, iar când eram în liceu ştiam s-o şi cânt :) cu versurile traduse în româneşte... "Imnuri de pace vrem să înălţăm" :)

Google says: "Let it snow"

2011-12-18T23:23:00.000+02:00

Dacă vrei zăpadă, e foarte simplu: dai search pe Google şi se face voia ta :D

În scurt timp te copleşeşte, îţi abureşte ochelarii (sau ochii, dacă nu porţi sticle încă) şi ferestrele.

Şi primeşti şi buton pentru "defrost", dacă vrei, totuşi, să găseşti ceva prin nămeţii de omăt.

Ori poţi să click-uieşti-stânga pe mouse şi să-ţi faci curăţenie gospodăreşte, cu lopăţica :)
"No need for defrost button, guys, I got it!" :))

UPDATE, 20 dec. 2011

Mi-am instalat pe Chrome o aplicaţie de-mi ninge pe toate paginile pe care le dăşchid! Hu nidz letitsnău from goagăl??? =)) =)) =))

...

2011-12-14T20:49:00.000+02:00

Şi da: sunt zile când nu merită să fii profesor.

P.S. Am deja vreo trei la rând din astea.

Preţuri la apartamente, în an de criză (pentru fraieri, de fapt - criza, zic)

2011-12-13T18:39:00.000+02:00

Badea, aseară, despre imobiliarele din România (de pe la minutul 15).
Am râs :))

Tutisme

2011-12-12T20:51:00.000+02:00

Bre, deci io când sunt tută, atâta-s de tută, de nu mă poate întrece nicio tută a tutelor din lumea asta de tute!!!

Norocu' meu că de obicei sunt frumoasă şi deşteaptă.

Geo Bogza "Cum îmi bate ceasul"

2011-12-11T12:26:00.000+02:00

Dacă îl ascult cu urechea dreaptă
Ceasul meu bate clipele vieţii mele.

Dacă îl ascult cu urechea stângă
Ceasul meu bate clipele vieţii tale.

Dacă îl ascult cu osul frunţii
Ceasul meu măsoară durata universului.

Dacă îl arunc în apă
Dau înapoi cu un regn şi devin copac.

Dacă îl arunc în foc
Dau înapoi cu două regnuri şi devin piatră.

Dacă îl arunc în neant
Şi îl ascult cu memoria morţilor
Dau înapoi cu trei regnuri
Şi devin Cuvânt.

Tic-tac. Tac :)

Azi în trafic

2011-12-10T23:24:00.000+02:00

:)) Pe blog, pentru că am stat ceva timp la volan azi... şi nu m-am putut hotărî ce să pun pe FB :))

Astea două nouţe care îmi plac tare acum :)

Şi asta - am iubit-o la vremea ei şi încă îmi place.

Cool Tony Bennett :)

2011-12-08T23:26:00.001+02:00

Încep cu asta :)

Apoi asta:)

Şi - de departe! - favorita mea. În ciuda faptului că n-o agreez deloc-deloc pe Gaga, aici îmi place grozav :)

România mea :)

2011-12-01T09:10:00.000+02:00

"Amintire cu haiduci"

"La mulţ' ani românlor."

Gianni Morandi "In ginocchio da te"

2011-11-22T21:18:00.000+02:00

:)) :)) :))
Nu mă pot opri din râs! Şi trebuie să vă zic despre asta, neapărat.

Azi, cum stăteam eu şi cu Bumblebee de vorbă în trafic, numa' începe la radio amintirea asta din copilărie!

:)) IU-BEAM melodia asta când eram mică, o cântam la microfoane improvizate, răgeam până rămâneam fără glas, valsam endlessly (mă rog, până leşinam fără suflare), vorbeam în italiană fără să ştiu italiană :)) - şi acuma îmi dau seama că pronunţam impecabil fiecare silabă, pentru că mi-o aduc aminte cuvânt cu cuvânt! :))

N-o mai auzisem de ani verzi şi a fost ca o explozie de energie fericită :))

"Casă de piatră!"

2011-11-21T02:38:00.000+02:00

Păi da. Că dacă tot am de lucru - de fapt, N-AM DE LUCRU! /:) - şi sunt trează la ora asta, hai să recuperez şi din datoriile de onoare :)

Pe 30 octombrie a fost nunta Mirelei şi a lui Gabi, despre care n-am mai apucat să vă pove, din motive destul de obiective... Vreau să le mulţumesc aici pentru atmosfera deosebită, pentru cele mai interesante mărturii pe care le-am primit vreodată de la vreo nuntă, pentru tortul cu multă glazură (cum îmi place mie - iar îmi plouă-n gură!) şi pentru că m-am simţit ca o prinţesă la nunta lor :)

Aşa, băiete, aleargă!

Mă văd şi eu acolo, undeva în spate :)
ca un cerb =))

Bineînţeles că de distrat,

tot noi ne distrăm mai bine decât Stan :))

... că poate nu mi-aţi văzut săndăluţele de la Musette :D

Şi cele mai surprinzătoare şi extraordinare mărturii din lu-me!

"Hai noroc!" :)

De ce nu sunt convinsă că suntem un popor "mioritic" (3)

2011-11-17T20:51:00.000+02:00

Şi dacă găsiţi ceva mai tare ca ăsta, mă-clin :)

Blestem de dragoste

de Miron Radu Paraschivescu

Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi la cap de pod,
cerşetor slut şi nărod.
Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curvuştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi ghiersul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topieşti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!

Să nu fie boală rea,
care-n tine să nu dea;

Ardi-te-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!
cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dafinul pe gură!
Crai parşiv, din ţigănie,
că m-ai omorât de vie,
când m-ai luat din casă fată,
crudă şi nevinovată,
şi m-ai spintecat în două
sub cerul cu lună nouă.

Şi-n loc să mă iei mireasă,
m-ai lăsat să zac borţoasă
şi te-ai dus, duce-te-ar apa,
unde şi-a dus mutul iapa!

Dar de-o fi şi-o fi să vii,
iar în braţe să mă ţii,
să-mi săruţi ţâţa şi gura
şi să-mi stingi din sân arsura,

vedea-te-aş tot cum te ştiu:
nalt, bălan şi cilibiu,
cu ochii arzoi ca focul;
Aduce-mi-te-ar ghiocul!

aici.

De ce nu sunt convinsă că suntem un popor "mioritic" (2)

2011-11-16T20:43:00.000+02:00

Ia, luaţi d-aci ingambamente haiduceşti!

Blesteme

de Tudor Arghezi

Prin undele holdei si câmpi de cucută,
Fugarii-au ajuns în pustie
La ceasul când luna-n zăbranice, mută,
Intra ca un taur cu cornu-n stihie,
Şi gândul meu gândul acestora-l ştie:

În împărăţie de beznă şi lut să se facă
Grădina bogată şi-ograda săracă.
Cetatea să cadă-n nămol,
Păzită de spini şi de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
Topească-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenuşă, s-acopere drumul,
Să nu mai dea ploaie, şi vântul
Să zacă-mbrâncit cu pământul.
Sobolii şi viermii să treacă pribegi
Prin stârvuri de glorii întregi.
Să fete în papură soarecii sute.
Gângănii şi molii necunoscute
Să-şi facă-n tezaur cuibare,
Sătule de aur şi mărgăritare.
Pe strunele de la viori şi ghitare
Să-ntinză păianjenii corzi necântătoare.

Întâi, însă, viaţa, bolind de durată,
Să nu înceteze deodată,
Şi chinul să-nceapă cu-ncetul.
Să usture aerul greu, ca oţetul.
Să şchioapete ziua ca luntrea dogită,
Să-ntârzie ora în timp să se-nghită
Şi, nemărginită, secunda
Să-şi treacă prin suflet, gigantică, unda:
Pe sârma tăioasă-a veciei, în scame
Şi rumegătură să vi se destrame.
Gâtlejul, fierbinte de sete,
Să cate scuipat să se-mbete,
Şi limba umflată-ntre buze
Să lingă lumina şi ea să refuze,
Şi-n vreme ce apa din şesuri se strânge,
Să soarbă-n mocirla copitelor sânge,
Şi strugurii viei storşi cu muşcătură
Să lase în gură coptură.
Coboare-se cerul, furtuni de alice
În câmp să v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra în colţi mici de cremeni,
Vârtej urmărindu-i pe semeni.
Odihnă cerându-i, pământul să-nţepe
Ivindu-se şerpii când somnul începe.

Pe tine, cadavru spoit cu unsoare,
Te blèstem să te-mpuţi pe picioare.
Să-ţi crească măduva, bogată şi largă,
Umflată-n sofale, mutată pe targă.
Să nu se cunoască de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul, gingaş ca urciorul.
Oriunde cu zgârciuri ghiceşti mădulare,
Să simţi că te arde puţin fiecare.
Un ochi să se strângă şi să se sugrume
Clipind de-amăruntul, întors către lume,
Celalt să-ţi rămâie holbat şi deschis
Şi rece,-mpietrit ca-ntr-un vis.
Când ura te-neacă şi-şi scânteie-n oase
Să vrei peste mie, să poţi pân'la şase,
Necazul tău mare să dea voce mică,
Să urli, să n-auzi, să vezi că ţi-e frică.

Iar ţie, jivină gingaş gânditoare,
Să-ţi fie şezutul cuprins de zăvoare.
Ficatul un cui să-ţi frământe,
Urechea să ţipe şi nasul să-ţi cânte.
Să-ţi crape măsele-n gură
Şi dinţii cu detunătură.
Să-ţi pută sărutul, oftatul să-ţi pută,
Mormânt cu mocirla stătută.
O unghie pe săptămână
Să-ţi coacă la câte o mână,
Şi-n zilele de sărbătoare
Un deget şi de la picioare.
De pofte să-ţi sece obrazul,
De bube să nu-ţi mişti grumazul,
Să-ţi iasă cocoaşă
Şi gâlci şi cucuie-n cămaşă.
Buricul, bubat din născare,
Să-ţi sângere sub cingătoare.
De glezne târâş să-ţi atârne
Ghiulele de capete cârne,
Rânjite, scrâşnite şi nerăzbunate:
Măceluri, osândă, păcate...

De ce nu sunt convinsă că suntem un popor "mioritic" (1)

2011-11-15T21:52:00.000+02:00

Iac-aşa, nu sunt eu convinsă. Ascultaţi aici:

P.S. Mai am. Da' vi le dau în doze mici, ca otrava care imunizează :)

Peter Gabriel - Book of Love

2011-11-09T22:00:00.001+02:00

Şi zice-aşa :)

The book of love is long and boring
No one can lift the damn thing
It's full of charts and facts and figures andinstructions for dancing
But I
I love it when you read to me
And you
You can read me anything.

The book of love has music in it
In fact that's where music comes from
Some of it's just transcendental
Some of it's just really dumb
But I
I love it when you sing to me
And you
You can sing me anything

The book of love is long and boring
And written very long ago
It's full of flowers and heart-shaped boxes
And things we're all too young to know
But I
I love you when you give me things
And you
You ought to give me wedding rings
And I
I love it when you give me things
And you
You ought to give me wedding rings
And I
I love you when you give me things
And you
You ought to give me wedding rings

You ought to give me wedding rings

La zi

2011-11-07T22:40:00.002+02:00

Bună seara.

Am intrat puţin pe blog să vă spun că sunt puţin - încă - nelalocul meu... De când am dispărut - sper că aţi observat că am dispărut, da? - am fost la o nuntă, la o înmormântare şi la un spectacol Irish. Într-o amestecătură de viaţă. Care nu acceptă scenarii...

Când se mai termină de învârtit lumea în jurul axei mele, vă pove.

"Lord of the Dance"

2011-11-05T23:24:00.000+02:00

Hai că am bifat-o şi pe-asta. Excelent spectacolul! Muzică bună şi dans pe măsură. Asta dacă vă place trifoiu' verde :) E adevărat, nu l-am văzut pe Michael Flatley, dar copiii ăştia fac toate paralele :))

Şi - desigur, nevrednicele mele - poze! :))

P.S. Iar dacă nu ştiţi cum s-a născut dansul irlandez, iată una dintre cele mai reuşite glume pe care le-am văzut vreodată =))

Nunta Mi & Gabriel

2011-10-30T23:59:00.000+02:00

Am reuşit. Aici.

Muppets Tonight - Pierce Brosnan

2011-10-24T23:44:00.000+03:00

Am văzut pe FB o secvenţă din Sesame Street şi mi-am amintit de episodul meu preferat din Muppets Tonight :)) Şi, pentru că sunteţi norocoşi, l-am găsit pe YouTube. Enjoy! :))

Partea a doua e mai slăbuţă, dar merge :))

Şi finalul apoteotic :))

Salată de surimi

2011-10-22T23:42:00.002+03:00

Aşa arată materia primă. Tăiată în cubuleţe şi amestecată cu nişte cornişon ciopârţit la aceleaşi dimensiuni. Cu maioneză Hellmann's şi condimente după cum vă e placul. Simplu şi gustos :D

P.S. Habar n-am câte calorii.
P.P.S. Se găsesc pacheţele de câte 2 porţii, la Carrefour, cu 6 lei şi ceva.
P.P.P.S. Fotografia e de aici. Poate vă place reţeta altora :)

Four words

2011-10-20T22:20:00.001+03:00

Am găsit aici şi mi-a plăcut.

Mie mi-a dat cu virgulă :))

LOVELY - poate când mă dezbrac de caracter :))
CHARISMATIC - păcat, la preşedinţie nu pot catinda, că am scheleţi în dulap :))
LETHARGIC - asta da! :)) din timpuri s-t-r-ă-v-e-c-h-i mi-am detestat lenea şi mi-am promis că o stârpesc fără milă :)) da' vă dau c-l-a-s-ă fără să clipesc când mă supăr pe toate şi scot circuitele din priză! Parol!
COURAGEOUS - desigur! mă duc singură de-mi iau pâine :))

N-am răbdare să caut: a găsit cineva şi trăsături groaznic de negative? :)) Sau suntem toţi numa' nişte îngeri?

P.S. Îmi plac găselniţele astea... vizuale. Am adunat o mulţime de imagini şi filmuleţe cu iluzii optice... Dacă sunteţi cuminţi, poate îmi fac şi timp să le adun într-un post :)

Trebuia să scriu despre Oţelul...

2011-10-19T22:24:00.000+03:00

... dar aveam nevoie de puţin timp să se decanteze. Otrava :)

Mă enervează toată lumea care îşi "dă cu părerea" [sic!]. Şi lumea care-i acuză, şi lumea care-i scuză pe oţelari. Şi lumea care a sperat că vor face minuni, iar acum e dezamăgită şi-njură, şi lumea care a "ştiut" că n-or să facă nimic, iar acuma triumfă prosteşte.

Suntem toţi - ca de obicei - experţi la fotbal. Tot la fel cum ne pricepem la educaţie. Ori la politică, dacă e cazul. Ori la "ce tre' să facă ăla". Că datu' cu presupusu', cu sfatu' şi cu băţu-n baltă la altu' nu costă bani şi face chiar şi plăcere.

Nu cred în mentalitatea lui "dacă vreau, pot". Nu până la capăt. Ştiu că sunt oameni care au vrut şi au putut. Dar nu cred că au putut doar pentru că au vrut. Trebuie să ai cu ce. Restul e banc şi risipă de vorbe aspiraţionale.

Eu am înţeles ce s-a întâmplat pe teren. Nu e nevoie de vorbe ca să spun. A trebuit doar să mă gândesc la frustrarea şi indescriptibila povară pe care uneori, de câteva ori în viaţa asta, le-am simţit când am vrut ceva cu tot sufletul doritor al fiinţei mele. Şi-am auzit "zicând că nu se poate".

Orice ai face. Nu se poate. Pentru că nu poţi.

P.S. Succes în retur, băieţi! Şi vă doresc... să vă bateţi! Atâta cât puteţi voi.

Recomandări 2011.3

2011-10-17T22:22:00.001+03:00

Pentru că în ultima lună am tot văzut filme bune de 2011, recomand.

Pericol nevăzut (Contagion) este un film cu unsubiect oarecum clasic – celebra luptă a omului cu viruşii. Câteva lucruriînsă - dincolo de cele care erau foarte uşor de anticipat - sunt excepţional debine făcute. Primul dintre acestea (şi cel mai evident) este distribuţia;actori tot unul şi unul, pentru roluri care nu mi-au părut a fi extrem desolicitante ori nemaipomenit de complexe. Dar fiecare îşi face face bine treabaşi rezultatul este remarcabil. Un al doilea element pe care l-am observat cuplăcere a fost lipsa scenelor vizuale violente şi sinistre, cu trupuricontorsionate, plăgi deschise, creiere mustinde, răni puroinde. Nimic din toateastea (cu vreo două-trei excepţii suportabile). Tensiunea se adună altfel, iarspaima îşi face loc în sufletul spectatorului fără să-i rănească ochiul. Mi-aplăcut foarte mult coloana sonoră şi mi s-a părut foarte interesant felul încare sunetul a lăsat din timp în timp loc tăcerii. Se aşternea ici şi colo câteo linişte bolnavă, insuportabilă, mai grăitoare decât orice ameninţare. Douădintre poveştile personajelor mi-au atras atenţia: Alan Krumwiede (Jude Law) –blogger-ul alarmist care are milioane de unici pe zi şi se vede Mesia (probabilun personaj căruia nu-i veţi vedea rostul dacă nu vă învârtiţi un pic înonline, dar care cred că va face carieră pe viitor) şi Leonora Orantes(Marion Cotillard) a cărei poveste rămâne neterminată; fuga ei de pe aeroport,pentru a se întoarce în sătucul plin de copii expuşi pericolul este, poate, unadintre cele mai înduioşătoare dovezi că omenia şi altruismul supravieţuiescdezastrelor. Până la urmă, nici nu are importanţă dacă a reuşit să-i salveze –motiv pentru care nici nu aflăm :)

Ca să vă mai înveseliţi, căutaţi A naibii dragoste (Crazy, Stupid, Love), o comedie foarte reuşită, construită pe baza câtorva poveşti de dragoste... cu surprize multe-multe şi de calitate foarte bună. Sigur, firul epic se împotmoleşte uneori în clişeele specifice comediilor romantice, dar filmul supravieţuieşte prin ţesătura inteligentă a scenariului, prin umorul care te face să râzi cu lacrimi, prin jocul impecabil al actorilor şi, nu în ultimul rând, prin personajele verosimile, pe care, până la sfârşit, e imposibil să nu le agreezi. Personajul principal masculin, Cal (Steve Carell), cucereşte de la început şi, fie că-l compătimeşti ori îl invidiezi, fie că-l aplauzi ori îl dezaprobi, trebuie să-i respecţi dreptul de a înţelege şi de a învăţa. Emily (Julianne Moore) are o partitură emoţionantă şi destul de complexă, Jacob (Ryan Gosling) trece magistral şi credibil dintr-o extremă în alta, iar Hannah (Emma Stone) mi s-a apropiat cel mai mult de suflet. Deşi au roluri mai mici, Marisa Tomei (Kate) şi Kevin Bacon (David) ţin şi ei hangul, iar rezultatul este o distracţie pe cinste!

Dacă tot veni vorba de Ryan Gosling (da, ştiu...) Drive mi-a plăcut teribil! Habar n-am de ce... poate pentru că mi-a adus aminte de peliculele alea vechi, cu singuratici - Charles Bronson sau Alain Delon sau Steve McQueen. Filmul a fost o surpriză desăvârşită, iar rolul i se potriveşte ca o mănuşă actorului din rolul principal. Aş fi zis că a dispărut specia lupului singuratic... Şi cu ocazia asta puteţi să o revedeţi şi pe Carey Mulligan (care mi-a plăcut atât de mult în An Education). Iar aici am găsit un preview al coloanei sonore.

Killer Elite mi s-a părut mai slăbuţ, dar merge. Are acţiune inteligentă, are teoria conspiraţiei, are poveste de dragoste, are Statham şi De Niro! Ce-ţi mai poţi dori de la viaţă? Popcorn, logic!

Termin cu două filme din cu totul şi cu totul alt registru.
Melancholia lui Lars von Trier este o boală. Tot filmul e o lungă şi istovitoare boală, care-şi dezvăluie, la sfârşit, esenţa. Asta pentru că finalul are, într-adevăr, valoare de catharsis şi vine ca o respirare uşurată după tensiunea uriaşă care blochează toţi porii şi înţepeneşte toţi muşchii. Spun „la sfârşit”, în ciuda faptului că filmul începe prin a dezvălui – într-un slow motion care se sincronizează perfect unei muzici impresionante – finalul inevitabil. Nicio surpriză nu mai urmează, nicio speranţă, deci, nicio posibilitate de scăpare. Şi totuşi... e doar începutul. Filmul continuă apoi groaznic de încet, imposibil de înţeles la început, cu o tensiune ascunsă, care se acumulează insuportabil. Pentru ca – treptat – să dea la iveală o foarte interesantă ipoteză apocaliptică, realizând radiografia unei catastrofe trăite dinăuntru, fără a se concentra în niciun fel, nici măcar prin sugestie, asupra felului în care simte, reacţionează ori luptă – sau nu – restul lumii. Pentru că, desigur, Melancolia nu poate fi decât o problemă personală... Partiturile celor două protagoniste sunt impresionante. Fiecare aduce propria viziune asupra lumii şi îşi transmite, credibil şi impresionant, sentimentele – atât de puternice, încât aproape devin palpabile. Disperarea întregii umanităţi pare să se adune în ochii şi în mişcările lor, în gândurile lor confuze şi în reacţiile lor, polarizate cumva diferit: împlinirea lui Claire face pereche cu depresia Justinei, pentru ca, apoi, disperarea celei dintâi să crească uriaş, pe măsură ce o linişte (poate firească, într-un fel ciudat) se aşterne în sufletul celeilalte. Aparatul de filmat le urmăreşte cu atenţie, nu le ratează niciun rid şi nicio spaimă, iar muzica le acompaniază mişcările ca o incantaţie care, deşi superbă, nu poate goni răul. Dacă urmăreşti până la capăt raţionamentul, filmul e o metaforă frumoasă, care transformă melancolia unei persoane, în Melancolia unei planete.

The Tree of Life e o poezie... Despre pierderi incomensurabile, despre revoltă neputincioasă şi despre resemnare... E naraţiune prin imagini şi descriere de sentimente. O incursiune în viaţa micro şi macro a Omului. Cu tot cu cerul, pământul, tristeţea, bucuria, miracolul, durerea, speranţa şi moartea pe care nu i le poate lua nimeni... Nu sunt foarte multe de spus... dacă nu vă place genul n-o să aveţi răbdare până la sfârşit. Mie mi-a plăcut foarte mult personajul principal feminin (interpretat de Jessica Chastain) şi coloana sonoră. Nu vă mai arăt trailer-ul - se găseşte uşor dacă sunteţi curioşi; iată în schimb câteva secvenţe din film şi partiturile care mi se par reprezentative...

Iar aici, restul.

Românii au talent

2011-10-12T21:19:00.001+03:00

Acuma... dacă tot nu mai avem niciun dubiu că s-a găsit "Vocea României" şi că "Românii au talent", poate facem şi ceva cu "Românii muncesc". Cu puţin noroc, înregistrăm măcar 1% din succesul la public şi ne iese de-o şuşá, ceva. Am zis!

* şuşá = la bunică-mea în sat, aşa le zice la "autostrade"

Kenny Rogers - "Last 10 years"

2011-10-10T22:10:00.001+03:00

Îmi place tare mult piesa asta dedicată lui Chris Reeve, care s-a stins acum 7 ani în ziua asta. Mi-au atras atenţia versurile, iar apoi am găsit un clip cu imagini potrivite după ele :)

Via Trilulilu

P.S. Au mai trecut câţiva ani de când a apărut piesa... ar mai fi câte ceva de pus pe listă, nu?

Geo Bogza - "Orion"

2011-10-01T22:19:00.000+03:00

Nicio corabie nu s-a întors vreodată

Din mările sudului sau de la capricorn
Atât de pură şi elegantă fregată,
Cum se întoarce toamna Orion.

Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.
Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând
şi cerul nu-şi mai află multă vreme stăpân.

Octombrie urcă din nou peste grădini
înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
şi toată iarna, apoi, corabia de lumină
Deasupra lumii uimite se clatină.

Rege al constelaţiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate
Aşa străbate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate.

:)

Volkswagen răspunde la... forţă

2011-09-30T23:09:00.001+03:00

Deci, da: Volkswagen e un soi de "Cocă-Colă a maşinilor" când vine vorba de reclame. Mor după asta :))

Septembrie

2011-09-25T22:47:00.000+03:00

Dap. Era septembrie :)

"Natură moartă cu nepot obez" la Teatrul Odeon

2011-09-23T22:40:00.000+03:00

Teatrul Odeon

Am fost la teatru cu Ela, pentru că ea a fost foarte drăguţă şi a umblat după bilete. Pe mine mă ştiţi: trebuie doar să zici "Hai!". Nu m-a impresionat prea tare titlul şi nu pierd niciodată din vedere că Odeonul experimentează (deci mă aştept la surprize), dar nici nu fac multe nazuri când mi se oferă ocazia să văd câte ceva nou. Iar spectacolul acesta a fost extrem de reuşit şi îl recomand călduros! Noi ne-am distrat pe cinste! Umor de foarte bună calitate, bine amestecat şi cu amarul şi cu tristeţea, o lume creată veridic, în care cea mai mare dintre iubiri poate să dea greş, în care nimic nu e simplu şi orice monedă are cap şi pajură... Un spectacol nu prea lung, fără pretenţii, credibil, de bun-gust, excelent jucat, la care am râs în hohote şi m-am îngândurat. Dacă aveţi ocazia să cumpăraţi bilete, nu ezitaţi!

Ela, mulţumesc :)

Un nou an şcolar...

2011-09-12T22:07:00.004+03:00

... urmând primei vacanţe în care m-am odihnit după u-ri-aaaaaaaaaaş de multe vacanţe lucrătoare -- pentru că am re-fu-zat pur şi simplu să mai muncesc :))
- prima dată când am toate clasele de liceu (adică cel puţin câte una de fiecare nivel);
- prima dată când nu am nicio clasă de gimnaziu (zic de şcoala unde-s acu');
- fără dirigenţie (YEEEEY :D)
- care începe pe 12 septembrie şi se termină pe 22 iunie (că doară nu ne încurcăm de încă o săptămână de infern canicular la vară... când noi vrem CU ADEVĂRAT să învăţăm CARTE! Hip- hip!)
- în care (Doamne-ajută!) (sper să) termin doctoratul (deşi există serioase dubii, coşmare şi insuccesuri :)) )

Observaţie. Am studiat cu mare interes noile documente publicate pe site-ul onor ministerului nost. Şi, ca de fiecare dată, mă păleşte aceeaşi nedumerire idioată (că alt calificativ nu pot să-mi atribui, dat fiind că nu pricep măreaţa logică a cutezătorilor reformatori slash reparatori de dezastre, pe care cu stimă îi cinstim). Poate mă lămureşte cineva şi pe mine: când - Doamne iartă-mă! - le-o trece prin cap întrebarea "Bre, copiii iştia de-a VIII slash XII-a, CÂND recapitulează ei materia din anii anteriori (care este inclusă în programa de Evaluare Naţională slash Bacalaureat), dacă nu există ore prevăzute pentru sistematizarea temeinică a acestei materii pe parcursul anului terminal?" Chiar îşi închipuie cineva că te poţi duce la un examen final cu ce-ai învăţat despre schiţă într-a VI-a şi cu ce-ai învăţat despre Eminescu la începutul clasei a XI-a ori despre Lăpuşneanul într-a X-a??? Ce vă tot minunaţi atâta că confundă (!) şi inconfundabilele???

Că iar mă apucă fandacsia.

Reclamă

2011-09-09T21:05:00.000+03:00

E doua oară când îl primesc pe mail şi leşin de râs. Mi se pare de un bun-simţ dezarmant :)) :)) :))

Vrei să ai vilă la munte?
Vrei cea mai tare maşină de pe piaţă?
Vrei şi o vilă la mare?
Vrei să-ţi petreci vacanţele în Tenerife sau Bora-Bora ?
Vrei o amantă / amant de nota 10?

Magazinul nostru îţi oferă o gamă variată de cuie în care să-ţi pui pofta...

(via e-mail)

Recomandări 2011 (varianta "hai mai soft")

2011-09-07T11:00:00.000+03:00

Horrible Bosses a fost un film la care am râs endlessly! Parol! Este o comedie excelentă, dată pe mâna unor actori de marcă ce reuşesc să găsească vocea şi jocul potrivite pentru partiturile interpretate. Trebuie să spun că tensiunea acţiunii este extrem de bine dozată, situaţiile în care sunt puse personajele sunt de cele mai multe ori neaşteptate, iar răsturnările şi surprizele se ţin lanţ. Mi-a plăcut grozav cum se completează Nick, Dale şi Kurt (cei trei tineri puşi pe răzbunare, prieteni din copilărie) şi am râs împreună cu Jamie Foxx de naivitatea lor, care nu prea se diferenţiază de prostie şi trebuie taxată. Dar mă văd nevoită să spun că marele merit pentru fantastica atmosferă a filmului vine de la bestiile de şefi: Colin Farrell face un rol absolut inimaginabil, este pur şi simplu de nerecunoscut; Jennifer Aniston reuşeşte una dintre cele mai bune comedii ale ei, cu un rol fără nicio greşeală; iar Kevin Spacey... Păi să spunem că dacă n-ar fi fost o comedie aşa bună, Spacey ar fi reuşit să o salveze de unul singur. Prin urmare, dacă nu vă deranjează limbajul licenţios şi destul de agresiv al filmului, puteţi să vă destindeţi cu una dintre cele mai trăsnite comedii pe care le-am văzut în ultima vreme.

Hanna n-are niciun strop de comedie, s-ar putea chiar să-l găsiţi cam crud. Mie însă mi-a plăcut grozav datorită imaginii şi muzicii. Mai ales muzicii. Şi a personajului principal, o tânără de doar 16 ani, antrenată (din raţiuni care sunt târziu lămurite) să ucidă cu sânge rece, foarte bine interpretată de o actriţă pe care n-am mai văzut-o - Saoirse Ronan. Despre Eric Bana (mereu o încântare!) şi Cate Blanchett nu mai e nevoie să vă spun. Subiectul mi-a adus aminte de Nikita şi de Léon din filmografia lui Luc Besson, atât prin prezenţa personajului principal (o maşină de ucis), cât şi prin nevoia acestuia de a stabili contacte cu alţi oameni, nevoia lui de a se dovedi capabil de prietenie, de încredere, de dragoste.

Water for Elephants este o dramă romantică pe care în mod sigur o vor iubi fetele. Nu-l agreez în mod deosebit pe Pattinson, iar pe Reese Witherspoone am văzut-o în roluri care mi-au plăcut mai mult - mai ales în condiţiile în care raţiunile acţiunilor (sau, mai bine spus, a non-acţiunilor) personajului ei nici nu m-au prea convins... Christoph Waltz face însă un rol excelent. În plus, filmul are o atmosferă extraordinară şi exploatează fascinaţia pe care lumea circului o exercită asupra oamenilor. Este o poveste cuceritoare despre o meserie nomadă dificilă, în care fundamentală este relaţia cu animalele aflate în menajerii. Cel mai mult am iubit-o, desigur, pe Rose!

Rămânând în acelaşi registru, povestesc un pic despre Jane Eyre, deşi sunt convinsă că subiectul nu mai are secrete. Sunt expertă în ecranizări după Austen şi Brontë :)), aşa că puteţi să mă credeţi pe cuvânt - asta e una bună. Sigur, varianta lui Zeffirelli din 1996 e cea mai concentrată, dar preferata mea e miniseria din 2006, care mi se pare că surprinde - probabil pentru că nu se grăbeşte - cel mai bine felul în care evoluează sentimentele personajelor, fără salturi nejustificate. În varianta din 2011, Mia Wasikowska este extrem de expresivă şi potrivită rolului, iar dinamica relaţiei dintre cei doi protagonişti este frumos evidenţiată.

Închei cu ceea ce mi s-a părut o peliculă fascinantă! Midnight in Paris este un film extraordinar, care m-a luat complet prin surprindere. Nu citisem nimic despre el, iar trailer-ul e atât de bine făcut, încât nici n-am bănuit ce surpriză mă aştepta... Am fost aproape pe punctul să nu-l caut :)) şi nu mint! Trandafirul roşu din Cairo a fost primul Woody Allen pe care l-am văzut şi mi-a plăcut grozav, iar ăsta mi-a amintit de el... Nu vreau să vă stric surpriza (dacă nu l-aţi văzut încă), aşa că nu vă dau detalii. Tot ce pot să spun e că ar trebui să vă placă măcar puţin Parisul, să vă fascineze literatura şi pictura, şi să agreaţi filmele din care se învaţă, uneori, lecţii importante.

Recomandări 2011 (varianta "o ţâr' de SF")

2011-09-06T19:47:00.000+03:00

Dacă tot le-am văzut şi mi-au plăcut, zic să dau mai departe, poate vă zice vreunul ceva la urechea a mai puţin surdă :))

Limitless a fost, dacă nu mă înşală memoria, unul dintre primele filme de 2011 pe care le-am văzut - găsisem demult o reclamă şi apoi mi-a amintit cineva de el pe FB. Nu este un film nemaivăzut, dar mi-a plăcut felul în care actorul din rolul principal îşi face treaba şi felul în care este realizată filmarea. Momentele în care mintea lui Eddie începe să dea rateuri sunt foarte interesant create tehnic, iar imaginile devin extrem de sugestive. De asemenea la plusuri, aş adăuga ideea de bază a scriptului, care - cel puţin pe mine - mă fascinează, aflată la limita SF-ului şi a cărei realizare în dimensiunea reală nu mi se pare extrem de îndepărtată în timp... La minusuri mă văd nevoită să-l trec pe DeNiro, nu pentru că n-are un joc bun, ci pentru că rolul e prost conceput nu-i dă voie să se mişte; nu mi-a plăcut nici povestea de dragoste - cea nelipsită, desigur - dar superficial urmărită şi prea vag schiţată. În plus, aş remarca şi câteva loose ends, din care-mi amintesc acum, la repezeală, povestea crimei din camera de hotel... Dincolo de toate însă, m-a încântat finalul, care mi s-a părut de bun-simţ, şi după care m-am mirat că nu ne gândim niciodată şi la posibilitatea asta. Am devenit atât de convinşi că banul şi puterea ne schimbă şi ne transformă în diavoli, încât nu-şi închipuie nimeni că unii şi-ar putea păstra şi minţile şi firea, chiar având totul...

Ultima parte a lui Harry Potter este, într-adevăr, impresionantă şi captivantă, încât pentru iubitorii genului se va dovedi, desigur, o capodoperă, iar conflictul fundamental dintre Bine şi Rău îşi găseşte o rezolvare definitivă. Deşi nu sunt fan al seriei şi nu îi cunosc toate detaliile, foarte puţine dintre cele de pe ecran mi-au rămas nelămurite, aşa că puteţi, ca şi mine, să-l vedeţi fără a le şti pe celelalte. Dacă nu l-aţi văzut încă, n-are rost să citiţi recenzii şi opinii, nici să încercaţi să aflaţi înainte posibile detalii ale acţiunii. Mergeţi în linişte la film şi lăsaţi-l să vă surprindă. Face parte din fascinaţia călătoriei. Eu am intuit la un moment dat încotro se îndreaptă lucrurile, dar scenariul mi-a dat dreptate doar până la un punct - nu mai pun la socoteală că finalul meu părea mai reuşit, dar sigur nu v-ar fi plăcut :D Raţiunea întregii aventuri pe care o urmărim de vreo 10 ani pare a fi concentrată într-o replică a lui Dumbledore, care vorbea despre "magia inepuizabilă a cuvintelor". Şi a imaginilor, aş adăuga. Iar întrebarea lui Harry de la un moment dat poate fi privită ca o dilemă a vieţilor noastre ale tuturor: "Cele pe care le vedem sunt reale sau sunt doar în mintea noastră?" Răspunsul profesorului a venit, desăvârşit: "Bineînţeles că sunt în mintea ta, Harry, dar cine spune că nu sunt reale?"

The Adjustment Bureau m-a lăsat cu gura căscată. Ştiţi - presupun - cum e cu "universul de aşteptare" al celui care citeşte titlul... Well, pot să spun că universul meu de aşteptare era la naiba-n praznic, ca la vreo 5 catralioane de ani-lumină de ce voia filmul să spună. Mă rog, nu văzusem nici trailerul, admit. Însă mi-a plăcut foarte mult ideea, pentru că mi-a confirmat câteva adânci convingeri interioare :) Însă numai după ce m-a ţinut în suspans şi m-a făcut să mă îndoiesc la fiecare pas de ele. De convingeri, zic :)) Într-un fel ciudat şi suprarealist, cred că am trăit, odată cu el, experienţa eroului principal, cu tot cu încrederi, şi cu temeri şi cu îndoieli. Damon şi Blunt fac un cuplu frumos pe ecran, iar povestea lor este convingătoare şi încântătoare. Şi dincolo de toate, filmul croşetează veridic pe marginea unei întrebări care - probabil - ne macină pe toţi: "Când eşti sigur că eşti sigur?"

Transformers 3 e despre Bumblebee, motiv pentru care nu puteţi să-l descalificaţi, orişicât de puţin aţi gusta genul şi oricât de slab vi s-ar părea filmul :)) Care într-adevăr este, dacă nu-ţi plac bătăile, maşinile, caştocăriile tehnice şi ipotezele spectaculoase despre ce-o făcut fratele Neil Braţ-Tare cân' o fo' pe Lună. Pentru mine însă pelicula are valenţe sentimentale, din cel puţin două puncte de vedere: datorită elevilor mei, alături de care m-am delectat urmărind primul film al seriei şi comentând pe FB, şi datorită asocierii pe care am făcut-o încă de la început :)) şi despre care cei care mă cunosc ştiu deja: aşa de puternic îl asociez pe autobotul galben cu maşineta mea, încât cea mai tare scenă a filmului mi s-a părut a fi aici, de pe la minutul 2:05 :))

Source Code (Transfer de identitate) este un film deosebit şi surprinzător despre ceea ce este uman în noi, care supravieţuieşte celor mai oribile tragedii. Începutul este destul de abrupt, iar eu n-am înţeles ce se petrece cu personajul principal decât atunci când a priceput şi el. Apoi, pe parcurs, nelămuririle şi neputinţa lui au devenit emoţii proprii mie, la fel ca şi speranţa găsirii unei ieşiri. Cursa contra cronometru pentru descoperirea teroristului, desfăşurată în secvenţele de câte 8 minute pe care codul sursă le creează, este corect tensionată şi captivantă. Eroul încearcă să găsească şi soluţii alternative pentru supravieţuirea lumii despre care află - în cele din urmă - că îi depinde viaţa, însă totul se năruie, până în momentul în care înţelege că, pentru a reuşi, trebuie să joace totul pe o carte şi să ardă toate punţile în spatele lui. Filmul are actori cu partituri foarte bune, însă personajul meu favorit rămâne Colleen Goodwin, a cărei relaţie cu protagonistul mi s-a părut chiar mai emoţionantă decât cea cu iubita lui.

P.S. Restul, mâine :)

Freddie şi Google

2011-09-05T22:18:00.000+03:00

Cred că v-aţi obişnuit de-acum cu asta: de ceva timp urmăresc cu mare interes ce mai scorneşte Goagăl. Iată şi ultimul doodle, care rula la un simplu click dat pe logoul de azi. E melodia mea preferată de la Queen :)

P.S. Nu vă mai pove cum s-a grăbit tot românu' să traducă "pays tribute", de-a ieşit că "Google plăteşte tribut lui Freedie"...

Yasmeen Amina Olya

2011-09-03T16:30:00.001+03:00

Iată ce am descoperit de curând :)

via YouTube

În ciuda calităţii slabe a filmării, asta mi-a plăcut cel mai mult... deşi - după ce-am scotocit - am mai găsit Oceans Rising, Sufi woman singing şi Mountain :)

Bărbaţii şi dimensiunile

2011-09-01T16:20:00.000+03:00

Darwin o scăpat din vedere să le explice unor "maimuţe" de bărbaţi că mărimea sânilor (naturali - zic) nu e vreo alegere şi nici nu-i ăla locul unde-şi ţin femeile neuronii. Iar ca să facă un experiment social, Dumnezeu ar fi trebuit să le fi pus şi lor mai la vedere accesoriul pe care atâta şi-l preţuiesc. Să vedem şi curcile râzând, nu numai măgarii.

Jerks.
:-q

Vreau o ţară ca o vară!

2011-08-31T23:48:00.000+03:00

Aşa a fost vara mea. Melancolic, dar cu mulţumire :)
Ne vedem la toamnă.

P.S. Pentru semnificaţii > click poză > vezi titlu. Ordinea e prin post-uri.

Tu-i neamu' nevoii. De gramatică :))

2011-08-31T21:33:00.001+03:00

L-am primit pe Twitter, i-am dat şi RT. Da' ca să nu se piardă, pentru că reuşeşte să surprindă greşelile cel mai întâlnite în acest stadiu al limbii, îl postez şi aici. Din seria "Cum aş scrie dacă aş avea haz", iată Ziua limbii romane sau cum sa skri corect romineste :)) de Cristina Petrescu.

P.S. Ah, şi pentru cine nu ştie, nici înjurătura nu-mi aparţine. Era preferata lu' Emin :)

Rom-coms

2011-08-28T18:58:00.000+03:00

Ştiu că ar trebui să-mi pun cenuşă-n cap grav pentru treaba asta, că nu-s suficient "dă culturalizată" într-ale cinematografiei, dar îmi plac teribil romcom-urile (romantic comedy movies) şi le prefer altor soiuri de filme, mai ales când fac pauze între orele lungi de lucru, ori iau vacanţe între lunile solicitante de muncă, ori pot să aleg din ce se difuzează la tv. Vin aproape la egalitate cu desenele animate, mă destind, mă binedispun şi mă încântă cu superficialitatea lor hazoasă. Adică, OK, recunosc că mai dau ochii peste cap la fazele finale şi la împăcări miraculoase, dar ştiu că astea n-au cum să lipsească, aşa că, odată luată grija şi eliminat imprevizibilul finalului, pot să mă bucur în tihnă de toate încurcăturile de până acolo.

Prin urmare... ia gâciţi la ce m-am uitat din timp în timp anul ăsta - mai ales de când nu mai muncesc ca un câine :D şi am căzut la pace cu mine însămi, să-mi iau - per amor del cielo! - pauză de la orice (din ce în ce mai mult orice, zic!), că şi-aşa nu-mi mai ieşea nimic ca lumea în ultima vreme. Oricum, vacanţa e aproape pe sfârşite (am avut ceva plecări după cum ştiţi, iar acum sunt de pus la punct materialele cu care am rămas în urmă), aşa că nu cred că o să mai am răgaz pentru d-astea muuuuuuuult timp de acum încolo. Dau ceva mai multe detalii despre cele care mi-au plăcut mie mai mult şi fac apoi o listă - alfabetică, nu am alt criteriu - cu ce-am mai văzut :)

How to Lose a Guy in 10 Days nu e cine ştie ce film, dar eu sunt legată afectiv de el, pentru că prima dată l-am văzut cu Sofia şi cu Maria, la foarte scurt timp după ce mă mutasem în Bucureşti. Atâta ne-am distrat la filmul ăstaaaaaaaaaaa, de nu pot să vă spun în cuvinte! :)) Ceea ce demonstrează - încă o dată, dacă mai era cazul - că sunt de o importanţă crucială locul, momentul şi oamenii cu care împarţi ceva :) Oricum, merge pentru o oră şi ceva de distracţie. Iar dacă aveţi aceeaşi dilemă ca un amic al meu care n-a priceput de ce s-o supărat aşa rău la final fata - "că doar şi ea minţise tot atât cât şi el", vă explic eu: minciunile pe care le spui ca să termini o relaţie nu's totuna cu minciunile pe care le spui ca să continui una. Cel puţin din punctul de vedere al femeilor. Pentru care e şi filmul. Cu Matthew McConaughey cu tot :D

Leap Year a fost o minunăţie de film, din seria celor care mi-au plăcut datorită jocului actriţelor din rolul principal. Aici, Amy Adams e pur şi simplu superbă! E ca o gură de aer proaspăt, ceea ce e destul de greu pentru filmele de felul ăsta, cu "traseu anteprogramat". Acţiunea a reuşit să mă surprindă la fiecare pas (şi credeţi-mă, e ultra-greu, pentru că sunt intuitivă la nivel yoda!), iar umorul - irish kind - e fain de tot :)) În plus, personajul masculin mi s-a părut extrem de credibil, în sensul că nu-i afli povestea şi nu-i pricepi farmecul decât odată cu partenera lui, ceea ce e oarecum neobişnuit pentru genul ăsta cu feţi-frumoşi.

Confessions of a Shopaholic e meritul Islei Fisher. Boala asta nu e cunoscută tuturor, prin urmare s-ar putea să vă lase rece nevoia compulsivă de a cumpăra a personajului, iar firul acţiunii este destul de uşor de anticipat. Becky este însă absolut irezistibilă, frumos şi convingător conturată pe ecran, fără falsări evidente (le caut întotdeauna). Şi spun asta referindu-mă şi la final, pentru că trezirea la realitate şi rezolvarea conflictului devin credibile datorită interpretării.

Morning Glory e despre altă obsesie. Rachel McAdams interpretează o woorkoholic pe care o s-o îndrăgiţi garantat :)) pentru că face tot filmul. De data asta avem şi un cast secundar mai bun - cu Harrison Ford şi cu Diane Keaton e cam greu să ratezi o comedie romantică - aşa că puteţi să-i daţi o şansă :)

Letters to Juliet E DESPRE VERONA! Dacă nu înţelegeţi exclamaţia şi nu aţi văzut încă Italia pe care să o iubiţi, s-ar putea să nu înţelegeţi despre ce spun aici :) Filmul iese puţin din categoria comediilor, fiind un pic pe minus la umor, dar compensează prin atmosferă - cea pe care am recunoscut-o, pentru că o ţineam minte de când am văzut Verona :) cu ochii mei. E un spaţiu magic, cu sau fără Julietă ori amor, unul dintre oraşele mele preferate dintre cele pe care le-am văzut. Dincolo de asta, un film bine jucat, cu o chimie extraordinară între actori :)

Iată şi restul. Link-urile vă trimit în trailere dacă sunteţi curioşi. Să vedeţi ce aglomeraţie de Sophie-ii pe metrul pătrat :))

A Lot Like Love
Friends With Benefits
From Prada to Nada
Just Go with It
Killers
Larry Crowne
Life as We Know It
Mamma Mia!
No Stings Attached
Something Borrowed
The Back-up Plan
The Bounty Hunter
The Devil Wears Prada
The Switch
The Ugly Truth
Valentine's Day
When in Rome

Gata vacanţili (2)

2011-08-26T20:06:00.005+03:00

Anul ăsta am fost în Italia pentru a doua oară. Data trecută (acum trei ani), zburam pentru prima dată cu avionul, poposeam la Camposampiero (ca şi acum, pentru că prietena la care mă duc acolo stă), apoi vizitam Padova, Veneţia şi Verona :) De la Roma aveam doar cadouri :)) De data asta, am diversificat puţin şi am umblat mai mult cu trenul. Pe distanţe mai mari adică. În afară de cunoştinţele vechi - Padova (care oricum mi-e dragă şi pe care am început să o cunosc) şi Veneţia (unde nu se poate să nu alerg măcar un pic printre gondole), îmi mai pusesem în cap să ajung la Florenţa, la Milano şi la Roma. Şi am :) O să vă spun ce-am văzut pe unde am fost, şi ce n-am reuşit, din pricina timpului extrem de scurt pe care l-am avut la dispoziţie. Asta pentru că lucrurile s-au desfăşurat cam aşa: urcat în tren de dimineaţa, ajuns în gara principală, cumpărat hartă, bătut oraş cu picioruşele şi urcat seara în trenul de întoarcere. Pentru mine încape atâta fericire în planul ăsta, încât nu-s capabilă să vă spun cu vorbe... Nu-mi pare rău nici de bani, nici de timpul puţin, nici de ce n-am apucat a vedea (DESTULE!). M-am întors din Italia cu picioarele umflate şi durute, dar cu inima cât o pâine!

Sigur, e de la sine înţeles că n-am putut vedea nimic pe dinăuntru, decât locuri în care costurile de intrare erau reduse sau 0, şi în care nu se cerea timp de stat la cozi, aşa că nu pot să vă spun poveşti despre muzee şi galerii de artă. Pot să vă zic despre slush/granita pe care am băut-o peste tot pe unde am găsit-o, însă :)) În Padova ştiu aproape pe de rost drumul până în frumoasa Prato della Valle, iar de data asta am descoperit Grădina Botanică, ce arăta foarte bine privită din pragul porţilor. În Veneţia, mi-aş fi dorit să văd măcar de data asta San Marco pe dinăuntru; circuitul muzeal nu era foarte scump şi include şi Palazzo Ducale, dar timpul pe care îl alocasem eu lagunei nu-mi permitea să-l parcurg. Şi apoi... abia aştept următoarea vizită :)) Am umblat cu vaporettele de mi-a venit rău, şi am reuşit să ajung în Insula San Michele, cimitirul veneţian în care se odihnesc Ezra Pound şi Igor Stravinski. Şi, bineînţeles, cineva îmi datorează o plimbare cu gondola sub clar de lună :D

Florenţa a fost o dorinţă împlinită. Voiam de multă vreme să calc puţin pe urmele lui Dante şi ale lui Michelangelo... Dacă mergeţi cu Frecciargento, veţi descoperi că de la Bologna la Florenţa, drumul e aproape un tunel uriaş, săpat în munte. Oraşul este năucitor, cu istorie şi artă la tot pasul, cu străzi înguste care nasc impresia că trebuie să analizezi fiecare piatră cu atenţie, pentru că sigur îţi scapă ceva. M-am gândit la un moment dat că mi-a plăcut mai mult Verona anul trecut, dar mi-am dat seama că totuşi nu pot face o comparaţie cinstită între ele, pentru că nu au aceeaşi savoare şi aceeaşi lumină. Domul din Florenţa este in-cre-di-bil de frumos, statuile Florenţei sunt mag-ni-fi-ce. N-am reuşit să intru în Galleria dell'Accademia, unde tânjeam să-l văd pe "David" cel atins de mâna lui Buonarroti, aşa că a trebuit să mă mulţumesc cu celebra copie din Piazza della Signoria :) Nici în casa lui Dante, pe care am căutat-o şi care era asaltată de turişti. Le-am văzut însă amândurora mormintele din Santa Croce, construcţie ce mi-a plăcut rău şi unde lumea nu prea dădea năvală. Mi-au rămas în suflet podurile Florenţei, iar Ponte Vecchio a fost o încântare.

Milano a fost o mare surpriză! Are cel mai vizibil punct de informare pentru turişti şi hărţi gratis, :)) gara milaneză este un spectacol în sine, iar Domul mi-a tăiat respiraţia! Mi-a plăcut chiar mai mult decât cel din Florenţa, cu piaţa lui uriaşă şi albă sub paşii călătorilor şi cu porţile de jur împrejur deschise permanent vizitatorilor, astfel încât n-am aşteptat niciun minut la intrare şi am putut să zăbovesc sub impresionantele cupole de piatră exact atâta vreme câtă am avut. Galleria Vittorio Emanuele II te duce de acolo direct la Scala, iar Via Dante te poartă, printre steaguri din lume, către Castello Sforzesco. M-am oprit să mă odihnesc în Parcul Sempione, de unde am pornit apoi în căutarea Santei Maria delle Grazie, pe care am vizitat-o fără "Cina cea de taină" - pentru acesta din urmă trebuie să te programezi telefonic şi să nu ratezi ora de vizită :) Data viitoare ştiu :) La întoarcere, am coborât repejor la metrou şi, cu 1 euro, în 10 minute eram în gară.

Roma a fost o extravaganţă :) Am cheltuit cât pentru toate celelalte la un loc, dar a meritat! N-am avut decât 4-5 ore între două trenuri, aşa că am optat pentru Hop On - Hop Off, conştientă fiind că altfel risc să umblu aiurea prin căldura de infern, fără să apuc să văd mare lucru. Prin urmare, am luat frumos la rând Linia Roşie şi Linia Albastră, am pozat în draci tot ce vedeam pe drum şi am debarcat la Vatican de unde, pe străduţe înguste şi netrecute pe hărţi, am căutat Piazza Navona, Pantheonul, Columna lui Traian... Cu jumătate de ceas înainte de ora la care aveam tren, am oprit un taxi şi l-am rugat să poposească scurt la Fontana di Trevi, mi-am aruncat moneda cu dorinţa (în capul vreo cuiva, probabil, pentru că erau SUTE de oameni acolo!) şi am gonit spre Roma Termini. Un final strălucitor pentru una dintre cele mai dragi sufletului meu călătorii :)

P.S. Pe albumul de Picasa aveţi poze cu toate astea, iar dacă vreţi să vedeţi şi altele, sunt pe FB, aici.
P.P.S. Capela Sixtină :) ... Next time.

Italia, 17-23 august 2011

Gata vacanţili (1)

2011-08-25T23:40:00.000+03:00

La mare a fost aşa:

Vele

Stabilopozi

Lebede

Băieţi :D

Lună

Debarcaderul din Mangalia

Noapte :)

:))

La baltă :))

"Hai la groapa cu furnici..." :))

Vacanţă 2011. Faza pe ţară.

2011-08-16T23:38:00.003+03:00

Tocmai m-am întors de la Mangalia, unde am fost pentru că-mi era dor de mare. Neagră, anul ăsta. Vă povestesc şi vă arăt poze după ce mă întorc din Italia, unde plec mâine, cu primul avion :D

Ci vediamo!

UPDATE, 25 august 2011
Am pus aici pozele :)

UPDATE, 26 august 2011
Faza internaţională a fost, cum ziceam, în Italia; impresiile - aici.

John Cage

2011-08-12T11:37:00.013+03:00

Zilele astea, mulţumită unor discuţii de pe FB (prietenii ştiu de ce!), am cercetat şi am aflat mai multe despre John Cage.

[Sunt prima persoană de pe lumea asta care îşi recunoaşte amatorismul şi statutul de profan în ale muzicii, aşa că... mai uşor cu pietroaiele! la voi acasă, dacă aveţi chef.]

A fost o surpriză plăcută, dar nu intră (zic acum, că nu se ştie niciodată ce devine mintea şi gustul omului) nimica experimental între preferinţele mele, deşi au fost câteva secvenţe care mi-au plăcut, sau cel puţin m-au intrigat suficient cât să le urmăresc de la cap la coadă. Asta după ce am urmărit cu maaaaare interes compoziţia intitulată 4'33'', pe care v-o recomand călduros:

:)) Sau poate preferaţi varianta pentru orchestră.

Dacă nu, presupun că sunteţi de acord cu Hitler!

Am găsit pe YouTube un documentar foarte interesant, în două părţi, care lămureşte multe lucruri despre personalitatea şi muzica lui Cage.

Mie însă mi-au plăcut cel mai mult două piese mai potolite :)

In a Landscape

Dream

P.S. Este trecut de ora 1 în noapte. Mă pregătesc să plec la mare, unde nu voi avea prea multe de-a face cu netul, şi vreau să încerc opţiunea "schedule" pentru articolul ăsta.
Gata. E pentru 12 august (când s-a stins Cage). Să vedem dacă merge.

Nicolae Batzaria "Poveşti de aur". Sau despre berze şi daruri.

2011-08-10T00:39:00.002+03:00

Poveşti de aur
Ali Baba şi Moş Nae (Nicolae Batzaria)

Colecţia Biblioteca pentru toţi copiii,
îngrijită de Tiberiu Utan
Editura Ion Crengă
Bucureşti, 1979

Le-am citit de mult, când eram mică, mică, mică. Mi-au lăsat o senzaţie nelămurită, pentru că nu erau basme ca toate basmele, ci mai degrabă poveşti despre învăţături. Adunate din colţuri diferite ale lumii şi înfăţişate simplu, fără pretenţii şi înflorituri, spunându-le copiilor despre cum pot greşi oamenii, cum pot dori ce nu le trebuie ori face bine, cum pot minţi, cum pot trăda încrederea şi aşteptările celorlalţi. Dar şi cum pot crede, pot spera, pot avea încredere în puterea şi în convingerile lor, cum pot iubi, cum pot învinge. Şi o concluzie zidită cu fiecare poveste: tot ce trebuie să facem este să pricepem lecţia... coşmarul se sfârşeşte acolo, iar ordinea lucrurilor se restabileşte. Dar NUMAI după ce înţelegem ceea ce înainte era ascuns. Îmi amintesc cu drag de Cavalerul de aur (Poveste din Pădurea Neagră), Floarea de pe mormânt, Mâna neagră (Poveste spaniolă), Copilul prinţesei Savitri (Poveste indiană) sau Bucle de aur (Poveste norvegiană).

Bucle de aur
(Poveste norvegiană)
În îndepărtata şi recea ţară a Norvegiei, a fost odată un oraş, al cărui nume era, pare-mi-se, Woro, un oraş trist, cum nu-i găseai nicăieri perechea. Cerul nu era mai niciodată albastru, fiind zi şi noapte acoperit de nori cenuşii. Şi totul era cenuşiu şi mohorât în oraşul Woro. În grădini nu răsărea nicio floare, în păduri nu se auzea niciun cântec de păsări. Şi ploua, ploua aproape fără încetare.
Nimeni nu râdea şi nu era vesel în oraşul acela. Până şi nunţile erau triste, fiindcă erau nunţi fără lăutari şi fără cântece. Doar - ceea ce se întâmpla o dată, sau cel mult de două ori pe an - când soarele izbutea să străpungă perdeaua groasă de nori cenuşii şi să se ivească în strălucirea sa pe un colţ de cer albastru, era pentru locuitorii oraşului sărbătoarea cea mai mare. Atunci li se înseninau şi lor feţele şi mai vedeai câte un zâmbet fluturându-le pe buze. Numai că, aşa cum am spus, astfel de zile erau foarte rare. Încolo, tot timpul, locuitorii din Woro erau trişti ca o zi ploioasă de toamnă. Trişti şi îmbrăcaţi în haine cenuşii, aşa cum era şi culoarea cerului cenuşiu, ce apăsa asupra oraşului.
Numai Cristina, o femeie tânără, se deosebea şi ca îmbrăcăminte şi ca purtare de toate femeile şi de toţi bărbaţii din oraşul Woro. Numai Cristina nu era tristă, ci pururi veselă şi zâmbitoare. În loc de haine cenuşii, ea se îmbrăca toamna în haine de culoare deschisă. Când ploua, mergea încet pe stradă, şi adăpostindu-se sub o umbreluţă roşie sau galbenă.
Şi iată că într-o zi, Cristina născu o fetiţă, care i se părea Cristinei că este copilul cel mai frumos din tot oraşul. Însă Cristina dorea ca fetiţa ei să fie pe întreg pământul fetiţa cea mai fumoasă. Pentru aceasta, două zile şi două nopţi nu se culcă şi nu mâncă. Stătu să se gândească. Se gândea ce să ceară berzei năzdrăvane.
Barza aceasta era o barză bătrână, bătrână şi care aducea câte un dar fiecărui copil nou-născut. Aducea darul pe care îl cereau părinţii copilului. Unii îi cereau pentru copiii lor sănătate, alţii noroc, alţii viaţă lungă, alţii bogăţie.
"Nu vreau nimic din toate acestea, îşi zise Cristina, vorbindu-şi singură. Dar ce să cer, pentru ca fetiţa mea să fie cea mai frumoasă de pe pământ?"
În sfârşit, după ce se frământă cu gândul două zile şi două nopţi, zise sărind de bucurie prin odaie: "Am găsit! Am găsit!"
Şi aşa, când veni barza, Cristina îi zice: "Doresc să dai fetiţei mele păr de aur adevărat şi care să fie tot atât de strălucitor ca şi aurul adevărat."
Barza fu nemulţumită de cererea Cristinei. Totuşi, îi făcu pe voie. Deasupra leagănului fetiţei desfăşură aripile sale mari, făcu de câteva ori cu ciocul nişte semne tainice în aer, apoi zise Cristinei: "Dorinţa ta s-a îndeplinit. Să ştii însă că ai fost nesocotită. Va veni ziua în care te vei căi şi vei plânge că ai cerut pentru copilul tău păr de aur adevărat. Eu acum te las, dar ţine minte ceva. Să ştii că fetiţa va muri în clipa în care îi vei tăia sau îi vei smulge măcar un fir din părul ei."
Barza plecă, zburând pe fereastra deschisă, iar Cristina rămase câteva minute zăpăcită şi uluită de cuvintele auzite. Când îşi veni din nou în fire şi se aplecă asupra leagănului fetiţei, dete un strigăt de bucurie: capul fetiţei strălucea ca soarele, buclele de păr răspândeau raze de lumină, fiind de aur adevărat. Ca să se încredinţeze şi mai bine, Cristina puse mâna în păr şi văzu că fiecare fir era de aur adevărat.
În bucuria sa, uită de ameninţarea berzei şi ieşi din casă, mergând să ducă vestea la femeile din vecini. În curând, vestea aceasta se răspândi şi tot oraşul şi în celelalte oraşe şi sate. Cât era ziua de mare, venea mulţime de oameni din toate părţile ţării, ca să vadă minunea nemaivăzută: o fetiţă cu păr de aur adevărat. Fetiţei i s-a dat numele de Bucle de aur şi numele acesta i-a rămas.
Au trecut anii. "Bucle de aur" a crescut, făcându-se din ce în ce mai frumoasă. Ajunsese să fie în adevăr cea mai frumoasă de pe pământ.
În acelaşi timp însă, îi creştea părul, iar pe măsură ce creştea, se făcea, cum lesne se înţelege, mai greu, tot mai greu. Era doar păr de aur adevărat. Greutatea părului o silea pe "Bucle de aur" să meargă ţinând capul aplecat în jos, ba chiar încovoiată. Din pricina aceasta, se ferea să umble şi stătea mai toată ziua cu capul pe pernă.
În loc să fie veselă şi mulţumită, era, dimpotrivă, tristă şi amărâtă şi plângea în ascuns de mamă-sa.
Nici mamă-sa nu era mulţumită. Îşi dădea seama de greşeala ce făcuse şi se căia amar, decât era o pocăinţă târzie şi fără folos. Cât despre tăiat părul, nu putea fi nici vorbă: ştia doar că în aceeaşi clipă "Bucle de aur" ar fi murit.
Într-o dimineaţă, Cristina intră în camera în care dormea fata ei. "Bucle de aur" visa şi vorbea în somn, zicând: "O, cât sunt de mulţumită şi fericită că nu mai am păr de aur adevărat şi că părul meu este acum uşor, aşa că pot să umblu, pot să umblu, pot să sar şi să alerg în voie!"
Auzind aceste vorbe, ochii Cristinei se umplură de lacrimi, care începură să cadă pe părul fetiţei... Dar, minune! Îndată ce lacrimile atinseră părul frumoasei "Bucle de aur", se formă în jurul capului un fel de nor auriu. Norul acesta se ridică în sus, ieşi pe fereastră şi se înălţă în văzduh. Puţin după aceea, se trezi şi "Bucle de aur" şi, pipăindu-şi părul, simţi că nu mai este de aur, ci un păr uşor şi mătăsos. Mişcă de câteva ori capul şi văzu că nu mai simte nicio greutate.
Nebună de bucurie, sări din pat şi se îmbrăţişă cu mamă-sa, vărsând amândouă şiroaie de lacrimi, numai că lacrimile acestea erau lacrimi de fericire.
Privind apoi pe fereastră, văzură cum barza luă în cioc norul de aur şi zbură lin cu el, pierind în înălţimile cele albastre ale văzduhului.

-

Am ales-o pe aceasta, nu pentru că mi-ar fi fost cea mai dragă - Mâna neagră era favorita mea :) - ci pentru că, recitind-o acum, mi-am amintit de un filmuleţ pe care l-am primit de câteva ori pe e-mail :)

Via YouTube

La ZOO, cu Arina şi băieţii

2011-08-07T22:36:00.005+03:00

Da. Am făcut-o şi pe asta: ieri am fost la Zee!

:)) În fine, ce atâtea "tehnicalităţi"? Chiar dacă nu pricepi unde-ai ajuns, te prinzi tu, imediat după ce intri. După miros, mulţimea de animale şi grămăzia de copii care-ţi mişună printre picioare.

Pe scurt, am aflat de aici despre eveniment, am întrebat-o pe Alina dacă nu e o idee bună să ne vedem şi noi, cât e vacanţă şi sunt "frecventabilă". Propunere acceptată cu entuziasm. Prin urmare, ne-am îmbarcat în maşini, ne-am îndreptat spre Băneasa, ne-am învârtit de ne-au sărit ochii după locuri de parcare - toate astea, bineînţeles, separat - şi am vizitat - împreună - Grădina Zoologică din Bucureşti. În afară de faptul că eu mă duc de cele mai multe ori cu chef pe unde mă duc (pentru că altfel ce haz are să mă mai târâi până acolo?), a fost o foarte înţeleaptă petrecere a câtorva ore, într-o zi de weekend. Am făcut o mulţime de poze, am tolocănit şi ne-am plimbat. Ah, şi am mâncat pâine cu unt şi cu măsline :D Săr'na! :))

Sunt, în general, foarte puţin pretenţioasă cu locurile pe care le vizitez. Nu ştiu de ce şi n-am încercat niciodată să analizez asta. Sau să mă schimb. Mă bucur de ce văd, înregistrez ce-mi place şi, în general, uit impresiile neplăcute. Iar pentru grădini zoologice chiar n-am termen de comparaţie. Am mai văzut una la Galaţi, când eram micuţă, care nu mi-a lăsat vreo impresie memorabilă. Prin urmare... nu pot decât să spun că mi-a plăcut la Zee :) dar că mi-a fost milă de bietele animale jigărite şi am detestat gardurile urâte şi geamurile nespălate prin care cu greu puteai să faci o fotografie decentă. Însă, în acelaşi timp, mi-a rămas înfipt în minte gândul că cineva, undeva, probabil face minuni pentru a ţine deschis locul acesta...

>:D<

Creţi rău :))

Mamă, ce cocoţat era ăsta :))

Papagal Ara cu piept galben

L-AM AUZIT RĂGÂND! :))

Dar cam zgârcit cu pozarii...

Dormea de rupea vreo juma' de oră mai târziu :))

La reptilariu.

Mati ne-a atras atenţia că ăştia erau doi :D

Expresia feţei era dăn cauze dă crocodili :D

Ăştia...

Poate n-aţi văzut bine...

Dap. Şi Moş Martin :))

Ratoni :))

Puma făcea ture-ture pe o bucăţică de 3-4 metri.

Cred că ne-ar fi vrut fripţi... Dar amabilă, se ţinea aproape de gard, să o putem poza :))

Nu v-am zis?

Cu tigrul nu ne-am înţeles. Făcea acelaşi lucru, dar ferit de privirile curioşilor...

Abia-abia l-am prins, cu zoom.

Berzi :D

Lupi de stepă :)

Ponytail :D :D :D

Bufniţa polară.

Ea, nu eu :))

Căpriţi :)

Struţ.

Niciunu' nu voia să stea la poză :D

În afară de mine, firesc :))

Păun de România...

Mati a câştigat un Nemo pentru grădi :))

"Băi, tată, băi! Ce căldură... CE CĂLDURĂĂĂ!!!"

Răstălmăciri

2011-08-05T13:28:00.007+03:00

:)) Erau mai multe, dar vi le spun numai pe cele care mi s-au părut mai reuşite.

Doctore, mă chinuie îngrozitor coloana. (Constantin Brâncuşi)

Posteritatea va crede că am avut un singur ou. (Columb)

Femeile cu picioare lungi sunt cele mai bune la pat. (Procust)

Femeia model trebuie să fie tânără. (Corneliu Baba)

N-aveţi cumva un foc? (Nero)

Aria cercului se bucură de o celebritate nemeritată. (Giuseppe Verdi)

Noi vrem pământ! (ET)

Am picat la ţanc! (Aurel Vlaicu)

Tabloul lui Repin este lipsit de simboluri. (Mendeleev)

Într-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubită la pătrat. (Pitagora)

Când pun mâna pe un roman bun, nu-l las până nu-l termin. (Cleopatra)

Mă duc să mă caut. ( Fiul rătăcitor)

Aştept Ziua Recunoştinţei. (Peneş Curcanul)

Nu-mi fac planuri de viitor. (Nostradamus)

Ca orice om, am fost şi eu la strâmtoare. (Magellan)

Eu stau, tu stai, el stă. (Imnul de stat)
:))

Oştenii mei, astăzi avem exerciţii de tragere. (Vlad Tepeş)

Americanii s-au obişnuit cu insula-n coastă. (Fidel Castro)

Am ajuns în America pentru că m-a trimis nevasta după cartofi. (Cristofor Columb)

Forma mea de protest este demonstraţia. (Pitagora)

(via e-mail)

Nichita Stănescu "Calul troian"

2011-08-03T22:35:00.002+03:00

Mie însumi îmi sunt cal troian.
Propriul meu umăr îmi cucereşte propriul meu umăr,
propriul meu ochi se jefuieşte pe sine.
Bătăile inimii mele
nu se pot auzi
din pricina bătăilor inimii mele,
glasul meu care strigă la cer
sugrumat este
de glasul meu care strigă la cer.
Viaţa mea nu mai poate trăi
din pricina vieţii mele.
Dragostea mea târăşte dragostea mea
de calul dragostei mele
în jurul cetăţii.

Înfig lama cuţitului meu în lama cuţitului meu
în timp ce secunda care îmi sună naşterea
se asurzeşte din pricina secundei care îmi sună naşterea.
Sunt supărat pe propria mea supărare
sunt bucuros de propria mea bucurie.
Îmi sper propria mea speranţă
îmi plâng propria mea lacrimă
şi sunt în timp ce sunt
şi nu mai sunt când nu mai sunt.

("Opere imperfecte", 1979)

Hai că nu ne-am mai râs de mult :D

2011-07-31T15:45:00.003+03:00

Sfârşit de iulie.

Remark că e varză. Paradoxal, a găsit însă ce căuta :)) Google a devenit super-tare la gâcitori!

Dacă are legătură cu doom, se zice "emort". Şi n-are treabă cu banda... decât dacă e isoler, să nu te mai şi curentezi...

Ar vrea ea :)

Ăsta a avut o surpriză majoră. Grav, că sigur nu căuta dicţionarul :))

ÎN VIS??? Io ştiu dăcât pă viu :D

Că stai prost cu ortografia. Da' de trei ori???

Câh! How low can you go?

Când i "sa" luat de plete, presupun.

Ce face, măăă?

E mai bine decât când visezi omul negru.

Da, şi eu sper :))

Sper că nu vrei o recomandare... /:)

N-am idee ce căuta ăsta pe blogul meu, da' sigur n-a găsit!

um?

Te urci în vaporetto! Ce dreaq, mă, ştie şi Sormea asta!

La categoria Potato, potahto campion rămâne - bineînţeles - Colin :)) Nu contează cum îi scrii numele :))

Mai mult decât atât, nu tre' să ştii nici cum se cheamă alea... alea... cum le zice, mah???

Unele mi-au plăcut în mod deosebit:

Sunt frumoase.

:)) "Vă rog frumos" face toţi banii :))

No shit! Dacă ai găsit aşa ceva la mine pe blog, îmi tai vienili!

Clare Maguire "Ain't Nobody"

2011-07-28T15:36:00.001+03:00

OK, dacă nu ştiţi cum sunt eu dimineaţa înainte de cafea, tre' să vă spun că nici nu vreţi să ştiţi, pentru că oricum nu v-aţi înţelege cu mine: nu pot să articulez, nu văd să merg, nu ştiu decât drumul spre bucătăria unde sunt borcanul cu ness şi cana cu irish luck :)) Singurul lucru pe care-l fac înainte de a ajunge acolo este să dau drumul la tv, să lălăie - la întamplare - vreo muzică. Şi nu ştiu cum se face că mi se întâmplă uneori să rămân pironită cu ochii ţintă la vreo piesă pe care în alte condiţii nu m-aş opri să o analizez. Sunt aproape sigură de asta, pentru că episodul se repetă aproape exclusiv dimineaţa, înainte de efectul cafelei, când sensibilitatea mea pare a fi redusă la 0, iar capacitatea de a mă concentra tinde lejer către -∞. Ceea ce mi se pare ciudat... ca şi cum subconştientul meu ar fi mai atent la detalii ca de obicei. Tre' să studiez.

Azi dimi a fost asta. Mi-a plăcut şi clipul, deşi nu-mi părea chiar necunoscută ideea (sau poate tocmai pentru asta), dar şi ritmul, care-mi suna ca o incantaţie, într-o obsesie fără sfârşit. Şi finalul - curat, brusc, sec.

Via YouTube

P.S. Sigur, după cafea, situaţia arăta cam aşa: Păi dăsigur că nu e, don'şoară, că nu toţi e la fel. Da' după cum se aude la tălică, mai bine vrei "love more" dăcât "love like" :))

Să nu ziceţi că nu mă distrez chiar deloc dimineaţa :))

Cele mai frumoase flori

2011-07-24T15:50:00.000+03:00

... nu's panseluţele, nici trandafirii, desigur. Sunt cele care cresc la mine în casă şi care anul acesta mi-au înveselit sufletul ca niciodată, pentru că e prima dată când au binevoit să înflorească la un loc :)

Saintpaulia

Anthurium

Orchidaceae

Mazărea lu' Mendel

2011-07-20T14:13:00.006+03:00

E interesantă ideea de azi a lu' Goagăl. Şi mi-a amintit ce mult mi-a plăcut genetica în liceu :) şi cum am descoperit, cu ajutorul ei, de ce are Sormea ochii albaştri :)

Dacă nu ştiţi cine a fost Gregor Mendel, aflaţi de aici. Şi iată şi un filmuleţ care vă lămureşte de ce e considerat părintele geneticii moderne. Şi - nu uitaţi! - se învaţă la şcoală... e una dintre materiile alea "inutile".

Otopeni Air Show 2011

2011-07-18T20:46:00.001+03:00

Sâmbătă, 16 iulie, am fost - pentru prima dată în viaţa mea - la un show aviatic. Motivul pentru care am întârziat atâta cu postarea este că am aşteptat să apară şi pe YouTube câte ceva despre eveniment (pentru că pozele mele n-au ieşit grozave, iar la capitolul filmat nu mă pricep... poate ar trebui să încerc şi asta într-o zi...). Ceea ce s-a întâmplat însă destul de greu, de unde se vede că amatorii de muzică să mişcă "mai cu talent" ca cei de zbor.

Am mai vrut eu şi în anii trecuţi să mă duc, dar o dată n-am aflat în timp util, a doua oară n-am avut cu cine... şi tot aşa. Anul ăsta am zis Basta! şi-am pus ceasul să sune. Programul arăta aşa, dar eu cu trezitul de dimi sunt praf în vacanţă. Mi-am închipuit însă că dacă plec pe la 9 - întrucât şi deoarece locuiesc la 10 minute de Băneasa şi spre Otopeni am linii directe - n-o să fie vreun lucru tare mare să ajung până la 10. Eroare! Circumstanţele nefavorabile şi RATB-ul şi-au făcut datoria fără a se dezminţi, astfel că abia pe la 11 îmi cumpăram, leşinată de sete, prima apă de la standurile amenajate pentru publicul cu gurile căscate după avioane. În fine, nu vă mai pierd vremea cu detalii, destul să spun că am învăţat lecţia, la anu' ştiu: plecat la program, cu maşina personală, încărcată cu păturici, umbreluţe, ape, eşarfe, pălării, ape, mâncări, aparat şi ape, şi când mi-o mai trece prin cap să mă las în baza RATB-ului, aşa să mă trăsnească Dumnezeu, că tot cu taxiul o să ajung acasă.

Deci nu pot depune mărturie decât pentru ce am văzut cu ochiu' meu, dar atâta a fost de frumos, de nici nu vă puteţi închipui! Mi-au rămas în minte cei patru Hawks şi Şoimul, m-a încântat peste măsură Svetlana Kapanina, la Iacării Acrobaţi m-am distrat pe cinste :)) Iar la exerciţiul tactic cu deturnare şi ostatici m-am uitat ca la film.

Urme pe cer :)

De departe...

Otopeni Air Show 2011

Aeroclubul României: formaţie 4 Extra Hawks of Romania

Centrul de Încercări în Zbor Craiova: evoluţie IAR-99

Şoimul :)

Invitat special:

Svetlana Kapanina, multiplă campioană mondială – acrobaţie aeriană

Cu Svetlana am cele mai puţine poze şi mai slabe calitativ...

Nu reuşeam deloc să o fixez în obiectiv...

a fost o demonstraţie năucitoare!

TAROM: evoluţie Boeing 737

Incredibil zbor în cercuri strâmte,

o performanţă aproape de nebănuit la o pasăre de dimensiunile astea...

Eleganţă desăvârţită :)

Iacării Acrobaţi: formaţie 3 Yak 52

:)) M-am distrat ca copiii!

Inima şi săgeata :)

Exerciţiu tactic 2: Statul Major al Forţelor Aeriene,

Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii

Aducerea la sol a unei nave deturnate

Escorta şi semnalele de avertizare

"Inamicul la sol"

Trupele de intervenţie

Părăsirea perimetrului după încheierea misiunii

Din ce-am găsit pe YouTube, o puteţi vedea pe Svetlana Kapanina la Otopeni aici şi aici (cu lămuriri din off), dar şi în două clipuri "oficiale" care mi-au plăcut foarte mult :) - aici şi aici; Iacării Acrobaţi, aşa cum au zburat la Otopeni, sunt aici şi aici; incredibilul zbor al Boeingului îl aveţi foarte bine filmat aici; iar la sfârşit, misiunea de recuperare a navei deturnate - aici.

Anatoli Vinogradov "Defăimarea lui Paganini"

2011-07-14T21:56:00.002+03:00

Defăimarea lui Paganini
de Anatoli Vinogradov

Traducere de Vasile Teodorescu şi Ecaterina Bandrabur
volum editat de Opera Română
în colaborare cu Editura Muzicală,
Bucureşti, 1987

Am mai început o dată cartea asta când eram mică şi am renunţat înainte de a o termina. Mi s-a părut stufoasă şi greoaie - şi acum îmi dau seama că într-adevăr este -, lucru ce m-a împiedicat să insist în descoperirea poveştii fascinante a marelui violonist, personalitate controversată a culturii mondiale. Acum ceva timp am regăsit volumul şi m-am dovedit mai disciplinată ca altădată. Repet, stilul mi s-a părut extrem de greoi - nu cunosc deloc rusă, deci nu-mi pot da seama dacă e din traducere ori din scrierea originală -, dar de data asta am lăsat curiozitatea să câştige şi povestea să mă captiveze. Şi, credeţi-mă, e fascinantă! Iată câteva fragmente despre copilăria lui Paganini, un muzician desăvârşit pentru care - se pare - boala a fost şi element distructiv, dar şi - paradoxal - factorul care a favorizat măiestria desăvârşită în stăpânirea viorii.

Din gangul care se strecura printre case, dând într-altă uliţă, trei trepte tocite şi murdare te duceau la clădirea cenuşie din Passo di Gatta Mora. Pe aceste trepte, spune legenda, alunecase o moaşă... Poticnindu-se, ea pomeni numele dracului. În aceeaşi clipă uşa se deschise şi se auzi scâncetul răguşit şi piţigăiat al noului născut, care era Paganini.

Signor Costa începu să strângă tot felul de informaţii despre botezul şi copilăria elevului său şi ajunse la concluzia că talentul de violonist al băiatului, muzicalitatea lui excepţională şi tehnica artistică, neobişnuită la o vârstă atât de fragedă, nu puteau fi explicate prin amestecul cerului. Fără îndoială că aici îşi vârâse coada necuratul; desigur, nu putea fi vorba decât de amestecul diavolului. Blestemul moaşei era pricina neobişnuitelor succese ale micului Paganini.

"N-am mai întâlnit la nimeni o asemenea ureche. Şi, voind parcă să sublinieze însemnătatea celor spuse, signor Niecco dădu din cap. Trebuie să-ţi spun însă că te-am ascultat cu mai multă plăcere data trecută, când ai cântat după imaginaţia ta, decât când mi-ai executat lucrările. Tu schimbi lucrările, nu le execuţi aşa cum le-aş executa eu. În viaţă vei transforma mereu totul. N-ai să fii mulţumit decât schimbând lucrurile după pofta inimii tale. Tocmai de aceea, când vei apărea în public, te sfătuiesc să nu cânţi operele compozitorilor în viaţă: îi vei jigni prin interpretarea ta, chiar dacă ceea ce vei adăuga creaţiei lor va fi, poate, mai bogat decât în însăşi intenţia lor."

Când băiatul apăru pe scenă cu vioara, publicul, alcătuit din burghezi sadea, ofiţeri, feţe bisericeşti, neveste de agenţi de bursă, negustori, notari, misiţi, marinari din străvechi familii cu titluri ieşite din uz, nobili scăpătaţi, conţi decăzuţi, începu să se agite, dând cu toţii din cap. Cu paşi sfioşi, de parcă ar fi mers în saboţi de lemn, copilul acesta plăpând, cu pieptul scofâlcit, cu umerii colţuroşi, cu mâinile atât de lungi, încât îi ajungeau aproape de genunchii proeminenţi, se apropie de rampă. Un uşor freamăt de nemulţumire trecu printre rânduri. Ici-colo, încolţiră câteva zâmbete. Niccolo cânta pentru prima oară în faţa unui public atât de numeros. [...] Curiozitatea se prefăcu repede în uimire. Dintr-o vioară enormă pentru statura lui, băiatul scotea nişte sunete de o forţă şi frumuseţe uluitoare. Iată - începe orchestra şi valurile corului sunt acoperite de sunetele sutelor de instrumente, dar deasupra tuturor acestor sunete răsună puternic un clinchet de clopoţei, de parcă ar cânta nu o vioară, ci zeci de viori. Unda largă a cantilenei potopeşte şi orchestra şi corul. Încheind ultimele acorduri, o notă viguroasă, nesfârşit de lungă, rămâne suspendată în aer. Pluteşte fără să se frângă, un minut, două... Publicul se ridică. Prin sală trece un freamăt. Capetele unduiesc ca spicele în bătaia vântului. Auditorii nu-şi pot lua ochii de la băiat. Uimirea de preface în entuziasm. Pe feţele multora se iveşte un fel de spaimă superstiţioasă.

Acesta este doar începutul. Urmează un destin excepţional, prezentat într-o oglindă dublă: cu evenimente aşa cum le înfăptuia ori le vedea Paganini, cum le explica celor apropiaţi, şi aşa cum apăreau în presă, din zvonuri maliţioase născute din invidii şi nimicnicii veninoase. O să aflaţi despre profunda lui neatenţie faţă de dogma bisericească, care îi era complet indiferentă; despre cum, într-o zi, din greşeală, a înlocuit o coardă de violă cu una de violoncel şi a experimentat de atunci fără oprire combinaţii cu diverse corzi de diverse instrumente şi lungimi; cum micii muzicanţi de prin oraşele în care poposea îl rugau să le dea melodii noi, iar el le schiţa în fugă, pentru ca apoi să circule tipărite, vândute, schimbate, vulgarizate, interpretate prost, ştirbindu-i, de fapt, faima, lucru de care nu se sinchisea câtuşi de puţin; despre La Mancanza delle corde pe care nimeni nu a mai putut să o cânte după moartea sa; despre faptul că niciun doctor nu a putut stabili de ce boală suferea (se pare că era vorba de sindromul Marfan, pe care însă cartea nu-l aduce în discuţie), dar că, paradoxal, pe măsură ce puterile fizice îi scădeau, muzica sa devenea tot mai năucitoare, însă fiecare concert îi scurta viaţa cu un an, ca o combustie uriaşă. Şi veţi mai citi despre articolele defăimătoare din ziare, în care se povesteau desfrâuri, averi incomensurabile născute din avariţie, patima pentru jocurile de noroc pentru care şi-ar fi vândut viorile, închisori în care ar fi zăcut, colaborări cu diavolul şi, în sfârşit, moartea sa trâmbiţată de nenumărate ori în mod nefondat, în vreme ce dovezi de necontestat îl plasează în vreo altă parte a lumii. Când însă, până la urmă, inevitabilul s-a produs, fiul său, Achillo, nu a reuşit să obţină aprobare pentru înmormântare decât după 56 de ani de la deces.

-

Nu ştiu dacă v-am zis vreodată că uneori mi-aş dori să fiu altceva... uite, de exemplu, o bucată de cântec. Dacă aş arăta aşa, aş renunţa într-o bătaie de pleoape la starea de om.

Via YouTube

Bon Jovi, pentru prima dată în România. Cu noi acolo :D

2011-07-11T22:14:00.006+03:00

The Circle Tour, Bucureşti, 10 iulie 2011. Un delir desăvârşit pe care cu greu îl vom uita :) Nu cred că se poate povesti, vreau doar să subliniez - cu poze :) - câteva lucruri pentru care am avut un sentiment aparte de gratitudine, faţă de o trupă extraordinară, pentru care publicul a fost o surpriză plăcută, recompensată pe măsură.

Lumea văzută de la peluza Parlamentului :)

Emoţia anticipării :)

Ora 8 PM. Fix. Ceas elveţian :D

Probabil cea mai mare dovadă de respect.

Iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii-haaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!

Era - după calculele mele - a patra melodie :)) Clar n-au luat în serios căldura.

Ori cineva a greşit culoarea cămăşii. Bad, bad, bad choice :))

Baaaaaaaaaaaaaaaaaaad

Mediciiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiine

... aaaand, once in a blue moon...
I sang Happy B-day to Richie :))
Twice!

Hot Legs :)) fără Stewart

:)) Şi N-AVEŢI IDEE cum cântam! :))

Had a f-----g GREAT daaaaaaaaaaaay!

Keep the Faith este melodia pe care îmi aduc aminte, invariabil,

ce scandal a provocat Jon când s-a tuns :))

Eu eram fascinată :))

Probabil că surprinzătoarea prelungire a concertului - pâna la 3 ore de show incendiar fără pauză - a venit ca răspuns educat şi cinstit faţă de un public atât de bine pregătit şi entuziast :)) Care public a primit înzecit ce-a dat. Aveţi aici un setlist, ale cărui link-uri vă vor trimite către secvenţe filmate din public. Personal favorites: Bad Medicine, Runaway, Have a Nice Day, Wanted Dead or Alive, Keep the Faith şi incredibilul In These Arms. Ori When We Were Beautiful. Ori năucitorul Bed of Roses. Ori I'll Be There for You. Ori... orice alegeţi de pe listă :))

Şi, dincolo de vorbe... sentimentul pe care l-am avut, din public, a fost copleşitor.

Mulţumim, băieţi, pentru respect :)

Respect.

UPDDATE, 12 iulie 2011

Pe pagina de FB a trupei au apărut două fotografii ale lui David Bergman, cu mesaje frumoase pentru publicul din România :)

"Today we had the remarkable opportunity to play Romania for the first time... EVER!! Thank you, fans, for having us! It was an incredible show and definitely worth the wait! You guys were amazing!"

"Thanks again, Romania! What an amazing gig- can't wait to see you all again real soon!"

Robert Downey Jr.

2011-07-09T17:45:00.006+03:00

Fac din când în când fixaţii... cinefile (că nu'ş cum să le zic), iar în ultima vreme a fost asta cu RDJr. A început cu un film văzut din întâmplare la tv, o ecranizare despre perioada neagră din istoria modernă a SUA, când vânătoarea de comunişti devenise un soi de obsesie naţională. Good Night, and Good Luck. este o poveste complexă despre pericolul demonizării unora sau altora dintre noi, despre felul în care ar trebui să ridicăm vocile şi să protestăm. Ar trebui să vedem mai multe altfel de filme, ca să înţelegem că există un loc - echidistant faţă de extremele între care, inevitabil, ne împart credinţele pe care le avem - unde trebuie să vedem aceleaşi adevăruri, să înţelegem aceleaşi lucruri şi să avem aceleaşi convingeri. Mi-a plăcut foarte mult filmul :) Iar una dintre secvenţele mele favorite rămâne cea în care Joe (personajul lui Downey) se întreabă: şi dacă totuşi ne înşelăm? dacă vom constata, peste ani, privind în urmă, că am sprijinit tabăra care greşea? Chiar. Dacă?

Via YouTube

Apoi am văzut Due Date care mi-a plăcut mult mai puţin, pentru că nu prea gust comedii de tipul ăsta. Are însă câteva replici haioase, câteva scene la care am râs, iar RDJr face un rol bun şi mai salvează câte ceva. Adică... din punctul meu de vedere e foarte greu de găsit un mod adecvat de a te purta, atunci când întâlneşti o catastrofă ambulantă ca Ethan Tremblay, însă Downey reuşeşte să construiască un personaj credibil şi cu reacţii oneste, adecvate situaţiei, fără exagerări disproporţionate pentru a forţa efectul comic, ci potrivite unui om normal, pe care tovarăşul de călătorie îl e-xas-pe-rea-ză până în vârful unghiilor.

Via YouTube

După aceea mi-am amintit de telefonul unei prietene - acum ceva timp - care mă întreba, enervată de un lapsus, cine joacă în Sherlock Holmes cu Downey, căreia n-am ştiut ce să-i răspund, pentru că nu văzusem filmul. Ceea ce trebuia, desigur, remediat. Mă aşteptam la vreo trăsnaie din partea lui Guy Ritchie, aşa că n-am fost deloc surprinsă, şi chiar mi-a plăcut. Adică, dacă treci de şocul vizual, oarecum dificil de digerat din cauza imaginii înrădăcinate de poveştile clasice cu Holmes, trebuie să recunoşti faptul că personajul pare credibil într-un fel ciudat... Cu greu se poate mai antisocial, mai mizantrop, mai conştient de genialitatea sa, mai plin de sine, mai egoist şi - în logica firească a lucrurilor, mi se pare mie - mai detestabil decât Sherlock/Downey. Şi nu ştiu de ce, dar ceva mă face să cred că aşa trebuie să fi fost... În celelalte ecranizări, aceste trăsături ale personajului rămâneau doar la nivel declarativ, acum le putem chiar vedea materializate.

Via YouTube

Într-un final, am urmărit un personaj asemănător în Iron Man 1, film care mi-a plăcut graaaaaaaaaaaaaav (şi m-a făcut să caut repede-repede şi Iron Man 2). Nu m-am aşteptat la asta, pentru că, deşi am auzit de el de câţiva ani, n-am simţit nevoia să-l văd, convinsă că n-am ce. Însă filmul are replici excelente, o oarecare întorsătură a frazelor care cucereşte, un umor asortat unui personaj nonşalant, încrezut şi "miştocar" pe care nu poţi să nu-l agreezi. Sigur, e uşor de recunoscut omul Downey din spatele măştii de fier, dar urzeala filmului - în care intră, de asemenea, şi o poveste la limita SF-ului, dar şi efecte speciale interesante - are relativ puţine hibe. A doua parte nu mai are acelaşi efect surprinzător, dar pe Mickey Rourke nu l-am mai văzut de mult, aşa că a meritat.

Via YouTube

Via YouTube

"Urmează staţia Parc Bazilescu, peronul pe partea dreaptă"

2011-07-03T21:57:00.001+03:00

ÎN SFÂRŞIT! După lupte seculare care au durat... enşpe ani (de când căutam eu chirie în zonă mă amăgeau gazdele că e gata, e gata!), astăzi am ajuns în centru fără să mă dau jos din metrou. Slavă Domnului! Am o gură de metrou exact în capătul Străzii Pieţei, şi încă una lângă intrarea în parc, vizavi de "casa vrăjitoarei". O minunăţie! Mergi pe M4 până la Basarab, iar de acolo iei fie spre Victoriei, fie spre Piaţa Unirii! Magnifique!!! :))

Adevărul

Libertatea

În plus, la capătul călătoriei am revăzut-o pe Lori, o veche prietenă de la Galaţi, venită pe aici şi plimbată prin medici, cu care am pălăvrăgit grav. Şi, ca o surpriză frumoasă, am primit flori de la părintele Codreanu, pe care îl ştiu de când avea pantaloni scurţi - vorba vine :))

All in all, ex-ce-lent. Maxim am zis! :))

Elli Kokkinou "Den ginetai"

2011-07-01T21:13:00.004+03:00

Telefonul unei colege a sunat astăzi aşa...

02 Den Ginetai - Elli Kokkinou

... şi dintr-odată s-au răscolit în mine mări egei şi ionice... şi mi s-a făcut groaznic-groaznic-groaznic de dor de Grecia :)

Our "Club Life". Courtesy of Tiesto :)

2011-06-19T16:06:00.004+03:00

În mod cert mă duc la concerte mai des decât apuc să scriu aici :)) Asta pentru că, iată, în iunie pe 18 l-am văzut a treia oară pe Tiesto şi tocmai am constatat că nu v-am mai povestit despre el :)) Mă rog, v-am mai zis de alţii...

Ca de obicei, am dansat de-am rupt condurii şi ne-am distrat excelent. În afară de faptul că a început mult prea târziu şi că dimineaţă am fost nevoiţi să plecăm înainte de a se termina (din motive obiective dă parcat Bumblebee în loc cu restricţii), totul a fost super fain - lumini, atmosferă şi mai ales muzică. La început am dat un pic ochii peste cap, enervată de înghesuiala specifică Romanelor, dar până la urmă au găsit băieţii spaţiu liber: lângă bere, aproape de căsuţele cu jetoane (ne mai încurca din timp în timp coada, dară şi noi pe ea!). Nu mai insist cu poveştile :) - cui îi place deja merge, cui nu-i place n-am ce-i face... şi nici ce-i povesti pentru convingere :) Aveţi playlistul aici, şi plusez cu o secvenţă din concert şi o melodie pe care am descoperit-o chiar în seara asta. Şi, bineînţeles, poze. Courtesy of Sormea :)

Love Comes Again şi Traffic (iConcert.ro via YouTube)

Via YouTube

Hâc!

O bârfă micăăăăă... :D

:))