Sunday, August 31, 2014

Filme 2014

Ştiu că n-am mai scris de mult despre filme. Pentru că n-am mai văzut. În timpul anului, programul meu este ab-so-lut înfiorător - nu că nu mi-ar plăcea, doară mă ştiţi că-s dusă! :)) -,  aşa că nu rămâne vreme pentru mare lucru. Dar am profitat de vacanţă şi am răspuns unor invitaţii. Iată filmele - de la mic la mare :).

Război în bucătărie este un film uşurel, de vacanţă. Cald şi armonios, pune accent pe valorile fundamentale, precum familia şi onestitatea, curajul de a recunoaşte că altul e mai bun şi de a admite că ai greşit. De asemenea, este un film cu teză… o peliculă care mi s-a părut orientată spre political correctness, pentru că aduce în discuţie o serie de probleme aflate la ordinea zilei în Europa (şi nu numai): problema imigranţilor, a toleranţei, a acceptării, a înţelegerii celor care nu sunt asemenea nouă. Bine jucat, cu o ambianţă deosebită, cu peisaje extraordinare şi momente emoţionante, mi s-a părut mai puţin o lecţie despre bucătărie, cât o lecţie despre omenie.

Pe de altă parte, romanul de la care pleacă – The Hundred Foot Journey (Madame Mallory şi micul bucătar indian) de Richard C. Morais – este un pic mai complex şi mai amar. E o fascinantă incursiune în lumea culinară a Indiei şi a Franţei deopotrivă, urmărind în egală măsură alegerile dificile pe care le facem pentru a urmări o carieră, sacrificiile. Sunt urmărite – superficial, e adevărat – aspecte ale istoriei Indiei, probleme de acomodare într-o ţară nouă sau efectele crizei economice asupra lumii în care trăieşte eroul, un chef de succes, pasionat de haute cuisine. La fel ca şi filmul, romanul este o producţie lejeră, de vacanţă, fără consistenţa unei lecturi fundamentale, dar suficient de alertă pentru a menţine treaz interesul.


(Citatepedia)


The Keeper of Lost Causes
Titlul original, Kvinden i buret, se traduce prin Femeia în cuşcă, dar opţiunea pentru titlul internaţional este justificată (deşi americanizează) de faptul că locul central este ocupat de drama poliţistului, care reuşeşte să găsească drumul spre lumină rezolvând dramele altora. Filmul este o realizare reuşită (fără să fie o capodoperă), deşi mi s-a părut destul de previzibil din cauza clişeelor şi prin rezolvarea conflictului dintre bine şi rău. Însă poate fi urmărit cu interes, are tensiune bine dozată, şi, surprinzător poate, am agreat în mod deosebit coloana sonoră.

Înţeleg că acesta este doar prima peliculă dintr-o serie ce va avea în atenţie activitatea Departamentului Q, cel care se ocupă de cazuri nerezolvate. Jocul actorilor este excelent (transformarea fizică suportată de Sonja Richter este notabilă), mi-a plăcut foarte mult atmosfera, asociată cu lipsa de culoare pe ecran – există câteva secvenţe care au culori vii, iar acestea se referă la evenimente petrecute… „înainte” de tot.Dacă ar fi să găsesc un singur cuvânt de caracterizare, aş vorbi de „eficienţă” – nicio scenă nu a părut în plus (deşi au fost câteva destul de greu de privit), şi mi-au părut o soluţie foarte bună flashbackurile realizate în slow motion şi fără cuvinte, în care se lămureau detaliile din trecut, necesare pentru înţelegerea acţiunii, odată ce detectivii reuşeau să mai dezlege încă un nod al intrigii.

(Citatepedia)


Cel mai mult mi-a plăcut În ordinea dispariţiei, care m-a luat prin surprindere. Mi s-a părut inteligent şi distractiv, deşi cu un subiect extrem de serios, care justifică scenele destul de violente pe care le are. Firul epic pare oarecum fragmentat, dar fără a deranja cu adevărat, pentru că, într-un fel ciudat, deşi nu are nimic spectaculos, totul pare a se construi în acord cu sine. În paranteză spun, pe de altă parte, cu adevărat spectaculoase ar putea să li se pară românilor utilajele acelora pentru deszăpezire…:))
Dialogul este sec şi eficient atunci când serveşte desfăşurării epice, dar foarte savuros şi plin de substrat în conversaţiile aparent fără importanţă ale personajelor, care îşi aşteaptă, din timp în timp, prada şi pălăvrăgesc vrute şi nevrute. Mi-a rămas, de pildă, în minte discuţia despre diferenţa dintre statele mediteraneene (ale soarelui) şi cele nordice (ale zăpezii – adevărat -, dar şi ale ajutorului social eficient). Ori cea despre sistemul penitenciar norvegian, în care şi gardienii, şi puşcăriaşii sunt un fel de modele de civilizaţie şi, unde mai pui, poţi să mănânci incredibil de bine şi să-ţi mai repari şi dinţii.

Mi-a plăcut :)) savuroasă confuzie între albanezi şi sârbi pe care o face întruna Contele (tot cam pe-acolo, pentru multă lume, se înţelege în substrat). Filmul este foarte bine jucat – Skarsgard (Nils) face un rol excelent, iar Hagen (Contele) este absolut convingător în rolul descreieratului gangster. Iar sfârşitul e într-o cheie ciudată… încă mai stărui în a găsi o explicaţie sentimentului de final: am râs aproape cu hohote, iar o senzaţie de uşurare şi mulţumire mi-a aşternut un zâmbet de neşters pe buze, la ieşire din sală. Aş spune că este un film despre taţi. Care şi-au văzut copiii căsăpiţi aiurea, care s-au răzbunat, dar care nu şi-au pierdut umanitatea, pentru că, apoi, au lăsat totul în urmă, şi odată istoria desăvârşită şi-au recâştigat liniştea. Iar binele (deşi nu e chiar nepătat, cum poate s-ar cuveni) a învins. Dar, până la urmă, numai peisajele fabuloase sunt în alb şi negru. Viaţa e plină de griuri.


(Citatepedia)

Thursday, August 28, 2014

I'm :(

Prima zi cu ceaţă de toamnă. Prima zi cu picioare de şosetă.




Saturday, August 23, 2014

Evident.

"Cine, în acea dimineaţă ceţoasă de 16 decembrie 19.., ar fi intrat pe furiş, pe propria piele, în camera în care se desfăşoară scena cu care începe povestea noastră, ar fi rămas din cale afară de surprins găsind un tânăr cu părul vâlvoi şi faţa palidă, care se plimba nervos de colo până colo; un tânăr în care nimeni nu l-ar fi recunoscut pe doctorul Falcuccio, înainte de toate pentru că nu era doctorul Falcuccio şi, în al doilea rând, pentru că nu semăna deloc cu doctorul Falcuccio."(Achille Campanile, Se la luna mi porta fortuna - citat de Umberto Eco în Lector in fabula, p.256)

=)) =)) =))

P.S. O să mă omoare lucrarea asta, jur! Da' şi cât mă distrez!... face toţi nervii. :))

Wednesday, August 13, 2014

"The Secret Sits" de Robert Frost

"We dance round in a ring and suppose,
But the Secret sits in the middle and knows."

Tuesday, August 12, 2014

Robin Williams nu mai e.

Da, ştiu, s-a întâmplat ieri. Dar sunt ocupată cu teza de doc şi zilele astea n-am deschis mai nimic. Aşa că am plâns azi. Am plâns.

"One is glad to be of service."

Ştiu că are multe, multe, multe filme mai reuşite ca acesta, dar când am aflat în ce fel se presupune că s-a dus, ăsta mi-a fost primul gând... M-am gândit cât de drag mi-a fost. 

Entitatea care a ales să experimenteze toate sentimentele umane. Şi apoi a ales să moară.

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (134) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (52) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)