Saturday, January 31, 2015

Quidam. Cirque du Soleil, 31 ian. 2015

După cum ştiţi, n-am ratat niciun cirque(dusoleil) venit în România - dacă nu ştiţi, aveţi aici Saltimbanco şi Alegria. La fel ca şi celelalte, Quidam a fost excelent! Trebuie să recunosc fascinaţia mea pentru acrobaţiile impecabile şi pentru felul în care artiştii aceştia reuşesc să demonstreze, reprezentaţie după reprezentaţie, că, într-adevăr, corpul omenesc este o maşină desăvârşită. Tot aşa, mi se pare impresionant felul în care au reuşit să transforme circul într-o artă, deopotrivă solicitantă, dar şi profitabilă.

Aveţi în link-uri câteva informaţii suplimentare despre spectacolul Quidam, un documentar din culisele show-ului de la Lisabona şi pagina de Facebook dedicată. Mi s-a părut su-per-fain numărul cu German Wheel, am râs (NU vă puteţi închipui cât am putut să râd!) la improvizaţia clovnului cu "actori" aleşi dintre spectatori şi m-a încântat felul în care şi-au luat "la revedere" de la public, spunându-şi fiecare numele, ori muzica live. Au mai fost şi altele, dar cel mai mult mi-a plăcut Duo La Vision. În contextul stabilit în Quidam, mi s-a părut că se referă la felul în care ar trebuie să arate relaţia dintre cei doi părinţi ai micuţei Zoe. Sau, până la urmă, dintre oricare doi oameni care se iubesc. Filmarea e din alt loc, dar e păcat să n-o vedeţi...  :)



Şi câteva fotografii:








Wednesday, January 21, 2015

[!]

Clasa a VII-a. Teză. Enunţ: "Explică semnele de punctuaţie din primul vers al strofei a treia: O! Tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintii."

Răspuns: "Cele 2 semne de exclamare au rolul să îi arate cititorului faptul că eul liric vorbeşte serios."

:)) :)) :)) Am râs un sfert de oră!!

Saturday, January 17, 2015

Sfârşit de semestru, doar ştiţi...

Mda. Am dispărut iar. Scuze.

Sunt în "sesiune", :)) e sfârşit de semestru, am O TONĂ de lucru. Şi sunt obosită ca un câine. O să mor :))

Revin. Am o mulţime de drafturi :)

Friday, January 2, 2015

Concertul de Anul Nou 2015 al Filarmonicii din Viena

Deja tradiţie în casă (ca în multe alte case, presupun), concertul ăsta vine la pachet cu schimbarea agendei de birou, cu ceva emoţii pentru noul an, cu atmosfera de vacanţă (aproape că seamănă cu un alt Crăciun!) şi cu dorul de Viena :)

Programul de anul acesta a putut fi găsit pe pagina specială de Facebook, aici, la care s-au adăugat trei encores: polca "Explosions" de Johann Strauss-fiul, precum şi cele două intrate în tradiţie - "Dunărea albastră" şi "Marşul Radetzky".

Aveţi aici concertul integral, iar mai jos momentele care mi-au părut mie cele mai reuşite.


Strauss-fiul "Perpetuum mobile"



Hans Christian Lumbye "Champagner Galopp"


Strauss-fiul "Polka Explozii"

Şi, evident, ne-am înscris pentru bilete la concertul de anul viitor.

Thursday, January 1, 2015

Revelion 2015

Ultima sticlă de porto, adusă acum doi ani din Lisabona - excelent vin, parol! Şi poze cu spectacolul meu personal de artificii, momentul meu preferat din noaptea de Revelion. Anul trecut am fost atât de surprinsă de cât de aproape eram de ele (se deschid EXACT în dreptul balconului meu), încât n-am avut pregătit aparatul foto :)

La mulţi ani! 


 







Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (134) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (52) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)