Monday, May 31, 2010

Despre ce nu se schimbă


Interbelicul reprezintă, în cultura românescă, unul dintre momentele de referinţă, una dintre perioadele de glorie ale ţărişoarei. Putem să cădem de acord asupra acestui aspect, aşa că nu pierd vremea cu detalii pro. Ceea ce-mi stârneşte mie interesul sunt oamenii şi ideile care demonstrează că timpul acela al României avea la fel de multe belele ca şi cel actual, într-o teribilă coincidenţă de mentalitate... Nu ştiu dacă mă îngrijorează sau mă linişteşte asta... dar mă gândesc: dacă aşa suntem noi mereu... treaba mea care e? ce am eu a lucra cât timp trăiesc sub soare?

Mă opresc la Camil Petrescu şi selectez câteva pasaje din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (pe care am citit-o luna aceasta cu elevii mei din clasa a XI-a). Să vedem dacă vă sună cunoscut:
"În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din Capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal. Nişte şănţuleţe ca pentru scurgere de apă, acoperite ici şi colo cu ramuri şi frunziş, întărite cu pământ ca de un lat de palmă, erau botezate de noi tranşee şi apărau un front de vreo zece kilometri.
În faţa lor, câteva dreptunghiuri de reţele şi 'gropi de lupi' erau menite să sporească fortificaţiile noastre. Toate capetele acestea de tranşee, risipite ici-colo, supraveghind şoseaua (?) de pe boturi de deal, nu făceau, puse cap la cap, un kilometru. Zece porci ţigăneşti, cu boturi puternice, ar fi râmat, într-o jumătate de zi, toate întăriturile de la Valea Prahovei, cu reţele de sârmă şi cu 'gropi de lupi' cu tot. (Gropile astea de lup erau nişte gropi cât cele pe care le fac, jucându-le, copiii în nisip, iar în fund aveau bătut câte un mic ţăruş, ascuţit apoi ca o ţeapă în sus.) După socotelile Marelui Stat-Major român din 1916 - adică din timpul bătăliei de la Verdun -, duşmanul care venea la atac avea să calce, din nebăgare de seamă, în aceste gropi şi să se împungă în ţepi, fie în talpă, fie în spate. Despre 'valea fortificată' a Prahovei vorbea cu respect toată ţara: Parlamentul, partidele politice şi presa. Ca să nu poată fi văzute din tren aceste realizări misterioase, vagoanele nu circulau decât cu perdelele trase, sau, dacă nu erau perdele, cu geamurile mânjite cu vopsea albă, iar de la Sinaia, pe fiecare culoar, erau santinele cu baioneta la armă.
[E perfect adevărat că, în timpul luptelor de mai târziu, niciunui comandant de companie nu i-a trăsnit prin cap să ocupe aceste tranşee, care parodiau în mic satele lui Potemkin, mai ales că nemţii nu s-au simţit obligaţi să vie pe şosea, ca să poată fi vânaţi cu puşca, ci au ocupat dealurile împădurite negru şi clăbuceturile cu păşuni verzi-gălbui (n.a.).]"

Sigur, e doar un exemplu (sunt foarte multe în carte), care însă mie mi se pare grăitor pentru ceea ce am putea să numim "mentalitatea românească". De asemenea, puteţi spune că este vorba de o lucrare de ficţiune; dar vă reamintesc faptul că partea acesta cu "războiul" are la bază jurnalul de campanie - autentic - al scriitorului, deci putem suspecta că trimiterile acestea la o serie de aspecte sociale sunt veritabile. Iar dacă nu sunteţi convinşi, iată câteva rânduri din cele scrise după 25 de ani de la prima apariţie, în care Camil Petrescu vorbea despre "trădarea burgheziei":
"Termenul de 'burghezie' nu e, bineînţeles, tocmai potrivit, mai aproape ar fi fost cel de "aristocraţie" cu care se exprima mânia îndurerată a lui Bălcescu, mai cuprinzător ar fi sunat cel de 'pătura suprapusă' prin care o denunţa Eminescu şi, după el, Caragiale, împreună cu o bună parte dintre scriitorii noştri, care vedeau aici, îndureraţi, drama poporului român, tot aşa cum o văzuse marele poet. Nu era poate rău nici termenul de 'oligarhie hrăpăreaţă', scris cu peniţa incandescentă de un dârz pamfletar. Totuşi, pentru că încă din preajma celui dintâi război autorul a folosit necontenit doar termenul de 'burghezie', el ar vrea să rămână la această denumire. Acum, că o fi 'aristocraţie', 'pătură suprapusă' ori 'oligarhie' se poate discuta, însă oricum ai cocoloşi cuvântul, e cam greu să nu ajungi la încheierea că burghezia, oarbă la poftele ei, şi-a pus necontenit interesele proprii înaintea intereselor poporului român.
Să zicem trădare, deci, şi să constatăm cuviincios că ea începuse cu mult, cu mult mai înainte decât vremea în care o descoperiseră ochii adolescentului [Camil Petrescu]. Se vădea această neomenie cu veacuri în urmă, aşa cum arăta în cuvinte amare istoricul [Bălcescu]: 'Încât pentru aristocraţia noastră, noi, care studiem de atâta vreme istoria patriei noastre, suntem convinşi, mai mult ca oricare, că egoismului ei, mârşăviei, ambiţiei şi laşităţii ei, ţara a fost datoare suferinţele sale.'

De acord: fără tonul patetic. Sublinierea numelor marilor oameni de cultură pe care îi menţionează scriitorul îmi aparţine, pentru a evidenţia tocmai faptul că societatea românească nu a dus niciodată (nici în paşoptism, nici în celebra epocă a clasicilor) lipsă de voci care au tunat împotriva unei situaţii sociale care pare să se manifeste repetitiv în istoria românească.

Şi pentru că am adus în discuţie răzvrătiţii, şi întrucât recent mi-am reamintit de acest artist pe care l-am admirat întotdeauna fără să-l fi văzut vreodată, adaug aici linkuri pe care le-am găsit pe Youtube cu marele Constantin Tănase. Citiţi-i scurta biografie de pe Wikipedia, şi apoi spuneţi-mi voi dacă ce zice el acolo, în cupletele lui care nu lăsau cenzura să doarmă, nu e România noastră eternă... De azi.


Mulţumim eternalglamour pentru postări :)

Sunday, May 30, 2010

Un englez îndrăgostit de România

Al doilea set de cursuri cu un profesor străin a durat de joi, 27 mai, până sâmbătă, 29 mai, şi l-a avut la catedră pe prof. Alex Drace-Francis de la Universitatea din Liverpool. A fost una dintre cele mai interesante experienţe pe care am trăit-o, dintr-un punct de vedere oarecum neobişnuit: de origine engleză, profesorul cunoaşte la perfecţie limba română, în care a ţinut cursurile în toate cele trei zile. Vorbesc despre topică - perfectă, vocabular - extrem de bogat şi abundând în termeni de specialitate, dar şi despre o cunoaştere a literaturii române absolut năucitoare; zic mai puţine despre accent - care era din când în când moldovenesc :)) în urma unei perioade de un an-doi trăiţi în Botoşani. Am aflat, neoficial, că este căsătorit cu o româncă, dar nu cred că lucrul acesta justifică în sine pasiunea profundă pentru cultură română, aşa cum am văzut-o desfăşurându-se în faţa ochilor noştri :)

O să insist puţin, nu atât pe complexele informaţii pe care le-am aflat (despre lucrările Domniei Sale - Under Eastern Eyes. A Comparative Introduction to East European Travel Writing on Europe sau A Bibliography of East European Travel Writing on Europe sau Balkan Departures), ci asupra unor lucruri cu valoare mai generală, cu grad mare de aplicabilitate şi în alte sfere de interes. De exemplu.

- Pentru orice fel de cercetare, pentru orice fel de demers, importantă este întrebarea. Aceasta trebuie să fie inedită, motiv pentru care domeniul în care porneşti la drum trebuie să fie foarte bine cunoscut, altfel rişti să umbli pe cărări deja bătute. Pentru un cercetător e vital să repereze informaţia rară, ceea ce nu poate face decât dacă este specialist. Cercetarea trebuie să fie o conversaţie critică, o polemică activă, nu un acord perfect între cercetător şi cititor.

- Conceptul de "est european" pare să fie invenţia iluminiştilor francezi (Voltaire, Rousseau). Termenul este însă unul artificial, motiv pentru care în lucrările discutate la curs este ortografiat cu litere mici (deşi face parte dintre termenii scrişi cu majusculă după normele limbii engleze), pentru a sugera neutralitatea acestuia. Motivul focalizării pe această zonă nu este recrearea unei "cortine de fier", ci faptul că aceste literaturi sunt foarte puţin cunoscute.

- Literatura de călătorie este un gen de frontieră puţin exploatat, care ar trebui să respecte două principii fundamentale: pretenţia de autenticitate prin folosirea experienţei directe cu datare reală, dar şi prezentarea unui loc nefamiliar ce dă experienţei valoare inedită. Întrebarea care a stat la baza proiectului a fost dacă nu cumva e specifică tuturor societăţilor intenţia de a se referi la sine cu repere pozitive, cele negative fiind sistematic atribuite celorlalţi.

- Problema confruntării Occidentul cu Orientul duce la o distorsionare a imaginii centrului de către periferici. În sens invers privind lucrurile, şi centrul are o falsă percepţie despre periferici, pe care îi consideră posesori ai unei identităţi fragmentate, datorită unui conflict identitar care apare prin raportare la etalon. Interesantă este ideea că literatura de călătorie se constituie ca replică la observaţiile de călătorie ale străinilor. Generalizând, este foarte importantă analiza reacţiilor perifericilor la atitudinea de condescendenţă şi calomnie, la informaţia incorectă, ignorarea şi insulta venite dinspre centru. În mod evident, însă, discursul literaturii occidentale propune o imagine defectuoasă asupra Estului, care se simte - pe cale de consecinţă - nevoit să o corecteze.

- Mi-a plăcut foarte mult sintagma "deconstruction of what". Ideea de bază (pe care o simplific mult) este că orice demontare a unui concept presupune o concentrare a atenţiei - tocmai - pe acel concept. Mai mult decât atât, pentru demontarea eficientă a unei idei ori a unui sistem este necesară cunoaşterea în profunzime a acestuia, lucru ce dă naştere unui aparent paradox.

Pe de altă parte, mă gândeam - ca aplicaţie la ceea ce se întâmplă în jurul nostru zi de zi: n-ar fi o idee bună să-şi dea cu părerea despre schimbarea şi demolarea unor sistemelor numai cine se pricepe la ele?

Friday, May 28, 2010

Elevilor mei: Odă (în ce metru vor ei)

Motivul pentru care sunt eu profesor nu prea poate fi înţeles dacă se porneşte de la premisa că oamenii au slujbe ca să facă bani. Cred că asta este principala problemă a unui dascăl care îşi iubeşte realmente meseria: nu are unde să o regăsească în altă parte. Cine nu a predat cu plăcere niciodată, cine nu a stabilit vreodată o conexiune de suflet cu o clasă de elevi... nu are de unde să ştie. NU este vorba despre faptul că n-aş şti ori n-aş putea să fac altceva. Ci despre faptul că mi-ar lipsi prea multe din lucrurile pe care mi le oferă această slujbă. Nu spun că nu m-aş vindeca niciodată, ci că aş renunţa la o parte din mine... poate cea mai bună parte. Este motivul pentru care nu vreau - deocamdată - să ies din sistem. Ceea ce nu înseamnă nici că vreun om din ţara asta îmi dă de pomană în ziua de salariu, nici că poate să se servească din el cât şi când doreşte.

Să revin însă la copii. Ceea ce urmează este pentru ei :)

Pentru că nu a reuşit să-i convingă această campanie de pedepsire a profesorilor de-nu-ştiu-care-vină şi a-nu-ştiu-câta-oară. Pentru că îşi cer dreptul să ştie, dreptul să vadă, dreptul să aibă opinii. Pentru că pot sta cu ei de vorbă despre orice. Pentru că - pe noi profesorii - ne văd şi ne ascultă în fiecare zi, ne plac sau ne detestă. Pentru că nu se raportează la noi pur şi simplu cantitativ, ca la o masă amorfă, ci ne cunosc pe fiecare în parte, cu bune şi cu rele. Pentru că nu sunt otrăviţi, pentru că nu au idei preconcepute. Pentru că reuşesc să înţeleagă şi să-mi accepte punctul de vedere. Pentru că m-au întrebat dacă pot să ne ajute cu ceva. Pentru că am strâns din umeri şi n-am vrut să le dau un răspuns, ca să nu-i amestec într-o luptă care-mi aparţine. Pentru că am crezut că doar se joacă cu vorbe. Pentru că şi-au mobilizat toţi colegii. Pentru că au blocat cursurile preţ de câteva ore. Pentru că au vrut să le fie auzite vocile, aşa că au chemat televiziunea. Pentru că s-au trezit pe cap cu jandarmii, sindicatele, inspectoratul şi ministerul. Pentru că şi-au spus punctul de vedere şi strigând în faţa liceului, dar şi aşezaţi cuminţi în bănci şi supuşi tirului de întrebări. Pentru că au avut curaj. Pentru că sunt mândră de ei.




Pentru imagini îi mulţumim Silviei :)

Saturday, May 22, 2010

Marşul şi greva, tusea şi junghiul

Zilele astea am lăsat să se decanteze în mine o idee pe care o găsesc de neacceptat. O s-o formulez aici, scurt, să vedem dacă vă stupefiază şi pe voi: tânăra generaţie nu este de acord cu demonstraţiile şi cu oamenii care vor. Ceva. Orice. Mă bântuie de câtva timp, fără să-i pot da formă concretă, în vorbe... dar de când s-a cristalizat, am încercat să o verific. Iar realitatea nu mi-a plăcut.

Mi-am format un cerc de... să le spunem cunoştinţe pe net, oameni interesanţi şi cu IQ-uri... multe, de la care citesc una-alta, prin care ajung şi la alţii, încât mă lămuresc şi eu despre "box populi" first hand. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, n-am nimic cu opiniile nimănui, sunt complet şi definitiv împotriva cenzurii, sunt iremediabil îndrăgostită de libertatea mea, aşa că îmi fac o datorie de onoare din a nu cârti împotriva libertăţii altora. Dar n-am putut să nu observ cum oamenii tineri au o grămadă de otrăvuri de aruncat împotriva altora, cum le ştiu ei pe toate şi cum o dau la-ntors după ocazie. De altminteri, unii dintre ei jurnalişti adevăraţi.

Nu mai pierd vremea cu problemele abordate, sar direct la concluzii. Pentru că - pur şi simplu, deşi ar putea să vă pară paradoxal - nu contează despre ce se discută. De cele mai multe ori se ajunge la sentinţe de tipul "pe ăştia îi manevrează cineva" - sindicatele, sau partidele de opoziţie, sau tata-mare, you name it. Din care se înţelege că "ăştia" sunt nişte acerebelaţi (da, ştiu, nu există în DEX, imaginaţi-vă voi un sens) care seamănă mai curând cu oile şi nu au cum să posede gândire proprie. Dă unde - adică - se înţelege că monopolul pă intelighenţie e în altă parte. Tre' să fie frumos să te simţi aşa. Acuma... să nu credeţi că zic io că nu există şi cazuri cu oi, dar să ridici asta la rang de explicaţie universală mi se pare cam mult.

Adică văd eu o manifestaţie şi, în loc să constat "Iote, mă, ăştia sunt nemulţumiţi" sau "Ia uite, bre, ăştia au ceva de zis" (după caz), mă erijez în găsitor de soluţii pă hârtie şi îi explic ăluia care manifestează cât de idiot e că e nemulţumit. Fără să am habar sub nicio formă de viaţa pe care o duce, ori despre cum se descurcă, câţi copii are acasă, câte datorii pe cap, câte ore de muncă la activ, câte schelete în dulap. Că adică nu pot eu să-mi văd de trebuşoara mea şi să mă uit cum rezolvă cei responsabili cu rezolvatu'? Care - iarăşi e drept - nu's prea mulţi în ţara asta, că la noi "găsitu' de soluţii" e echivalent cu "datu' cu părerea", "luatu'n băşcălie", "aruncatu' cu piatra" sau "jăpcuitu' banilor de la fraieri".

Foarte des aud în ultima vreme: "Dacă nu-ţi place, pleacă în altă parte". O fi şi asta o filosofie (de hoinar, dacă mă întrebi pe mine). Dar dacă de fapt chiar îţi place, iar motivul pentru care eşti nemulţumit nu ţine de plăcut sau neplăcut? Mie mi se pare că totul e foarte simplu: sunt nemulţumită, mă fac auzită! E dreptul meu să spun ce nu-mi convine. Da' nu, constat că nu e bine: tre' să funcţionezi pe principiul "taci şi-nghite", iar dacă nu mai poţi, "fă-ţi bagajele şi du-te cu păpuşile la scara ta".

Ce mă enervează pe mine e că toată lumea porneşte de la premisa că prima mea grijă trebuie să fie întotdeauna ălălantu'. Categorie generic denumită aşa, gândită încât să cuprindă pe toată lumea. Mai ales pe lumea pe care - în general - o doare la bască de existenţa mea şi de unde scot bani ca să supravieţuiesc. Dar la o adică toţi trebe luaţi în calcul când nu-mi convine mie ceva. Ca să-mi iasă că-mi convine, adicătelea.

Iar lucrul care mă scoate din ale mele şi mai rău este neasumarea niciunei poziţii. Adică - şi e un titlu de glorie - "dom'ne, eu nu zic că ţin cu unii, da' nici cu ăilalţi!" Cum s-ar spune - nu ai cum să dai greş. Aşa că tu - pe cale de consecinţă - devii Mama Omida atotştiutoare. Da, ştiu că toţi sunt o apă şi-un pământ, dar stabilesc măcar nişte principii în baza cărora mă mişc, vociferez, critic. Nu aşa: arunc cu noroi în tot ce mişcă, important e să pară că am şi eu opinii.

Lucrul pe care îl găsesc, însă, cel mai frustrant este faptul că oamenii aceştia sunt atât de groaznic de tineri! Ar trebui să fie deschişi la minte, să accepte varianta celuilalt, să aprobe libertatea de expresie, să acorde prezumţia de nevinovăţie. Ar trebui să... multe. Pentru că e o lumea întreagă afară, unde marşul şi greva sunt drepturi ale unora, pe care alţii n-au a le judeca şi condamna. Şi ne chinuim de 20 de ani să ajungem acolo. Or, în stilul ăsta, ajungem înapoi de unde plecatărăm... când unii dintre ei abia veniseră pe lume!

Tuesday, May 18, 2010

Monday, May 17, 2010

Christina Zarifopol-Illias

Doamna Christina Zarifopol este o persoană extraordinară şi carismatică, pe care am agreat-o din primul moment în care am văzut-o. Prezenţa mea la un Atelier "Tudor Vianu" pentru studenţi a fost aproape o întâmplare - răspundeam invitaţiei făcute de un profesor cu care am colaborat pe parcursul acestui prim an al Şcolii Doctorale.

Doamnei Zarifopol îi datorăm publicarea corespondenţei inedite dintre Eminescu şi Veronica, apărute în 2000 la Polirom, care constituie una dintre cele mai năucitoare descoperiri din istoria literaturii române. Cele mai frumoase şi interesante scrisori ale poetului scot la lumină o iubire extraordinară, împărtăşită şi profundă, ca de poveste, cu o femeie care i-a fost sprijin şi egal. Pe care însă, aşa cum face lumea cu "moravurile" ei, societatea a minimalizat-o şi a stigmatizat-o de atunci şi până azi.

Nu mai insist asupra acestor aspecte (am cartea prin bibliotecă şi o să-i dedic un post aparte), dar aş vrea să pot transmite cumva pasiunea pe care am simţit-o în vorbele Christinei Zarifopol, pentru care scoaterea la lumină a epistolelor a devenit încununarea unei vieţi dedicate culturii. Este profesor la Indiana University, unde predă limba română (într-un context cultural) pentru studenţi care sunt - 99,9% - americani. Am simţit că îşi iubeşte enorm studenţii şi ne-a mărturisit că cei care se specializază pe România sunt o categorie aparte: foarte deschişi, fără idei preconcepute, şi devin absolut pasionaţi de ţara noastră.

Poate că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am auzit în seara aceea a fost despre cum trebuie un profesor să-şi înveţe elevii să-şi păstreze întotdeauna obiectivitatea. Despre cum niciodată, niciodată, nu ai dreptul să influenţezi modul de a gândi al unui elev... Aş vrea să cred că-mi iese... pentru că şi eu ştiu asta... atâta că nu prea sunt sigură dacă fac cum trebuie...

A fost o întâlnire extrem-extrem de interesantă, în care am văzut - cum îmi place mie - ce înseamnă pasiunea trăită :) Şi pentru că totul era prea minunat ca eu să tac :)) am aruncat în joc o carte extrem de nepotrivită şi riscantă. Am profitat de un moment în care dna Zarifopol discuta despre lobby-ul polonez şi maghiar, foarte puternic susţinut de o diasporă extrem de bine organizată... şi, bineînţeles, complet diferită de cea românească...

Odată ajunsă aici discuţia - deşi am recunoscut cu voce tare că întrebarea este un pic... off-topic - am întrebat-o dacă există acolo, în Vest, o părere despre ceea ce se întâmplă acum cu Ţinutul Secuiesc. Rumoarea din sală a fost mai mult decât lămuritoare :)), dar am subliniat că mă interesează o opinie obiectivă, nepărtinitoare. Şi mi-am primit răspunsul: nu există. Sigur că e politically correct ca minorităţile să beneficieze de drepturi, deci americanii recomandă întotdeauna asta, fără să fie niciodată de acord cu sfâşierea teritorială.

Simplu, fără detalii - fără "dar cu românii de-acolo ce facem?", fără "dar dacă toate drepturile astea ale minorităţilor au fost acordate din cauza unor jocuri politice?"... Fără nuanţe. Dacă s-ar putea trăi aşa... mi-am zis. Am vrut să întreb şi de Moldova :)) dar am mulţumit frumos şi m-am oprit.

Sunday, May 16, 2010

O poveste fără sfârşit...

Am citit aseară un articol de blog care m-a paralizat complet! Am trimis un comment care a fost repede sufocat de dovezile de devotament ale cititorilor către autor, şi n-am de gând nici să port o conversaţie cu oameni care, înainte să răspundă la o întrebare firească, atacă. Mai ales pe blogul altcuiva. Dar răspund aici.

Nu sunt nici xenofobă, nici idioată, şi pricep bunele intenţii. Din păcate, mi se pare că în cazul acesta iadul altora este pavat cu bunele noastre intenţii... Pentru că nu reuşesc să înţeleg cum e posibil să acceptăm cu seninătate faptul că există oameni care au cetăţenie română însă nu ştiu să vorbească româneşte. Care îşi cresc copiii fără să-i înveţe româneşte. Vreodată!

Mai mult decât atât, domnul Bucurenci găseşte sportivi români ce nu înţeleg româneşte, care totuşi - pe cale de consecinţă - pot reprezenta România în competiţii, după ştiinţa mea. Este foarte încântat că nu l-au făcut să se simtă prost că nu ştiu (ei) româneşte, şi - chiar! - se oferă să înveţe Domnia Sa limba maghiară!!!
N-am cuvinte elegante să exprim ce-mi trece prin cap acum. Dar o iau logic: lor ce imn le cântă în cazul în care câştigă? Că din cel românesc nu înţeleg o boabă!

Şi sunt curioasă, doar: cum e posibil să existe în România o minoritate care - la nivel de comunitate - trăieşte fără să cunoască absolut deloc limba română? Mie mi se pare sfidare, oricât de de treabă or fi ei luaţi fiecare în parte, la ei acasă. În ce fel s-a ajuns aici şi de ce nu luăm o atitudine care mie mi se pare firească, logică, îndreptăţită: Constituţia României vorbeşte despre o singură limbă oficială!

Armata română a jertfit oameni pentru ca limba română să se audă pe străzi acolo! Înţeleg să n-o vorbească ungurii în mod curent: dar să n-o cunoască deloc??? În ce ţară din ce lume se mai întâmplă aşa ceva? Mai mult chiar: ce minoritate de la noi îşi mai permite acest lux? Iar eu să fiu înţelegătoare de ce? Ca să nu fiu acuzată de xenofobie? Deschideţi un dicţionar mai întâi, să vedeţi exact ce-nseamnă. Eu nu urăsc nimic, apăr ce-i al meu.

Dar, stimaţi cetăţeni care vă lăudaţi cu atitudinea voastră umanitară şi fraternă (împotriva căreia nu am nimic şi o aplaud cu toată convingerea), la românii care trăiesc pe-acolo în fiecare zi (care nu-şi permit eleganţa turistului de a face la Roma ca romanii) se gândeşte careva dintre voi? La cum s-or simţi citind articolele voastre împăciuitoare, când pentru ei e o problemă de supravieţuire, la tot ce înghit, la tot ce suportă, la cum îşi cresc acolo copiii, aproape mai români decât noi?

NU mă refer şi nu încurajez în niciun fel la "împuşcat unguri", ci condamn atitudinea noastră şi ceea ce ne iese pe gură (ca să înţeleagă orice năcădău care citeşte şi crede că mă poate învinovăţi de te miri ce!) Mi s-a tot spus în nenumărate rânduri, de către oameni care locuiesc în zonele acelea "că Bucureştiului nu-i pasă" de cei de-un sânge. Şi întotdeauna am sărit ca arsă... Mă întreb însă, din ce în ce mai des în ultima vreme, dacă nu cumva acesta este adevărul...

Saturday, May 15, 2010

Despre comparatism

... şi despre cu ce m-am mai îmbogăţit zilele astea :)
(selecţie foarte, foarte condensată a unui curs extrem de interesant)

Goethe consideră, undeva prin 1827, că a sosit timpul a ceea ce el numea Weltliteratur. Concept care ar trebui să ne înveţe că nu există popoare sau literaturi superioare, ci doar popoare care scriu, şi popoare care scriu mai puţin. Însă toate literaturile sunt înrudite, ca ramurile unui arbore, iar un popor care scrie este, în mod absolut, parte a civilizaţiei umane, egal al tuturor celorlalte.

Metoda comparatistă a fost preluată din ştiinţe, pentru a fi apoi aplicată în literatură, aceasta fiind - realmente - "arta de a jongla cu o serie de comparaţii" (F.Claudon). Există opere literare care, în mod evident, cer o analiză comparatistă, deoarece prelucrează aceleaşi teme sau mituri. Însă cea mai interesantă, cea care aduce cele mai mari satisfacţii este compararea unor opere al căror element de coeziune nu este evident, care necesită efort şi muncă de detectiv pentreu descoperirea conexiunilor. Iar în afară de comparatismul în literatură, fascinant este cel între arte: între literatură şi pictură, şi - încă mai dificil de realizat - între literatură şi muzică.

Theodor Pallady - Toujours du Baudelaire
(imagine preluată de pe site-ul Muzeului Naţional de Artă)
pentru comparaţie, vedeţi Les Deux Bonnes Sœurs şi Femmes damnées

Girodet Les funérailles d'Atala
(pictura a modificat fundamental modul în care era perceput
celebrul roman al lui Chateaubriand)



Claude Debussy a aşezat în muzică o piesă de teatru care l-a fascinat -
Pelléas et Mélisande de Maurice Maeterlinck.

Una dintre obsesiile de-o viaţă ale lui Stendhal a fost muzica lui Haydn, pentru care se pare că avea un adevărat cult. Prof. Claudon a făcut nenumărate trimiteri, o groază de conexiuni, ne-a povestit o serie de descoperiri care l-au dus la concluzia că scriitorul francez a folosit în romanele sale aceeaşi tehnică de acumulare, de pregătire a unui final magistral, pe care o admira la compozitor.
Recunosc, nu sunt deloc cunoscătoare de Haydn, dar azi s-a lipit de mine asta:


Găsiţi restul pe YouTube.
Enjoy :)

Thursday, May 13, 2010

Cours de littérature générale et comparée

Astăzi a început la Şcoala Doctorală seria de cursuri susţinute de profesorii de la universităţile partenere cu cea din Bucureşti.
Primul invitat este prof. Francis Claudon de la Université Paris XII, care va discuta timp de 3 zile (joi, 13 mai - sâmbătă, 15 mai) despre o mare pasiune a Domniei Sale - comparatismul (literatura comparată). Vorbesc despre pasiune, pentru că aceasta este evidentă în discursul unui profesor - întotdeauna mi-am dat seama de lucrul acesta când am audiat cursuri, şi cred că această pasiune a unora dintre ei m-a făcut să-mi doresc să devin profesor :)

Aflată de cealaltă parte a catedrei, trebuie să subliniez despre mine că sunt o studentă foarte conştiincioasă şi atentă. Că - am constatat astăzi - înţeleg un curs de trei ore în limba franceză (deşi spre sfârşit obosesc), lucru de care, onest, nu mă credeam în stare şi m-am temut. Îmi pare rău că nu mi-am putut lua notiţele în franceză, pentru că ortografia mi-ar fi cerut prea multă concentrare. Însă m-am raportat relativ uşor la numeroasele referinţe pe care le-a făcut prof. Claudon, deşi literatura comparată nu este specialitatea mea.
Dar tare mult îmi place comparata :)

Wednesday, May 12, 2010

Discuţii memorabile între 'telectuali

Pentru că ne-am distrat grozav în seara asta, şi e păcat să se piardă. Prietenii ştiu de ce!





about an hour ago via Selective Tweets ·  · 

Lili Marginean
Lili Marginean
awesome! amindoua :)
about an hour ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
suntem din aceeaşi familie... lexicală :)) io - română, ea - franceză
about an hour ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
io - bipolar cousin - spaniola si engleza :))
about an hour ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
:)) pfoooai, ce nemereală! pă spaniolă ne "pupăm" toate, pă celţi... vă descurcaţi!
about an hour ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
a, facui eu si franceza, ca asa am intrat (la faculta) da' acolo era pe viata si pe moarte, si cum invatasem spaniola dintr-o carte frantuzeasca in vacanta de vara, din plictiseala (de chiar), m-am transferat... si uite-asa... si las' ca le-aveti cu "celtii" mai bine decit le am eu cu toate restul
about an hour ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
păi şi eu făcui franceză, da' mai ştie tata-mare detaliile :))
55 minutes ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
:))) grand-père, qu'il sait... :))
53 minutes ago · 
Douceur Amère
Douceur Amère
Moi, j’ai eu un grand jour. Ma réussite : encore un dossier à faire! Pourtant, je ne parle pas français.. . :)))
47 minutes ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
grad? Ques-que c'est 'grad"?
Avez-vous signifié 'grand' ?
Sau cum s-o mai spune corect... :))
46 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
il s'agit d'un père qui est grand... :D
46 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
no, că lorsque je primii les messages de la tine, deja (cu accente) deletaişăm!
44 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
caută-l acuma, să vezi de unde nu-i :P
44 minutes ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
hahahaha! :))))
41 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
mă rog "deleteişăn"... mă duc să-mi pun cenuşă-n cap!
40 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
@DA până acum, tu vorbeşti cel mai corect franceză
39 minutes ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
da, da' franceza vorbita corect nu-i mai asa amuzanta... :))
36 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
:)) droit!
33 minutes ago · 
Douceur Amère
Douceur Amère
:)))macar atat sa fac si eu. :)))
33 minutes ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
lasa, nu mai fi asa modesta... ti-ai uitat deja ziua de azi???
32 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
mais oui, mais conforme lu' dosaru' celui-la, tre'să apprendre le Roumain de predat!
31 minutes ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
vai bata-va, cu dosare v-am lasat acu-s n-spe ani, cu dosare va gasesc...
29 minutes ago · 
Douceur Amère
Douceur Amère
:)))) Lili :))) tre' sa fac un dosar, pe bune :) :)))
28 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
las-o, Lili, că e al treilea anu' ăsta! ea e Tata Dosarelor!
27 minutes ago · 
Douceur Amère
Douceur Amère
fragment dintr-o discutie:
Larisa : bai, nene, stii ce-ar trebui sa fac si eu odata si-odata?
Larisa : ca sa intru in randul lumii??
Iulia: sa te mariti?
Larisa : :))))))... Afficher davantage
Iulia: ce? asa zice lumea!
Larisa : diacriticeeeeeeee

mda...eu vreau chestii mult mai simple, ea se gandeste numai la d'astea complicate. :)))
25 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
aaaaaaaaaaa, păi aicea mă ameninţi tu că mă pui pe FB??? păi şi cine crezi că mă citeşte aicea? Lili???
25 minutes ago · 
Douceur Amère
Douceur Amère
Oh, père Goriot al dosarelor ce sunt! :)))
24 minutes ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
:))
dar totusi... de ce "tata"??
24 minutes ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
haHaaa!! absolut bestial postul asta :)))))
22 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
stai că acuma ne chinuim să-i facem tastatura cu diacritice, prin messenger :))
18 minutes ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
?!! pai schimbati limba si keyboard-ul la limba respectiva (dupa ce adaugati limba respectiva in ambele cazuri) NU?
13 minutes ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
fetelor, mulţam de distracţie şi noapte bună, că eu tre să plec acuma - da nu-i bai că ne-om prosti noi iară în curând...
:)))
10 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
:)) păi cine ştie în ce limbă zici tu acolo! eu mi-am instalat-o singură, pe bâjbâite. dracu' mai ştie ce-am făcut atunci??? da' acuma îi dau ei lecţii!
9 minutes ago · 
Iulia Musat
Iulia Musat
hai pupăm! spor la muncile sisiphice (asta a fost in franceză)
8 minutes ago · 
Lili Marginean
Lili Marginean
:))) pa-pa! merci, la fel ! :)))
6 minutes ago · 

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (134) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (52) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)