Tuesday, July 11, 2017

NEVERSEA, 7-10 iulie 2017

A fost Neversea și mi-a plăcut. Anul trecut am ajuns la Cluj, la Untold, dar n-am mai apucat să vă povestesc.

Nu știu dacă știți, dar mie îmi place să dansez. Rău. Nu chiar într-atât încât să bat discotecile, dar nu prea ratez concertele cu nume mari în lumea DJ-ilor, atunci când vin la București.

Ca să scurtez, ocazii ca Untold și Neversea mi se par de neratat: dați-mi trei nopți de dans pe an și de restul muncesc precum catârul.

My Lineup i-a inclus pe Lost Frequencies, Danny Avila și Tiesto - de vis! (Day1), Bassjackers - grozavi!, Fatboy Slim - absolut incredibil! și Afrojack - prieten vechi de la Untold (Day2), precum și incredibilii Benny Benassi și KSHMR - absolut demențiali!, Nicky Romero și Fedde le Grand - care a închis în mare stil festivalul, mixând pe plajă până mult după răsăritul ultimul soare Neversea.

Cred că e evident că nu am nimic a face cu underground-ul lumii ăsteia. Pentru mine, cei mai valoroși rămân cei ca Tiesto (mai ales Tiesto!), Armin ori Guetta, care au scos muzica asta pe stadion. Știu că e partea ei comercială, dar mie îmi place rău când se aud în boxe și când am ocazia unor nopți perfecte pentru dans. Precum acestea :)








 



































Thursday, July 6, 2017

Încă un final

Ieri s-au afișat rezultatele la examenul de bacalaureat. Bune și foarte bune. Vreo două-trei un pic dezamăgitoare pentru copii, care speră la mai bine după contestații. Le țin pumnii, ca de obicei.

Evaluarea Națională a fost peste așteptări - o medie de 8,87 într-o clasă cu un start slăbuț într-a V-a. Am crescut împreună, pentru că au fost ai mei și la dirigenție. Așteptăm cu sufletul la gură repartizarea computerizată.

Dar... finalul e o certitudine :)

_____________________________________________

Mă gândeam... cum trece timpul: s-a mai dus încă un an. Nu-l resimt ca pe o irosire, nu-i regret curgerea. Dimpotrivă. Cred că acesta este unul dintre cei mai importanți pe care i-am trăit până acum. Ceva fundamental s-a schimbat, și nimic nu va mai fi ca până acum. E aproape miraculos felul în care „jocul” se schimbă, atunci când aproape te convinseseși că totul e fix, și nicăieri nu e nicio ieșire.

P.S. Salutăm cu onor venirea vacanței propriu-zise. În ordinea numerelor de pe tricou, planurile arată așa: Neversea-Constanța, Alba Iulia, Paris-Franța, Scoția și Thassos. Les jeux sont faits, rien ne va plus!
P.P.S. Mă rog... ca și cum aș refuza vreodată ocaziile apărute pe neașteptate :)))))))))

O vară frumoasă tuturor!