Saturday, September 14, 2013

Festival Enescu 2013 (2) - London Philharmonic Orchestra

Despre prima seară la Festivalul Enescu 2013 v-am povestit aici. Al doilea concert la care mi-am luat bilete avea în program Brahms - Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major şi Enescu, de data asta Simfonia nr. 3 (cu cor), în interpretarea London Philharmonic Orchestra, condusă de Vladimir Jurowski, cu Leonidas Kavakos la vioară şi cu participarea Corului Academic Radio.

Fragmentul din Brahms îl veţi recunoaşte cu uşurinţă, presupun :)   



Din simfonia lui Enescu mi-a plăcut foarte mult partea corală. Din păcate, nu am reuşit să găsesc decât un fragment scurt şi nu neapărat relevant.

(Simfonia completă - aici, corul începe la 40:45)


Iar pentru bis, Kavakos a inclus "Allemanda" din Sonata nr. 4 de Ysaye.


Poze:







Saturday, September 7, 2013

Alegria. Cirque du Soleil, 7 sept. 2013

Cirque du Soleil a ajuns, pentru a doua oară în România, cu un spectacol nou, desigur.



Sau, şi mai fain:



Anul trecut am văzut Saltimbanco şi ne-a plăcut grozav! Aşa că de data asta, pentru că n-a vrut nimeni, am fost singură. Foarte multă lume, foarte fain spectacolul, distracţie garantată! Dacă nu i-aţi văzut încă, nu ezitaţi când apare ocazia!

P.S. Fotografiile sunt făcute, desigur, doar la începutul, în pauza şi la sfârşitul programului. În timpul demonstraţiilor, suntem foarte politicos rugaţi că nu fotografiem :)








  

  




Pagina dedicată pe Facebook e aici.

   

Friday, September 6, 2013

Festival Enescu 2013 (1) - Orchestre de Paris

Aşa cum vă spuneam aici, anul acesta am reuşit să ajung la Festivalul Enescu. Desigur, n-am mai găsit biletee la concertele pe care le voiam, dar m-am hotărât, până la urmă, la trei seri diferite.

Prima includea, conform programului, Orchestre de Paris condusă de Paavo Jarvi, cu Simfonia nr. 1 a lui Enescu şi Simfonia nr. 5 a lui Prokofiev. Din prima aveţi un scurt fragment, chiar din seara aceea, iar pe cea de-a doua am găsit-o în întregime aici.



Mi-a plăcut foarte mult ce au pregătit la bis: Bizet "L'Arlesienne/ Farandole"



Poze:





Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (134) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (52) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)